Pe măsură ce Republica Moldova avansează pe agenda de apropiere de Uniunea Europeană, regulile privind materialul semincer intră tot mai des în zona armonizării.
Cu părere de rău, în teren, această dinamică se traduce în unele cazuri prin cerințe percepute ca standard european, dar care, la o citire atentă a actelor, se dovedesc mai stricte decât cadrul UE sau chiar fără acoperire explicită în legea primară.
Exemplul din acest articl este solicitarea, la import, a certificatului ISTA pentru semințe de legume, inclusiv pentru loturi foarte mici (zeci sau sute de grame per hibrid), importate de companii care deservesc o piață, să-i spunem, limitată ținând cont de nivelul de dezvoltare al legumiculturii locale.
În aceste condiții, costul fix al certificatului ajunge să depășească logica economică a importului, iar efectul previzibil este reducerea diversității și a disponibilității semințelor de legume de calitate pe piața locală.
Ce spune legea Republicii Moldova despre documentele de import
Legea nr. 68 din 5 aprilie 2013 privind semințele conține o prevedere care, în practică, a devenit una dintre cele mai restrictive condiții pentru importul semințelor de legume în Republica Moldova, în special pentru cantități mici și pentru piața de nișă.
Este vorba despre articolul 9 alineatul (13), care stabilește documentele în baza cărora materialul semincer importat poate fi comercializat.
O analiză atentă a acestui text, în raport cu cadrul european și cu logica tehnică a sistemelor ISTA și OECD, arată că norma depășește acquis-ul UE, introduce confuzii conceptuale și generează costuri disproporționate, fără un beneficiu suplimentar de siguranță sau calitate.
Articolul 9 alin. (13) din Legea nr. 68/2013 stabilește că:
„Materialul semincer importat se comercializează în baza documentelor de identitate/varietate […] prevăzute de OECD și a documentelor de calitate prevăzute de ISTA, eliberate de autoritatea competentă a statului exportator.”
Iar pentru semințele importate din țări care „nu sunt membre ale ISTA și ale OECD”, se acceptă certificatul de calitate eliberat de autoritatea competentă a statului exportator.
Această formulare are trei consecințe directe în practică:
- ISTA devine, de facto, obligatoriu pentru import, indiferent de specie, destinație sau cantitate.
- Nu există diferențiere între loturi industriale și loturi foarte mici, de ordinul zecilor sau sutelor de grame tradiționale pentru sectorul legumicol autohton.
- Importul este condiționat de un document extern, fără alternativă de control intern înainte de plasarea pe piață.
Confuzia tehnică majoră: „țări membre ISTA”
Un prim aspect problematic ține de formularea juridică.
ISTA nu este o organizație cu state membre, ci o asociație profesională care acreditează laboratoare, entități de prelevare și persoane fizice, din numeroase țări. Din punct de vedere tehnic și juridic, nu există „țări membre ISTA”, ci doar membri ISTA care activează pe teritoriul unor state.
Prin urmare, utilizarea acestui criteriu în lege creează o categorie juridică imprecisă, dificil de aplicat coerent și susceptibilă de interpretări administrative rigide.
OECD: o schemă pentru anumite culturi, nu un standard universal
Un al doilea element problematic este trimiterea generală la OECD. Schemele OECD pentru semințe:
- nu acoperă toate grupele de culturi;
- sunt aplicabile în special culturilor agricole majore;
- nu sunt relevante pentru multe semințe de legume destinate pieței de amatori.
Cu toate acestea, legea moldovenească operează cu ideea că documentele OECD sunt regula generală pentru orice material semincer importat, fără a distinge între categorii de culturi, exact invers decât practica europeană.
Ce spune cadrul UE pentru semințele de legume
La nivelul Uniunii Europene, Directiva 2002/55/CE privind comercializarea semințelor de legume este actul de bază.
Un fapt esențial:
Directiva nu introduce obligativitatea certificatului ISTA pentru import și nu condiționează accesul pe piață de apartenența la schemele ISTA sau OECD.
Pentru țările terțe, mecanismul UE este cel al echivalenței (articolul 37), stabilit prin decizii ale Consiliului, precum Decizia 2003/17/CE.
În această Decizie apar referințe la ISTA și OECD (cu excepții pentru unele țări, pentru care ISTA este înlocuit cu AOSA), dar acestea se referă doar la țările listate în Decizie (spre deosebire de Moldova, care automat le solicită de toate țările membre la schemele OECD pentru semințe, deși aceste scheme se referă la diferite grupe de culturi și nu toate țările sunt membre în toate schemele OECD).
În concluzie, acestea:
- se aplică doar țărilor și culturilor enumerate;
- fac trimitere la sisteme de control și inspecție, nu la un document comercial unic obligatoriu;
- nu exclud importul din alte țări în lipsa unei decizii de echivalență, ci permit regimuri speciale.
Cu alte cuvinte, UE nu aplică o regulă „unică pentru toți”, mai ales în cazul semințelor de legume.
Exemplu de flexibilitate europeană ignorat de legislația națională
Faptul că este permis importul din țările a căror echivalență nu a fost confirmată (și respectiv regulile OECD și ISTA nu pot fi aplicate) este demonstrat de următoarea frază din documentul echivalentului olandez al ANSA:
„Vegetable seed from countries which have not been granted equivalence and which are imported for (further) processing within the European Union may be placed on the market provided that the identity of the seed is ensured”
Semințele de legume provenite din țări fără echivalență pot fi plasate pe piață dacă sunt destinate procesării ulterioare și dacă identitatea este asigurată.
Acest exemplu demonstrează că, în UE, controlul și trasabilitatea pot înlocui certificarea externă obligatorie, în funcție de risc și destinație.
Comentarii