‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaAnaliză FAO: Adaptarea sectorului agricol din Moldova la schimbările climatice. La ce etapă...

Analiză FAO: Adaptarea sectorului agricol din Moldova la schimbările climatice. La ce etapă suntem

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În Republica Moldova lipsește un mecanism eficient de coordonare a adaptării la schimbările climatice, iar cunoștințele necesare privind riscurile și vulnerabilitățile ce țin de schimbările climatice sunt insuficiente.

Acestea sunt unele dintre concluziile analizei preliminare în care este evaluată capacitatea instituțională de realizare a procesului de adaptare la schimbările climei în sectorul agrar.

Această evaluare  a capacităților individuale, instituționale și sistemice de planificare, implementare și monitorizare a adaptării la schimbările climatice este parte din procesul de fortificare a capacităților instituționale ale sectorului agricol.

‹ adv ›

O următoare fază este elaborarea unui Plan de dezvoltare a Capacităților în domeniul respectiv care ar răspunde necesităților sectoriale și ar contribui la depășirea barierelor de implementare eficientă a acțiunii de adaptare la nivel sectorial și local.

Evaluarea reflectă capacitatea instituțiilor, la nivel național și regional, responsabile de domeniul agrar, de a coordona procesul de adaptare la schimbările climei și prezintă lacunele și constrângerile care acționează ca niște bariere în progresul de planificare a adaptării și implementarea acesteia în agricultură.

Analiza a fost elaborată în cadrul proiectului Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAOIntegrarea adaptării în procesele de planificare pentru reducerea vulnerabilităților la schimbările climatice, la nivel local și central, în sectorul agricol din Republica Moldova (Ag-SAP).

‹ adv ›

În cadrul evaluării au fost identificate necesitățile pe opt dimensiuni de capacitate:

  • conducere și guvernanță;
  • cadrul instituțional și legal;
  • dimensiunea de planificare și implementare a adaptării;
  • parteneriatul între instituțiile de resort și cu sectorul privat;
  • monitorizare și evaluare;
  • informații climatice și evaluarea riscurilor;
  • schimbările climatice;
  • dimensiunea de gen și mobilizarea sectorului privat.

Evaluarea capacității instituționale urmărește să identifice nevoile sectorului agricol în planificarea și implementarea adaptării la schimbările climatice, aplicând o abordare sensibilă la gen, participativă și incluzivă, asigurând participarea femeilor și a tinerilor.

Experta FAO, Anisorc Brito Ramirez, care a efectuat evaluarea, menționează:

În timpul evaluării, la dimensiunea conducere și guvernanță a fost identificată prioritizarea insuficientă a adaptării la schimbările climatice din mai multe motive, inclusiv volatilitatea politică și administrativă. La fel, evaluarea mai relevă deficitul de personal specializat în adaptarea la schimbările climatice, inclusiv în adaptarea instituțiilor de stat.

A fost constatată suprapunerea sau ambiguitatea în competențele unor instituții naționale, integrarea insuficientă a măsurilor de adaptare la schimbările climatice în strategiile și politicile de dezvoltare sectorială și armonizarea lor intersectorială, precum și resursele financiare limitate pentru integrarea procesului de adaptare la schimbările climatice în agricultură.” 

‹ adv ›

Rezultatele evaluării, care reflectă lacunele și necesitățile sectorului agrar, stabilesc terenul pentru elaborarea Planului de Dezvoltare a Capacităților pentru sectorul agrar, care să fie sensibil la gen și incluziv, pentru grupurile vulnerabile.

„Această evaluare a fost efectuată în baza unui sondaj la care au răspuns 74 de respondenți ai instituțiilor sectorului agricol, care împreună cu evaluarea la nivel de expert și consultările cu membrii grupului de lucru sectorial, vor argumenta și fundamenta elaborarea Planului de Dezvoltare a Capacităților.

Planul va ghida părțile interesate din domeniul agrar să-și dezvolte capacitățile tehnice și funcționale necesare pentru procesul de planificare a adaptării la schimbările climatice. La fel, va include măsuri concrete de fortificare a capacităților instituționale pe dimensiunile identificate în suportul prioritizării adaptării la schimbările climatice la nivel sectorial și local”, a subliniat coordonatoarea proiectului, Ala Druță.

Proiectul Ag-SAP este implementat în perioada 2020 – 2023, cu suportul financiar al Fondului Verde pentru Climă și are drept obiectiv principal integrarea soluțiilor de adaptare la schimbările climatice în procesele de planificare a sectorului agrar din țara noastră.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›