La speciile de solanacee apar o serie de boli și dăunători. Roșiile, ardeii și vinetele sunt printre cele mai atacate de boli, dăunători şi viroze. Netratate însă, aceste boli pot distruge întreaga cultură.
Este deosebit de important ca bolile tomatelor să fie prevenite, iar dacă a fost ratat acest moment – să fie depistate cât mai devreme, până a fi compromisă recolta şi înainte de a se transmite şi celorlalte plante.
Cele mai frecvente boli la tomate sunt mana, alternarioza, septorioza, pătarea cafenie a frunzelor de tomate, fuzarioza, putregaiul cenușiu, iar la ardei (gras, kapia, gogoșar) există o prevalență mare a virozelor și bacteriozelor, de exemplu: piticirea tufelor de ardei, mozaicul tutunului, boala petelor de bronz și micoplasmoze .
La vinete se întâlnește frecvent antracnoza, cercosporioza și ofilirea vinetelor.
Dintre dăunători sunt periculoși coropâșnița, acarienii, afidele, păduchele verde al piersicului, omida, molia tomatelor, musca albă de seră și musca minieră americană.
Mana tomatelor – Phytophtora infestans
Phytophtora infestans atacă frecvent şi alte plante (vinetele). În perioadele calde şi uscate, ciuperca rămâne în viaţă în ţesuturile frunzelor inferioare şi în leziunile de pe tulpini.
Dacă vremea redevine favorabilă, ciuperca se reproduce din nou. Peste iarnă, ciuperca rezistă în resturile de plante (tomate, cartof). Sursa iniţială de infecţie pentru tomate în condiţii de câmp o constituie de obicei parcelele de cartof infectate.
Apariţia şi evoluţia aceste boli este favorizată de precipitaţii dese şi de o temperatură cuprinsă între 10 şi 25°C. Dezvoltarea bolii este favorizată de nopţile răcoroase şi de zilele calde cu ceaţă şi rouă.
Boala se manifestă mai puternic la parcelele cu solurile grele, slab drenate. Îngrășămintele minerale, în special cele cu potasiu, stânjenesc apariţia şi evoluţia bolii, în schimb surplusul de azot condiţionează dezvoltarea atacului.
Culturile de tomate irigate prea mult sunt foarte puternic atacate de mană.
Pentru o combatere eficientă se recomandă fungicide specifice, de dorit sistemice, cu substanțe active pe bază de dimetomorf, care se aplică la cultura de tomate în doza omologată de 2 kg/ha.
Fereastra de aplicare este flexibilă, de la apariția primelor frunze, până la coacere (stadiile BBCH 11-89). Se pot efectua 1-3 tratamente pentru combaterea manei pe sezon la un interval de 7-14 zile.
Piticirea tufelor de ardei (Cucumber mosaic virus)
Plantele tinere atacate au o dimensiune mult mai mică, cu până la 50% din înălțimea plantelor sănătoase. Internodurile și ramurile plantei sunt scurte, ceea ce determină un aspect grupat (dens).
Frunzele sunt mici, cu limba deformată și au aspect de mozaic (alternează țesutul verde, sănătos, cu unul închis sau galben). Uneori se pot observa pete gri sau maronii pe tulpinile atacate.
Fructele atacate sunt mici și deformate. Virusul are un cerc larg de gazde, specii anuale și perene, care sunt surse de infecție.
Exemple de gazde: traista ciobanului, rocoina, urzica moartă etc. Boala este transmisă de mai multe specii de afide (păduchi de plante).
Măsurile de combatere ar fi: distrugerea plantelor gazdă (buruieni) din cultură și din jurul parcelei; cultura ardeiului va fi izolată de alte culturi (roșii, vinete, cartofi etc.); efectuarea de tratamente periodice cu insecticide, pentru combaterea insectelor (vector de transmitere) dăunătoare; îndepărtarea plantelor atacate din cultură; cultivarea soiurilor rezistente.
Antracnoza la vinete
Primele simptome sunt apariția unor pete circulare maronii pe fruct. Țesuturile atacate se scufundă și putrezesc. Ciuperca iernează pe resturile vegetale de pe suprafața solului și pe semințele infectate.
Măsuri de prevenire și control: strângerea și distrugerea resturilor vegetale după recoltare; eliminarea fructelor atacate din cultură; tratamente chimice cu fungicide specifice (fludioxonil, ciprodinil).
Dăunătorii la tomate – Coropâșnița
Coropâșnița are o dietă omnivoră, hrănindu-se cu substrat vegetal, dar și cu pradă vie (râme, larve diverse sau insecte).
Pagubele produse sunt directe, prin afectarea sistemului radicular al plantelor (tăierea tulpinilor în momentul apariției sau transplantatului) sau indirect prin galeriile săpate.
