Piersicul este una dintre cele mai sensibile culturi atunci când vorbim de riscul afectării de boli pe parcursul creșterii și fructificării. Pomii de piersic pot fi afectați de diferiți patogeni ce pot produce pagube importante, inclusiv distrugerea recoltei sau chiar a plantației.
În continuare, vorbim despre principalele boli ce pot afecta cultura.
Bășicarea frunzelor de piersic (Taphrina deformans)
Bășicarea frunzelor de piersic cred că este boala despre care cunoaște câte ceva aproape că fiecare cultivator de piersic, cais, nectarin sau migdal, pentru că poate fi prezentă în toate aceste culturi.
Ciuperca atacă frunzele, apoi lăstarii, florile și fructele. Pe frunze apar bășicări neregulate, cu umflături pe partea superioară a limbului. Ciuperca iernează între solzii mugurilor sub forma ascosporilor înmuguriţi și sub formă de miceliu de rezistenţă în lăstari și muguri.
Dezvoltarea bășicării frunzelor este favorizată de vremea umedă şi răcoroasă. Mai multe detalii despre această boală găsiți pe acest link.
Se consideră că cel mai mare risc al infestării plantelor se înregistrează la dezmugurire, când și se recomandă de a realiza un tratament cu cupru în scopul reducerii riscului dezvoltării infecției.
În general, în scopul prevenirii dezvoltării bășicării frunzelor de piersic, dar și a altor boli produse de ciuperci în cultura piersicului, este recomandată realizarea tratamentelor cu fungicide în perioadele:
- Repaus vegetativ, la temperaturi de peste 5 grade Celsius, cu soluție de cupru de 2-3%.
- Dezmugurire – buton roz, se consideră o perioadă foarte importantă pentru prevenirea răspândirii patogenilor. Poate fi realizat din nou un tratament cu produse ce conțin cupru sau altele (produse ce conțin difenoconazol – Score 250 EC 0,2 l/ha, captan – Merpan 80 WDG 2,0 kg/ha în 1000 l apă).
- Începutul înfloritului, deoarece frunzulițele sunt în creștere, respectiv există riscul dezvoltării bolii.
- Scuturarea petalelor, deoarece frunzele sunt în creștere.
- După recoltarea fructelor sunt recomandate tratamente cu cupru, deoarece pe lângă menținerea sub control a patogenului, cuprul va contribui și la maturarea lăstarilor tineri şi cicatrizarea rănilor.
Important! Pentru a prevenirea răspândirea bășicării frunzelor este recomandată tăierea, strângerea și arderea lăstarilor atacați, strângerea și distrugerea frunzelor bolnave, arderea ramurilor rezultate în urma tăierilor din primăvară.
Ciuruirea frunzelor de piersic (clasterosporioză) Stigmina carpophila (Corineum beijerinkii)
Ciuruirea frunzelor de piersic este un alt patogen frecvent întâlnit. Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale pomului: frunze, lăstari și fructe.
Pe frunze (îndată după formare) apar numeroase pete, circulare, galben-brunii, mărginite de un brâu brun-violaceu sau violaceu.
Țesuturile din dreptul petelor se desprind și cad, ca rezultat frunzele rămân ciuruite. Pe lăstarii tineri (verzi), încă din primăvară apar numeroase pete ovale, roșietice sau roșii-violacee, dispuse mai ales în jurul mugurilor.
Într-o fază mai avansată a bolii, ca urmare a necrozării ţesuturilor, petele devin cenușii-brunii, cresc în dimensiune (4-5cm), se unesc, acoperind porţiuni mari din lăstari. În dreptul acestor pete se observă numeroase punctișoare mici, negricioase, care reprezintă lagărele de conidiofori cu conidii.
Pe lăstarii mai groși (de 1-3 ani), scoarţa din dreptul petelor crapă, formându-se astfel ulcerații, prin care au loc scurgeri abundente de clei. Despre alte cauze ale scurgerilor de clei din pomi aflați în acest articol.
Apariţia și dezvoltarea ciuruirii este foarte mult favorizată de excesul de precipitaţii în primăvară. Temperatura optimă de dezvoltare a ciupercii e de 19-20°C, iar maximă de 27°C.
Pe timp foarte ploios, la prezența infecției pe frunze se formează pete mari, care, în cazul frunzelor tinere, pot să ocupe întregul limb. Pe ramuri apar leziuni mult mai adânci decât cele normale atunci când avem umiditate ridicată. Ciuperca iernează sub formă de miceliu în ramurile bolnave sau sub formă de conidii, în scurgerile gomoase de la suprafaţa ulceraţiilor.
