Asocierea în grupuri de interes – strategia de supraviețuire a fermierilor moldoveni

0

Pentru a face faţă exigenţelor europene, producătorii agricoli vor trebui să se asocieze în grupuri, notează viceministrul agriculturii, Gheorghe Gaberi. Potrivit oficialului, există foarte mulţi producători mici care vor trebui să depună eforturi considerabile pentru a accede pe piaţa comunitară, transmite IPN.

„În sectorul agrar, va trebui să începem un proces foarte activ de asociere. Producătorii mici nu vor putea de sine stătător să se conformeze cerinţelor UE, nici în ceea ce priveşte calitatea, nici cantitatea şi nici ritmurile de furnizare”, a spus viceministrul, la o discuţie publică organizată de către Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău, cu ocazia semnării Acordului de Asociere cu UE. Parlamentul a adoptat în acest an o lege cu privire la grupurile de producători. De asemenea, vor fi acordate fonduri europene în această direcţie.

În cadrul aceluiaşi eveniment, referindu-se la avantajele Acordului de Asociere cu UE, viceministrul economiei, Octavian Calmâc, a menţionat că se va îmbunătăţi calitatea produselor şi serviciilor prestate, datorită fondurilor europene investite în programul de crearea a laboratoarelor, pentru protejarea pieţei interne de produsele de proastă calitate.

„Trebuie să recunoaştem că în ultimii ani statul nu a investit în procesul de supraveghere a pieţei şi în asigurarea calităţii produselor plasate pe piaţă. Ducem lipsă de capacitatea de a verifica calitatea produselor importate şi le acceptăm aşa cum sunt. Nu le supunem testelor de laborator”, a remarcat viceministrul.

Potrivit lui Octavian Calmâc, programul de creare a laboratoarelor are drept scop şi certificarea produselor exportate. „Nu este vorba de utilizarea acestor echipamente doar pentru exporturile în UE. Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi cu Federaţia Rusă, ca să evităm discuţiile interminabile vizavi de calitatea produselor noastre”, a subliniat oficialul. Viceministrul a mai spus că autorităţile doresc să creeze mecanisme şi proceduri, prin care să se asigure că producţia exportată este calitativă.

Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE pe 27 iunie.

Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană

0

Prim-ministrul Iurie Leancă a declarat după semnarea Acordului de Asociere a țării noastre la Uniunea Europeană că evenimentul este unul istoric, care va aduce beneficii pentru cetățeni.

„În primul rând, asta înseamnă instituții care vor funcționa și mai puternic, după modelul european, asta va însemna o economie care va putea să se integreze și mai bine cu cea europeană, asta înseamnă acces la o piață de 500 de milioane de oameni consumatori cu capacitate ridicată de cumpărare, asta înseamnă investiții în economia R. Moldova”, a subliniat Iurie Leancă.

Șeful Executivului a mai spus că procesul de integrare europeană este unul pe care Guvernul s-a axat și l-a promovat încă din anul 2009. „Acum avem șansa să materializăm aceste posibilități în lucruri concrete: locuri de muncă, o luptă împotriva corupției mult mai eficientă, reforma justiției, liberalizarea economiei, astfel încât condițiile sociale ale oamenilor din Republica Moldova să se îmbunătățească, astfel încât infrastructura să devină mult mai modernă, astfel încât educația, medicina să ofere cele mai bune servicii”, a precizat pentru presă, Iurie Leancă.

Totodată, Premierul a declarat ziariștilor că Acordul pe care l-a semnat astăzi la Bruxelles nu contravine relațiilor cu partenerii din Est. „ Acordul nu contravine relațiilor bune politice, dar și economice și comerciale cu Rusia, dar nici cu Kazahstanul sau Belarus. Și vom face tot ce ne stă în puteri să dezvoltăm o relație bună, constructivă, bazată pe respect reciproc cu partenerii noștri din Federația Rusă, astfel încât această integrare europeană care astăzi este marcată puternic prin acest Acord de Asociere, să ne facă pe noi mai previzibili și mai stabili și asta să contribuie, bineînțeles, la această relație foarte bună pe care ne-o dorim cu partenerii noștri din Est”, a mai precizat Iurie Leancă.