Plantele atacate se ofilesc și se usucă. Este considerată cea mai periculoasă specie, atât în pepiniere, cât și în grădini de legume. Atacă roșiile, ardeii, vinetele, castraveții, ceapa, morcovii, cartofii, tutunul, ridichea, varza, conopida etc.
Larvele provoacă cele mai multe daune. Atacul se manifestă în focare și poate fi recunoscut prin mici urcări la sol (mai ales după ploaie sau irigare).
Măsurile de combatere ar fi utilizarea insecticidelor care se utilizează pentru combaterea coropâșnițelor din culturile de legume are drept substanțe active 0,5% Lambda-cihalotrin și 0,2% ulei de portocale.
Se prezintă sub formă de granule albastre, cu miros caracteristic.
Are efect rapid și de lungă durată, reușind să protejeze legumele împotriva daunelor calitative și cantitative pe care le produc coropișnițele. Acțiunea acestui insecticid nu este influențată de precipitații și temperaturi ridicate.
Se mai recomandă 0,5% difenacum, 0,2% antractant coropișniță și 0,2% bitrex, 20 kg/ha, la fel de eficiente pentru combaterea coropâșniței.
Se recomandă alternarea aplicării produselor cu diferite substanțe active, pentru a evita apariția rezistenței.
Tripsul, afidele și musculița albă
Monitorizarea apariției tripsului, afidelor și a musculiței albe în seră se face cu ajutorul capcanelor adezive sau capcanelor fermonale la fel de eficient cu costuri mult mai mici.
În cazul utilizării mai multor produse în vederea efectuării unui tratament, compatibilitatea lor la amestecare va fi testată în prealabil.
Soluția obținută după dizolvarea produselor compatibile în apă nu trebuie să prezinte urme de precipitat, coagulare sau spumă persistentă.
Dacă este necesar, pregătiți o cantitate mică de soluție și testați compatibilitatea amestecului pe o zonă mică a culturii, pentru a observa efectul tratamentului asupra plantelor (dacă apar simptome nedorite, fitotoxicitate).
Începând cu stadiul de creștere al fructului, se va acorda atenție timpului de pauză (numărul de zile care trebuie să treacă de la aplicarea ultimului tratament până la recolta fructului, pentru consum), în funcție de fiecare produs aplicat.
La efectuarea tratamentelor foliare, se recomandă utilizarea unui adjuvant, care facilitează pătrunderea soluției în frunze și îmbunătățește eficiența tratamentului aplicat.
Musca minieră
Musca minieră este originară din America de Nord. În țara noastră a fost identificată pentru prima dată în 1981 în ariile protejate, fiind un dăunător specific al serelor și solariilor. Apare frecvent în culturile de roșii și vinete.
Acest dăunător dezvoltă 6-8 generații pe an, în condiții și ierni reci și uscate în stratul de suprafață al solului. Adulții sunt activi dimineața.
Femela perforează frunza pentru a se hrăni, ajungând să depună până la 600 de ouă în 15-30 de zile de viață. După eclozare, larvele se hrănesc cu țesutul frunzelor.
De obicei, în sere există o suprapunere de generații și pot fi găsiți indivizi de toate vârstele. Dezvoltarea unei generații durează 15-20 de zile.
Plante atacate și modul de dăunare
Muștele miniere atacă peste 22 de specii de plante și se știe că sunt principalul dăunător al roșiilor și vinetelor din culturile protejate.
De asemenea, produc pagube și la culturi de țelină, ceapă, castraveți, ardei, salată, etc.
Larvele sunt cele care provoacă cele mai importante daune, hrănindu-se cu țesutul frunzelor, formând galerii în plantă. Când suprafața acestor galerii depășește 50% din suprafața frunzei, aceasta se necrozează și cade.
Adulții fac găuri în frunze, creând noi riscuri pentru dezvoltarea altor boli, bacterii și ciuperci. Prin modul lor de hrănire, adulții sunt de asemenea transmițători de virusuri.
Sursa principală de infestare cu acest dăunător este reprezentată de răsaduri, infestarea plantelor începând cu faza de răsad.
Controlul materialului săditor și achiziționarea răsadului certificat, verificat și liber de boli și dăunători este o etapă importantă în obținerea unei recolte de calitate.
Se recomandă adunarea resturilor vegetale rămase în sere și distrugerea lor. Tot în zonele protejate, se vor face tratamente curative înainte de transplantarea răsadurilor pentru distrugerea surselor de infestare.
Tratamentele se efectuează cu insecticide specifice, de dorit sistemice care conțin substanțe active de genul cipermetrinului, 0,02% g/l, cu doza 0, 05 l/ha sau substanța activă lambda-cihalotrin 50 g/l, cu doza 0,07 l/ ha, o alternativă ar fi și clorantraniliprolul cu doza de aplicare de 200 g/l, 0, 07 l/ ha.
Comentarii