‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 27 decembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaSuccesul afacerilor cu nuci în Republica Moldova şi cererea externă

Succesul afacerilor cu nuci în Republica Moldova şi cererea externă

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

„Cel mai bun business în R. Moldova este sau cu nucul, sau cu poama”, spun specialiștii din domeniul culturilor nucifere.

Însă, întrucât plantațiile viticole necesită mai multe investiții, fermierii moldoveni au ajuns la concluzia că afacerile cu nuci sunt, într-adevăr, profitabile, iar dacă mai exportă, câștigă mult mai bine decât dacă și-ar vinde produsele pe piața internă. Astfel, în condițiile în care dezvoltarea unei asemenea afaceri cere investiții minime comparativ cu vița de vie, iar cererea de nuci pe plan mondial, de la an la an, este tot mai mare, anul trecut plantațiile de nuci din țară s-au triplat, iar nucile autohtone au ocupat cu succes piața europeană.

Până în 2020, suprafaţa plantaţiilor de nuci trebuia să atingă cel puţin 14 mii de hectare, iar recolta nucilor necurăţate să constituie 60 mii de tone, ceea ce ar fi asigurat o creştere considerabilă a exportului miezului de nucă de până la 15 mii tone, potrivit Programului Naţional pentru Dezvoltarea Culturilor Nucifere. Însă, în realitate, lucrurile stau altfel, iar țara noastră are deja plantate cele 14 mii de hectare de livadă de nuci, iar roada, spun specialiștii, se arată bogată. „Într-adevăr, au crescut cu mult teritoriile cu nuci. În respectivul program este stipulată plantarea a câte o mie de hectare pe an, dar am depășit deja această prevedere”, a spus Constantin Gajim, directorul executiv al Uniunii Asociaţiilor Producătorilor de Culturi Nucifere din RM.

‹ adv ›

Ideea extinderii suprafeţelor de livezi de nuc, sporirea productivităţii plantaţiilor, dar și îmbunătăţirea calităţii nucilor a fost generată de o cerere tot mai sporită de nuci pe piaţa europeană și, mai mult, deficitul acestora pe piaţa europeană din ultimii ani, care depăşeşte 100 mii tone de nuci în coajă. Pentru comparație, conform datelor din Cadastrul Funciar, suprafaţa plantaţiilor de nuci la 1 ianuarie 2011 constituia circa 11 mii de hectare.

„În 10-15 ani ne vom răscumpăra investițiile”

Compania „A.M.G. Kernel” deține cea mai mare plantaţie de nuci din R. Moldova, dar şi din Europa, unde în total sunt 7000 de hectare, dintre care 750 de hectare sunt plantate cu nuci. Pentru aceasta au fost investite circa șase mln. euro, sumă în care a fost inclusă procurarea terenurilor și plantarea livezilor, formarea infrastructurii, tehnica și toate cele necesare pentru un ciclu închis. „Mai mult, vrem ca în viitorul apropiat să ne extindem până la 1500 ha de pământ”, a spus Victor Guțu, directorul executiv al „A.M.G. Kernel”.

‹ adv ›

Constantin Gajim susține că, spre deosebire de investițiile care trebuie realizate la pornirea unei afaceri cu viță de vie, la plantațiile de nuci, investițiile sunt mult mai mici și necesare doar în primul an. „Investiția maximă este de până la două mii de euro la hectar, fără costul terenului, și doar dacă importăm puieți de elită din Franța„, a remarcat Constantin Gajim.

La rândul său, Victor Guțu a menționat că, potrivit planului de afaceri, în 10-15 ani, compania trebuie să-și răscumpere investițiile. „Din acest an, livezile încep să dea roade și, mai exact, circa 120 de hectare au intrat în rod”, a spus Victor Guțu.

Totuși, pentru a obține rezultate bune, angajații companiei remarcă că în această sferă este necesar să depui efort și să aplici corect tehnologiile, dar și să lucrezi în pas cu știința. „Colaborăm cu Institutul din Franța, din Budapesta și avem specialiști care ne consultă și ne ajută să implementăm ceea ce este accesibil pentru noi”, opinează Victor Guțu.

‹ adv ›

Totuşi, cea mai mare problemă cu care se confruntă investitorii în plantațiile nucifere este birocraţia, dar și faptul că, la momentul actual, nu lucrează bine legea ce ține de consolidarea terenurilor. „Anume din acest considerent este foarte greu să faci o plantație sau o livadă industrială. Totodată, tehnica ce ține de îngrijirea livezilor, de procesarea nucilor nu este încă indicată în lista de subvenționare”, a spus în concluzie directorul executiv al „A.M.G Kernel”.

