Republica Moldova este o țară profund dependentă de agricultură și dezvoltarea rurală. În ultimii 6 ani contribuția agriculturii la PIB în mod normal este de circa 12%-13%, iar împreună cu industria alimentară aceasta depășește 17%. Produsele agricole și agro-alimentare asigură în mediu peste 64% din exportul autohton. În spațiul rural trăiesc peste jumătate din populația țării, iar în agricultură în 2015 a fost ocupată peste 31% din populația ocupată, se arată într-o analiză realizată de Expert-Grup. În continuare Agrobiznes publică conținutul acestui raport.
Agricultura rămâne în continuare cu o mare pondere a fermelor mici și de subzistență. Recensământul General Agricol 2011 arată că cea mai mare parte (aproximativ 2/3) din terenul agricol este cultivat de întreprinderile agricole relativ mari (peste 100 ha), iar 37% din suprafață terenurilor este cultivată în gospodării și exploatații agricole mici, sub 10 ha. Suprafața medie a terenurilor agricole per exploatație a fost de circa 2,5 ha, ceea ce este mult sub media țărilor UE (20 Ha). Totodată, există semne a unei tendințe de polarizare excesivă a exploatațiilor în care prelucrarea terenului agricol va fi dominată de două mari categorii, exploatații de peste 500 Ha și de până la 10 Ha.
În agricultură se atestă o creștere lentă a valorii adăugate. Astfel, în 2015 față de 2008 valoarea adăugată brută, exprimată în termeni reali, s-a majorat doar cu 11,9%. Dacă ținem cont de nivelul jos de dezvoltare la care se află agricultura, aceasta este o creștere inadmisibil de mică. Situația a fost cauzată de instabilitatea producției agricole, cauzate de condițiile meteo-climaterici, de restricționarea abuzivă din partea Federației Ruse a exporturilor din Moldova și de structura agricolă. Indicele volumului de producție în 2015 față de 2008 constituie doar 4,1%, chiar dacă ponderea fluxului investițiilor în agricultură a avut o tendință de creștere și care din 2008 a depășit investițiile în industria alimentară, constituind ca pondere 11% și 8,5% din total investiții, respectiv pentru 2014 și 2015. Valoarea adăugată brută per hectar de terenuri agricole este cu circa 2100 lei (circa 30%) mai mare în gospodăriile casnice decât în întreprinderile agricole. După o perioadă mai lungă de reducere a numărului de persoane ocupate în agricultură, începând cu 2013 dinamica s-a schimbat acesta crescând substanțial an de an, ajungând la 381,9 mii în 2015 mai mult cu 78 de mii față de 2012. Astfel, pe fundalul unei creșteri modeste în termeni reali a valorii adăugate brute în agricultură și creșterii numărului persoanelor ocupate, în ultimii ani se observă o tendință de descreștere a valorii adăugate brute per persoană ocupată.
Cresc exporturile produselor cu valoare adăugată joasă. Exportul de produse agricole și alimentare în perioada 2010-2015 a crescut cu circa 34%, are o balanță pozitivă, gradul de acoperire a importului de export (export/import) este de 1,56, ceea ce reprezintă o creștere cu 0,32 unități față de 2010. Totodată, în structura exporturilor se sporește ponderea produselor cu valoare adăugată joasă, cum ar fi: cereale, semințe și fructe oleaginoase, alte materii prime agricole. Ponderea exportului acestor produse a ajuns la 35,3% în 2015 și a crescut cu peste 13 puncte procentuale față de 2010. Ținând cont de faptul că această tendință are loc pe fundalul sporirii suprafețelor de însămânțare cu aceste culturi, se poate constata că măsurile existente de sprijin nu sunt efective sau insuficiente.
Exportul produselor agricole și alimentare este concentrat pe un număr restrâns de grupe de mărfuri. Analiza structurii exportului după grupele de produse (4 cifre) în perioada 2010-2015 arată o ușoară tendință de concentrare a exportului. Circa 80% din valoarea produselor agricole și agroalimentare exportate este asigurată de circa 13-14 grupe (4 cifre) de mărfuri, ceea ce este cu 2 grupe mai puțin decât la începutul perioadei analizate. De asemenea, în această perioada nu se observă o tendință de lărgire a portofoliului de grupe de export.
Principala amenințare la securitatea alimentară este instabilitatea producției agricole și subdezvoltarea sectorului zootehnic. Rezultatele relativ modeste ce se referă la creșterea volumului producției agricole sunt cauzate de condițiile climaterice nefavorabile. În acest sens măsurile de sporire a rezistenței agriculturii la influența factorilor adverși sunt corecte și trebuie amplificate. De asemenea, dezvoltarea insuficientă a sectoarelor zootehnice afectează negativ alimentația calitativă a populației.
