Specialiști: Variația temperaturilor de afară este inofensivă pentru sectorul horticol

0

Variația temperaturilor de afară nu va afecta dezvoltarea pomilor fructiferi și a viței de vie, deoarece aceștia se află până la mijlocul lunii februarie în stare de repaus profund, susține vicedirectorul Institutului Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare, Ilie Donică, informează Moldpres.

„Temperaturile ridicate sau decalajul acestora nu vor avea nici un impact asupra culturilor pomicole sau vitivinicole, pentru că abia la sfârșitul lunii februarie acestea trec din repausul profund în repausul forțat. În aceste condiții, mugurii, care urmează să se dezvolte și să asigure productivitatea pomilor nu vor fi afectați. În prezent, deja se efectuează tăiatul în uscat în livezi, iar în cazul producerii unor fenomene naturale neprevăzute, în procesul de curățat a pomilor se lasă rezervă pentru astfel de situații”, a spus Donică.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada 1-6 februarie curent, se prevede o încălzire bruscă a vremii. Meteorologii anunță pentru următoarele zile temperaturi maxime de până la plus 8 grade Celsius.

Pe de altă parte, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale (SPCSE) atenționează cetățenii că în legătură cu creşterea temperaturii, gheața în râurile și bazinele de apă din țară se va subția și va deveni foarte fragilă. Salvatorii recomandă pescarilor să nu pescuiască la copcă, iar maturii să monitorizeze strict copiii, pentru a nu le permite să se joace în preajma lacurilor și râurilor.

Conform datelor SPCSE, de la începutul anului curent cinci persoane și-au pierdut viața prăbușindu-se sub gheața bazinelor acvatice.

O misiune a FMI vine la Chișinău

0

O echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) se va afla în vizită de lucru la Chișinău în perioada 14 – 28 februarie 2017.

Misiunea va analiza evoluțiile recente din economie și progresul atins de autorități în implementarea programului, în contextul primei evaluări a programului autorităților, susținut de FMI prin Mecanismele de finanțare EFF (Mecanismul de finanțare extinsă) și ECF (Mecanismul extins de creditare).

În cadrul misiunii, autorităților le va fi prezentat dl Ben Kelmanson, care i-a luat locul dnei Ivanna Vladkova-Hollar în calitate de șef al misiunii FMI, începând cu luna ianuarie. Doamna Vladkova-Hollar a acceptat un post nou în cadrul Oficiului Directorului General al FMI.

VIDEO. Syngenta a organizat cea de-a cincea ediție a Forumului de viță de vie

0

Ediția din acest an a Forumului pentru Viticultură organizat de Syngenta Moldova a avut loc în data de 24 ianuarie 2017 la Chișinău şi a reunit importanți specialiști din domeniul viticol.

Temele abordate au fost selectate din propunerile forumului de anul anterior, incluzând prezentări despre mană și făinarea viţei de vie, putregaiul cenușiu, cei mai periculoşi acarieni ai viţei de vie, dar şi cele mai eficiente soluții pentru combaterea lor; fitoplasmoze şi vectorii de transmitere; controlul buruienilor și al dăunătorilor din vița de vie. Specialiştii Syngenta care au detaliat aceste teme sunt Simon Arnsek – Asset manager Fungicide Sud-Estul Europei, Oleg Cojocaru – Director Vânzari Syngenta Moldova și Alexandru Neamțu – Asistent Comercial Syngenta Moldova.

 „Forumurile de viticultură pe care le organizăm anual au ca scop de a oferi soluții pentru cele mai diverse probleme și provocări din cultura de viță de vie. Pentru că îmbină informații ce țin de biologia problemei și sfaturi și soluții utile și eficiente în prevenirea și combaterea acestora forumul este o adevărată școală pentru fermieri, iar interesul pentru acest eveniment crește de la o ediție la alta. Ne-am focusat în acest an mai mult pe boli deoarece 2016 a fost, nu doar în Moldova, ci și în intreaga Europa, un an cu multe afectiuni. Noi am estimat ca in 2016 am pierdut 20% din productie din cauza acestor boli”, a declarat Oleg Cojocaru.