Important! Toamna se strâng sau se îngroapă sub arătură frunzele căzute din pomi. Lăstarii atacaţi se vor tăia, după care se efectuează tratament cu produse de uz fitosanitar pe bază de sulfat de cupru sau alte produse ce conțin cupru.
Tratamentele efectuate la beșicarea frunzelor de piersic sunt efective și contra clasterosporiozei.
Monilioza (Monilinia laxa și Monilinia fructigena)
Monilioza este o boală periculoasă a pomilor, din cauza faptului că atacă mai multe specii, atât partea vegetativă, cât și generativă și este foarte des întâlnită în plantațiile de piersic, cais.
Popular, monilioza mai este numită putregaiul brun, putregaiul negru sau mumifierea fructelor.
Simptomele tipice ale moniliozei sunt: ofilirea inflorescențelor, uscarea lăstarilor și putrezirea fructelor.
Pentru menținerea sub control a moniliozei este recomandată respectarea tratamentelor preventive. Tratamente împotriva moniliozei se efectuează începând cu perioada de dezmugurit, până după recoltarea fructelor.
Majoritatea specialiștilor indică drept importante în condiții favorabile de dezvoltare a moniliozei trei perioade de realizare a tratamentelor: înainte de înflorire, în timpul înfloritului (fungicid) + gumat de natriu, sfârșitul înfloritului (fungicid) + gumat de natriu.
Pentru aceasta se utilizează produse ce conțin cupru, difenoconazol, boscalid+piraclostrobin (Signum 0,5 kg/ha).
Detalii despre monilioză pe acest link.
Făinarea piersicului (Sphaerotheca pannosa)
Făinarea este o altă boală frecvent întâlnită în plantațiile de piersic și nectarin. Atacul se manifestă pe frunze, lăstarii tineri și pe fructe.
Începând din iunie, pe ambele feţe ale frunzelor tinere de la vârful lăstarilor, apar pete albicioase, cu aspect pâslos, de forme și dimensiuni diferite, iniţial izolate apoi confluente, caz în care acoperă zone mari din limb.
Frunzele atacate nu se dezvoltă, se răsucesc, brunifică și cad timpuriu. Pe lăstarii tineri, în jumătatea dinspre vârf, se dezvoltă o pâslă albicioasă, care adeseori îi învelește de jur împrejur ca într-un manșon, pe porţiuni de 10 – 12 cm. lungime.
Fructele atacate rămân mici, deformate, adesea crapă în dreptul petelor și au gust amărui.
Dezvoltarea făinării este favorizată de: umiditatea ridicată a aerului, căldura și dozele mărite de îngrășăminte, în special cu azot.
Patogenul iernează ca miceliu de rezistenţă între solzii mugurilor din care în primăvară vor rezulta lăstari atacaţi, de la care se răspândește boala, prin conidii, în timpul perioadei de vegetaţie.
Primele simptome ale bolii apar la piersic în mai, iar atacul maxim se constată în septembrie, după sistarea tratamentelor din vară.
Se recomandă tratamente pe parcursul vegetației, la apariția simptomelor cu produse sistemice. În general, pentru combaterea făinării, sunt utilizate produse ce conțin sulf, difenoconazol (de exemplu Difcor 250 EC 0,2 l/ha), penconazol (de ex. Kantarel 0,3-0,4 l/ha (0,03-0,04%).
Verticiloza sâmburoaselor (Verticilium dahliae)
Verticilioza se consideră una din cele mai periculoase boli cronice ale culturilor pomicole sâmburoase, ce provoacă pieirea prematură a pomilor în plantaţii. Verticilioza se poate manifesta prin forma cronică și acută.
Forma cronică apare în lunile iulie-august. Începând din mijlocul coroanei frunzele se îngălbenesc și cad, rămâne doar rozeta de la vârful lăstarilor. Pomii afectați treptat se usucă. Poate ataca pomii de cais, prun, cireş, mai rar la piersic şi vişin.
Forma acută se caracterizează prin ofilirea și uscarea frunzelor pe parcurs de 8-10 zile, urmată de pieirea pomilor.
