Agrobiznes

Agricultura este un sector economic plin de contradicţii. Totuşi, analiza acestui domeniu relevă faptul că un exemplu bun pentru iniţierea afacerilor îl reprezintă activitatea agricultorilor italieni, de aceea, domnule Aurel Purice, o să vă relatez despre modalităţile de a iniţia şi dezvolta afaceri în agricultura italiană. 

Creşterea puilor de curcă în propria gospodărie, se face cu cloşti (pot fi curci sau găini), iar durata este de 45-60 zile, până când puii se pot descurca singuri şi cloştile îi părăsesc. 

Proiectul Competitivitatea Agricolă și Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED), finanțat de USAID și MCC, în parteneriat cu PNUD Moldova, Agenția pentru Cooperare în Dezvoltare a Austriei, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe "Moldova-Fruct", Asociația Producătorilor de Fructe din Moldova, a organizat, în perioada 3-4 aprilie 2013, seminarul național "Managementul riscurilor în pomicultură și viticultură cu ajutorul staţiilor meteo."

Evenimentul, care a întrunit 86 de participanți - producători de fructe și struguri, consultanți pentru probleme agricole, furnizori de servicii în agricultură, specialiști meteo, savanți, s-a axat pe determinarea momentelor critice pentru protecția plantelor și optimizarea irigării cu ajutorul stațiilor meteo moderne.

Acestea asigură un grad înalt de predictibilitate a condițiilor meteo și stării mediului (solului, apei, aerului, nivelul radiației solare, etc.) și permit o reacție adecvată pentru a reduce dependența de hazardurile naturii și a combate dăunătorii și bolile plantelor, a declarat în cadrul seminarului Gottfried J. Pessl, directorul general al companiei austriece Pessl Instruments GmbH. "Agricultura Republicii Moldova, afectată în anii trecuți de numeroase calamități, are un nivel înalt de expunere la riscuri, iar obținerea unor prognoze veritabile reprezintă provocări majore pentru fermierii moldoveni în contextul schimbărilor climatice globale," a subliniat el.

Până în prezent compania austriacă a livrat 40 de stații meteo iMetos fermierilor din Republica Moldova și intenționează să livreze alte 160 de stații până la sfârșitul anului. O stație de acest fel costă între 3 mii și 5 mii euro, și poate fi dotată cu până la 80 de senzori și poate dezvolta modele complexe de evoluție a stării mediului și plantelor, datele fiind actualizate peste fiecare 15-60 minute și transmise producătorilor de fructe, prin internet, în formă de tabele și diagrame.

Seminarul "Managementul riscurilor în pomicultură și viticultură cu ajutorul staţiilor meteo" face parte din programului de asistență tehnică și instruire al Proiectului ACED, misiunea căruia este sporirea competitivității producătorilor de fructe și struguri de masă din Republica Moldova, inclusiv prin ajutor la îmbunătățirea capacităților de management și planificare și stimularea investițiilor în agricultura de valoare înaltă.

Sursa: aced.md

Ambasada Republicii Moldova în Estonia invită producătorii autohtoni de vinuri și produse agricole să participe la cea mai mare expoziție specializată din statele baltice – Tallinn Food Fair 2013 care va avea loc în perioada 30 Octombrie - 1 Noiembrie 2013, Tallinn.

Expoziția va avea următoarele sectoare principale: produse alimentare și băuturi, produse de tutungerie, produse, echipamente și utilaje pentru magazine, restaurante și bucătării, tehnologii în domeniul industriei de procesare, echipamente și materiale de ambalaj, igienă și alte produse și servicii conexe.

Detalii suplimentare despre expoziție: http://www.profexpo.ee/foodfair/ 

Prețurile promoționale pentru oferte sunt valabile până la 15 Mai 2013.

Intenționăm negocierea suplimentară a unor prețuri promoționale pentru participanți. Rog să nu ezitați să ne contactați. Informaţii despre ediția din 2012 pot fi accesate aici: http://guzun.md/?p=2366

Sursa: guzun.md

Republica Moldova a exportat în Uniunea Europeană peste 5 milioane de litri de vin în primele 3 luni ale anului curent. Destinaţiile de export cu cea mai mare pondere au fost Republica Cehă, Polonia, România şi Slovacia, transmite IPN. 

