FinComBank lansează Depozitul Maxima Bonus, un mod avantajos de a investi şi înmulţi banii pe termen lung

0

Pentru a îmbunătăţi gama de produse de economisire destinate persoanelor fizice, FinComBank lansează depozitul pe termen de 3 ani – Maxima Bonus, cu dobânda anuală în lei.

Depozitul poate fi contractat fără comisioane la deschidere pe o perioadă de 36 luni cu rata fixă a dobânzii de 7,5% în primul an. În al doilea an, clienţii vor obţine o dobândă mai mare cu 0,5% puncte procentuale, oferite bonus de bancă, iar în al treilea an mărimea bonusului va ajunge la 1%.

Produsul de investiţii şi economie Maxima Bonus presupune depunerea unei sume minime iniţiale de 1 000 lei, iar cea maximă fiind nelimitată. Suma minimă de suplinire este de 1 000 lei lunar. În primele 12 luni rata dobânzii este fixă, ulterior devenind flotantă. Perioada de achitare a dobânzii este lunară, începând cu data încasării mijloacelor băneşti în contul de depozit.

Depozitul poate fi prelungit după expirare pe acelaşi termen şi la condiţiile în vigoare la momentul prelungirii.

Alegând depozitul Maxima Bonus în lei, clientul beneficiază de dobânzi avantajoase chiar din prima lună. Acesta poate depune sau retrage banii atât în numerar cât şi prin virament, fiind scutit de orice comision la deschiderea depozitului.

depozit-fincombank

Unul din avantajele depozitului Maxima Bonus în comparaţie cu produsele similare de pe piaţa bancară este condiţia de reziliere a contractului de depozit. Astfel, deponentul poate obţine dobânda fără perceperea comisionului de reziliere anticipată şi poate să o ridice în dependenţă de termen. Spre exemplu, Banca achită deponenţilor dobânda în mărime de 100% din suma dobânzii calculate pentru depozitul care a ajuns la termenul de 12 luni, 24 luni, 36 luni.

Creşterea cotei de piaţă pe segmentul depozitelor este unul din obiectivele strategice pe termen lung ale FinComBank. În ultima perioadă banca şi-a îmbunătăţit semnificativ raportul credite depozite, acesta constituind 73,5%, conform datelor pentru nouă luni ale anului curent. În aceeaşi perioadă, portofoliul de depozite al FinComBank a constituit 1,365 mlrd. lei, inclusiv portofoliul pentru persoane fizice a însumat 923,7 mln. lei.

FinComBank îşi propune să devină un partener de încredere pentru clienţii săi şi să le pună la dispoziţie cele mai bune produse financiare şi recomandări. Prin reţeaua sa de 136 de sucursale, deschise pe tot teritoriul ţării, banca oferă o gamă bogată de produse şi servicii pentru toate categoriile de clienţi: persoane fizice, întreprinderi micro, mici şi mijlocii.

Pentru mai multe informaţii despre produs contactaţi:

FinComBank S.A., mun. Chişinău, str. A. Puşkin, 26

Теl.: (+373-22) 269-822

E-mail: [email protected]

Web site: http://www.fincombank.cоm

Facebook – https://www.facebook.com/pages/Fincombank-SA/1503075789949416?ref=hl 

(P) – Conținut Sponsorizat

Bumacov: Nu avem ce discuta cu Rusia acum

0

Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei, Vasile Bumacov, susţine că nu are sens de a se discuta acum cu Rusia în privinţa ridicării embargourilor. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune „N4”, transmite IPN.

Potrivit lui Bumacov, toate discuţiile în acest sens s-au epuizat, deoarece a intervenit politicul. „Am mers la Moscova cât se mai putea de discutat. Factori de decizie din domeniul agriculturii şi alimentaţiei din Rusia, printre care savanţi cu renume, au făcut tot ce au putut pentru ca aceste embargouri să nu fie. Acum ei sunt speriaţi şi, probabil, intimidaţi. Dacă aş insista asupra discuţiilor cu ei, atunci i-aş punte într-o situaţie foarte nefavorabilă”, şi-a argumentat poziţia Bumacov.

