Agrobiznes

Este un pom înrudit şi asemănător cu cireşul. Cele mai multe soiuri de vişin provin din vişinul comun (Cerasus Vulgaris Mill.) care se întâlneşte numai în stare cultivată.

Vişinele conţin: 77.8-88,6 % apă, 6.3-13.8 % zaharuri, 1-4 % acizi, provitamina A, vitaminele B1, B2, C, PP, acid folic 0.04- 0.50 mg la 100 g, vitamina E. Ele au o valoarea energetică de circa 63 kcal la 100 g. Din vişine se prepară sucuri, dulceaţă, compot, gem, vişinată, sirop, precum şi numeroase produse: îngheţată, şerbet, spump, sufleu.

Există un soi de vişin denumit Marasca ale căror fructe au pulpa şi sucul colorate în roşu-intens, negricios, gustul pronunţat acid şi amărui, care se transmite şi lichiorului fabricat din ele (maraschin).

Vişinul are vigoare mai slabă decât cireşul, unele soiuri fiind pitice; în pepinieră, şi în primii ani de la plantare în livadă, formează numeroşi lăstari anticipaţi, care îndesesc coroana; prin aceasta, se deosebeşte de cireş, la care lăstarii anticipaţi lipsesc. În general, vişinul are capacitatea de ramificare mai mare decât cireşul.

Fenomenul etajării naturale a ramurilor de schelet se întâlneşte şi la vişin, dar etajele sunt mai apropiate şi mai puţin evidenţiate decât la cireş.

Unele soiuri de vişin (Engleză timpurie, Mocăneşti) rodesc aproape exclusiv pe buchetele de mai, ca cireşul, iar altele, pe ramuri plete (Crişana, Ostheim). Există şi soiuri la care buchetele şi pletele sunt aproape la fel de bine reprezentate. Ramurile roditoare ale vişinului trăiesc 5-6 ani, faţă de 10-12 ani la cireş. Vişinul înfloreşte după cireş. Numai la unele soiuri de cireş cu înflorit târziu (Germersdorf, Pietroase), perioada înfloritului se suprapune parţial cu a soiurilor de vişin care înfloresc timpuriu

După perioada înfloritului, soiurile de vişin se clasifică astfel:

• cu înflorit timpuriu (Engleză timpurie, Fortuna)
• cu înflorit mijlociu (Mari timpurii, Nana)
• cu înflorit târziu (Meteor, Oblacinska)

Unele soiuri de vişin sunt autofertile (Oblacinska, Nana, Mocăneşti, Meteor, Dropia, Northstar), parţial autofertile (Engleză timpurie, Mari timpurii) şi autosterile (Grossa Gamba, Ţarina).

Soiurile autofertile de vişin sunt, de regulă, mai productive. Vişinii începe să rodească la 3-4 ani de la plantare, dar producţia devine economică la vârsta de 5-6 ani. Un vişin produce 15-25 kg fructe. Durata economică a unei plantaţii este de 25-30 de ani.

În perioada înfloritului, vişinul are nevoie de timp favorabil (care să permită zborul albinelor) şi de temperaturi medii zilnice de 12-17°C. Polenizarea trebuie să aibă loc în primele 2-3 zile de la deschiderea florilor, deoarece stigmatul îmbătrâneşte repede şi devine nereceptiv pentru polen. Pe vreme ploioasă sau rece, florile leagă slab. În restul perioadei de vegetaţie, vişinul necesită mai puţină căldură decât cireşul. În cursul iernii, el rezistă până la -30°C, fiind deci mai rezistent la ger decât cireşul.

Având înrădăcinare superficială, vişinul valorifică, şi solurile mai subţiri, parţial erodate, apropiindu-se, din acest punct de vedere, de prun. Plantaţiile intensive de vişin trebuie amplasate însă, pe soluri cu fertilitate naturală mijlocie sau bună, pe terenuri plane sau cu pante de până la 12-13 %. Cultura comercială se poate practică până la altitudinea de 500-650 m, ca şi în cazul mărului.

Altoirea pe mahaleb este indicată în zone mai secetoase şi pe soluri mai bogate în calciu.

Vişinii pe rod necesită tăieri de fructificare la intervale de 4-5 ani. Aceste tăieri sunt necesare nu atât pentru a norma producţia pomilor, ci pentru a menţine tinere ramuri de semischelet. Dacă nu se aplică cu regularitate aceste tăieri, semischeletul şi ramurile de rod se epuizează şi se usucă natural.

Sursa: agricultor.ro

S-ar părea că în lumea contemporană este dificil să mai fii surprins de ceva anume. În special, acest lucru se referă la femei, care în prezent se ocupă de toate – de la şofat pînă la administrarea afacerilor de milioane de dolari sau euro. Bineînţeles că putem avea o atitudine diferită faţă de femeile care se descurcă în afaceri nu mai rău decît bărbaţii. Cert însă este că aceste femei merită tot respectul şi admiraţia celor din jur.

Totul este abia la început

În satul Ţipala, raionul Ialoveni, există o plantaţie de mure cu o suprafaţă de 3,7 ha, care aparţine Raisei Ghimp. Ea este una dintre puţinele persoane din Moldova care au riscat să se ocupe de creşterea acestei culturi destul de rare pentru ţara noastră şi despre care nu atît de multă lume cunoaşte. Raisa are puţin peste 40 de ani. Are doi feciori – Alexei de 27 de ani şi Artur de 12 ani, care îşi susţin mama în toate.

De profesie, eroina noastră este agronom. În anii 90 ai secolului trecut, la fel ca şi mulţi alţii, din cauza lipsei surselor financiare, a început să se ocupe de afaceri după principiul „cumperi şi vinzi". În acest mod a exportat fructe în Rusia pe parcursul a peste 15 ani. A decis să-şi schimbe domeniul de activitate pe neaşteptate. Într-o zi, a văzut într-un supermarket mure îngheţate şi din curiozitate a decis să afle mai multe despre această cultură pe internet. A aflat, astfel, că murele pot fi consumate nu doar în stare proaspătă sau îngheţată, dar şi să faci din ele vin, gem sau compot. De asemenea, s-a dovedit că în Moldova există doar cîteva persoane care practică cultivarea acestei culturi importante.

