Mesajul lui Filip pentru producători și pomicultori, în problema achitării compensațiilor de înghețuri

0

În debutul şedinţei de astăzi a Cabinetului de miniştri, Prim-ministrul Pavel Filip a adresat un mesaj producătorilor agricoli și pomicultorilor din Republica Moldova.

Șeful Cabinetului de miniștri a subliniat că Guvernul și Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare sunt mereu deschiși pentru dialog, în vederea depășirii problemelor existente, inclusiv a celei privind pierderile cauzate de înghețurile de anul trecut.

„Anul 2016 nu a fost un an simplu pentru agricultori, dar nu a fost simplu nici pentru Guvern. Noi am fost în situația nu doar să plătim subvențiile în agricultură pentru anul 2016, dar și să achităm restanțele din 2014 și 2015. Am reușit acest lucru în condiții bugetare dificile, pentru că am avut un dialog foarte constructiv cu asociațiile agricultorilor”, a declarat Prim-ministrul.

Totodată, Premierul a dat asigurări că Executivul își va respecta angajamentele și va aproba, în timpul apropiat, Regulamentul privind acordarea suportului financiar pentru producătorii agricoli care au avut de suferit de pe urma calamităților naturale din anul 2016.

„Este regretabil că unii reprezentanți ai producătorilor agricoli care sunt, prin cumul și lideri ai unor partide politice de opoziție, încearcă să inducă în eroare agricultorii din țara noastră și să-i folosească în jocurile lor politice. Vreau să aflați din primă sursă că Guvernul dorește să vă susțină și vom face tot posibilul ca sprijinul nostru să ajungă cât mai repede la agricultori”, a subliniat Pavel Filip.

INTERVIU: Reprezentantul FAO în Moldova vorbește despre schimbările din sectorul agroalimentar

0

Raimund Jehle, Reprezentantul FAO în Moldova vorbește despre un nou parteneriat de patru ani în beneficiul sectorului agroalimentar din Moldova.

De ce era nevoie de acest acord? Ce se va schimba pentru sectorul agroalimentar al Moldovei?

Prezentul Cadru de programare pe țară angajează FAO să sprijine Guvernul Republicii Moldova în eforturile sale pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar. De-a lungul perioadei de patru ani, 2016-2019, acesta va împărtăși cele mai bune practici internaționale, metode inovatoare și standarde globale prin intermediul expertizei naționale și regionale.

Nu este o coincidență faptul că cele trei domenii prioritare ale noastre sunt reflectate în obiectivele principale ale Strategiei Naționale de Dezvoltare Agricolă și Rurală 2014-2020. Documentul este rezultatul consultării între FAO și autoritățile moldovenești, societatea civilă și partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova.

O altă contribuție importantă a fost expertiza și experiența acumulată de echipa FAO. Am implementat deja proiecte multiple având ca obiectiv principal  promovarea unei agriculturi durabile, a capacităților instituționale sporite și competențe consolidate pentru agricultori.

Urmărim să  producem un impact pozitiv pe termen lung asupra dezvoltării agriculturii și industriei alimentare a Moldovei, și să dezvoltăm o cooperare fructuoasă cu partenerii internaționali – luând în considerare importanța crescândă a sectorului agroalimentar la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă pe care Republica Moldova s-a angajat să le atingă în cadrul Agendei Globale 2030 și a Acordului de la Paris privind schimbările climatice.

Cum va ajuta FAO Moldova să crească competitivitatea agriculturii și a industriei alimentare?

Sprijinul FAO se va concentra asupra diminuării principalelor lacune și obstacole în calea obținerii unui nivel ridicat de competitivitate a produselor agroalimentare moldovenești. Prin consolidarea sistemului de siguranță alimentară, servicii de control veterinar și fitosanitar se vor crea oportunități pentru creșterea exporturilor de produse agroalimentare către UE și alte piețe. Vom face disponibilă expertiza noastră pentru promovarea produselor moldovenești pe piețele străine și cea națională, precum și reabilitarea sistemului de învățământ, cercetare și extensie care este depășit.