Ministrul Agriculturii a insistat asupra faptului că embargoul impus de ruşi Republicii Moldova nu este justificat şi a adus acuzaţii în adresa liderilor Partidului Socialist că ar fi intervenit pe lângă autorităţile de la Kremlin pentru impunerea embargourilor. „Cel mai obijduitor este faptul că motivele invocate nu sunt justificate. Cineva ne acuza că nu avem laboratoare pentru testarea calităţii cărnii. Vreau să spun că laboratoarele noastre, care au fost dotate cu sprijinul Uniunii Europene, sunt mult mai performante decât cele pe care le-am văzut la Moscova. Sau să luăm, de exemplu, vinurile moldoveneşti, în Europa îs bune, în SUA, nici o pretenţie, dar pentru ruşi nu-s calitative. Dar a intervenit politicul şi nu avem ce face. Nu-i exclus ca Moscova să ne impună restricţii şi pentru alte produse. Dar mă abţin să mai spun ceva, că unii şmecheri care candidează la parlamentare ar putea să sune la Moscova şi să ceară în regim de urgenţă ca să ni se impune embargouri noi”, a adăugat ministrul.

Totodată, Vasile Bumacov vede şi latura pozitivă în embargourile ruseşti şi este optimist că situaţia se va redresa în scurt timp. „Peste vre-o doi ani vom privi înapoi şi ne vom da seama că aceste embargouri ne-au ajutat să ne mobilizăm şi să lucrăm altfel. Sunt sigur că vom avea creşteri în agricultură. Uniunea Europeană este dispusă să ajute agricultura moldovenească” , a spus ministrul agriculturii.

Întrebat despre problema compensării fermierilor care au avut de suportat pierderi în urma embargourilor, Bumacov a comunicat că volumul de mere trimise la procesare s-a dovedit a fi mai mare decât cel calculat iniţial de Guvern. „Guvernul este în căutare de bani şi vor fi compensaţi toţi producătorii de mere care au vândut roada fabricilor de conserve”, a dat asigurări Vasile Bumacov.

Mai mulți producători de mere vor primi compensații de la Guvern

0

Guvernul a redirecţionat 16 milioane de lei pentru a compensa pierderile suportate de  producătorii de mere timpurii, de pe urma embargoului la importul pe piața rusească.

Banii provin din mijloacele care au fost prevăzute inițial pentru producătorii de prune și au rămas nevalorificați după ce toți solicitanții eligibili și-au primit compensațiile de la stat. Producătorii de prune au fost despăgubiți cu câte 1,20 lei pentru un kilogram. Astfel, după acordarea compensaţiilor, a rămas nesolicitată suma de 16 milioane de lei, care va fi redirecţionată către producătorii de mere.

Până în prezent, producătorii de mere au primit pentru 60 de mii de tone. Cele  16 milioane de lei vor acoperi prejudiciile pentru alte 11 mii tone.

Fermierii primesc de la Guvern câte 1,5 lei pentru fiecare kilogram de mere timpurii, după ce aceștia nu și-au mai putut vinde produsele în Rusia, ca urmare a embargoului impus de Moscova în această vară.

A fost simplificată procedura de obținere a certificatului fitosanitar

0

Guvernul a aprobat Regulamentul privind crearea și funcționarea ghișeului unic pentru eliberarea certificatului fitosanitar pentru export/reexport.

Noul Regulament reduce procedurile de eliberare a certificatului fitosanitar pentru export, în special elimină obligativitatea a patru din șapte documente solicitate anterior de la agenții economici. Eliminarea acestora a fost posibilă datorită înglobării și internalizării documentelor în cauză în procedurile interne ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. De asemenea, după punerea în aplicare a noului Regulament, agentul economic va avea de efectuat doar două vizite la oficiile teritoriale ANSA, în locul celor cinci efectuate în prezent.

Astfel, a fost eliminată obligativitatea prezentării actului privind efectuarea controlului fitosanitar și a certificatului de expertiză de carantină a plantelor și produselor de origine vegetală. Este exclusă și necesitatea prezentării repetate a facturii fiscale și a contractului de vânzare-cumpărare (export), acestea fiind prezentate o singură dată la orice subdiviziune ANSA.