Despre mana viţei de vie – problemă majoră în anul 2016 în Moldova, a vorbit Simon Arnsek:

„Dacă în trecut, se recomanda ca fungicidele să fie aplicate după începerea sporulării, anticipându-se astfel un efect eradicativ al produsului, acum datorită experienţei dobândite, recomandăm ca aplicarea produselor de protecţie să se facă preventiv, înainte de infecţie, sau cel mult în stadiul incubării, pentru a asigura atât un control mai bun al patogenului, dar şi pentru a nu crea forme de rezistenţă”, a menţionat Simon Arnsek.

„Cea mai păgubitoare formă de atac cu mană se manifestă pe inflorescenţe, care pot fi total distruse. Boabele sunt atacate de la formarea lor până la intrarea în pârgă. Programul tehnologic Syngenta pentru combaterea manei viţei de vie include produsele Folio Gold, Ridomil Gold, Pergado Mz şi Bravo”, a continuat el.

De asemenea, Simon Arnsek a vorbit și despre făinarea viţei de vie, o altă provocare a anului 2016 și un subiect nu mai puțin important cum este Botrytisul și a venit cu exemple de pe piața Franței.

„An de an, în dependență de condițiile pe care le avem, cultura viței de vie este afectată de atacul acarienilor: ori din primăvara timpurie, ori înainte de floare, ori după floare atacul lor este vizibil. În cazuri extreme infestările netratate pot duce la moartea viței de vie. Pentru controlul eficient al acarienilor compania Syngenta oferă două produse – Vertimec și Thiovit Jet”, a declarat Alexandru Neamțu.

„Am adunat în sala de prezentări un număr mare de viticultori din Moldova. Ne-a bucurat faptul că subiectele tratate au fost pe măsura așteptărilor, iar interesul a fost vizibil pe tot parcursul evenimentului. Observăm o creștere numerică și calitativă a participanților la forum și am primit multe sugestii de subiecte pe care urmează să le discutăm la următorul forum”, a concluzionat Violeta Severin.

Rusia se teme de reexporturile de producție europeană prin Moldova

0

Rusia nu este interesată ca Moldova să devină „o punte comercială” între UE şi Federaţia Rusă, deoarece se tem de reexporturile de producţie europeană. Despre aceasta a declarat, marţi, reprezentantul comercial al Rusiei în Moldova, Vladislav Darvai, în cadrul forumului de afaceri moldo-rus ce se desfăşoară la Chişinău.

Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menţionat că Rusia desfăşoară o politică comercială cu fiecare stat în parte şi nu este interesată ca producţia europeană „să fie ambalată în Moldova şi să fie exportată în Rusia ca fiind de origine moldovenească”.

„Ne-am pus drept obiectiv să înlocuim produsele de import, să dezvoltăm agricultura în ţara noastră, pentru a crea cât mai multe locuri de muncă, iar fluxurile necontrolate de mărfuri împiedică planurile noastre”, susţine Darvai.

Directorul Institutului Naţional de Cercetări Economice, Alexandru Stratan, a respins temerile colegilor români, dând asigurări că partea moldovenească nu planifică să se ocupe cu reexportul în Federaţia Rusă, iar ideea de „punte comercială” constă în atragerea investiţiilor în Moldova.

„Noi suntem interesaţi ca antreprenorii străini să investească în întreprinderile noastre. Aceasta nu înseamnă reexport, deoarece producţia va fi realizată în Moldova, din materie primă autohtonă”, a explicat el.

Vinăria Brănești ar putea deschide anul acesta primul hotel subteran din Moldova

0

Primul hotel subteran din Moldova „Epoca de piatră” şi-ar putea deschide uşile în acest an pe teritoriul complexului turistic „Pivniţele din Brăneşti”.