Trecerea de la ferme colective mari la ferme mici, cu capital privat a însemnat schimbări structurale importante, care au decalat întregul sistem de tehnologie agricolă, inclusiv cercetarea, educația și extinderea. Acest sistem trebuie acum să fie reorganizat pentru a fi mai operativ și mai eficient.

În esență, FAO se angajează să sprijine Republica Moldova în eforturile sale de modernizare a sectorului agricol și de creștere a veniturilor pentru familiile din mediul rural. Acest lucru este legat direct, de asemenea, cu o altă prioritate a Moldovei: agricultura durabilă și dezvoltarea rurală.

Care sunt principalele probleme pentru agricultura durabilă și dezvoltarea rurală? Cum afectează acestea populația?

Pe de o parte, există o problemă socială: rata ridicată a șomajului din mediul rural care afectează aproximativ două treimi din populație. Această situație este agravată de salariile mici în agricultură în comparație cu alte sectoare ale economiei. Salariile sunt chiar mai mici în rândul femeilor, care câștigă, în medie, aproximativ 76 la sută din ceea ce câștigă bărbații. Din cauza reducerii oportunităților de angajare decentă în mediul rural din Moldova, avem emigrarea din sate, în special în rândul tinerilor și a femeilor și  bărbaților care au un nivel de instruire ridicat.

Pe de altă parte, dezvoltarea agricolă durabilă este una dintre preocupările principale ale Moldovei, așa cum este stabilit în strategia „Moldova 2020.” Vom lucra cu Ministerul Agriculturii cu privire la politicile și practicile care să sprijine fermierii în cultivarea produselor vegetale, de înaltă calitate sănătoasă în paralel cu minimizarea utilizării pesticidelor și a impactului negativ al acestora. Această abordare este cunoscută sub numele de managementul integrat a daunătorului. FAO va colabora cu Ministerul Agriculturii și Serviciului Veterinar și Fitosanitar al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor pentru a dezvolta programe și a oferi instruire în teren.

O altă preocupare importantă este necesitatea unor date statistice fiabile în elaborarea unor politici agricole coerente. În acest sens, Republica Moldova se va pregăti pentru următorul recensământ agricol prevăzut pentru 2020. Aceasta va implica actualizarea datelor existente și elaborarea unei metodologii pentru colectarea de informații suplimentare din sectorul agricol. FAO va furniza asistență tehnică atât Ministerului Agriculturii cât și Biroului Național de Statistică pentru realizarea acestui obiectiv.

Eforturi specifice vor fi alocate pentru abordarea emigrării din zonele rurale – de exemplu prin facilitarea investițiilor în agricultură, inclusiv din remitențele primite de la conaționalii moldoveni care lucrează în străinătate. În plus, cunoștințe agricole moderne vor fi puse la dispoziția fermelor de familie, inclusiv micilor agricultori, în conformitate cu Inițiativa Regională FAO privind împuternicirea micilor fermieri și a fermelor de familie. Acest lucru va sprijini Moldova în eforturile sale de a atinge Obiectivele de dezvoltare durabilă, în special obiectivul 2, care se concentrează asupra reducerii sărăciei.

Ne concentrăm în special pe promovarea unor practici agricole durabile și a tehnologiilor prietenoase mediului, pentru a ne asigura că resursele naturale ale Moldovei sunt gestionate într-un mod durabil.

Care sunt beneficiile dacă Moldova gestionează resursele naturale în mod durabil?

Moldova are soluri fertile și un climat favorabil pentru producția agricolă. Dar se confruntă cu o serie de provocări privind mediul și schimbările climatice. Amenințările majore  generate de schimbările climatice pentru agricultură sunt mai frecvente și mai severe: inundații, grindină și îngheț. Guvernul are, de asemenea, îngrijorări serioase cu privire la impactul secetelor severe, care  survin acum aproape la fiecare doi ani și afectează majoritatea persoanelor active în agricultură.