Raisa Ghimp: Am trăit toată viaţa din greu. Prima afacere legată de exportul fructelor am început-o de la zero şi iată că şi cu murele este la fel. Pentru a demara această nouă afacere, am fost nevoită să vînd bunurile pe care le aveam pentru a cumpăra pămînt în raionul natal Ialoveni şi peste 1000 de butaşi. În anul 2007 am început să înmulţesc plantaţia, iar peste patru ani aceasta s-a extins şi s-a „maturizat". La moment, pe plantaţie există plante care au doi-patru ani, dar sînt şi plante tinere de un an, care mai au nevoie de timp pentru a se consolida.

Chiar dacă de la demararea afacerii au trecut deja circa 5 ani, businessul Raisei este doar la început de cale. „Oamenii ştiu ce înseamnă zmeură şi căpşună, însă ce înseamnă mure înţeleg mai greu. Din aceste considerente în toţi aceşti ani eu mă ocup nu doar de cultivarea murelor, dar şi de promovarea acestor fructe. Totodată, nu-mi este ruşine să plec la piaţă pentru a le vinde", spune Raisa.

Primele succese

În anul 2011 de pe plantaţia sa de mure femeia întreprinzătoare a strîns 10 tone de recoltă. Însă Raisa este sigură că peste cîţiva ani, cînd plantaţia se va fortifica, va strînge o recoltă de 7-10 tone de pe un hectar. De regulă, murele se culeg începînd de la mijlocul lunii iulie şi pînă la mijlocul lunii septembrie. Murele, la fel ca şi zmeura şi căpşunele, se coc treptat. Din aceste considerente, ele trebuie strînse, practic, la fiecare două zile. Preţul unui kilogram de mure variază de la 10 la 50 de lei în funcţie de anotimp.

Femeia recunoaşte că afacerea legată de cultivarea murelor este una profitabilă în Moldova, însă susţine că pentru aceasta este nevoie de ceva timp, iar, deocamdată, afacerea nu aduce profitul scontat. Din totalul investiţiilor făcute, pînă în prezent nici măcar jumătate nu au fost recuperate. Raisa presupune că ar mai fi nevoie de trei ani pentru ca afacerea să înceapă a aduce profit.

Raisa GHIMP: Nu consider că jertfesc cu ceva anume sau acord mai puţină atenţie familiei. Eu fac o afacere şi primesc de la aceasta plăcere. Iubesc pămîntul, deoarece de el trebuie să ai grijă la fel cum ai grijă de un copil. Fac ceea ce-mi place. Pentru a culege murele trebuie să te trezeşti la 5 dimineaţa, iar apoi să le repartizezi pe la pieţe. De asemenea, trebuie să te gîndeşti ce să faci cu marfa care nu a fost realizată. Da, într-adevăr, este o muncă grea şi nu toţi bărbaţii ar putea face faţă acestui lucru. Probabil, femeile reuşesc în astfel de afaceri pentru că sînt mai rezistente şi mai perseverente.

Sursa: profit.md

Datorită faptului că fazanul nu a fost domesticit, creşterea lui în captivitate prezintă anumite particularităţi, aşa că sensul de extensiv, semiintensiv şi intensiv este cu totul altul decât cel cunoscut la păsările domestice de fermă.

Comportamentul crescătorului de fazani trebuie să fie unul special faţă de orice specie sălbatică. Să evite stresul de orice fel, care poate avea efecte dăunătoare nebănuite, atunci când comportamentul faţă de această specie este brutal, fără menajamente şi precauţii deosebite.

Pentru crearea unor ferme de creştere a fazanilor trebuie ales un loc liniştit, ferit de vânt, bătut de soare, unde iarba se usucă uşor. Crescătoria de fazani poate fi construită din cărămizi, scânduri sau din pereţi de beton.

Fazanii maturi sau aflaţi în creştere pot fi crescuţi, în perioada neproductivă, în crescătorii comune. De obicei, acestea sunt reprezentate de un şopron sau streaşină, înconjurată din 3 părţi şi având o comunicare directă cu o volieră. Voliera se construieşte din plasă de sârmă, cu înălţimea de 2-2,5 m, marginea de sus trebuind să fie răsfrântă spre interior, pentru a se preveni evadarea păsărilor. Ochiurile plasei pot să aibă dimensiuni de la 2x2 cm pe o înălţime de 1m, iar peste această înălţime se poate folosi o plasă cu ochiurile de 4x4 cm. În acest fel, păsările sunt apărate de animalele de pradă şi alţi dăunători.

Acoperişul volierei poate să fie realizat tot din plasă de sârmă, fixată pe stâlpi din lemn sau metal, dispuşi la o distanţă de 4-6 m unul de celălalt. Baza construcţiei trebuie să fie din beton, cu o adâncime pe perimetru de până la 80 de cm, pentru a nu se permite rozătoarelor sau altor animale de pradă să treacă pe sub plasa de sârmă. Unii crescători de fazani preferă să folosească în locul plasei metalice, ca plasă de acoperire, o plasă din material sintetic, deoarece în cazul creşterii unei rase mai bătăioase, atunci când se încaieră, păsările zboară pe verticală şi se pot răni.

În perioadele cu vreme mai nefavorabilă, mai ales iarna, fazanii se adăpostesc sub streaşină. În aceste voliere comune, fazanii sunt adăpostiţi, de obicei, pe timpul iernii până la începutul sezonului de împerechere. Dacă se realizează construcţii mai uşoare, pentru a se evita pătrunderea frigului, este recomandabil ca pe lângă pereţii volierei, în afara împrejmuirii, să fie aşezate baloturi de paie sau rogojini care protejează de frig şi vânt.

Odată cu apropierea anotimpului de înmulţire, fazanii sunt aşezaţi în voliere mai mici, aşa-numitele cuşti pentru cuibul de ouă. Pentru o familie de fazani este necesară o cuşcă cu suprafaţa de 4-6 m2 (2x2 sau 2x3 m), iar pentru fazanii cu coada mare este necesar ca această suprafaţă să fie ceva mai mare (4x4 până la 5x6 m). O parte din volieră se acoperă cu o folie de plastic sau cu rogojini, care o păzesc de vânturi puternice şi de soare.