Surse din cadrul întreprinderii au comunicat pentru INFOTAG că spre sfârşitul anului vor fi finalizate lucrările de construcţie a patru camere, dar numărul acestora ar putea ajunge la 15, dacă hotelul se va bucura de cerere. În hotel vor fi amenajate săli de mese, un centru SPA, un restaurant şi un amfiteatru.

Complexul turistic este amplasat într-o fostă carieră de calcar, la adâncimea de 60 de metri, iar acest fapt contribuie la menţinerea permanentă a temperaturii de 12-14 grade şi a umidităţii de 90-92%.

Proprietarii „Pivniţelor din Brăneşti” susţin că la complex nu va fi acces la internet şi telecomunicaţii şi consideră că graţie acestui fapt oaspeţii se vot putea odihni de civilizaţie şi de zgomotul oraşului. Turiştii vor avea posibilitatea să studieze galeriile subterane, să închirieze spaţii pentru păstrarea vinului şi să participe la evenimente culturale.

Complexul se află în satul Brăneşti, raionul Orhei, la 5 km de complexul arheologic Orheiul Vechi.

Agrobiznes te invită la Farm Hack, un eveniment pentru tinerii interesați de antreprenoriat și agricultură

0

Agricultorii, specialiștii în IT, dar și tinerii interesați de antreprenoriat și agricultură sunt invitați să participe la Farm Hack. Acest eveniment, la care Agrobiznes este Partener Media, va avea loc pe 11-12 martie la Chișinău.

Participanții vor fi provocați să găsească cele mai inovative soluții pentru agricultura din Republica Moldova folosind metodologia lean start-up. Programul evenimentului este unul intens și conține workshop-uri, prezentări și activități interactive.

Organizatorii menționează că evenimentul va constitui un punct de pornire și motivație pentru cei care doresc să înceapă propria afacere.

Participanții vor avea și doi mentori în timpul evenimentului – antreprenorul olandez Mac van Woudenberg, fondatorul mai multor proiecte inovative în agricultura din Olanda și Daniela Colesnic, o tânără antreprenoare din Moldova care a creat un proiect de promovare a produselor autohtone.

Agricultorii și tinerii pasionați de antreprenoriat vor cunoaște cele mai inovative metode din domeniu atât online, cât și offline și vor dezvolta propriile proiecte în echipe.

Formularul de aplicare poate fi completat, până pe 20 februarie, AICI.

Proiectul este organizat de un grup de tineri din Republica Moldova și România, care studiază și activează în Amsterdam. Acesta este finanțat de către Biroul pentru Relații cu Diaspora și Misiunea Organizației Internaționale pentru Migrație în Moldova (OIM) prin programul Diaspora Engagement Hub.

Agrobiznes în calitate de partener al evenimentului vă va ține la curent cu desfășurarea acestuia.

Guvernul a aprobat Acordul moldo-belorus privind facilitarea comerţului bilateral

0

Cabinetul de miniștri a aprobat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Belarus privind sistemul de facilitare a comerțului reciproc, anunță serviciul de presă al Executivului.

Documentul asigură premisele necesare pentru dezvoltarea dialogului bilateral și va avea un impact pozitiv asupra dinamizării balanţei schimburilor comerciale.

Acordul prevede intensificarea relațiilor de colaborare dintre autoritățile vamale ale ambelor state în scopul simplificării procedurilor vamale, sporirii eficienței controlului vamal, precum și reducerii timpului de vămuire și trecere a frontierei.

Totodată, noul act reglementează şi modalitatea efectuării schimbului de informații privind deplasarea mărfurilor și a mijloacelor de transport.

Acordul moldo-belorus privind facilitarea comerţului reciproc a fost semnat la Chișinău, la sfârşitul anului 2016.

Cazane pe biomasă, ciuperci şi antibiotice – de toate la „Fabricat în Moldova”

0

Expoziția națională „Fabricat în Moldova” reunește la Moldexpo producători din toată republica. Timp de șase zile, aceștia îşi pot promova produsele și serviciile într-un cadru organizat. Camera de Comerț şi Industrie anunţă că anul acesta peste 350 de producători sunt prezenți la expoziție, transmite IPN.