După nouă ani de muncă peste hotare, Constantin Nasu din Sămăşcani, Şoldăneşti, a decis să cultive căpşuni în grădina sa. Nu-l sperie investiţia pe care a făcut-o în cei 30 de ari cu căpşuni, ci realizarea fructului. „Ţăranul munceşte şi se mulţumeşte cu preţul pe care îl propun precupeţii, căci nu ai încotro, aceştia adună banii", spune resemnat sămăşcăneanul. 

Agenţia de Dezvoltare Internaţională a Austriei a donat 15 staţii meteo instituţiilor de învăţământ agricol din Republica Moldova. Echipamentul poate informa agricultorii despre iminenţa dăunătorilor şi a condiţiilor meteo la nivelul unei singure plantaţii.  

Este un pom înrudit şi asemănător cu cireşul. Cele mai multe soiuri de vişin provin din vişinul comun (Cerasus Vulgaris Mill.) care se întâlneşte numai în stare cultivată.

Vişinele conţin: 77.8-88,6 % apă, 6.3-13.8 % zaharuri, 1-4 % acizi, provitamina A, vitaminele B1, B2, C, PP, acid folic 0.04- 0.50 mg la 100 g, vitamina E. Ele au o valoarea energetică de circa 63 kcal la 100 g. Din vişine se prepară sucuri, dulceaţă, compot, gem, vişinată, sirop, precum şi numeroase produse: îngheţată, şerbet, spump, sufleu.

Există un soi de vişin denumit Marasca ale căror fructe au pulpa şi sucul colorate în roşu-intens, negricios, gustul pronunţat acid şi amărui, care se transmite şi lichiorului fabricat din ele (maraschin).

Vişinul are vigoare mai slabă decât cireşul, unele soiuri fiind pitice; în pepinieră, şi în primii ani de la plantare în livadă, formează numeroşi lăstari anticipaţi, care îndesesc coroana; prin aceasta, se deosebeşte de cireş, la care lăstarii anticipaţi lipsesc. În general, vişinul are capacitatea de ramificare mai mare decât cireşul.

Fenomenul etajării naturale a ramurilor de schelet se întâlneşte şi la vişin, dar etajele sunt mai apropiate şi mai puţin evidenţiate decât la cireş.

Unele soiuri de vişin (Engleză timpurie, Mocăneşti) rodesc aproape exclusiv pe buchetele de mai, ca cireşul, iar altele, pe ramuri plete (Crişana, Ostheim). Există şi soiuri la care buchetele şi pletele sunt aproape la fel de bine reprezentate. Ramurile roditoare ale vişinului trăiesc 5-6 ani, faţă de 10-12 ani la cireş. Vişinul înfloreşte după cireş. Numai la unele soiuri de cireş cu înflorit târziu (Germersdorf, Pietroase), perioada înfloritului se suprapune parţial cu a soiurilor de vişin care înfloresc timpuriu

După perioada înfloritului, soiurile de vişin se clasifică astfel:

• cu înflorit timpuriu (Engleză timpurie, Fortuna)
• cu înflorit mijlociu (Mari timpurii, Nana)
• cu înflorit târziu (Meteor, Oblacinska)

Unele soiuri de vişin sunt autofertile (Oblacinska, Nana, Mocăneşti, Meteor, Dropia, Northstar), parţial autofertile (Engleză timpurie, Mari timpurii) şi autosterile (Grossa Gamba, Ţarina).

Soiurile autofertile de vişin sunt, de regulă, mai productive. Vişinii începe să rodească la 3-4 ani de la plantare, dar producţia devine economică la vârsta de 5-6 ani. Un vişin produce 15-25 kg fructe. Durata economică a unei plantaţii este de 25-30 de ani.

