‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleA semănat 2 soiuri de soia autohtone pe 10 ha, iar boabele obținute...

A semănat 2 soiuri de soia autohtone pe 10 ha, iar boabele obținute le va utiliza pentru multiplicare și mărirea suprafețelor

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Petru Bodarev, administratorul întreprinderii agricole „Fagro Farm” SRL din raionul Edineț, Slobodca are în gestiune aproximativ 300 ha de teren agricol. Cea mai mare cotă din asolament revine culturilor: floarea soarelui, porumb și grâu de toamna. 

În anul 2020, prin cooperarea „Donau Soja Molodva” cu AO Reprezentanța în Republica Moldova a Organizației „People in Need” din Republica Cehă a fost posibilă procurarea și donarea către fermierii din Moldova a 40 de tone de semințe de soia de soiuri locale nemodificate genetic, în scopul promovării acestor soiuri și susținerii instituțiilor de cercetare și anume a ICCC Selecția și a Institului de Genetică, Fiziologie și Protecția Plantelor. 

Petru Bodarev a fost beneficiar al acestei donații și a cultivat a câte 5 ha de soiurile Moldovița și Clavera.

‹ adv ›

Soia a fost cultivată în sistem convențional, iar tehnologia de cultivare a inclus semănatul soiei cu o normă de 100 kg/ ha la o distanță între rânduri 15 cm, efectuat cu semănătoarea pentru cereale. Semințele de soia, înainte de semănat, la recomandarea agronomului proiectului Donau Soja Dumitru Boronciuc, au fost inoculate cu Master Fix L Premier (Stoler). 

Pe parcursul vegetației, au fost realizate două erbicidări pentru combaterea buruienilor mono și dicotelidonate cu preparatele Saltus 80 SL(Adama) și Bazagran SL (BASF). În pofida condițiilor nevavorabile ale acestui an agricol (lipsa precipitațiilor, secetă și arșiță cumplită), a fost  posibilă obținerea unei recolte de 1,5 t/ha la soiul Clavera și 1,1 t/ha la soiul Moldovița. 

„De menționat că, agricultorii care seamănă soiurile din portofoliul național se bucură și de rezultate bune în ceea ce privește randamentul și plasticitatea soiurilor la condițiile climatice ale Republicii Moldova, dovadă fiind creșterea numărului de fermieri care cultivă soia de la un an la altul”, a declarat Ela Malai,Coordonator de proiect Agro & Cercetare și Inovare Doanu Soja.

Petru Bodarev susține că a depozitat semințele obținute și nu le va comercializa, dar se vor utiliza pentru următorul an agriclol 2021 cu scopul de a multiplica semințe de soiurile autohtone și de a mări suprafețele cultivate cu soia în gospodăria sa. Acesta planifică să includă soia în asolament pentru a îmbunătăți fertilitatea solului, asigurându-l cu 50% din necesarul total de azot. Astfel, culturile cultivate după soia vor fi asigurate cu elemente nutritive.

‹ adv ›

Acest exemplu, este unul demn de prezentat, deoarece soiurile autohtone nu cedează după randament și s-au dovedit a fi bine adaptate la condițiile de mediu ale țării.

Situaţia actuală provocată de Covid-19 ne obligă să fim mai responsabili şi să ne uităm cu o atenţie mai mare la ce putem produce pe plan intern. Donau Soja Moldova, va continua promovarea cultivării soiurilor autohtone nemodificate genetic și va încuraja fermierii să includă cultura de soia în asolament pentru a îndestula piața internă cu necesarul de soia pentru sectorul zootehnic.

În plus, Donau Soja va organiza în continuare platforme demonstrative, iar dacă criza epidemiologică va continua, va apela la toate mijloacele de comunicare pentru a distribui informaţiile necesare pentru fermierii din Republica Moldova. 

‹ adv ›

Caracteristicile soiului CLAVERA

Soiul a fost creat la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecția Plantelor. Este un soi mijlociu de soia, perioada de vegetaţie de 122 zile, înregistrat în anul 2010. Planta este de talie medie (80-90 cm), portul erect, tufa compactă, creşterea semideterminată, pubescenţa cafenie, înălţimea de inserţie a păstăilor bazale în medie de 15 cm.

Potenţial de producţie- 3,48 t/ha, Însuşiri de calitate: proteine – 38,9%; grăsimi – 19,5%. Zona de cultivare: nordul şi centru republicii Moldova. Rezistenţa forte bună la: cădere, scuturare, rezistenţa bună la: secetă; fuzarioză; phomopsis; bacterioză; peronosporoză; putregaiul alb; fitoftoroză. Frunza – limbul de formă rotund-ovată; Culoare verde. Inflorescenţa racem, flori de culoare violetă. Bobul – culoare galbenă surie; hilul cafeniu-închis; MMB în medie de 161g.

Caracteristicile soiului MOLDOVIȚA 

Soiul a fost creat la IP ICCC Selecția. Colorația antocianică a hipocotilului este prezentă. Creștere nedeterminată. Talia plantelor medie-înaltă. Portul este erect. Culoarea pilozității – surie. Strălucirea frunzei absentă sau foarte slabă. Frunza are forma lanceolată, culoare verde-închis, dimensiuni medii. Floarea este de culoare violetă. Păstaia are culoare brun-închis. Bobul este de dimensiuni medii, formă sferică și culoare galbenă. Culoarea hilului aproape negru. Epoca începutului înfloritului semitardivă. Epoca de maturare medie.

Soiul are masa a 1000 de boabe de 160-170 g şi masa hectolitrică de 71 kg. Soiul are rezistenţă înaltă la cădere și scuturare şi medie la secetă. Este rezistent la principalele boli.

Soiul a realizat în medie, în doi ani de testare, o producţie de 2,52 t/ha. Cea mai mare producţie obținută a fost de 4,93 t/ha în anul 2014 la Centrul Vîsoca. Soiul este înregistrat pentru cultivare pe întreg teritoriul republicii.

Unul din obiectivele proiectului „Creșterea competitivității sectorului agroalimentar prin integrarea în lanțurile valorice interne și globale în special a sectorului cultivării soiei” este creşterea productivităţii, calităţii şi conţinutului de proteină din soia, prin stimularea includerii soiei în portofoliul de culturi anuale ale fermierilor şi construirea unor lanţuri valorice durabile şi incluzive pentru soia nemodificată genetic, precum şi cea ecologică, care să asigure o cerere stabilă şi preţuri atractive/competitive.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›