Realizarea acestor măsuri necesită efectuarea schimbului automatizat de informație dintre oficiile ANSA și centrul de carantină fără implicarea agenților economici.

În rezultatul aplicării Regulamentului se estimează reducerea costurilor de obținere a certificatului fitosanitar la export suportate de agenții economici cu 70% și reducerea timpului de așteptare cu 50%.

Necesitatea reformei a fost identificată în urma consultărilor din cadrul ședințelor Consiliului Economic al Prim-ministrului, cu participarea reprezentanților producătorilor și exportatorilor de produse de origine vegetală și experților din domeniu. Urmare a consultărilor, în 24 septembrie 2014, Prim-ministru Iurie Leancă a semnat o indicație în adresa Agenției Naționale de Siguranță a Alimentelor pentru optimizarea procesului de obținere a certificatului fitosanitar.

Noul Regulament aplică principiile din Hotărârea Guvernului nr. 778 din 04.10.2013 cu privire la unele măsuri de implementare a ghişeului unic în desfăşurarea activităţii de întreprinzător.

Expert-Grup: Acordul de Asociere va economisi peste 11 milioane de euro anual în agricultură

0

Eliminarea barierelor tarifare pentru 91% din produsele mоldoveneşti, odată cu aplicarea Acordul de Asociere dintre Moldova şi UE, va duce la economisirea a peste 11,2 milioane de euro anual pentru agricultori – notează expertul Tatiana Savva în infograficul „Cum poate soluţiona Acordul de Asociere provocările din agricultura Republicii Moldova”, realizat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”.

Expertul, citat de IPN, menţionează că până acum producătorii din Moldova nu au exportat pe piaţa europeană din cauza taxelor vamale, a reglementărilor europene care nu sunt compatibile cu cele autohtone şi din cauza proceselor de producere învechite. Aplicarea Acordului de Asociere va contribui la armonizarea legislaţiei în domeniu, la modernizarea sectorului agricol prin sporirea accesului la finanţe, la educare şi promovarea asocierii producătorilor agricoli, precum şi la facilitarea investiţiilor străine în agricultură şi spaţiul rural. Sprijinul acordat dezvoltării zonelor rurale va face spaţiul rural mai atractiv pentru trai.

Tatiana Savva spune că toate aceste măsuri vor fi implementate prin prisma dezvoltării durabile a resurselor naturale şi prin îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural. În acelaşi timp, Acordul de Asociere cu UE protejează drepturile producătorilor autohtoni. Taxele de export vor fi păstrate pentru producătorii europeni la o serie de produse sensibile, pe o perioadă de 3-10 ani.

Piaţa europeană este de 500 de milioane de locuitori care au o putere de cumpărare de 5 ori mai mare decât cea din Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, menţionează Tatiana Savva. Finanţarea măsurilor de implementare a Acordului de Asociere în sectorul agricol va avea loc prin Cadrul Unic de sprijin pentru agricultura Moldovei (110-123 de milioane de euro până în 2017), programe operaţionale şi finanţarea activităţilor de promovarea a intereselor producătorilor.

Conducerea Fabricii de conserve din Mereni, condamnată pentru escrocherie

0

Administratorul, împreună cu directorul de producere ai Fabricii de conserve din Mereni, au compărut recent pe banca acuzaţilor pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari şi fals în acte publice, instanţa de judecată condamnîndu-i la 9 şi, respectiv, 8,6 ani închisoare.

Potrivit Procuraturii raionului Anenii Noi, pe parcursul anului 2008, prin abuz de încredere inculpaţii au înşelat 21 de angajaţi ai Fabricii de conserve, pe care i-au impus să ia împrumuturi de la Asociaţia de Economie şi Împrumut Mereni, iar ulterior să le transmită lor banii, sub pretextul învestirii în întreprindere.

De asemenea, procurorii au mai stabilit că, folosind datele personale ale 16 locuitori ai satului Cobusca Veche, de la care arendau pămînturi, administratorul şi directorul de producere ai Fabricii le-au falsificat semnăturile şi au primit pe numele victimelor împrumuturi de la aceeaşi asociaţie.

În total, potrivit celor constatate de procurori, conducătorii fabricii de conserve au primit, în mod ilicit, mijloace financiare sub formă de împrumuturi în valoarea de 2,3 milioane de lei, pe care i-au folosit în scopuri personale.