În perioada înfloritului, vişinul are nevoie de timp favorabil (care să permită zborul albinelor) şi de temperaturi medii zilnice de 12-17°C. Polenizarea trebuie să aibă loc în primele 2-3 zile de la deschiderea florilor, deoarece stigmatul îmbătrâneşte repede şi devine nereceptiv pentru polen. Pe vreme ploioasă sau rece, florile leagă slab. În restul perioadei de vegetaţie, vişinul necesită mai puţină căldură decât cireşul. În cursul iernii, el rezistă până la -30°C, fiind deci mai rezistent la ger decât cireşul.

Având înrădăcinare superficială, vişinul valorifică, şi solurile mai subţiri, parţial erodate, apropiindu-se, din acest punct de vedere, de prun. Plantaţiile intensive de vişin trebuie amplasate însă, pe soluri cu fertilitate naturală mijlocie sau bună, pe terenuri plane sau cu pante de până la 12-13 %. Cultura comercială se poate practică până la altitudinea de 500-650 m, ca şi în cazul mărului.

Altoirea pe mahaleb este indicată în zone mai secetoase şi pe soluri mai bogate în calciu.

Vişinii pe rod necesită tăieri de fructificare la intervale de 4-5 ani. Aceste tăieri sunt necesare nu atât pentru a norma producţia pomilor, ci pentru a menţine tinere ramuri de semischelet. Dacă nu se aplică cu regularitate aceste tăieri, semischeletul şi ramurile de rod se epuizează şi se usucă natural.

Sursa: agricultor.ro

S-ar părea că în lumea contemporană este dificil să mai fii surprins de ceva anume. În special, acest lucru se referă la femei, care în prezent se ocupă de toate – de la şofat pînă la administrarea afacerilor de milioane de dolari sau euro. Bineînţeles că putem avea o atitudine diferită faţă de femeile care se descurcă în afaceri nu mai rău decît bărbaţii. Cert însă este că aceste femei merită tot respectul şi admiraţia celor din jur.

Totul este abia la început

În satul Ţipala, raionul Ialoveni, există o plantaţie de mure cu o suprafaţă de 3,7 ha, care aparţine Raisei Ghimp. Ea este una dintre puţinele persoane din Moldova care au riscat să se ocupe de creşterea acestei culturi destul de rare pentru ţara noastră şi despre care nu atît de multă lume cunoaşte. Raisa are puţin peste 40 de ani. Are doi feciori – Alexei de 27 de ani şi Artur de 12 ani, care îşi susţin mama în toate.

De profesie, eroina noastră este agronom. În anii 90 ai secolului trecut, la fel ca şi mulţi alţii, din cauza lipsei surselor financiare, a început să se ocupe de afaceri după principiul „cumperi şi vinzi". În acest mod a exportat fructe în Rusia pe parcursul a peste 15 ani. A decis să-şi schimbe domeniul de activitate pe neaşteptate. Într-o zi, a văzut într-un supermarket mure îngheţate şi din curiozitate a decis să afle mai multe despre această cultură pe internet. A aflat, astfel, că murele pot fi consumate nu doar în stare proaspătă sau îngheţată, dar şi să faci din ele vin, gem sau compot. De asemenea, s-a dovedit că în Moldova există doar cîteva persoane care practică cultivarea acestei culturi importante.

Raisa Ghimp: Am trăit toată viaţa din greu. Prima afacere legată de exportul fructelor am început-o de la zero şi iată că şi cu murele este la fel. Pentru a demara această nouă afacere, am fost nevoită să vînd bunurile pe care le aveam pentru a cumpăra pămînt în raionul natal Ialoveni şi peste 1000 de butaşi. În anul 2007 am început să înmulţesc plantaţia, iar peste patru ani aceasta s-a extins şi s-a „maturizat". La moment, pe plantaţie există plante care au doi-patru ani, dar sînt şi plante tinere de un an, care mai au nevoie de timp pentru a se consolida.

Chiar dacă de la demararea afacerii au trecut deja circa 5 ani, businessul Raisei este doar la început de cale. „Oamenii ştiu ce înseamnă zmeură şi căpşună, însă ce înseamnă mure înţeleg mai greu. Din aceste considerente în toţi aceşti ani eu mă ocup nu doar de cultivarea murelor, dar şi de promovarea acestor fructe. Totodată, nu-mi este ruşine să plec la piaţă pentru a le vinde", spune Raisa.