Frunzele se usucă din cauza intoxicării ţesuturilor lemnoase sub acţiunea agentului patogen, care trăiește și se dezvoltă în vasele conducătoare ale plantei. Infecţia pătrunde din sol prin rădăcinile pomului.
Condiții favorabile de dezvoltare a bolii sunt temperaturi de 5-30 de grade Celsius și umiditate ridicată.
Pentru a preveni răspândirea, este recomandată înlăturarea ramurilor uscate și arderea lor, înlăturarea pomilor uscaţi din plantaţii și arderea lor, apoi dezinfecţia gropilor cu formalină – 65 ml/m.p (20litri apă).
Ciuruirea bacteriană a frunzelor sau Ulcerația bacteriană (Pseudomonas syringae)
Ulcerația bacteriană poate ataca sâmburoasele, pe frunze, fructe și pe lăstarii nelignificați.
Boala este confundată cu ciuruirea micotică a sâmburoaselor sau uneori cu arsurile produse de diferite soluții chimice de stropit: pete circulare punctiforme cu diametrul de 0,5 – 5 mm, de culoare verde închis.
Pe timp umed, datorită exsudatului în care se găsesc un număr mare de bacterii pe frunze, fructe și lăstari tineri apar pete circulare, de culoare verde-închis, cu aspect apos.
Pe timp uscat, ţesuturile de pe frunze, în dreptul petelor, se desprind și frunzele rămân ciuruite, iar fructele și ramurile prezintă mici leziuni, care la fructe depreciază calitatea și reprezintă porţi deschise pentru alţi patogeni (monilioză).
În cazul unui atac puternic frunzele cad de pe ramuri în număr mare, mugurii atacați se umflă, se vestejesc, ramurile se usucă în perioada de vară. Pe lăstarii tineri apar pete alungite cu diametrul de 7-8 mm.
Bacteria este destul de periculoasă de aceea se recomandă respectarea măsurilor preventive, cum ar fi alegerea corectă a locului pentru plantare, irigarea și nutriția echilibrată a pomilor.
Fumigarea solului și controlul nematozilor reduce din riscul dezvoltării infecției.
Pentru prevenirea infecției sunt recomandate tratamentele preventive cu produse ce conțin cupru, cu toate că eficiența acestora este pusă la îndoială.
Vărsatul piersicilor – Plum Pox
Vărsatul piersicilor este una din cele mai grave boli ale piersicului, ce determină pierderi importante de recoltă, depreciază calitatea fructelor și scurtează viaţa pomilor. Atacul se manifestă pe frunze, fructe și sâmburi.
Pe frunze apar pete inelare clorotice, izolate sau unite, de mărimi diferite, fără margini bine delimitate, precum și benzi clorotice sau îngălbenirea ţesuturilor pe nervuri.
Petele sunt la început de culoare verde-gălbuie, apoi devin galbene sau au reflexe arămii (în funcţie de soi).
Simptomele sunt mai evidente pe frunze în lunile mai-iunie, devenind mai puțin evidente sau mascându-se total în iulie-septembrie.
Virusul se transmite prin butășire, altoire, foarfeci, prin inoculare de suc sub scoarţă, prin polen, prin specii de afide, prin unele specii de eriofide, prin păianjenul comun (Tetranychus urticae) și prin cicada (Empoasca flavescens).
Pentru prevenire este recomandată combaterea afidelor și cicadelor, adică a vectorilor ce transmit boala. Pomii cu simptome de atac se ard.
Boala plumbului Chondrostereum purpureum (sin. Stereum purpureum)
Pomii bolnavi de boala plumbului se recunosc ușor, deoarece:
- frunzele au culoarea plumbului proaspăt tăiat, cu luciu argintiu;
- frunzele sunt cărnoase, mai groase, deseori bășicate și deformate, cu pigmentări antocianice pe margini;
- coloraţia este tot timpul anului sau numai o parte, lemnul apare brun;
- lăstarii atacaţi sunt subţiri, mai scurţi și ramifică puternic, sub forma unei „mături de vrăjitoare”.
Pentru prevenire se recomandă tratamente pentru protejarea tuturor porţilor de pătrundere a ciupercii în plantă (cu produse cuprice, prefloral şi toamna după căderea frunzelor şi cu fungicide de sinteză organice în timpul perioadei de vegetaţie).
Totodată, pomii de piersic mai pot fi afectați de Cancerul bacterian al pomilor fructiferi (Agrobacterium tumefaciens) – detalii despre acest patogen găsiți pe acest link.
Comentarii