Noi promovăm tehnologii de producție prietenoase mediului și sprijinirea agricultorilor, atât în adaptarea la schimbările climatice cât și la reducerea efectelor prin care agricultura contribuie la schimbările climatice. În acest fel, Cadrul de Programare pentru Țară susține angajamentele Guvernului prevăzute în Contribuția Națională Determinată conform Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice.

Vom sprijini, de asemenea, conservarea și utilizarea durabilă a produselor vegetale și a resurselor genetice animale, îmbunătățirea tehnologilor existente și introducerea de noi tehnologii de producție și facilitarea accesului agricultorilor la noile soiuri rezistente la secetă ale culturilor cerealiere și la tehnologiile prietenoase mediului. Vor fi de asemena sesiuni de instruire cu privire la practicile inovatoare de gestionare a apelor și terenurilor, precum și gestionarea deșeurilor de pesticide.

Moldova poate să își permită financiar să facă aceste schimbări?

Finanțarea totală necesară pentru punerea în aplicare integrală a Cadrului de Programare pentru Țară în Republica Moldova este de aproximativ 9.7 mil $. Dintre acestea, 4,5 milioane $ sunt deja disponibile, în timp ce alte 5,2 milioane $ sunt necesare să fie mobilizate – sub umbrela Programului de Cooperare Tehnică al FAO, precum și de la partenerii de dezvoltare atât la nivel bilateral cât și prin agenții multilaterale, prin eforturile comune cu Guvernul Moldovei.

Cu alte cuvinte, FAO va contribui în mod direct, cu o mare parte din resursele necesare și vom lucra pentru a mobiliza restul în parteneriat cu alte părți interesate. De asemenea, ne așteptăm la o contribuție insasi din partea Moldovei. La punerea în aplicare a acordului, vom urmări parteneriate largi în concordanta cu prioritățile și parteneriatele proprii ale Moldovei.

Autoritățile Republicii Moldova au stabilit parteneriate cu asociațiile de producători, organizații ale societății civile implicate în agricultură și extensiune, și institute de cercetare. Sectorul privat va contribui prin furnizarea de date relevante. Cooperarea regională între țările din regiune va fi promovată, în măsura în care este posibil, prin programele Sud-Sud Cooperare și Cooperare Triunghiulară.

Puteți să dați exemple de alte țări în care FAO a oferit sprijin deja în acest mod?

Eu, personal, sunt de asemenea reprezentant FAO în alte trei țări din regiune, unde avem exemple strălucite de succes în realizarea unei dezvoltări durabile a agriculturii.

FAO implementează programul ENPARD al Uniunii Europene în Georgia și Armenia prin furnizarea de activități de consolidare a capacităților în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale. Expertiza și cunoștințele noastre sunt apreciate atât de guvernul georgian in calitatea sa de beneficiar  cât și de Uniunea Europeană ca partener de dezvoltare.

Un alt exemplu bun este crearea de loturi demonstrative în Armenia pentru cultivarea diferitor tipuri de fructe. După ce au văzut noile tehnologii pentru protecția si producerea fructelor, mulți fermieri armeni au reprodus aceste metode în fermele proprii.

Mai mult decât atât,  abordăm și  problema rezistenței la schimbările climatice a  agricultorilor din Albania oferind suport în vederea creșterii capacității lor de combatere a inundatiilor.

FAO este o organizație lider în diferite comitete internaționale constituite să răspundă la  probleme  precum ar fi siguranța alimentară și  gestionarea integrată a producției și a protectiei. Prin intermediul acestor forumuri, toate țările au posibilitatea de a discuta și decide cu privire la standardele internaționale recunoscute reciproc pentru calitatea și siguranța alimentară.

Multe bune practici internaționale și regionale pot fi reproduse în Moldova, și așteptăm cu nerăbdare  punerea lor în aplicare cu succes, în beneficiul întregii țări.