Primele succese

În anul 2011 de pe plantaţia sa de mure femeia întreprinzătoare a strîns 10 tone de recoltă. Însă Raisa este sigură că peste cîţiva ani, cînd plantaţia se va fortifica, va strînge o recoltă de 7-10 tone de pe un hectar. De regulă, murele se culeg începînd de la mijlocul lunii iulie şi pînă la mijlocul lunii septembrie. Murele, la fel ca şi zmeura şi căpşunele, se coc treptat. Din aceste considerente, ele trebuie strînse, practic, la fiecare două zile. Preţul unui kilogram de mure variază de la 10 la 50 de lei în funcţie de anotimp.

Femeia recunoaşte că afacerea legată de cultivarea murelor este una profitabilă în Moldova, însă susţine că pentru aceasta este nevoie de ceva timp, iar, deocamdată, afacerea nu aduce profitul scontat. Din totalul investiţiilor făcute, pînă în prezent nici măcar jumătate nu au fost recuperate. Raisa presupune că ar mai fi nevoie de trei ani pentru ca afacerea să înceapă a aduce profit.

Raisa GHIMP: Nu consider că jertfesc cu ceva anume sau acord mai puţină atenţie familiei. Eu fac o afacere şi primesc de la aceasta plăcere. Iubesc pămîntul, deoarece de el trebuie să ai grijă la fel cum ai grijă de un copil. Fac ceea ce-mi place. Pentru a culege murele trebuie să te trezeşti la 5 dimineaţa, iar apoi să le repartizezi pe la pieţe. De asemenea, trebuie să te gîndeşti ce să faci cu marfa care nu a fost realizată. Da, într-adevăr, este o muncă grea şi nu toţi bărbaţii ar putea face faţă acestui lucru. Probabil, femeile reuşesc în astfel de afaceri pentru că sînt mai rezistente şi mai perseverente.

Sursa: profit.md

Datorită faptului că fazanul nu a fost domesticit, creşterea lui în captivitate prezintă anumite particularităţi, aşa că sensul de extensiv, semiintensiv şi intensiv este cu totul altul decât cel cunoscut la păsările domestice de fermă.

Comportamentul crescătorului de fazani trebuie să fie unul special faţă de orice specie sălbatică. Să evite stresul de orice fel, care poate avea efecte dăunătoare nebănuite, atunci când comportamentul faţă de această specie este brutal, fără menajamente şi precauţii deosebite.

Pentru crearea unor ferme de creştere a fazanilor trebuie ales un loc liniştit, ferit de vânt, bătut de soare, unde iarba se usucă uşor. Crescătoria de fazani poate fi construită din cărămizi, scânduri sau din pereţi de beton.

Fazanii maturi sau aflaţi în creştere pot fi crescuţi, în perioada neproductivă, în crescătorii comune. De obicei, acestea sunt reprezentate de un şopron sau streaşină, înconjurată din 3 părţi şi având o comunicare directă cu o volieră. Voliera se construieşte din plasă de sârmă, cu înălţimea de 2-2,5 m, marginea de sus trebuind să fie răsfrântă spre interior, pentru a se preveni evadarea păsărilor. Ochiurile plasei pot să aibă dimensiuni de la 2x2 cm pe o înălţime de 1m, iar peste această înălţime se poate folosi o plasă cu ochiurile de 4x4 cm. În acest fel, păsările sunt apărate de animalele de pradă şi alţi dăunători.

Acoperişul volierei poate să fie realizat tot din plasă de sârmă, fixată pe stâlpi din lemn sau metal, dispuşi la o distanţă de 4-6 m unul de celălalt. Baza construcţiei trebuie să fie din beton, cu o adâncime pe perimetru de până la 80 de cm, pentru a nu se permite rozătoarelor sau altor animale de pradă să treacă pe sub plasa de sârmă. Unii crescători de fazani preferă să folosească în locul plasei metalice, ca plasă de acoperire, o plasă din material sintetic, deoarece în cazul creşterii unei rase mai bătăioase, atunci când se încaieră, păsările zboară pe verticală şi se pot răni.