Cât despre aderarea la UE, Premierul moldovean a sublinat că Republica Moldova va trebui, în primul rând, să pună în aplicare prevederile Acordului de Asociere pentru a convinge în continuare Bruxellesul că își poate respecta angajamentele asumate.

Astăzi, la Bruxelles, Iurie Leancă a semnat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, alături de Ucraina și Georgia, în prezența a 28 de șefi de stat și de guvern din țările membre ale UE.

În Moldova a început să fie cultivat, în premieră, cel mai vechi soi de grâu din lume

0

Primii şi unicii, deocamdată, care au adus şi cultivat grâul Spelta, una dintre cele mai vechi cereale, strămoşul grâului obişnuit de astăzi, sunt fraţii Ghenadie şi Alexandru Cazacu din satul Coşerniţa, raionul Criuleni, informează Moldpres.

Cu această ocazie, ieri, la Vadul lui Vodă a avut loc seminarul de instruire sub genericul „Producerea cerealelor ecologice”, la care au participat fermieri din mai multe raioane, producători de panificaţie, experţi în domeniul agriculturii ecologice. În cadrul evenimentului, Jiri Urban şi Martin Hutar, reprezentanţi ai Companiei Probio din Cehia, au vorbit despre importanţa cultivării acestei culturi ecologice.

Oaspeţii cehi i-au instruit în domeniul inspecţiei şi certificării cerealelor ecologice destinate pentru export şi i-au informat pe cei prezenţi despre noile cerinţe ale Uniunii Europene în acest domeniu. În cadrul discuţiilor s-a pus accent pe asigurarea calităţii cerealelor ecologice (producerea, recoltarea, tratarea culturilor, depozitarea, transportarea, postrecoltarea etc.).

Solicitat de Moldpres, expertul în domeniul agriculturii ecologice Valentin Crîşmaru, doctor în agricultură, a afirmat că în 2009, fiind într-o deplasare în România, a făcut cunoştinţă cu un fermier care cultiva de mai mulţi ani grâul Spelta. Venind acasă, le-a povestit despre acest soi de cereale fraţilor Cazacu din Coşerniţa, care au fost entuziasmaţi şi care au hotărât să-l cultive.

Fermierul Alexandru Cazacu a spus că anul trecut au semănat 5 hectare de grâu Spelta, de pe care a strâns circa 20 de tone. „La început nu ştiam cum să-l semănăm, nici cum să-l recoltăm. Am obţinut 20 de tone de grâu, însă nu era solicitat pe piaţă. Graţie Angelei Turuta, reprezentantă în Republica Moldova a Companiei Probio din Cehia, am luat legătură cu oficiul central de la Praga şi în anul curent am exportat grâul în Cehia, obţinînd câte 450 de euro pentru o tonă de Spelta”, a declarat fermierul de la Coşerniţa.

Grâul Spelta a fost cultivat de vechii egipteni şi celţi. Cereala era cunoscută încă de acum 5000 de ani în sud-vestul Asiei, iar în Caucaz se găseşte în situri arheologice datate cu cinci până la şase mii de ani înainte de Hristos. Ca principala cereală pentru pâine, grâul Spelta a fost lăudat în Vechiul Testament. În Europa s-a identificat prima dată în jurul anului 1900 înainte de Hristos. În prezent, Spelta trăieşte o adevărată renaştere.

Grâul Spelta este alcătuit dintr-o combinaţie de vitamine, minerale, carbohidraţi, grăsimi, precum şi de un conţinut ridicat de albumină şi fibre. Este utilizat la tratarea unor boli precum ar fi neurodormita, boală de piele la copiii mici, a unor boli de inimă, a suferinzilor de ateroscleroză, diabet zaharat şi chiar de cancer.