Masculii sunt foarte agresivi şi iritabili şi se lovesc cu ciocul prin gardul de sârmă. Iată de ce volierele se acoperă, suplimentar, cu un înveliş opac (din plastic, tablă, PFL, rogojină) la o înălţime de 45-50 cm de la sol. În cazul volierei permanente este preferabil ca aceasta să aibă podele mai calde, din cărămidă sau asfalt, acoperite cu 4-5cm de nisip. Trebuie evitată podeaua din pământ sau lut, deoarece poate o fi o sursă de infestare cu paraziţi, bacterii, mucegaiuri. În plus în timpul iernii sau după ploaie se transformă în noroi, iar păsările capătă o înfăţişare neatrăgătoare.

Atunci când sunt crescute rase de fazani iubitori de căldură şi când există şi condiţii climaterice mai uscate, lângă volieră se ataşează un coteţ de păsări. Pentru fiecare pasăre se alocă 2-3 m2 din suprafaţă. Dacă se ia în considerare natura sălbatică a fazanului, este de dorit ca condiţiile din volieră să se apropie, cât se poate de mult, de cele din mediul natural. Legătura cu lumea vegetală trebuie să fie extinsă la maximum. În fermele mari, terenul este cultivat cu plante, precum lucernă, trifoi, rapiţă, eventual se pot planta şi arbuşti, şi copăcei, care să satisfacă instinctul fazanilor de a se ascunde, pe de o parte, iar pe de alta, mărind valoarea decorativă a volierelor: molizi, gutui sălbatic, pin negru, păducel, stejar, salcâm.

Volierele trebuie, de asemenea, să fie împodobite cu ramuri uscate de copaci, bolovani, trunchiuri de copaci, care să le dea animalelor iluzia mediului lor natural.

În unele crescătorii se fac nişte voliere uşoare şi mobile, care se mută periodic, o dată la 2-3 zile, dintr-un loc în altul. Acestea constau dintr-un cadru realizat din scânduri peste care se întinde o plasă de sârmă. Se dispun la 10-15 m una de alta, în formă de tablă de şah, pe un teren cu o vegetaţie bogată.

În fermele mari pentru creşterea fazanilor, cuştile pentru depunerea ouălor se dispun pe câteva rânduri, cu un coridor de lucru între ele. Sub streaşină se pune un cuibar pentru depunerea ouălor, însă este posibil ca femela să nu-l agreeze şi să-şi facă alt cuib pe pământ sau în arbuşti. Pentru a da posibilitatea păsărilor de a dormi la înălţime de sol, în cuşcă se pun nişte putini de circa 1m înălţime. În cuşcă se mai pun adăpătoare, un jgheab pentru mâncare, o troacă pentru nisip şi alte substanţe minerale, precum şi o lădiţă cu nisip amestecat cu cenuşă, pentru spălare.

În fermele pentru vânătoare, care dispun de terenuri întinse, pe o suprafaţă de 20 m2 se instalează 10 fazani adulţi sau 15 fazani aflaţi în creştere.

Creşterea naturală sau sistemul de creştere extensiv

În acest sistem, ecloziunea se face în mod natural, cu cloşti (găini), cu ouă procurate de la firmele de fazani organizate sau ouă recoltate din terenurile de vânătoare, din cuiburile periclitate. Puii, după ecloziune, se cresc în mod natural, cu ajutorul cloştii adoptive, până la vârsta de 60-90 de zile, când sunt părăsiţi de cloşti.

Sistemul de creştere cu cloşcă captivă înlătură neajunsurile creşterii cu cloşti în libertate. În acest sistem, cloşca este închisă într-o cuşcă (cutie de creştere), având dimensiuni de 70x70 cm pentru găina cloşcă. Cutia de creştere este un miniadăpost, închisă complet pe 3 laturi şi acoperită, latura a 4-a (faţada) este prevăzută cu stinghii, în poziţii verticale, la distanţă, astfel încât să nu permită ieşirea puilor, astfel că joacă rolul unei „crescătoare artificiale", care prin cloşcă asigură căldura necesară puilor în primele zile de viaţă şi în continuare, până ce puii părăsesc cloşca.

Hrana pentru cloşcă se administrează în faţa laturii prevăzute cu gratii, în imediata apropiere a acesteia, aşa fel încât cloşca să ajungă cu uşurinţă să consume hrana.

Cutiile de creştere se pot amplasa pe terenuri cu vegetaţie bogată şi valoroasă (lucernă sau trifoişti cu talie foarte mică, cosite frecvent), care se mută dintr-un loc în altul, la intervale de câteva zile.

În jurul cuştilor se amenajează volierele din plasă, cu ochiuri foarte mici (ceva mai mici de 2x2 cm), care să nu permită puilor să iasă şi să-i ferească, în acelaşi timp, de anumite răpitoare. Terenul de amplasare a cuştilor este bine să fie pe sole cultivate cu plante care atrag insectele (recomandabil lucernă sau trifoişti). Locurile alese pot în pădure, în poieni sau în imediata apropiere a pădurilor, sau în câmp, sub unii arbori care să asigure umbra necesară.

Cu o săptămână înainte de amplasarea cuştilor în câmp, lucerna va fi cosită în fâşii paralele, late de 3-4 m, despărţite una de alta de zone de 15-20 m, astfel încât puii să găsească frunze verzi, crude şi insecte, dar să se şi ascundă în vegetaţia mică (lucernă sau alte plante). Pe măsură ce vegetaţia creşte, aceasta va fi cosită, în timpul nopţii, când puii sunt închişi, astfel asigurând puilor, permanent, hrană naturală (plante verzi, fragede şi insecte) de bună calitate.

Cutiile de creştere se amplasează pe pajişti, în rânduri paralele, la 25-30 m una de alta. Cutiile pot avea pardoseala din plasă de sârmă cu ochiuri foarte mici, iar în zonele cu precipitaţii foarte abundente, pardoseala poate fi construită din carton asfaltat, iar cutia va fi aşezată pe un strat de nisip, uşor mai ridicat (5-7 cm).

