‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
-0 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriA lăsat Franța pentru o afacere cu iepuri acasă, la Ialoveni

A lăsat Franța pentru o afacere cu iepuri acasă, la Ialoveni

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

A cutreierat Europa, lucrând în Polonia, Cehia, Franța, dar într-un final tot acasă a revenit să muncească. Este vorba de Valeriu Rață, un tânăr de 27 de ani din satul Bardar, raionul Ialoveni. Astăzi, în zona în care locuiește, dar nu numai, Valeriu este cunoscut drept cel mai bun meșter de cuști pentru iepuri.

Deși, ca mulți alți moldoveni, a mers în Europa pentru a-și face o viață mai bună, totuşi nu a fost să fie. Abia trecut de 20 de ani, a cunoscut toate greutățile pe care le presupune statutul de emigrant.

„În Franța am lucrat timp de șase luni în domeniul construcțiilor. Dar, încă aflându-mă acolo, în anul 2010, am depus dosarul pentru un proiect francez care ajuta persoanele ce lucrează ilegal în Franța să se reîntoarcă în țara lor de baștină. Atunci mi s-a oferit un grant de 6500 de euro, cu condiția să revin acasă și să încep o afacere”, își amintește tânărul.

A stat puțin la dubii, alegând între a investi într-o seră sau într-o mică fermă de iepuri. În cele din urmă, a câștigat ideea cu urecheații.

„În anul 2011, am construit mica fermă de iepurași – legumicultura necesita mai multe investiții, bani pe care nu-i aveam pe atunci. Astăzi, slavă Domnului, nu-mi pare rău nici pentru o clipă că am rămas cu iepurii”, menționează  mulțumit, Valeriu Rață.

‹ adv ›

Grant, premiu, credite…

În câțiva ani a însușit foarte bine procesul de creștere a iepurilor, astfel încât tânărul antreprenor și-a propus să-și extindă afacerea. Pentru acest vis, însă, avea nevoie de bani. O parte i-a împrumutat, altă parte i-a câștigat… din granturi. Mai întâi, în anul 2013, el a devenit beneficiarul Programului PARE 1+1, care i-a oferit 200 de mii de lei pentru a-și extinde afacerea. Apoi, Valeriu a câștigat și concursul de business-planuri, desfășurat de Agenția naționala a tinerilor manageri din Moldova (ANTIM). Tânărul şi-a adjudecat premiul mare de 100 de mii de lei, bani pe care tot în afacere i-a investit.

Patru ani a crescut iepuri, ajungând și până la 400 de capete. Cu banii acumulați din grant, premiu și credite, a decis să construiască o altă încăpere pentru fermă. Acum, că dormitorul unde vor sta urecheații este gata, Valeriu pregătește și cuștile unde vor sta animalele:

„Inițial doream ca încăperea să fie de circa 40 de metri pătrați. Deoarece s-au adunat mai mulți bani, suprafața a fost mărită. Acum această încăpere are 136 metri pătrați. Am cumpărat sistem de ventilare, cazan și în curând vom aranja cuștile”.

Deși nu a studiat zootehnie, absolvind doar liceul și câteva cursuri de bucătar, după câțiva ani de administrare și muncă la fermă, Valeriu cunoaște în cele mai mici detalii etapele vieții unui urecheat. Drept urmare, dacă inițial avea angajat un medic veterinar la întreprindere, astăzi Valeriu este cel ce îngrijește și de sănătatea iepurilor.

‹ adv ›
Așa arătă „maternitatea” iepuroaicelor. Foto: Lilia Zaharia
Așa arătă „maternitatea” iepuroaicelor. Foto: Lilia Zaharia

Cuștile, adevărate castele pentru iepuri

Și pentru că vrea ca animalele nu doar să fie sănătoase, ci și să aibă condiții bune, s-a apucat să le meșterească el însuși cuștile. Standardele „confortului” au evoluat de la un an la altul: cuștile sunt diverse, etajate, cu un sistem de alimentare și adăpare bine pus la punct, datorită căruia într-un timp foarte scurt pot fi hrăniți mai mulți urecheați. În cuști nu lipsește nici sistemul de canalizare, prin care reziduurile sunt eliminate foarte ușor și rapid. Pentru femele și iepurași Valeriu face „maternități” separate de iepurii care stau la regim de îngrășare. Locurile unde iepuroaicele dau naștere puilor le numește „cuiburi”, având spații amenajate și pentru cei mici, dar și pentru mame.

Inițial, făcea cuștile doar pentru ferma sa, apoi piesele au fost văzute și apreciate – în special, grație metodei de construcție utilizată – de crescătorii de iepuri din toată țara. Motiv din care, de ceva vreme, Valeriu Rață și-a luat o pauză în creșterea iepurilor, iar principala lui activitate a devenit meșterirea cuștilor.

„Prima comandă de cuști a venit în 2014. Până atunci mă ocupam preponderent de creșterea iepurașilor”, ne spune tânărul. Atunci când construiește cuști pentru alți colegi care cresc iepuri, se gândește la două lucruri importante: confortul animalelor și satisfacția clientului. „Am învățat pe parcurs că un client mulțumit îți aduce încă alți trei potențiali clienți. Însă dacă unul este nemulțumit, îți poate fura alți zece”, menționează Valeriu Rață.

„Vreau să amenajez o fermă pe deal, de vreo cinci mii de capete”

Tânărul este realist, fiind conștient că tot ce a reușit până în prezent a obținut doar prin muncă. De sine stătător a învățat cum se cresc iepurii, tot singur a învățat cum se meșteresc cele mai bune cuști pentru aceștia.

„Totul a fost inventat pentru a-mi ușura munca și a o face mai calitativă. Nu îmi place să copiez pe cineva… Acum, urmează să-mi instalez în noua încăpere cuștile și să cumpăr iepurașii. Sper foarte mult ca până în această iarnă deja să-mi aduc iepurii în noua casă”, ne declară optimist Valeriu.

„Nu am vise. Și planuri de lungă durată mă străduiesc să nu îmi fac. Tind, însă, să îmi aranjez ferma „ca la carte”, iar dacă voi putea face rost de mai multe resurse bănești, vreau să-mi extind afacerea, să îmi amenajez o fermă pe deal, de vreo cinci mii de capete. Acum, însă, sper să ajung cu bine ca să exploatez spațiul pe care îl am și unde voi putea întreține vreo mie de capete”, precizează tânărul antreprenor.

‹ adv ›

Ne-o spune cu optimism și cu multă încredere în viitorul afacerii sale. Iar această încredere vine nu doar din faptul că oamenii sunt tot mai atenți la calitatea produselor pe care le consumă, ci și pentru că, s-a convins, perseverența și munca dedicată te ajută să izbândești.

Plus granturile, bineînțeles, dar acestea vor mai fi…

Lilia Zaharia,
reporteră „Obiectiv European”

‹ adv ›
‹ adv ›

1 Comentariu

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›