Cultivarea orzului de calitate – o perspectivă bună pentru fermierii locali

0

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov a vizitat loturile experimentale ale întreprinderii WeTrade AGRO SRL, unde i-au fost prezentate soiurile de orz de toamnă pentru bere şi a soiurile de grâu şi triticale.

Directorul întreprinderii, Alexandru Tatarciuc a oferit ministrului toată informaţia şi explicaţiile de rigoare privind Programul şi oportunităţile de producere a orzului, cerinţele faţă de tehnologia şi calităţile orzului pentru bere.

Un grup de savanţi de la Institutul Agricol Karnobat din Bulgaria au prezentat ministrului soiurile noi de orz selectate la institut şi au abordat problema colaborării dintre savanţii selecţioneri din ţara noastră şi Bulgaria.

În discuţia întreţinută cu specialiştii şi agricultorii prezenţi la faţa locului, Ministrul Agriculturii a menţionat necesitatea cultivării soiurilor performante şi a extinderii suprafeţelor cultivate cu orz pentru bere, astfel ca agricultorii moldoveni să asigure pe deplin necesităţile fabricilor de bere , care la moment sunt nevoite să importe cantităţi considerabile de orz pentru a face faţă necesităţilor de producţie.

Mai multă zmeură, dar mai puțini piersici. Care sunt prețurile și ce spun fermierii

0

În acest an, se înregistrează recoltă dublă de zmeură. Agricultorii spun că, după seceta din 2012, plantaţiile de-abia acum şi-au revenit. În timp ce zmeură avem din belşug, îngheţurile de primăvara trecută au afectat grav culturile de piersici. Agricultorii spun că jumătate din roadă a fost deja compromisă, iar în prezent, pomii sunt afectaţi de boli şi dăunători, deoarece nu pot fi stropiti din cauza ploilor, scrie publika.md.

Anul trecut, Mihai Zaharia din satul Lucaşeuca, raionul Orhei, a recoltat 840 de kilograme de zmeură de pe un hectar de plantaţie. Agricultorul spune că, în acest sezon, ar fi putut obţine o recoltă de aproximativ trei ori mai mare dacă în 2012 nu era secetă.

„Butaşii din anul 2012 trebuia să fructifice. Însă din cauză că a fost secetă mare ei nu au fructificat. Anul acesta cred că o să fie la o tonă şi jumătate, o tonă şi 600 la hectar”, a declarat agricultorul.

La pieţele agro-alimentare zmeura se vinde în acest an cu 20 de lei pentru un kilogram, faţă de 35 de lei în sezonul trecut.

Piersicii, grav afectați de înghețuri

Nicolae Ivancioglo din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, cultivă piersici pe o suprafaţă de 300 hectare. Potrivit lui, livada a fost afectată de trei ori de îngheţuri, din care cauză suportă pierderi considerabile.

„A dat îngheţul şi într-o singură zi am rămas fără 30-40 la sută din recoltă”, a spus agricultorul.

Problemele nu se termină aici. Ploile din ultima perioadă au adus cu sine diverse boli şi dăunători. Şi criza din Ucraina îi afectează direct pe producători. Aceasta le creează probleme exportatorilor ceea ce a făcut ca preţul en gros al pierscilor să scadă de la 12 până la şapte lei pentru un kilogram.

În aceste condiţii, experții prognozează anul acesta o creştere considerabilă a importului acestor fructe. În pieţele din Chişinău, au apărut deja primii piersici din acest an, iar comercianţii dau asigurări că fructele sunt de producţie moldovenească.

Timac Agro East organizează la Chișinău evenimentul Agro Management

0

Astăzi, 26 iunie, Timac Agro East – companie specializată în nutriția plantelor, desfășoară pentru prima dată la Chișinău seminarul Agro Management. La evenimentul ce se desfășoară la hotelul Codru sunt prezenți lideri agricoli (80 de invitați) din întreaga țară. Unii au făcut cale lungă până la Chișinău tocmai din nordul țării.