În perioadele cu vreme mai nefavorabilă, mai ales iarna, fazanii se adăpostesc sub streaşină. În aceste voliere comune, fazanii sunt adăpostiţi, de obicei, pe timpul iernii până la începutul sezonului de împerechere. Dacă se realizează construcţii mai uşoare, pentru a se evita pătrunderea frigului, este recomandabil ca pe lângă pereţii volierei, în afara împrejmuirii, să fie aşezate baloturi de paie sau rogojini care protejează de frig şi vânt.

Odată cu apropierea anotimpului de înmulţire, fazanii sunt aşezaţi în voliere mai mici, aşa-numitele cuşti pentru cuibul de ouă. Pentru o familie de fazani este necesară o cuşcă cu suprafaţa de 4-6 m2 (2x2 sau 2x3 m), iar pentru fazanii cu coada mare este necesar ca această suprafaţă să fie ceva mai mare (4x4 până la 5x6 m). O parte din volieră se acoperă cu o folie de plastic sau cu rogojini, care o păzesc de vânturi puternice şi de soare.

Masculii sunt foarte agresivi şi iritabili şi se lovesc cu ciocul prin gardul de sârmă. Iată de ce volierele se acoperă, suplimentar, cu un înveliş opac (din plastic, tablă, PFL, rogojină) la o înălţime de 45-50 cm de la sol. În cazul volierei permanente este preferabil ca aceasta să aibă podele mai calde, din cărămidă sau asfalt, acoperite cu 4-5cm de nisip. Trebuie evitată podeaua din pământ sau lut, deoarece poate o fi o sursă de infestare cu paraziţi, bacterii, mucegaiuri. În plus în timpul iernii sau după ploaie se transformă în noroi, iar păsările capătă o înfăţişare neatrăgătoare.

Atunci când sunt crescute rase de fazani iubitori de căldură şi când există şi condiţii climaterice mai uscate, lângă volieră se ataşează un coteţ de păsări. Pentru fiecare pasăre se alocă 2-3 m2 din suprafaţă. Dacă se ia în considerare natura sălbatică a fazanului, este de dorit ca condiţiile din volieră să se apropie, cât se poate de mult, de cele din mediul natural. Legătura cu lumea vegetală trebuie să fie extinsă la maximum. În fermele mari, terenul este cultivat cu plante, precum lucernă, trifoi, rapiţă, eventual se pot planta şi arbuşti, şi copăcei, care să satisfacă instinctul fazanilor de a se ascunde, pe de o parte, iar pe de alta, mărind valoarea decorativă a volierelor: molizi, gutui sălbatic, pin negru, păducel, stejar, salcâm.

Volierele trebuie, de asemenea, să fie împodobite cu ramuri uscate de copaci, bolovani, trunchiuri de copaci, care să le dea animalelor iluzia mediului lor natural.

În unele crescătorii se fac nişte voliere uşoare şi mobile, care se mută periodic, o dată la 2-3 zile, dintr-un loc în altul. Acestea constau dintr-un cadru realizat din scânduri peste care se întinde o plasă de sârmă. Se dispun la 10-15 m una de alta, în formă de tablă de şah, pe un teren cu o vegetaţie bogată.

În fermele mari pentru creşterea fazanilor, cuştile pentru depunerea ouălor se dispun pe câteva rânduri, cu un coridor de lucru între ele. Sub streaşină se pune un cuibar pentru depunerea ouălor, însă este posibil ca femela să nu-l agreeze şi să-şi facă alt cuib pe pământ sau în arbuşti. Pentru a da posibilitatea păsărilor de a dormi la înălţime de sol, în cuşcă se pun nişte putini de circa 1m înălţime. În cuşcă se mai pun adăpătoare, un jgheab pentru mâncare, o troacă pentru nisip şi alte substanţe minerale, precum şi o lădiţă cu nisip amestecat cu cenuşă, pentru spălare.

În fermele pentru vânătoare, care dispun de terenuri întinse, pe o suprafaţă de 20 m2 se instalează 10 fazani adulţi sau 15 fazani aflaţi în creştere.