Pe o "pajişte de creştere" se grupează, pe cât posibil, pui din serii apropiate de ecloziune (naturală sau cu cloşti).

În primele 2-3 zile de viaţă, puii sunt ţinuţi închişi în cuşti de creştere sau într-o îngrădire de plasă mică, de câţiva mp, până ce învaţă să vină la chemarea cloştii. În aceste 2-3 zile hrana puilor se administrează lângă cloşcă, care va chema puii la mâncare. Din a 4-a zi puii sunt lăsaţi să caute şi ei hrana, fiind chemaţi pentru consumul tainului de hrană de către îngrijitor. Practic, lăsarea puilor liberi în pădure şi sălbăticirea acestora se fac la vârste variind de la 60 la 90 de zile, în situaţia în care fazanii se cresc pentru popularea fondurilor de vânătoare.

Creşterea în captivitate a fazanilor (sistemul semiintensiv)

Se practică în voliere de ouat, împărţite în compartimente cu suprafaţa de 18-20 m2 pentru fiecare familie formată dintr-un mascul şi 6 femele.

De asemenea, pot fi folosite "volierele de grădină", pentru loturi de 25 de fazani la 100 făzăniţe (raport 1:4), cu suprafeţe de 500-700 m2. Ouăle obţinute de la făzăniţe pot fi incubate natural (cu cloşti) şi puii se cresc cu cloşti captive. În cazul în care creşterea se face pentru popularea fondurilor de vânătoare, puii obţinuţi se vor elibera la 60-90 de zile în pădure, odată cu fazanii adulţi, dacă fazaneria îşi lasă puii să se obişnuiască cu acestea. Puii vor fi chemaţi de îngrijitor prin fluierături scurte, permanent cu aceeaşi melodie. Seara, pentru culcare, îngrijitorul va închide puii să fie cât mai egal repartizaţi în fiecare din cutii.

În momentul în care se observă că numărul de insecte pe o anumită parcelă se reduce, cutiile de creştere, cu cloşti şi pui, se mută pe o altă parcelă.

Treptat, pe măsură ce puii devin mai independenţi de cloşti, şi încep să doarmă pe crengile unor copaci sau arbuşti (în interiorul volierei), se reduce numărul de cloşti, cutiile de creştere rămânând însă pe loc (ca locuri de refugiu şi adăpost), iar hrana se administrează ca şi până atunci, în apropierea acestora. După ce se îndepărtează cloştile în totalitate, hrana se depune în apropierea cărărilor spre pădure sau chiar în pădure.

Creşterea intensivă a fazanilor

Se practică folosind sistemul de creştere pe toată durata vieţii economice a fazanilor. În acest sistem, fazanii sunt crescuţi toată viaţa închişi în voliere, hale adăposturi pentru ouat şi pentru iernat. Puii se obţin prin clocit sau prin incubaţie artificială, putând fi crescuţi natural sau artificial.

Puii pot căpăta destinaţii diferite, cei obţinuţi din loturile de elită se cresc până la maturitate pentru împrospătarea efectivului matcă destinat producţiei. Altă categorie de pui pot fi crescuţi pentru producerea de carne sau pentru repopularea fondurilor de vânătoare. Popularea fondurilor de vânătoare se face la vârsta de 90 de zile a puilor.

Producţia de ouă a făzăniţelor sălbatice nu depăşeşte 25-30 de ouă, în timp ce femelele selecţionate pot realiza producţii de 65-80 de ouă/cap/sezon de ouat.

Hrănirea şi exploatarea fazanilor adulţi destinaţi reproducţiei

Pentru lunile de iarnă, fazanii adulţi care formează efectivul matcă cu destinaţie pentru reproducţie în voliere trebuie să aibă un şopron pentru adăpostire şi tufişuri formate din arbuşti în care păsările se pot ascunde.

În mod obişnuit, volierele se amenajează la marginea unei păduri sau chiar în pădure sau lângă o lizieră sau pâlcuri de pomi şi arbuşti, pe un teren uşor înclinat şi bine drenat, bine înierbat cu vegetaţie valoroasă (lucernă, trifoi), cu expoziţie spre sud.

Înainte de popularea volierelor, fazanii se vaccinează antipestos. Volierele sunt împrejmuite cu plasă de sârmă şi acoperite cu acelaşi material. În voliere se amenajează un compartiment de ouat şi un compartiment de iernat. Voliera de iernat este căptuşită în exterior cu pereţi din stuf sau coceni.

Pentru timp de iarnă, fazanii sunt întreţinuţi în aceste voliere de iernat, în grupe mari formate dintr-un număr mare de familii (o familie este formată din 6 făzăniţe şi un fazan). Pentru fiecare 50 de familii (300 de făzăniţe şi 50 de fazani) se asigură o rezervă de masculi, în număr de 10-12 capete.

Sper că această informaţie să constituie o garanţie a succesului dumneavoastră în desfăşurarea acestei afaceri, deoarece un volum mare de investiţii nu asigură întotdeauna obţinerea veniturilor grase.

Sursa: flux.md

Cu scopul susţinerii producătorilor de cireşe şi pomuşoare din Republica Moldova în efortul lor de sporire a potenţialului de comercializare a produselor, mai ales, pe pieţele de export, Proiectul Competitivitatea Agricolă şi Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED) invită producătorii de cireşe, pomuşoare, precum şi consultanţii în domeniu să aplice la concursul pentru participarea la vizita de studiu "Tehnologii avansate de producere, recoltare şi post-recoltare a cireşelor şi pomuşoarelor" care va avea loc în Bosnia şi Herţegovina la sfârşitul lunii mai, 2013.