2017 este ultimul an de activitate al Proiectului Energie şi Biomasă

0

Consiliul Proiectului Energie și Biomasă, condus de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a aprobat Planul de activitate al Proiectului pentru anul curent. Documentul stipulează instalarea a 49 de noi sisteme de încălzire pe biomasă, inclusiv 20 de colectoare solare, în 2017 din fondurile europene ale Proiectului Energie şi Biomasă.

De asemenea, 27 de grădinițe beneficiare ale primei etape de proiect vor fi dotate cu instalații de producere a apei calde de la energia solară, ce vor funcționa împreună cu sistemul termic pe biomasă, iar alte 34 de școli şi grădinițe centralele termice ale cărora ard baloturi de paie vor fi dotate suplimentar cu tractoare de transportare şi încărcare a baloturilor în cazan.

În 2017 va fi lansat şi un sistem de monitorizare de la distanță a funcționării centralelor termice pe biomasă beneficiare ale Proiectului Energie şi Biomasă. În acest an își va începe cursurile de instruire şi Centrul Unic de Instruire al Operatorilor sistemelor de încălzire pe biomasă. Studiile de fezabilitate pentru două raioane selectate a pilota proiecte de producere a biocombustibilului din deșeuri vegetale (Rezina şi Cimișlia) vor fi realizate şi în funcție de rezultatul acestora vor fi lansate primele proiecte municipale de valorificare a deșeurilor vegetale în scopuri energetice.

Analizând activitatea Proiectului pe parcursul ultimei perioade de timp, viceprim-ministrul Octavian Calmîc a remarcat rezultatele obținute, menționând că acesta reprezintă o istorie de succes pentru Republica Moldova și demonstrează că implementarea proiectelor investiționale în țara noastră constituie o realitate, care trebuie susținută și dezvoltată.

Precizăm că anul 2017 este ultimul an de activitate al Proiectului Energie şi Biomasă. Lansat în 2011, proiectul a parcurs două etape de implementare datorită fondurilor acordate de Uniunea Europeană. Proiectul a reușit să racordeze peste 190 de școli, grădinițe, centre comunitare, spitale la sisteme de încălzire pe biomasă, asigurând astfel unui număr de peste 140.000 persoane accesul la energie sigură, produsă în Republica Moldova. Proiectul Energie şi Biomasă a pus temelia dezvoltării sectorului bioenergetic în Republica Moldova aflat acum șase ani pe linie de început. Numărul instituțiilor consumatoare de bioenergie a condus la creșterea numărului de afaceri de producere a brichetelor şi peletelor, acestea ajungând la cifra de 100, dintre care 30 din aceste noi afaceri din sectorul bioenergetic au fost lansate prin mecanisme atractive de leasing dezvoltate de Proiectul Energie şi Biomasă, din fonduri europene. De asemenea, 1000 de familii își încălzesc casele cu energie verde datorită subvențiilor în mărime de până 1.300 EURO acordate din bani europeni.

Proiectul Energie şi Biomasă este finanțat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Moldova a absorbit în 2016 jumătate din tot exportul ucrainean de lactate

0

Republica Moldova rămâne a fi unul din principalii consumatori de produse lactate din Ucraina, în pofida restricţiilor de import, introduse în anul 2016.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la datele Serviciului fiscal al ţării vecine, la sfârşitul anului trecut, exporturile de lapte şi produse lactate din Ucraina au constituit 109,2 mii tone, fiind cu 9% mai puţin faţă de anul 2015. În echivalent bănesc, exportul de produse lactate a constituit circa $158 mil.

În acelaşi timp, în ultimele trei luni, exportul de lapte şi frişcă a crescut de la 6,9 mii tone până la 10,5 mii tone. Totodată, 50,4% ($2,7 mil.) din mijloacele obţinute din export în 2016 au fost asigurate de livrările în Moldova, 26,3% ($1,4 mil.) – în Georgia şi 8% – în Libia ($0,4 mil.).