Evenimentul este secționat în două părți, în prima parte – Sorana Ruiz, specialist ODA, atinge subiecte importante precum: managementul în ferme, relația între prețurile cash și futures; Hedging (protejarea venitului în caz de risc al creșterii/scăderii prețului) al valorii depozitării; prezentare a unei soluții de investiție în depozitare, rotația culturilor în legătură cu piețele cerealelor.

În a doua parte, specialiștii Timac Agro Romănia – Marius Marica, Manager Marketing – atinge punctul de maxim interes prin interpretarea analizelor de sol. În acest an, în cadrul proiectului Agro Management 2014 s-au prelevat 70 de probe de sol de la fermieri, probe care au fost trimise spre analiză la un renumit laborator din Franța (LCA).

Specialistii Timac Agro România alocă 2 ore acestor interpretări făcând studiu de caz pe fiecare analiză în parte oferind soluții și scheme de fertilizare în concordanță cu parametrii din sol.

˝În primul și în primul rând, prin acest eveniment vrem să facem cunoscută compania noastră către liderii agricoli din agricultura moldovenească. Vrem să dăm un mic semnal referitor la importanța cunoașterii anumitor parametri fizici și chimici ai solului pentru a lua decizii corecte în ceea ce privește fertilizarea. De asemenea, vrem să oferim informații despre bursă, despre piața de cereale. De ce în țări ca Moldova, România sau Bulgaria prețul ajunge să fie mai mic decât la piața de la Matif și cum fermierii să ia decizii corecte pentru a-și crește afacerile˝, ne-a declarat Mircea Valeriu, director regional în Republica Moldova al companiei Timac Agro East.

Timac Agro România este o societate specializată în nutriție vegetală, propunând fermierilor români produse de calitate, adaptate fiecărei culturi și oricărui stadiu de vegetație în vederea creșterii productivității. Produsele au luat naștere din experiența internațională a grupului Roullier, din cercetare, experimentare dar și consultarea specialiștilor din România.

Trăiește în Letonia, dar deține livezi de piersici și caise în Moldova

0

Un leton s-a căsătorit cu o moldoveancă și a decis să investească bani în producerea caiselor, piersicelor, prunelor și a strugurilor în raionul Anenii Noi. Acesta deține nu mai puțin de 100 de hectare de viță-de-vie, circa 60 ha de pruni, 24 ha de caiși și 12 de piersici. În unii ani, agricultorul reușește să-și acopere toate cheltuielile și să obțină un venit suplimentar, deseori, însă, încasările sunt mai mici decât investițiile, iar aceasta pentru că producția fie că este afectată de grindină, fie că este nimicită de secetă. O situație dificilă este și în acest an. La sfârșitul lunii mai, grindina a distrus peste jumătate din producția de caise și piersice. Și întrucât plantațiile agricole nu erau asigurate, agricultorul are pierderi enorme, scrie ziarul Timpul.

În timp ce proprietarul trăiește peste hotarele țării, acesta a angajat mai multe persoane, care, în lipsa lui, administrează activitatea întreprinderii agricole. Unul dintre responsabili este Haralampii Smochină, agronomul-șef care trăiește în satul Puhăceni, Anenii Noi. Specialistul povestește că de obicei recolta de caise aducea un venit bun, dar în acest an grindina a afectat producția, iar caisele care au mai rămas în pomi vor fi vândute la un preț foarte mic.

Pe lângă cele 12 hectare de caiși care au fost sădiți acum 8-9 ani, recent agricultorul a mai sădit altele 12.

De ce livezile n-au fost asigurate?