Activităţile principale pe durata evenimentului vor fi:

• Vizitarea pepinierelor pentru material săditor de pomuşoare şi cireşe
• Vizite la plantaţii de pomuşoare şi livezi de cireşe cu utilizarea tehnologii avansate
• Vizite la case de ambalare (pre-răcire, ambalare)
• Vizitarea pieţei angro de fructe proaspete

ACED va fi responsabil de organizarea vizitei de studiu, de procurarea biletelor de avion, precum şi va oferi suport informaţional la aplicarea pentru viză. Participanţii vor acoperi din cont propriu cheltuielile pentru cazare la hotel, hrana pe durata vizitei (5 zile inclusiv zilele de călătorie) şi costurile pentru perfectarea vizei. Ei vor fi responsabili, de asemenea, de procedurile pentru obţinerea vizei în Bosnia şi Herţegovina (la misiunile diplomatice din Bucureşti, Budapesta, Kiev).

Criteriile de selectare a participanţilor la vizita de studiu sunt:

• Existenţa practicilor, tehnologiilor avansate în producerea cireșelor, pomușoarelor
• Existența sistemelor de calitate sau planificarea implementării acestora
• Posedare un grad cât mai înalt de integrare a tuturor componentelor lanțului valoric al cireşelor şi pomuşoarelor
• Realizarea cireşelor şi pomuşoarelor pe piețele de export
• Implementarea practicilor şi tehnologiilor în rezultatul vizitelor de studiu deja efectuate
• Disponibilitatea de a oferi contribuție personală (achitarea hotelului și a hranei pe durata vizitei).

Doritorii de a participa la această vizită de studiu sunt rugați să completeze formularul de aplicare care poate fi descărcat de pe situl www.aced.md, în compartimentul ALERTE (Formularul de aplicare pentru vizita de studiu in Bosnia si Hertegovina ROM) sau solicitat la adresa [email protected].

Concursul de selectare a participanților la vizita de studiu va fi efectuat în baza formularului de aplicare, depus completat la adresa de email [email protected] sau personal la oficiul ACED, Bd. Ştefan cel Mare, 202; clădirea Kentford, etajul 3, până la data de 15 Aprilie 2013, luni.

Sursa: aced.md

Doi dintre marii furnizori de imputuri pentru agricultură, Bayer și Syngenta, au prezentat un plan de îmbunătățire a sănătăţii albinelor, în încercarea de a preîntâmpina o eventuală decizie a Comisiei Europene privind interdicția utilizării insecticidelor pe bază de neonicotinoide.

Cele două companii au propus creşterea suprafeţelor cultivate cu flori în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, pentru a oferi un habitat şi hrană pentru albine, precum şi elaborarea unui program de monitorizare a sănătăţii acestor insecte.

„Interzicerea acestor produse nu ar salva nici măcar un singur stup. Este timpul ca toata lumea să se concentreze pe abordarea cauzelor reale ale declinului populațiilor de albine", a declarat unul dintre specialiştii Syngenta.

Comisia Europeană a propus în luna ianuarie suspendarea utilizării pentru o perioadă de cel puţin doi ani a trei pesticide folosite în culturile de floarea-soarelui, porumb, rapiță și bumbac.

Potrivit Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară, utilizarea neonicotinoidelor reprezintă "un risc acut mare" pentru albine, afectând sistemul central nervos al insectelor prin contactul cu nectarul şi polenul plantelor tratate.

Bayer a catalogat propunerea CE "prea conservatoare" şi chiar "draconică", în timp ce reprezentanţii Syngenta au declarat că substanţele chimice respective nu au nici un efect asupra coloniilor de albine, iar cauza declinului populaţiei de albine este de fapt Varroa destructor, un parazit acarian extern care transmite insectelor un virus letal.

Sursa: agroinfo.ro

Moldova a lansat un coridor maritim-feroviar de transportare a mărfurilor între Marea Neagră şi Marea Baltică. Transportarea va avea loc prin prin intermediul trenului de containere ZUBR, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, creşterea estimată a volumului de containere transportate prin intermediul acestei platforme noi este de circa 3,5 ori, de la 1160 containere în 2012 la circa 4000 containere în 2013.

În decembrie 2012, Calea Ferată din Moldova şi „Danube Logistics" au devenit parteneri ai proiectului regional ZUBR – trenul de cursă regulată de transportare a containerelor din porturile din Marea Neagră spre porturile din Marea Baltică.

Premierul în exerciţiu, Vlad Filat, a asistat marţi, 2 aprilie, la o demonstraţie a procesului de încărcare a containerelor transportate din China, care urmează a fi expediate pe cale ferată spre Belarus, Ucraina, alte ţări.

Premierul în exerciţiu a menţionat importanţa participării ţării noastre în asemenea proiecte, care demonstrează modul în care două tipuri de transport pot contribui la reducerea costurilor de transportare şi atragerea de fluxuri de tranzit extern, care până în prezent ocoleau Republica Moldova.

Includerea Republicii Moldova în itinerarul trenului ZUBR a devenit posibilă datorită identificării potențialului de cerere pentru acest coridor din partea companiilor de transport din Turcia, urmare a vizitei oficiale în Turcia în noiembrie 2012, dar şi prin asigurarea unei colaborări eficiente dintre Calea Ferată din Moldova, întreprindere de stat, şi „Danube Logistics", administrator al Portului Internațional Liber Giurgiuleşti.

Sursa: ipn.md

Într-o dimineaţă de iunie, în 2010, eram în faţa unităţii de cercetare "Aquaponics" de la Universitatea de Ştiinţe Aplicate, ridicată pe un deal înverzit, în Wadenswil, Elveţia, la 20 de minute de oraşul Zurich. Directorul de laborator, Andreas Graber, a cedat în sfârşit la telefoanele mele insistente, în care îl rugam să îmi permită să fac o vizită în laboratorul său.

Graber, cel mai renumit cercetător în acvaponică din Elveţia, a început să publice lucrări pe acest subiect în urmă cu opt ani (o perioadă foarte lungă în acest domeniu aflat la început de drum), povesteşte Roman Gaus pentru TheAtlanticcities.com.

Graber m-a întâmpinat şi m-a invitat înăuntru. În interiorul serei, descopăr laboratorul său, care conţinea câteva rânduri de bazine de peşti, fiecare cu un diametru de 1,8 metri. O serie de instrumente şi de senzori, conectaţi la un ecran mic, transmiteau date privind nivelurile de oxigen şi de dioxid de carbon din apă. Ţevi mari de PVC făceau legătura între bazinele cu peşti şi o "grădină cu apă", o zonă de dimensiunea unui dormitor mic, cu un baldachin din frunze uriaşe de banane. Sub acestea creşteau în jur de zece plante diferite, inclusiv cafea şi lemongrass (iarbă de limon).