Exporturile de brânzeturi din Ucraina s-au micşorat într-un an cu 26%, până la 8,1 mii tone. Cei mai mari cumpărători au fost Kazahstanul ($13,1 mil.; 54%), Moldova ($6,5 mil.; 27%) şi Egiptul ($1,9 mil.; 8%).

Amintim că în luna mai 2016, Guvernul Moldovei a introdus restricţii la un şir de mărfuri ucrainene, inclusiv la producţia de lactate, stabilind anumite cote, a căror depăşire este impozitată cu 10-20%. Decizia a fost luată la iniţiativa producătorilor locali, pentru a proteja piaţa internă, fiind valabilă până la sfârşitul anului 2016. Autorităţile ucrainene au considerat cp măsurile întreprinse de Chişinău sunt „inechitabile şi nefondate” şi au salutat anularea acestora începând cu anul 2017.

Dodon la Moscova: Acordurile cu UE au fost semnate în grabă

0

Un şir de acorduri între Republica Moldova şi Uniunea Europeană au fost semnate în grabă, a declarat președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, la Moscova, la întrevederea cu președintele Consiliului Federației, Valentina Matvienco.

„Noi înțelegem realitățile geopolitice la etapa actuală, înțelegem că sunt aplicate acorduri pe care Moldova le-a semnat cu UE şi considerăm că au fost semnate în grabă, în 2014, şi optăm pentru noi acorduri”, a subliniat Igor Dodon, citat de publicația online RIA Novosti, la care face trimitere IPN.

RIA Novosti precizează că Republica Moldova a semnat cu UE, în iunie 2014, Acordul de Asociere, implicit pe cel de Liber Schimb Aprofundat şi Curpinzător, iar după ratificarea acestora relaţiile dintre Chişinău şi Moscova s-au înrăutăţit. Conform Acordului, Moldova trebuie să-şi deschisă piaţa pentru produsele europene. La rândul său, Rusia îngrijorată că prin Moldova va avea loc o reexportare a mărfurilor din UE, a introdus interdicții temporare la importul produselor moldovenești pe teritoriul său.

Agrobiznes își lansează Contul Public de Viber

0

Utilizatorii de telefoane inteligente ne pot urmări începând de luni, 16 ianuarie, și pe contul nostru public de Viber. Serviciul a fost lansat în regim de testare și este disponibil gratuit pentru toți cititorii noștri.

Pe Viber, vom distribui doar cele mai importante știri din agrobusiness, alerte meteo de ultimă oră și informații despre granturi și subvenții. Am accentuat intenționat cuvântul (doar) pentru că nu ne dorim să facem abuz de atenția cititorilor noștri, așa că vom fi foarte atenți și discreți la mesajele trimise. Cel mai probabil o vom face o singură dată în zi, în dependență de cât de urgentă sau importantă se va dovedi informația publicată.

Pe de altă parte, pe contul nostru oficial de Viber aveți posibilitatea să ne adresați întrebări sau să ne comunicați informații importante. Vă asigurăm că niciun mesaj nu va fi trecut cu vederea.

Agrobiznes este prima instituție mass-media din țara noastră care își deschide un Cont Public de Viber. La nivel mondial, serviciul a fost lansat în regim de testare la finalul anului 2016.

Viber este una dintre cele mai populare aplicații de comunicare în Republica Moldova, iar în întreaga lume este folosit de peste 800 de milioane de utilizatori.

Vă puteți abona accesând următorul link: viber.com/agrobiznessau o puteți face direct din telefonul mobil (iOS sau Android), în aplicația de Viber, la secțiunea Public/Conturi Publice (căutați Agrobiznes) (deocamdată nu apare în căutare, pentru abonare intrați pe linkul indicat puțin mai sus).

Vă mulțumim! Ne vedem pe Viber. ;)

Pomicultorii amenință cu proteste dacă nu-și primesc compensațiile pentru înghețuri

0

Horticultorii din nordul Moldovei vor ieşi la proteste dacă la următoarea şedinţă a Guvernului nu va fi adoptat regulamentul cu privire la distribuirea asistenţei financiare acordată producătorilor agricoli care au avut de suferit în urma îngheţurilor de la sfârşitul lui aprilie 2016. O declaraţie în acest sens a făcut, luni, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, preşedintele Asociaţiei producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”, Alexandru Slusari.

