vineri, 22 noiembrie, 2024
8.3 C
Chișinău
HomepageAgroEcoLimacșii - dăunători ce pot distruge culturile. Combatere

Limacșii – dăunători ce pot distruge culturile. Combatere

Recomandate

Daunele produse de diferite specii de limacși (melci fără cochilie) sunt estimate de specialiști în protecția plantelor ca fiind deosebit de mari.

Culturile de legume, tutunul, cerealele, leguminoasele, dar și alte specii sunt pe placul acestor dăunători. Cele mai frecvent întâlnite la noi în țară și dăunătoare specii sunt: limaxul cenușiu, limaxul pătat și melcul golaș de grădină.

Aceste specii au un atac similar și se combat prin aceleași măsuri.

Limaxul cenușiu este cel mai răspândit, iar culoarea corpului acestuia este variabilă: galben – albicios, cenușiu – deschis, cenușiu – gălbui sau brun – roșcat cu dungi fine de culoare închisă.

Limacșii pot fi întâlniți atât în sere, cât și câmp deschis. Datorită condițiilor favorabile, în teren protejat dezvoltă 3-4 generații pe an, iar în câmp deschis 2-3. De obicei, larvele au un mod de viață nocturn, consumând plantele în timpul nopții. Pe vreme ploioasă și umiditate ridicată limacșii se hrănesc și ziua.

O femelă depune 500 – 600 de ouă, iar în circa 2-3 săptămâni larvele vor ecloza și vă pot distruge culturile, consumând frunzele, sau părțile subterane ale plantelor.

Cum puteți depista atacul de limacși?

Frunzele atacate prezintă perforații de diferite forme și mărimi, iar în rădăcini sunt săpate cavități adânci. Organele atacate au urme de mucus alb-lucios. La atacuri puternice frunzele se usucă, iar rădăcinile putrezesc.

Cum evitați înmulțirea în masă a limacșilor?

  • Ținând cont de faptul că iernează în sol ouăle, mai rar limacșii, la adâncimea de circa 20-30 cm, sunt recomandate efectuarea arăturilor adânci de toamnă.
  • În spațiu protejat (sere, răsadnițe) trebuie distruse buruienile și toate resturile vegetale și realizată lucrarea solului.
  • Pe suprafețe mici, limacșii pot fi strânși manual de pe sol și plante noaptea, având o sursă de lumină la îndemână.
  • Important! Respectați densitatea plantelor, nu semănați/plantați prea des, acest lucru mărește umiditatea, favorabilă pentru dezvoltarea dăunătorului.

Metode ecologice de combatere: 

  • Puteți crea câteva capcane „adăposturi artificiale” pentru a capta limacșii (din saci, cârpe, bucăți de hârtie tare udate cu apă, frunze de varză) – aici limacșii se vor ascunde în timpul zilei. După care îi puteți recolta și distruge dăunătorul.
  • Aplicarea momelilor simple: puteți tăia morcov, sfeclă, tuberculi de cartof, salată și le puneți seara în jurul serei sau culturii de legume, dacă aveți suprafețe mici. În ziua următoare, dimineața îi veți putea colecta.
  • Benzi de cupru împotriva limacșilor. Acestea trebuie plasate la baza plantelor și vor ține dăunătorii la distanță. Metoda nu este viabilă pentru suprafețe mari fiind costisitoare.
  • Stropiri cu macerat de limacși. Metoda este utilizată de fermierii ecologici. Pentru aceasta se colectează limacși sau melci și se pun la macerat pentru câteva zile. Stropind astfel culturile le veți proteja de dăunător.
  • Culturile asociate cu efect repelent. Puteți cultiva alături de cultura de bază usturoi, ceapă, floarea-soarelui, mentă, cicoare, varză roșie, andive, ghimbir, salvie, chimen. Aceste culturi au efect repelent pentru limacși.
  • Stropiri cu infuzie de pelin. Puteți pulveriza soluția pe plante, cât și toamna pe sol când limacșii își caută adăpost pentru a depune ouăle.
  • Capcane cu bere sau drojdie de zahăr. Mirosul puternic de drojdie fermentată sau malț de bere este preferatul limacșilor. Turnați în capcane sau într-un vas (jumătate din volumul recipientului) soluție și puneți-le pe sol sau puțin afundate în acesta. Dacă utilizați drojdia  proporția ar fi de: o lingură de drojdie, o linguriță de zahăr și 250 ml de apă caldă.
  • Capcane cu amidon de porumb. Limacșii sunt atrași de amidonul de porumb, astfel pe suprafețe mici puteți instala vase cu amidon.

Metode chimice pentru combaterea limacșilor:

  • Sulfat de fier. Produsul ucide limacșii prin contact. Acesta poate fi utilizat atât împrăștiind granulele pe sol, cât și în amestec cu apă, soluția obținută pulverizând-o pe plante.
  • Produsele chimice se aplică doar în anii cu invazii mari, în special în locurile invadate de melci (Alegeți produsul potrivit consultându-vă cu specialistul unui magazin de profil).
  • Poate fi utilizată pulberea de var nestins sau cenușă din lemn (30g/m2); superfosfat de potasiu (30-40g/m2).

Recomadări realizate în baza manualului de Entomologie Agricolă, Mihai Busuioc, Chișinău 2006.

(!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o poți adresa pe adresa de email [email protected] sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco. Săptămânal, răspundem la întrebările relevante împreună cu experții din domeniu. Răspunsurile le puteți găsi mai jos, dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.

Video

Citește și ›

AgroEco

Alătură-te pe Viber grupului producătorilor și pasionaților de agricultură organică din Moldova!

AgroEco