Creşterea naturală sau sistemul de creştere extensiv

În acest sistem, ecloziunea se face în mod natural, cu cloşti (găini), cu ouă procurate de la firmele de fazani organizate sau ouă recoltate din terenurile de vânătoare, din cuiburile periclitate. Puii, după ecloziune, se cresc în mod natural, cu ajutorul cloştii adoptive, până la vârsta de 60-90 de zile, când sunt părăsiţi de cloşti.

Sistemul de creştere cu cloşcă captivă înlătură neajunsurile creşterii cu cloşti în libertate. În acest sistem, cloşca este închisă într-o cuşcă (cutie de creştere), având dimensiuni de 70x70 cm pentru găina cloşcă. Cutia de creştere este un miniadăpost, închisă complet pe 3 laturi şi acoperită, latura a 4-a (faţada) este prevăzută cu stinghii, în poziţii verticale, la distanţă, astfel încât să nu permită ieşirea puilor, astfel că joacă rolul unei „crescătoare artificiale", care prin cloşcă asigură căldura necesară puilor în primele zile de viaţă şi în continuare, până ce puii părăsesc cloşca.

Hrana pentru cloşcă se administrează în faţa laturii prevăzute cu gratii, în imediata apropiere a acesteia, aşa fel încât cloşca să ajungă cu uşurinţă să consume hrana.

Cutiile de creştere se pot amplasa pe terenuri cu vegetaţie bogată şi valoroasă (lucernă sau trifoişti cu talie foarte mică, cosite frecvent), care se mută dintr-un loc în altul, la intervale de câteva zile.

În jurul cuştilor se amenajează volierele din plasă, cu ochiuri foarte mici (ceva mai mici de 2x2 cm), care să nu permită puilor să iasă şi să-i ferească, în acelaşi timp, de anumite răpitoare. Terenul de amplasare a cuştilor este bine să fie pe sole cultivate cu plante care atrag insectele (recomandabil lucernă sau trifoişti). Locurile alese pot în pădure, în poieni sau în imediata apropiere a pădurilor, sau în câmp, sub unii arbori care să asigure umbra necesară.

Cu o săptămână înainte de amplasarea cuştilor în câmp, lucerna va fi cosită în fâşii paralele, late de 3-4 m, despărţite una de alta de zone de 15-20 m, astfel încât puii să găsească frunze verzi, crude şi insecte, dar să se şi ascundă în vegetaţia mică (lucernă sau alte plante). Pe măsură ce vegetaţia creşte, aceasta va fi cosită, în timpul nopţii, când puii sunt închişi, astfel asigurând puilor, permanent, hrană naturală (plante verzi, fragede şi insecte) de bună calitate.

Cutiile de creştere se amplasează pe pajişti, în rânduri paralele, la 25-30 m una de alta. Cutiile pot avea pardoseala din plasă de sârmă cu ochiuri foarte mici, iar în zonele cu precipitaţii foarte abundente, pardoseala poate fi construită din carton asfaltat, iar cutia va fi aşezată pe un strat de nisip, uşor mai ridicat (5-7 cm).

Pe o "pajişte de creştere" se grupează, pe cât posibil, pui din serii apropiate de ecloziune (naturală sau cu cloşti).

În primele 2-3 zile de viaţă, puii sunt ţinuţi închişi în cuşti de creştere sau într-o îngrădire de plasă mică, de câţiva mp, până ce învaţă să vină la chemarea cloştii. În aceste 2-3 zile hrana puilor se administrează lângă cloşcă, care va chema puii la mâncare. Din a 4-a zi puii sunt lăsaţi să caute şi ei hrana, fiind chemaţi pentru consumul tainului de hrană de către îngrijitor. Practic, lăsarea puilor liberi în pădure şi sălbăticirea acestora se fac la vârste variind de la 60 la 90 de zile, în situaţia în care fazanii se cresc pentru popularea fondurilor de vânătoare.

Creşterea în captivitate a fazanilor (sistemul semiintensiv)

Se practică în voliere de ouat, împărţite în compartimente cu suprafaţa de 18-20 m2 pentru fiecare familie formată dintr-un mascul şi 6 femele.

