Temperaturile înalte înregistrate pe parcursul lunii martie, au favorizat pornirea în vegetație și dezvoltarea plantelor. Astfel, majoritatea producătorilor horticoli se așteptau la recolte mai timpurii, inclusiv producătorii autohtoni de căpșune. Primele căpșune moldovenești urmau să apară pe piață începând cu a doua jumătate a lunii aprilie, însă temperaturile scăzute înregistrate în ultima săptămâna au dat peste cap planurile producătorilor.
Aneta Ganenco, președintele Asociației „Pomușoarele Moldovei”, a menționat pentru Agrobiznes că, din cauza înghețurilor târzii de primăvară primele inflorescențe a plantelor de căpșun au fost afectate, astfel, primul val de recoltare din acest an va începe mai târziu.
Chiar dacă căpșunele sunt crescute în spațiu protejat, totuși, temperaturile reduse înregistrate în ultima săptămâna, au avut impact negativ asupra plantelor, mai ales asupra inflorescențelor de căpșun. Condițiile meteo nu sunt favorabile pentru formarea fructului și dezvoltarea acestuia. Preconizăm să recoltăm primele căpșune autohtone la începutul lunii mai, însă nici acest termen nu este „bătut în cuie”, deoarece prognozele meteo pentru următoarele zile nu sunt îmbucurătoare”, a spus Aneta Ganenco.
Totodată, sezonul căpșunelor din acest an a început cu prețuri extrem de mici în țările din regiune, potrivit East-fruit. Astfel, în doar o săptămână prețul căpșunelor în Ucraina s-a redus cu 0,34 dolari (de la 4,07 la 3,73 dolari per kilogram), în Tadjikistan cu tocmai 47% (de la 4,87 la 2,85 dolari), iar în Georgia cu 34% la 3,71 dolari per kilogram. În Polonia este înregistrat cel mai mic preț pentru un kilogram de căpșune, de doar 1,58 dolari. Căpșunele sunt vândute cu un preț mare doar în Rusia – 9,01 dolari per kilogram.
Comentarii