Specialiștii în agricultură spun că o metodă sigură de a proteja producția de grindină este ca terenurile agricole să fie asigurate, însă, conform datelor, peste 80 la sută din culturile din țară rămân neasigurate. O modalitate de protecție ar fi rachetele antigrindină, dar, potrivit reprezentanților de la Serviciul Special pentru Influențe Active în regiunea raionului Anenii Noi, acestea nu pot fi lansate, pentru că zona coincide cu un traseu aerian și rachetele pot pune în pericol zborurile.

flickr.com
flickr.com

Haralampii Smochină povestește că livezile de care îngrijește au fost deja asigurate anii trecuți, însă chiar dacă suportau pierderi, companiile de asigurare încercau să demonstreze că de vină ar fi de fapt agricultorii și nu se grăbeau să întoarcă despăgubirile. „Anul acesta, din cauza grindinei, am pierdut toată producția de piersice și 70 la sută din cea de caise. Fructele puține care au mai rămas sunt bătute de grindină, noi însă vom încerca să le comercializăm la întreprinderi speciale de producere a gemului de caise”, a subliniat Smochină.

„Locuri de muncă sunt, dar nu sunt oameni”

În ceea ce privește recolta de caise și comercializarea acesteia, agronomul-șef spune că anul acesta este foarte puțină roadă. De vină ar fi înghețurile de primăvară, dar și grindina. „În anul 2013 am cules circa 80 de tone de caise, iar în acest an preconizam să fie măcar 50. Grindina, însă, a făcut ca în pomi să rămână aproximativ 10 tone de caise”, a mai adăugat Haralampii Smochină.

Datorită acestor livezi, mulți oameni din zonă își pot găsi un loc de muncă. Potrivit lui Smochină, chiar dacă ajung să facă câte 300-400 de lei pe zi, oamenii oricum nu prea vor să lucreze și sunt nevoiți să-i aducă din satele din împrejurimi. „Uneori avem nevoie chiar și de 50 de oameni, dar ne este greu să-i găsim. Mulți mai bine stau toată ziua acasă, decât să vină la cules caise. Fiecare dintre ei primește bani în funcție de volumul muncii, de aceea cred că toți ar trebui să fie motivați să lucreze”, menționează agricultorul.

Vinuri din Moldova premiate la cel mai prestigios concurs din lume

0

Vinuri din Republica Moldova au fost premiate la cel mai prestigios concurs de vinuri din lume – DECANTER World Wine Awards 2014 din Marea Britanie, informează Moldpres.

Astfel, vinurile moldoveneşti au fost premiate cu o medalie de argint, şapte medalii de bronz şi cinci distincţii “commended” (recomandat).

Cele peste 15 mii de vinuri intrate în concurs au fost evaluate de 224 de membri ai juriului din întreaga lume, inclusiv 66 de deţinători ai titlului Master of Wine şi 18 deţinători ai titlului Master Sommelier.

Potrivit Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, concursul a fost instituit în anul 2004 şi este organizat anual. La acesta participă vinuri din peste 47 de ţări.

Agenții economici din regiunea transnistreană au fost scutiți de un șir de taxe

0

Agenţii economici din regiunea transnistreană vor fi scutiți de plata taxelor la efectuarea operaţiunilor de import-export: accize la import, taxe vamale şi ecologice. Prin această măsură, Guvernul îşi propune să stimuleze mediul de afaceri din stânga Nistrului.

Decizia derivă dintr-o lege aprobată în acest sens de Parlamentul Republicii Moldova la 11 aprilie 2014 şi prevede scutirea agenţilor economici din regiunea transnistreană de un şir de taxe.

Vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov a declarat că acest subiect este în atenţia negocierilor în formatul „5+2″ şi urmează să fie pus în aplicare de autorităţile de la Chişinău.

Potrivit lui Eugen Carpov, prin acordarea acestor facilități va fi stimulată activitatea mediului de afaceri din regiune, ceea ce va contribui la dezvoltarea social-economică a localităților din stânga Nistrului.