Acvaponica este o metodă combinată de agricultură vegetală şi de creştere a peştilor, care nu necesită niciun tip de sol. Agricultorul cultivă peşti de apă dulce (acvacultură) şi plante (hidroponică) într-un sistem de recirculare a apei, care schimbă substanţele nutritive între cele două. Apele reziduale de la peşti servesc ca şi îngrăşământ organic pentru plante, în timp ce plantele curăţă apa de fecalele şi urina peştilor.

Rezultatul net: o reducere de 90% în utilizarea de apă dulce, în comparaţie cu agricultura convenţională a peştilor, şi o diminuare semnificativă în ceea ce priveşte substanţele nutritive adăugate, cum ar fi îngrăşămintele fosile. Sistemul poate funcţiona fără pesticide şi fără antibiotice, deoarece mediul în care trăiesc peştii este spaţios şi curat.

Am auzit prima dată de agricultura acvaponică de la un prieten din Nashville, Tennessee, unde am condus filiala nord-americană a companiei Franke, un furnizor de echipamente de espresso elveţian. Am fost intrigat de eficienţa metodei în ceea ce priveşte utilizarea resurselor naturale şi de potenţialul său pentru o cultivare urbană a legumelor la scară largă.

Însă, de abia acum, în laboratorul lui Graber, am înţeles cu adevărat că metoda acvaponică ar putea schimba radical modul în care se hrănesc locuitorii oraşelor din întreaga lume.

În laborator, pompele scoteau un sunet la intervale regulate. Apa picura. Pe măsură ce frunzele plantelor evaporau umezeală, puteam auzi cum respiră întreaga unitate. Acest laborator se putea transforma într-o oază urbană: un organism bogat, care respiră, în interiorul oraşului. Spre deosebire de spaţiile verzi statice, cum ar fi parcurile, această unitate ar fi o fermă, dar şi un loc liniştit într-un oraş mare şi agitat, nemaivorbind de spaţiul care produce alimente ce ar putea hrăni respectivul oraş, cu daune minime la nivelul sănătăţii mediului sau omului, la doar câţiva paşi de mesele rezidenţilor.

Agricultura urbană de astăzi nu mai este un hobby practicat de câţiva entuziaşti dedicaţi, care cresc alimente pentru ei înşişi.

Acest domeniu a devenit un departament inovativ în care societăţile pionere creează soluţii reale pentru cultivarea alimentelor pentru un număr mare de persoane, direct la punctul de consum. Acestea sunt nişte veşti minunate pentru proiectanţii, arhitecţii şi inginerii în construcţii din zonele urbane, dar şi pentru rezidenţii şi comunităţile care vor să crească gradul de securitate alimentară şi să devină mai rezistenţi la schimbările climei.

Aşadar, agricultura acvaponică, care a fost utilizată de civilizaţii antice, precum aztecii, apare din nou în oraşele moderne. Faptul că metoda nu necesită niciun tip de sol face acest tip de agricultură foarte potrivit pentru mediile urbane. Cantităţi mari de alimente proaspete şi sănătoase, inclusiv peşti, pot fi crescute acum într-un mod sustenabil pe acoperişurile urbane, în parcări sau pe orice loc vacant din oraş.

După ce am văzut ferma lui Graber, m-am hotărât să scot această viziune din laborator şi să o aduc în oraşele reale, începând cu al meu.

Împreună cu Graber am înfiinţat compania UrbanFarmers (Agricultori Urbani) în 2011, cu scopul de a dezvolta pe acoperişurile din oraş ferme comerciale, productive la scară largă. Până atunci, acvaponica urbană a fost o practică încercată de unele societăţi mici, cu rezultate amestecate. Noi am considerat că sosise momentul pentru ca această tehnică să se dezvolte.

Pentru a testa şi pentru a dovedi ideea, am analizat opţiunile de ferme urbane şi am descoperit un proiect francez pentru un container de vapor cargo de şase metri, cu un modul de seră construit deasupra. Structura părea că poate găzdui un sistem acvaponic.

Containerul era relativ mic şi portabil, de dimensiunea a două spaţii de parcare, şi putea fi transferat cu uşurinţă în spaţiile publice: în faţa şcolilor, a supermarketurilor sau a spaţiilor de parcare. Tot ce avea nevoie erau diferite conexiuni electrice şi de apă. Mi-a plăcut caracterul robust al containerului de transport combinat cu frumuseţea înverzită a cultivării.

Aşa s-a născut Cutia UrbanFarmers. Două containere au ajuns din Hamburg, versiuni mai vechi, ruginite, care şi-au petrecut ultimii 11 ani pe mare, pregătite acum să înceapă o nouă viaţă.

Cutia a fost un succes la convenţia internaţională a Federaţiei Arhitecţilor de Peisaje, din Zurich. Am construit cutia astfel încât vizitatorii să poată intra înăuntru. Aceştia au fost încântaţi de idee. Era momentul ca agricultura acvaponică urbană să se extindă.

Nevoia pentru soluţii alimentare urbane este una profundă. Potrivit datelor prezentate de guvernul elveţian, metoda actuală de creştere a alimentelor în Elveţia generează aproximativ o treime din amprenta totală de emisii de dioxid de carbon a ţării şi de utilizare a apei şi resurselor naturale. Consumul altor naţiuni occidentale este aproape la fel. Acest lucru înseamnă că producerea alimentelor din farfuriile noastre are un impact asupra mediului de două ori mai mare decât alimentarea maşinilor sau încălzirea locuinţelor.

De asemenea, sunt din ce în ce mai multe temeri privind sănătatea din cauza alimentelor. Scandalurile alimentare ne-au reamintit cât de dependenţi suntem de fermele care funcţionează departe de ochii noştri.