În deschiderea acesteia, prim-ministrul Pavel Filip, a avut un discurs în care a declarat că în prezent un agent economic „nu trebuie să fie mare, dar trebuie să fie inteligent”. Guvernul pe care-l conduce este unul „pro-business”, care îşi propune să facă investiții în domeniul public şi privat.

Victor Manastirli din Ciadâr Lunga este fierar şi produce porţi metalice, mobilă pentru grădină şi cazane metalice. La „Fabricat în Moldova” se mândrește cu cazanul pe biomasă care poate încălzi o locuință de 150-200 metri pătrați. Antreprenorul a comunicat sursei citate că ideea de a produce cazane i-a venit datorită cantității mare de deșeuri și biomasă din localitatea sa. Primul cazan l-a făcut cu aproximativ cinci ani în urmă. Un cazan produs la Ciadâr-Lunga costă în jur de 30 de mii de lei.

Directorul companiei Nectar-S, Pavel Andrianov, produce ciuperci champignon. Până în 2014, antreprenorul producea sucuri şi vinuri ambalate, însă după embargoul impus de Federația Rusă a fost nevoit să-şi schimbe domeniul de activitate. Compania a cumpărat echipamentul necesar pentru creșterea ciupercilor şi produce ciuperci champignon alb şi champignon regal. Produsele sunt propuse în două tipuri de ambalaj: din lemn şi plastic. Producția variază între 20 şi 30 de tone pe lună și este vândută în supermarket-urile din Moldova.

Compania Arillu propune genţi din piele ecologică. Prețurile oscilează între 200 și 780 de lei. Clienții principali sunt femeile, dar peste două luni va începe producerea de genţi și pentru bărbaţi, a menționat reprezentanta companiei.

În premieră la „Fabricat în Moldova” expun şi companii din România sub genericul: „Fabricat în Iaşi”. Directorul reprezentanței din Moldova a companiei Antibiotice Iaşi, Anton Mihoc, spune că se află în Moldova din 2013. Compania vinde produse din categoria anti-inflamatorii, anti-infecțioase, produse pentru sistemul digestiv, urinar şi ginecologic, unguente şi creme. Antibiotice Iași este un producător de top în România şi primul producător mondial de substanţă activă nistatină.

Expoziția națională „Fabricat în Moldova” se desfășoară în perioada 31 ianuarie-5 februarie. În cadrul evenimentului au loc mai multe forumuri economice bilaterale şi un târg al locurilor de muncă.

Peste 2 mii de antreprenori vor deveni anul acesta membri ai programelor PNAET și GEA

0

Membri ai Programului Național de Sprijin Economic pentru tineri (PNAET) vor deveni 350 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani (persoane fizice și juridice) care fac afaceri în mediul rural, anunță Infomarket.

Amintim că, în cadrul PNAET, aceștia pot obține până la 300 de mii de lei sub formă de grant. Împrumuturile sunt acordate pentru o perioadă de până la 5 ani. Granturile (până la 40% din suma sub-proiectului) vor fi acoperite din fondurile de dezvoltare ale Comisiei Europene, prevăzute pentru capitalizarea PNAET. Restul de 60% din suma sub-proiectelor sunt credite, care vor fi co-finanțate de Direcția liniei creditare de pe lângă Ministerul Finanțelor, din contul fondurilor acumulate în cadrul altor linii de credite internaționale.

Fondurile sunt oferite pentru achiziționarea mașinilor și echipamentelor pentru producția și sectorul de servicii în zonele rurale, pentru dezvoltarea micro-întreprinderilor existente sau nou create.

În cadrul programului „Managementul eficient al afacerilor” GEA vor fi instruiți 1,9 mii antreprenori. Amintim că programul reprezintă un curs de 2 zile (21 ore academice) și este destinat antreprenorilor de orice vârstă, care doresc să își îmbunătățească cunoștințele despre activitățile de afaceri.