‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 26 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriAMPVM creează oportunități pentru ca membrii săi să acceadă către excelență vitivinicolă 

AMPVM creează oportunități pentru ca membrii săi să acceadă către excelență vitivinicolă 

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova a organizat în perioada 09-13 aprilie o vizită de studiu în Croația, destinată, exclusiv, membrilor săi.

Această vizită de studiu și schimb de experiență face parte din angajamentul declarat al Asociației de a oferi sprijin micilor producători în preluarea și implementarea practicilor moderne de producție a vinului, de servicii turistice vitivinicole și de sustenabilitate, astfel încât să consolideze competitivitatea vinurilor de autor pe piața locală și de export.

Pe parcursul a cinci zile, 19 producători au vizitat mai multe vinării din Croația, care au oferit oportunități unice de a observa și a învăța direct de la experți locali în industria vinicolă.

‹ adv ›

Aceste vizite au inclus sesiuni de degustare, prezentări practice și discuții cu producătorii croați, permițând membrilor Asociației să își îmbogățească cunoștințele și să își dezvolte abilitățile în domeniul viticulturii și vinificației.

„Vizita noastră în Croația a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru membrii noștri de a prelua bunele practici și de a le aplica în propriile lor afaceri vitivinicole.

Ne-am concentrat pe conceptul de vinuri de autor și pe implementarea standardelor de sustenabilitate, pentru a oferi produse de cea mai înaltă calitate și a răspunde cerințelor consumatorilor moderni”, a declarat Arcadie Foșnea, Președintele Consiliului Asociației.

Vizita de studiu a fost organizată cu suportul Programului BRIDGE pentru industriile turismului și vitivinicol realizat de Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală, finanțat de USAID Moldova și Agenția de Investiții/Invest Moldova Agency.

„De-a lungul unui deceniu și mai bine am sprijinit micii producători să își consolideze cunoștințele și practicile așa încât să devină competitive pe piața locală și pe alte piețe.

Acest lucru poate fi măsurat prin numărul de mici producători care a crescut cu fiecare an, iar numărul medaliilor luate în concursurile internaționale confirm că vinurile de autor câștigă teren și recunoaștere.

Vizita în Croația este un prilej bun de captare a experienței omologilor croați, iar Programul BRIDGE a servit drept o oportunitate de suport pentru ca vizita să aibă loc”, a declarant Diana Lazăr, directoarea industriei vitivinicole și a turismului, Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală.

Asociația Micilor Producători de Vinuri își reafirmă angajamentul de a ghida și sprijini membrii săi în călătoria lor către excelență vitivinicolă și sustenabilitate, în scopul consolidării industriei vitivinicole din Republica Moldova.

„Această vizită de studiu este o bună ocazie să vedem ce fac alții, cum integrează inovația, cum soluționează problemele de producere, diversitatea ofertei vinicole și parcursul pe care l-au avut în contextul realității lor.

Pentru mine această vizită a însemnat să adun experiențe de succes pe care să le replicăm la noi în companie.

Sigur a fost o mare oportunitate pentru care sunt recunoscător Asociației și partenerilor”, a menționat Andrei Bujor, producător de vinuri AlterEgo Winery.

„Am avut ocazia să înțelegem viziunea și abordarea colegilor croați, să degustăm vinurile lor și să admirăm felul în care și-au construit ei povestea despre vinul croat.

Sigur acest tip de vizite ne ajută să diversificăm înțelegerea noastră despre industrie, dar totodată și să ne promovăm țara drept un mare hub al micilor producători de vin”, a remarcat creatorul vinurilor Minis Terrios, Dan Prisăcaru.

‹ adv ›

Partenerii evenimentului: BASF Agricultural Solutions în Republica Moldova, www.agro.basf.md, și compania Eaton Technologies GmbH din Germania, în persoana dlui Andrey Kuryk.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›