Mai mult, utilizarea extensivă a aditivilor chimici, îngrăşămintelor, pesticidelor şi antibioticelor a devenit o parte indispensabilă din agricultura convenţională de astăzi. Această practică are o productivitate mai mare, dar în detrimentul sănătăţii animalelor şi oamenilor. Agricultura urbană are tendinţa de a utiliza cu adevărat practici organice şi, prin urmare, este mult mai puţin predispusă la astfel de riscuri.

Conceptul de bază al afacerii pentru un agricultor urban este simplu: creşte alimente locale în oraş, evită intermediarii şi distanţele mari de livrare, şi exploatează marjele mai mari de profit, prin vânzarea produselor direct către consumatori. Agricultorul evită sistemul complex, costisitori şi poluant de distribuţie şi de refrigerare, prin care este transportată mâncarea urbană. De aceea, agricultorul se bucură în acelaşi timp şi de un avantaj competitiv în livrarea unor alimente proaspete, gustoase şi bogate în substanţe nutritive la uşa consumatorilor.

Agricultura urbană ajută de asemenea şi la reducerea cantităţii de deşeuri alimentare, care în acest moment reprezintă aproximativ o treime din toate alimentele produse la nivel global, potrivit datelor furnizate de programul "Gândeşte. Mănâncă. Economiseşte" al ONU.

Cutiile solitare pe care le-am prezentat prima dată pe trotuarele oraşului se multiplică acum, dar se şi transformă. Construim momentan o seră agricolă de 250 de metri pătraţi pe un acoperiş din oraşul Basel, din Elveţia. Am început să vindem produse proaspete la cinci restaurante locale în ianuarie 2013, la doar şase luni după ce am început construcţia. Această grădină pe acoperiş ar trebui să producă peste cinci tone de legume proaspete şi aproape o tonă de peşte pe an, susţinând o comunitate de o sută de persoane timp de 365 de zile.

Acoperişurile reprezintă o oportunitate minunată pentru agricultură: acestea sunt spaţii mari, neexploatate, în interiorul oraşului. Un acoperiş comercial standard într-un oraş occidental este de aproximativ patru ori mai mare decât dimensiunea fermei noastre de test, ceea ce înseamnă că ar putea produce până la 20 de tone de legume şi patru tone de peşte, o recoltă anuală care ar putea hrăni 400 de persoane pe tot parcursul anului.

Societăţile acvaponice urbane au început să apară şi în alte locuri din lume. În SUA, acest tip de ferme joacă un rol important în ceea ce priveşte agricultura urbană promiţătoare: au apărut ferme din Milwaukee şi până în Chicago, furnizând locuri de muncă ecologice în zone industriale sărace. Investitori majori şi firmele tehnologice din Silicon Valley şi-au îndreptat atenţia spre această practică şi ajută la "fertilizarea" aşa numitei Agriculturi Acvaponice 2.0, o tehnică care este folosită şi în Cuba şi Coreea de Nord.

În ciuda entuziasmului, trebuie să ne amintim şi de faptul că agricultura acvaponică la scară comercială este o tehnologie delicată care are nevoie de un echilibru sensibil între creşterea peştilor şi cultivarea legumelor. Nu poţi maximiza randamentul pentru niciuna din părţi fără a crea probleme.

Menţinerea siguranţei şi calităţii alimentelor în aceste sisteme este un aspect esenţial. Pe viitor, această practică va avea nevoie de timp, ingeniozitate şi investiţii semnificative pentru a perfecţiona metodele, pentru a deveni profitabilă şi pentru a avea un impact major asupra populaţiei urbane.

De abia începem să înţelegem potenţialul imens pe care agricultura acvaponică pe acoperiş îl are pentru oraşe. Sunt convins că se va dovedi a fi o soluţie funcţională pentru hrănirea centrelor urbane în continuă creştere, în secolul 21. Nu va înlocui sistemul convenţional, dar ar putea atinge o cotă de piaţă urbană de dimensiuni semnificative.

Având în vedere că populaţiile sunt deja extrem de mari, creşterea alimentelor în oraş pentru oraş are sens, nu doar din punct de vedere ecologic, ci şi din punct de vedere comercial.

Sanctuarul urban pe care mi l-am imaginat în laboratorul lui Graber începe să prindă viaţă. Ferma noastră şi altele asemănătoare pot transforma comunităţile urbane din deşerturi alimentare în oaze pline de viaţă, unde alimentele proaspete sunt crescute, livrate şi consumate într-un mod direct.

Acum este momentul pentru ca pionerii şi antreprenorii din întreaga lume să extindă această realitate şi să pornească o revoluţie a prospeţimii în oraşele aglomerate.

Sursa: financiarul.ro

Uniunea Vamală (UV) Rusia-Belarus-Kazahstan ar putea să instituie taxe speciale la zahărul din Moldova, până la sfârșitul anului 2013.

Potrivit agenției "Infotag", despre probabilitatea acestor evoluții în relațiile dintre UV și R. Moldova se spune într-o scrisoare a directorului executiv al Asociației Producătorilor de Zahăr din Țările-membre ale UV către conducerea Uniunii Producătorilor de Zahăr din Moldova (UPZM).

Motivul instituirii potențiale a taxei de salvgardare la zahărul moldovenesc este contrabanda la scară largă cu zahăr ucrainean pe piața moldovenească.

În prezent, întreprinderile moldovenești exportă zahăr în țările UV în regim de liber schimb. În decembrie 2012 și ianuarie 2013, 1,6 mii tone de zahăr din Moldova s-au livrat în Rusia. Totodată, se știe că volumul de producție al zahărului moldovenesc în anul 2012 nu acoperă necesarul pieței interne pentru anul de marketing 2012-2013. În plus, și prețurile la zahăr în R. Moldova sunt mai mari decât în țările UV.

Directorul executiv al Asociației Producătorilor de Zahăr din UV, Andrei Bodin, susține că exporturile de zahăr din R.Moldova către UV sunt posibile numai în cazul în care pe piața internă a Moldovei zahărul de fabricație autohtonă "este înlocuit cu zahărul de contrabandă, introdus ilegal din Ucraina".