El a amintit că încă în luna mai a anului trecut Ministerul Agriculturi şi Industriei Alimentare a organizat o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiei pentru a soluţiona problemele în cauză. Ulterior a fost creat un grup de lucru pentru evaluarea prejudiciilor. În octombrie, ministerul a elaborat un regulament potrivit căruia din Fondul de rezerve al Guvernului au fost alocaţi 45 mil. lei pentru susţinerea fermierilor.

„După nouă luni de promisiuni, pomicultorii aşa şi nu au primit ajutorul financiar. În acest timp se poate creşte un copil, dar guvernul nu a reuşit să se descurce cu un regulament de trei pagini”, s-a indignat Slusari, care este unul din liderul Partidului platforma Demnitate şi Adevăr.

Potrivit preşedintelui asociaţiei „MoldovaFruct”, Iurie Fala, în curând va începe pregătirea livezilor pentru noul sezon, însă fermierii nu au bani pentru a angaja muncitori, iar mulţi au luat credite pentru a pregăti livezile în anul trecut.

„Se creează impresia că Guvernul tergiversează intenţionat adoptarea acestui regulament, în speranţa că noi vom uita promisiunile lor”, consideră el.

Şeful Federaţiei Naţionale a Fermierilor din RM, Vasile Mârzenco, susţine că „Guvernul trebuie să adopte regulamentul, iar apoi să-i convoace pe reprezentanţii asociaţiilor de profil şi să le spună clar când va efectua plăţile, chiar dacă acum nu sunt bani”.

Doi reprezentanţi ai pomicultorilor din raionul Briceni au spus că sunt dispuşi să mai aştepte câteva luni dacă vor exista garanţii că vor primi ajutorul. În caz contrar, mulţi pomicultori îşi vor părăsi gospodăriile, iar tineretul va pleca la muncă peste hotare.

Amintim că, îngheţurile târzii de primăvară, înregistrate pe 26 şi 27 aprilie, au compromis esenţial recolta de fructe în raioanele Briceni, Donduşeni, Drochia, Glodeni, Ocniţa, Râşcani şi, parţial, Soroca. Suprafaţa totală de livezi afectate de îngheţuri constituie 6,42 mii ha, recolta compromisă este aproximativ de 62 mii tone, iar prejudiciile constituie aproximativ 207 mil. lei. Afară de livezi, au mai avut de suferit plantaţiile de sfeclă de zahăr şi de soia.

Comisia Europeană a aprobat Programul MFA pentru Moldova, în sumă de 100 de milioane de euro

0

Comisia Europeană a aprobat Programul de Asistenţă macrofinanciară (MFA) pentru Republica Moldova, în sumă totală de 100 mil. euro. Potrivit agenției INFOTAG cu referire la un comunicat al Comisiei Europene, debursarea banilor va avea loc în trei tranșe, pe parcursul anilor 2017 şi 2018.

Potrivit comunicatului, „mijloacele vor ajuta statul să finanţeze cheltuielile pe termen scurt”.

MFA este un instrument al Uniunii Europene de susţinere a ţărilor din vecinătate pentru depăşirea situaţiilor de criză financiară. Asistenţa macrofinanciară prevede 40 mil. euro sub formă de granturi şi 60 mil. euro – sub formă de credite pe termen mediu în condiţii financiare avantajoase. Componenta nerambursabilă vine din bugetul UE, în timp ce creditul va fi încheiat pe piaţa de capital europeană.

Vicepreședintele Comisiei Europene, comisarul pentru moneda euro şi dialogul social, Valdis Dombrovskis, responsabil de stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital, a spus că “asistenţa va ajuta Moldova să-şi satisfacă cele mai stringente necesităţi şi să-şi stabilizeze economia.