Agricultura cu valoare adăugată înaltă este unica cale pentru dezvoltarea acestui sector. Veniturile persoanelor din spațiul rural depind de nivelul productivității în agricultură. Prin urmare, ocuparea a unui număr mare a populației în agricultură în condițiile asigurării unor venituri decente este posibilă în primul rând prin sporirea valorii adăugate per hectar agricol. În comparație cu alte țări din UE și regiune, Republica Moldova are printre cele mai joase nivele de productivitate. Pentru a schimba situația, politicile de subvenționare trebuie să fie mai motivatoare pentru dezvoltarea agriculturii cu valoare adăugată înaltă. În acest sens, măsurile trebuie să fie orientate spre dezvoltarea sectorului zootehnic, horticulturii sporirii diversității și gradului de procesare și prelucrare a produselor agricole, dezvoltării afacerilor în cooperare cu turismul și turismul rural.
Deși se atestă o evoluție pozitivă a cadrului de politici, mai rămân constrângeri ce urmează a fi depășite. Evoluțiile pozitive din ultimii 4 ani a cadrului de politici și instituțional s-a soldat cu includerea agriculturii ca sector prioritar în strategiile naționale de dezvoltare, investirea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare cu atribuțiile privind dezvoltarea rurală și aprobarea unei legi privind principiile de subvenționare. Principalele probleme ce urmează a fi rezolvate țin de asigurarea unei finanțări stabile din fondul de subvenționare, excluderea întârzierilor în efectuarea plăților și sporirea eficacității măsurilor de sprijin prin o mai bună asigurare a coerenței între politicele naționale și sectoriale cu măsurile de subvenționare.
Instituirea Consiliului de supraveghere la Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură comportă riscuri serioase. După intrarea în vigoare a legii privind principiile de subvenționare, la Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură va fi instituit un Consiliu de Supraveghere. Experiența funcționării a astfel de Consilii în alte instituții din Moldova a demonstrat preponderent doar efecte adverse precum ar fi: (i) implicarea acestora în activitatea operațională, (ii) traficul de influență (direct sau indirect) și (iii) promovarea clientelismului politic. Astfel, la elaborarea Regulamentului de funcționare a acestui organ trebuie exclusă orice implicare a Consiliului în activitatea operațională a Agenției. Funcțiile acestuia să se rezume doar la dezvoltarea corporativă a Agenției, iar activitatea acestuia să se desfășoare în condiții de maximă transparență.
Alocarea subvențiilor în baza unui cadru de planificare anual reprezintă cea mai importantă constrângere tehnică de alocare a subvențiilor. Mecanismul existent are mai multe dezavantaje: (i) lipsește încrederea în faptul că măsura vă rămânea și în următorul an, (ii) constrânge implementarea proiecte de dezvoltare de lungă durată, (iii) nu asigură urmărirea atingerii unor obiective pe termen mai lung, (iv) lasă spațiu pentru corupție. Astfel, este necesară o regândire modului de acordare a subvențiilor în baza programelor multianuale, în care obiectivele și măsurile de subvenționare rămân stabile, iar suma totală de subvenționare este repartizată pe măsuri.
Plățile către agricultori au loc cu mare întârziere, astfel provocând mari pierderi beneficiarilor. Pentru rezolvarea acestei probleme este necesar ca statul să-și îmbunătățească planificarea volumului fondului de subvenționare și a mecanismelor de finanțare a plăților. În cazul în care reducerea veniturilor bugetare creează probleme pentru plățile din fondul de subvenționare, deficitul respectiv trebuie acoperit de către stat prin alte surse, inclusiv prin împrumuturi.
Instrumentele de subvenționare utilizate în prezent nu întotdeauna asigură o eficacitate a măsurilor de sprijin. Pentru a atinge obiectivele strategice este necesar ca măsurile de sprijin să fie realizate prin instrumente cât mai bine țintite pe obiectiv. În situația în care se dorește ca prin subvenții să se schimbe și structura agriculturii, cele mai bune instrumente sunt plățile pe produs și cele legate de dezvoltarea proiectelor. Acest lucru ar permite o orientare mai exactă a subvențiilor care stimulează dezvoltarea anumitor afaceri, din anumite domenii, de un anumit tip care conduc la realizarea obiectivele stabilite. Plățile directe, care vor fi aplicate din 2020, trebuie să fie utilizate cu prudență în Republica Moldova, sau de amânat implementarea acestui instrument pentru o perioadă și mai îndepărtată. Pentru sporirea eficacității măsurilor este necesară o repartizare exhaustivă pe anumite rezultate ce conduc la realizarea obiectivelor, de exemplu: suport al producției curente, investiții, măsuri pentru agricultura organică, asigurarea dezvoltării durabile etc.
Volumul subvențiilor alocate pe regiuni și beneficiari denotă o distribuire inechitabilă. Repartizarea subvențiilor în profil teritorial arată o diferență considerabilă între raioanele care au beneficiat de cele mai mari și cele mai mici plăți. Astfel, se atestă o discrepanță de 5 ori (în cazul subvențiilor pe hectar) și de 7 ori ( în cazul subvențiilor pe persoană). O astfel de discrepanță nu poate fi explicată prin imprecizia indicatorilor utilizați. Prin urmare există careva probleme în criteriile de eligibilitate și/sau măsurile de sprijin, care nu oferă un acces echitabil la fondul de subvenționare pentru toate regiunile. Această situație trebuie examinată mai detaliat pentru a exclude pe viitor aceste discrepanțe.
Comentarii