Pregătirea livezilor pentru perioada de iarnă are o importanţă majoră şi influenţează recolta din anul viitor. Ananie Peşteanu, Doctor conferenţiar universitar, în cadrul seminarului „Înfiinţarea livezilor de prun, cais, cireş şi întreţinerea acestora în perioada de toamnă”, a prezentat cele mai importante măsuri ce trebuie întreprinse pentru asigurarea recoltei din anul viitor.
„Pînă la recoltare și încă 2 săptămîni după recoltare este necesar ca suprafața foliară să fie în stare perfectă, neatinsă. Începînd cu cea mai lungă zi și în continuare – planta începe să transporte elementele nutritive din frunză în sistemul radicular pentru a forma rezervele cu care va putea lucra în sezonul următor. Căderea masei foliare depinde foarte mult de soi şi portaltoi. Soiurile de toamnă și de iarnă necesită stimularea căderii masei foliare cu ajutorul tratamentelor specifice, iar dacă acestea nu sunt efectuate, există riscul să rămână frunzele pe pomi în perioada îngheţurilor” a explicat Ananie Peşteanu.
Tratamente recomandate:
- cu circa 10 zile după finalizarea recoltării se recomandă 1 tratament cu cupru chelat;
- este important ca în perioada tratării temperaturile să fie ridicate (minim 15°C), în caz contrar nu va fi obținut efectul scontat;
- Ulterior sunt recomandate 2-3 tratamente cu fungicid (Cupru, Captan) pentru prevenirea infecțiilor provocate de ciuperci.
Pregătirea mugurilor pentru perioada de iarnă
Acest proces este foarte important și durează pe parcursul ciclului anual şi poate fi influenţat prin:
- fertilizarea plantelor de la începutul vegetației (fertilizarea în sol, fertilizarea foliară);
- diferențierea mugurilor de rod pe pom (rărire manuală);
- Dezvoltarea macrostructurii vegetale are loc la începutul sezonului, stoparea creșterii are loc începînd cu luna iunie-iulie. Scopul întregului sezon este de a ajunge la recoltare cu plantele în stare nutrițională optimă (calitatea bună a fructelor și starea bună a mugurilor pentru sezonul următor). Nutrienții trebuie administrați în perioada corectă pentru a nu avea efecte contra productive (creșterea excesivă, pierderea mugurilor, fructe necorespunzătoare pentru păstrarea ulterioară).
- Atenție – la cantitățile de îngrășăminte administrate;
- Atenție – la cantitatea necesară de apă (utilizarea tenziometrilor).
Tratamente recomandate după recoltare:
- se pot efectua tratamente cu regulatori de creștere ca: NAA (Obsthormon 24a – 0,5 l/ha) sau Ethephon (Cerone 480 SL – 0,3l/ha) pentru a opri creșterea și pentru a avea o coacere mai bună a lemnului;
- cu 2-3 săptămâni înainte de recoltare – tratament cu sulfat de potasiu, evitând nitratul de potasiu;
- după recoltare – 1-2 tratamente cu sulfat de potasiu – pentru o mai bună coacere a lemnului, 2-3 tratamente cu Uree + Bor +Zinc;
- doza de Uree depinde de starea livezii la moment;
- închiderea plasei anti-grindină, pentru pătrunderea luminei solare.
Notă: Cantitatea de Ethephon să nu fie mai mare de 1,0 l/ha pe parcursul perioadei de vegetație.
Pregătirea livezii către iernat:
- învălătucirea trunchiului la pomii tineri contra rozătoarelor (şoareci de câmp, iepuri, căprioare);
- înlăturarea lăstarilor din rădăcină şi de pe trunchi la momentul oportun;
- îngrijirea tulpinii pomului şi în special al trunchiului.
Învălătucirea (legarea) trunchiului la pomii tineri contra rozătoarelor se realizează cu stuf, peliculă, hârtie, plasă specială ş.a. În condiţiile pomiculturii superintensive livezile se îngrădesc cu plasă metalică.
Cauzele vătămărilor şi a rănilor de pe tulpină şi rădăcină:
- rozătoare (iepuri, şoareci) şi diferiţi viermi de scoarţă;
- agregatele ce prelucrează solul sau alte unelte;
- geruri şi acţiunea razelor solare;
- bolile provocate de ciuperci (cancerul bacterian, fitoftoroza etc);
- tăierile executate incorect;
- acţiunea vânturilor puternice, grindină, etc.
„Protejarea trunchiului contra arsurilor solare este o măsură importantă. Arsurile solare de pe scoarţa trunchiului şi ramurilor de schelet apar mai ales în a doua jumătate a iernii, când ţesuturile scoarţei ies din repaus, activitatea ţesuturilor se intensifică în orele însorite ale zilei, iar în orele premergătoare dimineţii ele sunt atinse de ger. Astfel de arsuri se întâlnesc mai des pe părţile sudice şi sud-vestice ale tulpinii, mai bine luminate de soare, sub formă de pete de culoare închisă de diverse dimensiuni”.
Pentru a se evita apariţia rănilor trebuie respectate următoarele măsuri profilactice:
- Alegerea speciilor şi soiurilor, repartizarea lor pe elementele de relief, ţinând seama de rezistenţa lor la temperaturi joase;
- Nivelul agrotehnic înalt, care asigură o bună pregătire a plantelor către iarnă;
- Rodirea anuală moderată asigură procesele fiziologice normale şi pregătirea respectivă a pomilor către condiţiile nefavorabile din cursul iernii;
- Pentru a preveni arsurile solare, trunchiurile şi baza ramurilor de schelet trebuie văruite în fiecare an (toamna şi în perioada de iarnă-primăvară) cu soluţie de var (de 20-25%), la care se adaugă 4-5 % sulfat de cupru.
O altă măsură importantă este îndestularea plantelor cu apă. Irigarea de aprovizionare constă în aprovizionarea solului cu rezerve suficiente de apă pentru următoarea perioadă de vegetaţie. În caz de insuficienţă de apă în sol se recomandă de aplicat toamna irigarea de aprovizionare cu norma de udare 1000-1200 m3 /ha pentru a umezi solul până la 1,0 m. Udarea de aprovizionare grăbeşte creşterea rădăcinilor active, întârzie înfloritul prin scăderea temperaturii solului şi atenuează efectele îngheţurilor târzii de primăvară.
Comentarii