De altfel, pentru 2013, subvenționarea producătorilor agricoli pentru înfiinţarea plantaţiilor de nuc altoit, migdal şi alun s-a majorat de la 10 la 15 mii de lei per hectar, în funcţie de sistemul de cultură, tipul de portaltoi şi densitatea pomilor la un hectar.

Importăm nuci franceze, exportăm nuci moldovenești

Întrucât nucile moldovenești au devenit competitive pe piața europeană, ulterior metodelor și tehnologiilor noi de altoire a soiurilor moldovenești, anul trecut, spre exemplu, s-au exportat 12 mii de tone de miez de nucă. În acest context, specialiștii au menționat un alt fenomen, și anume, deși nucile din R. Moldova sunt solicitate în Europa, pentru că au calități gustative mult mai bune și o compoziție chimică mult mai bogată, francezii aduc nuci în coajă din Franța, le strică la noi și le importă înapoi ca nucă moldovenească. Motivul? „E foarte simplu. Deoarece forța de muncă în țara noastră e mai ieftină”, a spus Constantin Gajim. Mai mult, francezii știu că și R. Moldova are plantați pomi de origine franceză. „Moldova produce nouă mii tone de miez, dar exportă 12 mii de tone. Franța produce 27 mii de tone, dar consumă 29 mii de tone. E o cerere mare pe piața din Europa”, a relatat Gajim.

De altfel, în ultimul deceniu, R. Moldova și-a majorat exportul de nuci în termeni monetari de 2,8 ori – până la 70 mln. dolari. Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare al R. Moldova, de exemplu, dacă în 2002 exporturile moldovenești de nuci în coajă și miez de nucă au constituit în termeni monetari circa 25 mln. dolari, în 2011 acestea s-au cifrat deja la circa 72 mln. dolari.

În 2012, Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, remarca faptul că nucile ocupă doar patru la sută din totalul exporturilor cu produse horticole, însă, financiar, acumulează 44 la sută din aceste exporturi. Totodată, potrivit Centrului de Comerţ Internaţional de la Geneva, Moldova este unul dintre cei mai mari exportatori de nuci în Europa, după Statele Unite ale Americii, Mexic şi China. „Nucile sunt cultivate pe șase mii de hectare, o suprafaţă ce s-a extins constant. Producerea totală de nuci constituie anual 15-18 mii tone”, se arată într-un studiu de piață privind fructele și legumele proaspete în R. Moldova din decembrie 2011, în cadrul proiectului Competitivitatea agricolă și dezvoltarea întreprinderilor (ACED). Totodată, conform datelor Biroului Național de Statistică (BNS), în 2011, volumul total al recoltei de nuci în Moldova a constituit 14 mii tone, recolta fiind de circa 3 mii de tone la hectar.

Fluctuații de prețuri la miezul de nucă pe piața internă

În luna ianuarie curent au scăzut prețurile la nuci cu 1,2 la sută comparativ cu luna decembrie a anului trecut, potrivit BNS. Totuși, prețurile la miezul de nucă variază între 100 și 160 de lei per kilogram în piețele din Chișinău. „Prețul de colectare a miezului variază între 60-100 de lei, în funcție de categorie, iar ca să fie împăcat și cumpărătorul, și producătorul, ar fi normal ca prețul unui kilogram de nucă să fie în jur de 50 lei”, a spus directorul executiv al Uniunii Asociaţiilor Producătorilor de Culturi Nucifere din RM.

În orice caz, potrivit lui Gajim, prețul la miezul de nucă pe piața internă este dictat de Occident. „Dacă se încheie un contract cu șapte euro per kilogram și apoi se scade 20-40 la sută, la noi nu poate fi mai ieftin sau mai scump. În Europa, prețul miezului de nucă variază între 8,5-12 euro, în funcție de categorie. Spre exemplu, nuca de franchette, care are 200 de ani pe piața europeană, este cea mai scumpă, iar la noi sunt în jur de 1500-1800 de hectare de asemenea soiuri de nuci”.

Specialiștii din domeniul culturilor nucifere țin să precizeze, de asemenea, că țara noastră este „norocoasă”, deoarece condiţii pentru cultivarea nucilor există doar pe șapte la sută din suprafaţa Pământului, iar R. Moldova face parte din aceste șapte la sută.

Pentru perioada 2006-2020, Programul Naţional pentru Dezvoltarea Culturilor Nucifere preconizează înfiinţarea a circa zece mii hectare livezi de migdal. Realizarea planului de plantări va asigura obţinerea în anul 2020 a 9600 tone de migdale, urmând ca în anul 2025 să fie produse circa 16 mii tone.

Nucul crește în California, în unele țări europene, India, China, însă condițiile climaterice și solul Moldovei sunt cele mai potrivite pentru nuc. Oficial, în Moldova au fost recunoscute cinci soiuri de nuci, iar 20 se consideră de perspectivă.

Articol scris de Victoria Puiu

Sursa: timpul.md

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›