‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 27 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleApicultorii - afectați de condițiile meteo și prețurile mici din acest sezon

Apicultorii – afectați de condițiile meteo și prețurile mici din acest sezon

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Provocările cu care s-au confruntat apicultorii în anul curent sunt, în mare parte, o consecință a problemelor din anul 2020, care a fost unul anevoios și cu pierderi. 

Chiar dacă 2021, a fost mai blând și s-a reușit recoltarea unei cantități mai mari de miere. Totuși, 2022 a venit cu provocări majore care, în comun cu cele precedente, au făcut anul destul de complicat, iar apicultorii înregistrează pierderi de familii, susține Ion Maxim, directorul executiv al Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova.

„Luna mai a anului curent a fost una favorabilă, cu ploi, astfel că am avut cules la salcâm. Ulterior a început seceta severă, care a pus la grea încercare sectorul apicol. De la culesul la salcâm și până la culesul la tei, albinele au slăbit foarte mult, iar cei care nu au avut cântare de control în prisacă nu au intervenit cu hrană suplimentară. Apicultorii profesioniști cunosc despre ce vorbesc, ca să ai un cules bun trebuie să dispui o familie sănătoasă, care are membri care au trecut de perioada de dezvoltare de 18-20 de zile, adică o albină matură deja. Dacă, pe parcursul a trei săptămâni matca s-a oprit de semănat sau a semănat mai puțin sigur că nu vom avea o familie sănătoasă, puternică ca să meargă la cules atunci când apar culturile. Aici a fost o scăpare pe care au avut-o o mare parte dintre apicultori.
Teiul, în anul curent, nu a eliminat nectar, respectiv miere de tei nu avem. În anul 2022, am avut parte de doar 2 culesuri”.

Ion Maxim spune că a urmat o altă încercare, iar apicultorii care nu au fost atenți la îndemnurile lansate de Asociație nu au format cuibul și nu au efectuat tratamentele necesare imediat după terminarea culesului, adică la sfârșitul lunii august, au suportat pierderi.

„Mulți producători au descoperit, în a doua jumătate a lunii august, după ce s-au înregistrat precipitații, acarianul Varroa, care provoacă foarte mari pierderi. În acest caz, era nevoie de a realiza tratamentele contra acestui acarian. Am ajuns în luna octombrie-noiembrie și înregistrăm pierderi a familiilor de albine”.

‹ adv ›

Situația actuală din sectorul apicol se datorează mai multor factori: seceta severă din anul curent, menținerea albinei pentru cules, efectuarea tratamentelor la timp, asigurarea cu hrană. 

O altă problemă o reprezintă și prețurile mici oferite de exportatori, ceea ce a dus la micșorarea cantităților exportate. 

„În anul curent, s-a exportat o cantitate destul de mică de miere și aceasta din cauza prețurilor mici care sunt oferite. Dacă în anul 2021 mierea de salcâm era comercializată la prețul de 95-113 lei/kg, atunci în anul curent prețul a pornit de la 87 de lei, iar la moment, se achită circa 70-75 de lei/kg. Chiar dacă apicultorii au miere de salcâm, prețul este foarte mic. Mierea polifloră, în anul precedent, era vândută la prețul de peste 50 lei/kg, în anu curent este de doar 40-42 de lei. Miere de tei, practic nu este. Pot spune că anul acesta este unul destul de greu cu deficit de miere”.

Îndemnul directorului Asociației este ca apicultorii să fie atenți, să monitorizeze stric situația din stupină și să se consulte cu specialiștii din domeniu. 

„Începând cu anul 2017, exportul de miere este în descreștere, de la 8000 de tone am ajuns în anul curent la circa 2000 de tone. Problema principală este că, a apărut foarte multă miere adusă din America Latină, Africa care are un preț foarte mic. În anul 2022, din câte cunosc, doar o singură companie din țara noastră  a avut un contract de export a mierii, restul au exportat ocazional”. 

‹ adv ›

Contactat de Agrobiznes, Valentin Roșca, șeful Direcției politici în sectorul zootehnic, MAIA, a menționat că pe parcursul a nouă luni ale anului curent au fost exportate 2098 de tone de miere, în timp ce, în aceeași perioadă a anului 2021, au fost exportate 1 675 de tone.

„Din cantitatea de 2098 de tone de miere, 1 693 de tone au ajuns în țările UE, iar 405 tone în celelalte țări ale lumii. Astfel, liderul importului de miere din țara noastră este Italia cu 404 tone, România – 330 de tone, Germania – 298 de tone, Cehia – 159 de tone, Franța cu 126 de tone, Polonia – 106 tone. În ceea ce ține de celelalte țări ale lumii, atunci, pe prima poziție se clasează Serbia – 171 de tone, Macedonia de Nord – 100 de tone, Norvegia – 84 de tone”.

Italia, România, Germania, Cehia sunt principalele țări în care Republica Moldova exportă miere de albine și acestea se regăsesc practic în toți anii, a mai adăugat Valentin Roșca.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›