„În acelaşi timp, noi suntem siguri că condiţiile ce ţin de această finanţare vor fi îndeplinite, iar aceasta va contribui la îmbunătăţirea gestionării economice în ţară şi la stimularea reformelor vitale”, a specificat Dombrovskis.

Comisarul european pentru afaceri economice si financiare, impozitare si vamă, Pierre Moscovici, a declarat că „eforturile depuse de Republica Moldova în direcţia aplicării unor politici orientate spre stabilitate şi a soluţionării unor vulnerabilităţi de lungă durată trebuie sa fie susţinute”.

„Comisia oferă un sprijin suplimentar pentru această ţară, contribuind astfel la menţinerea stabilităţii macroeconomice, la îmbunătăţirea guvernanţei şi la realizarea unei creşteri economice mai durabile şi mai favorabile incluziunii”, a spus Moscovici.

În comunicatul Comisiei Europene se menţionează că „Republica Moldova se confruntă cu numeroase provocări, cele mai importante fiind corupţia şi proasta guvernare”.

„Aceste fenomene au condus la înrăutăţirea situaţiei finanţelor publice şi a balanţei de plăţi, încetinind creşterea economică. De asemenea, Republica Moldova trebuie să efectueze investigaţii temeinice privind frauda bancara masivă care a lovit economia ţării în anul 2014. Dificultăţile economice au fost agravate de faptul ca unii dintre partenerii comerciali regionali cruciali ai Republicii Moldova au avut o activitate economica scăzută. Acest efect a fost parţial compensat de creşterea volumului schimburilor comerciale cu UE, care poate fi corelată intrarea în vigoare a Acordului de Asociere şi crearea Zonei de liber schimb aprofundată şi cuprinzătoare”, se menţionează în document.

Decizia Comisiei Europene din 13 ianuarie privind Programul de Asistenţă macro-financiară pentru Republica Moldova urmează să fie examinat de Parlamentul European şi Consiliul UE. MFA este oferit suplimentar suportului acordat de Fondul Monetar Internaţional. Republica Moldova a beneficiat de o asemenea asistenţă, în perioada 2010 – 2012, în valoare totală de 90 milioane euro, oferite sub formă de grant.

10 motive pentru a alege gama de azot Timac Agro East

0

Timac Agro East propune o gamă complexă de fertilizare cu azot care încearcă să ofere soluții complexe în funcție de stadiul vegetativ al plantelor, de necesarul specific al fiecărei culturi, ținând cont și de momentul aplicării.

Pentru a vă ajuta să alegeți soluția cea mai potrivită pentru dumneavoastră, mai jos vă oferim 10 motive pentru a include și soluțiile Timac în schema de fertilizare.

1. DOUĂ TIPURI DE ELIBERARE A AZOTULUI

Timac Agro East propune și cea mai avansata tehnologie de eliberare treptată a Azotului, pretabilă pentru prima trecere de Azot, cât și o formula adaptată de Azot rapid, cu o formula echilibrată și cu un accent pe creșterea indicilor de calitate.

2. LIMITAREA PIERDERILOR DE AZOT

Folosind cea mai avansată tehnologie de eliberare lentă (nu întârziată) de pe piață, Timac Agro East propune o soluție pentru prima trecere cu azot, ce va fi protejată atât pierderilor prin levigare, cât și prin volatilizare.

3. RAPORT AZOT AMONIACAL/NITRIC ECHILIBRAT

În funcție de stadiul vegetativ, capacitatea de procesare a azotului nitric este diferita. Astfel, tinerele plăntuțe preferă o cantitate mai mare de azot amoniacal, azotul nitric fiind mai greu de procesat în stadiile incipiente. Timac Agro East propune pentru prima trecere (când plantele sunt mai tinere), un azot lent, care nu doar că este preponderent sub formă amoniacală, dar cantitatea eliberată crește treptat, urmărind curba de absorbție a plantei, iar pentru a doua trecere o formulă echilibrată, cu un raport optim între azotul amoniacal și nitric.