Până la începutul anului 2013, în Ucraina s-a acumulat o rezervă de zahăr de aproape 1 mil.t. Pentru acest motiv, prețurile pe piața internă a Ucrainei sunt la un nivel minim din ultimii cinci ani - $500/t (fără TVA). Acest fapt creează premise pentru livrările de zahăr ilegale nu doar către R.Moldova, dar și pe teritoriul țărilor UV, în condițiile în care prețurile pe teritoriul acesteia, în trimestrul I, 2013, constituie $630-650/т (fără TVA).

În scrisoarea lui Andrei Bodin adresată președintelui UPZM, Alexander Koss, se spune că "intrarea zahărului ucrainean la prețuri de dumping în R.Moldova fără achitarea taxelor conduce la scăderea competitivității producției de sfeclă și zahăr nu numai în Moldova, dar și în țările UV, la reducerea semănăturilor de sfeclă, la pierderi financiare la producătorii agricoli și fabricile de zahăr din R.Moldova și țările UV".

Potrivit concluziilor Consiliului Asociației Producătorilor de Zahăr din Țările-membre ale UV, citate de agenția "Infotag", "cauzele principale sunt lipsa controlului cuvenit pe teritoriile de la frontiera cu Ucraina, dar și pe teritoriul Transnistriei".

Consiliul Asociației Producătorilor de Zahăr din Țările-membre ale UV a propus UPZM "să solicite Guvernului Republicii Moldova asigurarea controlului intrărilor de zahăr din Ucraina, inclusiv tranzitul acestuia prin Transnistria".

În caz contrar, Asociația Producătorilor de Zahăr din Țările-membre ale UV "va fi nevoită să solicite Comisiei Economice Euro-asiatice instituirea, până la sfârșitul anului 2013, a unor măsuri de salvgardare speciale în vederea neadmiterii accesului zahărului provenind din Moldova, ca formă ascunsă de tranzit cu zahăr ucrainean, în țările UV, precum s-a mai aplicat între țări în comerțul cu zahăr în anii 2002-2005".

"Infotag" precizează: Potrivit datelor Uniunii Producătorilor de Zahăr din Moldova (UPZM), în trimestrul I, 2013, cota zahărului de contrabandă ucrainean pe piața moldovenească depășea 56%.

Sursa: infotag.md

Republica Moldova a exportat, în anul 2012, producţie alcoolică în valoare de 201,65 milioane de dolari SUA sau cu 18,5% mai mult, comparativ cu anul precedent.

Potrivit informaţiei acordate NOI.md de surse din cadrul Biroului Naţional de Statistică, cel mai mare consumator de producţie alcoolică moldovenească, în anul 2012, a fost Federaţia Rusă, unde Moldova a exportat producţie în valoare de 61,02 mil. dolari sau cu 27,4% mai mult faţă de anul 2011.

Pe locul doi se situează Belarus, care a importat din Moldova producţie alcoolică în valoare de 46,04 mil. dolari, cu 19,5% mai mult, decât în anul 2011. Volumul exportului de producţie alcoolică moldovenească în Ucraina s-a redus cu 8,3% şi a constituit 29,29 mil. dolari, iar în Kazahstan – cu 15,9% - până la 19,49 mil. dolari.

Printre statele UE cei mai mari importatori ai producţiei alcoolice din Moldova, în anul 2012, au fost Polonia, Cehia şi România.

Astfel, exportul de vinuri şi divinuri în Polonia a crescut cu 14,9% - până la 7,85 mil. dolari, exportul în Cehia s-a micşorat cu 13,6% - pînă la 4,84 mil. dolari, iar exportul în România a crescut cu 26% - până la 4,26 mil. dolari.

Exportul producţiei alcoolice moldoveneşti în SUA a crescut de 2,1 ori (până la 12,37 mil. dolari), în Georgia – cu 57,4% (6,28 mil. dolari), în China – de 1,9 ori (5,75 mil. dolari), în Kîrgîzstan – cu 6,4% (1,67 mil. dolari), în Lituania – cu 5% (1,06 mil. dolari), în Slovacia – cu 40,5% (1,04 mil. dolari).

De menţionat, că exportul de producţie alcoolică moldovenească în Nigeria s-a majorat cu 17,9% - până la 1,12 mil. dolari. Totodată, exportul în Germania s-a redus cu 35,6% şi au constituit 1,95 mil.dolari.

Sursa: noi.md

Republica Moldova se numără printre primele şase ţări din lume care au cunoscut cea mai mare scumpire a grâului în perioada octombrie 2012 – februarie 2013, cu o creştere a preţurilor de 10 la sută, potrivit analizei trimestriale a evoluţiei preţurilor la produsele alimentare realizată de Banca Mondială, comunică moldpres.

Cele mai mari majorări ale preţurilor la grâu au fost consemnate în Belarus, respectiv 17%, India – 13%, Pakistan şi Brazilia câte 13 la sută şi Bolivia unde grâul s-a scumpit cu 11%. În Ucraina preţurile la grâu au crescut cu 9 la sută.

Raportul Băncii Mondiale mai arată că în perioada februarie 2012 – februarie 2013, preţurile la grâu în Belarus cu crescut cu 45 la sută, Brazilia şi Republica Moldova cu câte 43 la sută. Acestea sunt cele mai mari scumpiri a grâului în lume în valoare anuală. Ucraina a înregistrat o creştere a preţurilor cu 31 la sută, mult peste media globală.

Preţurile la alimente sunt în scădere a şasea lună consecutiv, însă rămân foarte înalte şi aproape de maximele istorice, constată Banca Mondială. În ultimele cinci luni preţul grâului pe plan internaţional a scăzut cu 11%, însă preţurile la cereale din februarie au rămas cu mult peste cele de acum un an.

Experţi de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare explică creşterea preţurilor la grâu prin seceta severă din anul trecut care a compromis circa 40 la sută din recoltă, producţia de grâu a coborât la 494 mii de tone, faţă de 795 mii tone în anul precedent, iar producţia de cereale, în general, a scăzut la jumătate.

Preţurile producătorului la grâu au crescut în anul 2012 cu 23,7 la sută, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică. Este cea mai mare scumpire a unor produse după struguri şi floarea soarelui, care au cunoscut creşteri a preţurilor cu 32,1 şi 38,6 la sută.

Sursa: moldpres.md