De asemenea, pot fi folosite "volierele de grădină", pentru loturi de 25 de fazani la 100 făzăniţe (raport 1:4), cu suprafeţe de 500-700 m2. Ouăle obţinute de la făzăniţe pot fi incubate natural (cu cloşti) şi puii se cresc cu cloşti captive. În cazul în care creşterea se face pentru popularea fondurilor de vânătoare, puii obţinuţi se vor elibera la 60-90 de zile în pădure, odată cu fazanii adulţi, dacă fazaneria îşi lasă puii să se obişnuiască cu acestea. Puii vor fi chemaţi de îngrijitor prin fluierături scurte, permanent cu aceeaşi melodie. Seara, pentru culcare, îngrijitorul va închide puii să fie cât mai egal repartizaţi în fiecare din cutii.

În momentul în care se observă că numărul de insecte pe o anumită parcelă se reduce, cutiile de creştere, cu cloşti şi pui, se mută pe o altă parcelă.

Treptat, pe măsură ce puii devin mai independenţi de cloşti, şi încep să doarmă pe crengile unor copaci sau arbuşti (în interiorul volierei), se reduce numărul de cloşti, cutiile de creştere rămânând însă pe loc (ca locuri de refugiu şi adăpost), iar hrana se administrează ca şi până atunci, în apropierea acestora. După ce se îndepărtează cloştile în totalitate, hrana se depune în apropierea cărărilor spre pădure sau chiar în pădure.

Creşterea intensivă a fazanilor

Se practică folosind sistemul de creştere pe toată durata vieţii economice a fazanilor. În acest sistem, fazanii sunt crescuţi toată viaţa închişi în voliere, hale adăposturi pentru ouat şi pentru iernat. Puii se obţin prin clocit sau prin incubaţie artificială, putând fi crescuţi natural sau artificial.

Puii pot căpăta destinaţii diferite, cei obţinuţi din loturile de elită se cresc până la maturitate pentru împrospătarea efectivului matcă destinat producţiei. Altă categorie de pui pot fi crescuţi pentru producerea de carne sau pentru repopularea fondurilor de vânătoare. Popularea fondurilor de vânătoare se face la vârsta de 90 de zile a puilor.

Producţia de ouă a făzăniţelor sălbatice nu depăşeşte 25-30 de ouă, în timp ce femelele selecţionate pot realiza producţii de 65-80 de ouă/cap/sezon de ouat.

Hrănirea şi exploatarea fazanilor adulţi destinaţi reproducţiei

Pentru lunile de iarnă, fazanii adulţi care formează efectivul matcă cu destinaţie pentru reproducţie în voliere trebuie să aibă un şopron pentru adăpostire şi tufişuri formate din arbuşti în care păsările se pot ascunde.

În mod obişnuit, volierele se amenajează la marginea unei păduri sau chiar în pădure sau lângă o lizieră sau pâlcuri de pomi şi arbuşti, pe un teren uşor înclinat şi bine drenat, bine înierbat cu vegetaţie valoroasă (lucernă, trifoi), cu expoziţie spre sud.

Înainte de popularea volierelor, fazanii se vaccinează antipestos. Volierele sunt împrejmuite cu plasă de sârmă şi acoperite cu acelaşi material. În voliere se amenajează un compartiment de ouat şi un compartiment de iernat. Voliera de iernat este căptuşită în exterior cu pereţi din stuf sau coceni.

Pentru timp de iarnă, fazanii sunt întreţinuţi în aceste voliere de iernat, în grupe mari formate dintr-un număr mare de familii (o familie este formată din 6 făzăniţe şi un fazan). Pentru fiecare 50 de familii (300 de făzăniţe şi 50 de fazani) se asigură o rezervă de masculi, în număr de 10-12 capete.

Sper că această informaţie să constituie o garanţie a succesului dumneavoastră în desfăşurarea acestei afaceri, deoarece un volum mare de investiţii nu asigură întotdeauna obţinerea veniturilor grase.

Sursa: flux.md