4. TRANSFORMAREA AZOTULUI ÎN PLANTĂ

În momentul in care plantele tinere asimilează cantități prea mari de azot sub formă nitrică, acesta nu poate fi procesat foarte rapid și este depozitat in vacuola celulară. Ca urmare, pentru a-și menține concentrația constantă, planta va absorbi mai multă apă, ceea ce in primăverile ploioase poate conduce la căderea plantelor (mai ales la orz și grâu). Soluțiile de fertilizare cu azot de la Timac conțin și precursori ai unor enzime care ajută la transformarea mai rapidă a azotului nitric, evitând astfel depunerea lui în celulă.

click pentru a mări imaginea

5. SUSȚINEREA FOTOSINTEZEI

Condițiile meteo din perioada aplicării primei treceri cu azot, pot include pe lângă temperaturi scăzute și nebulozitate ridicată, condiții ce reduc intensitatea fotosintetică. În același timp, plantele cu foliaj mai mare (rapița, floarea soarelui) au un necesar mai mare de Magneziu (constituent elementar al clorofilei). De aceea, in gama de azot propusă de Timac Agro East  veți găsi și variante cu adaos de Magneziu, pentru intensificarea fotosintezei sau pentru a satisface necesarul specific al unor culturi.

6. STIMULAREA APORTULUI SOLULUI

Având in vedere faptul că solul contribuie la realizarea producției cu o cantitate însemnată de elemente nutritive (uneori peste 50%), Timac Agro a inclus în produsele sale cu azot și o serie de activatori microbieni, care cresc activitatea vieții bacteriene, ajutând astfel la descompunerea mai rapidă a resturilor vegetale și la o creștere a aportului solului în realizarea producției.

7. ADAOS DE MICROELEMENTE

Soluțiile de fertilizare cu azot de la Timac Agro, aduc și un aport însemnat de microelemente. Având în vedere că de exemplu, în cazul Borului și Zincului, de obicei prin fertilizarea foliară se poate aplica în jur de 15-20 g, prin fertilizarea cu Timac, se introduce în sol aproximativ 300-400 g și de Bor și de Zinc.

8. SOLUȚII PENTRU MANAGEMENTUL APEI

Pentru zonele puternic afectate de secetă, Timac Agro a dezvoltat o soluție specială de fertilizare cu azot care conține și Potasiu (K). Acesta pe lângă valoarea de ordin calitativ, asigură un management mai eficient al apei în plantă, ajutând la controlul închiderii și deschiderii stomatelor prin care planta își reglează pierderile de apă.

click pentru a mări imaginea

9. ÎMBUNĂTĂȚIREA INDICILOR CALITATIVI

Pentru că o producție mare nu este suficientă pentru a ne asigura competivitatea pe piață, Timac Agro se asigură că prin formulele sale adaptate, va oferi și atingerea indicilor de calitate, care devin de la an la an din ce în ce mai restrictivi. Astfel sinergia, Azot – Sulf va asigura un procent ridicat de proteină sau de ulei, Potasiul crește conținutul de amidon și masa a o mie de boabe, și rolul microelementelor în metabolismul general.

10. FORMULE ADAPTATE ÎN FUNCȚIE DE PH-UL SOLULUI

Având in vedere, că în general toate îngrășămintele aplicate pe sol au o reacție acidifiantă, Timac Agro propune pe solurile acide formule care conțin și Calciu, atât pentru neutralizarea reacției acidifiante a îngrășământului, cât și pentru a compensa lipsa calciului din solurile acide. Pe solurile bazice sunt propuse formule fără calciu, dar protejate împotriva blocajelor.

Autor: Dr. Marius Eftene, Product Manager Timac Agro România

Contacte

Pentru informații suplimentare contactați reprezentantul Timac Agro East din zona de activitate sau la adresa companiei:

str. V. Alecsandri 143, et 5, Chișinău
Tel: + 373 22 997 870
E-mail: [email protected]
www.ro.timacagro.com