Deopotrivă cu pedepsele cu închisoare, inculpaţii au fost obligaţi să le restituie victimelor pagubele materiale, cauzate prin infracţiune.

Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

”Rom Cris” – una dintre primele companii din sectorul avicol care obține certificatul ISO 22000:2005

0

Cu ajutorul tehnic al proiectului Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P), compania avicolă ”Rom Cris” din satul Târnova, r-nul Dondușeni a obținut certificatul de conformitate a sistemului de management al siguranței alimentelor ISO 22000:2005, oferit de către Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova.

”Această companie, este una din primele din sectorul avicol moldovenesc care a obținut un astfel de certificat. Pentru aceasta, compania a parcurs o cale lungă de perfecționare și ajustare la standardele europene în domeniu –  învestiții în bio-securitatea unității, asigurarea igienei de producere, dotarea depozitului pentru păstrarea ouălor cu echipament de monitorizare și condiționare a aerului, investiții în instruirea personalului și alte acțiuni”, a menționat coordonatorul componentei ”Siguranța Alimentelor” din cadrul proiectului MAC-P, Eugen Voinițchi.

Expertul MAC-P a specificat, că obținerea certificatului dat va permite companiei să înceapă procedura de certificare în spațiu comunității europene, pentru a putea exporta produse din ouă și ouă de categoria B (destinate procesării) pe piața Uniunii Europene.

Totodată, certificatul în cauză garantează siguranța calității produselor avicole al companiei din Târnova, fapt ce va influența pozitiv imaginea companiei și credibilitatea clienților față de produsele oferite de către compania dată, asigură reducerea pierderilor de competență managerială și  continuitatea instruirii personalului angajat, facilitează eficientizarea sistemului de costuri, reduce procentul de produse neconforme, etc.

Viticultură de model Italian la Pereni, Hâncești

0

Tronciu Nicolae, din banii trimişi de fiul care munceşte în Italia a înfiinţat mai multe hectare de vie la Pereni, raionul Hânceşti. De curând s-a întors acasă și fiul său, Veaceslav ca să contribuie şi el la dezvoltarea afacerii de familie şi să-şi construiască un viitor acasă alături de familie şi prieteni.

Agricultura a fost dintotdeauna ocupația de bază în familia Tronciu. Veaceslav a ales-o și el pentru că este un domeniu important pentru R. Moldova. Bunicul și tatăl său au făcut agricultură. „Chiar dacă nu foarte mulţi tineri aleg munca în câmp, argumentând că este grea și nu-i neprofitabilă, eu o consider una nobilă și suficient de profitabilă.

Agricultură performantă poți face doar dacă ești specialist. Tata m-a convins să merg pe acest drum. Împreună cu el, am vizitat mai multe gospodării agricole. Împreună cu tata am început proiectarea unei plantații viticole”, povestește tânărul fermier.

La întoarcere în ţară Veaceslav Tronciu a aflat de Proiectul „Suport în Utilizarea Remitenţelor pentru Crearea Noilor Afaceri şi a Locurilor de Muncă”. A depus cererea de participare şi a beneficiat de asistenţă gratuită la: înregistrarea întreprinderii, elaborarea planului de afacere, instruire pentru antreprenorii începători. Tot în cadrul Proiectului a fost în vizită de studiu în Romania unde a acumulat informaţie nouă legată de antreprenoriat, precum și a avut ocazia să viziteze afaceri similare.

În 2012, a plantat primele trei hectare de vie. Via a fost plantată în bază de proiect, plantarea unui hectar de vie costă 10 mii de dolari. Investiţia a fost efectuată din banii câștigați în Italia.

Tânărul fermier dorește toamna aceasta să planteze câteva hectare de vie. De asemenea, intenționează să instaleze un sistem de irigare prin picurare, precum și o plasă antigrindină, pentru a se proteja de unele calamități naturale. „Bani voi lua din venitul obținut de la comercializarea strugurilor. O afacere trebuie să se întrețină singură”, ne spune viticultorul de la Pereni. Desigur, și-ar dori mult să-și extindă plantația de vie până la 50 de hectare, însă pentru aceasta este nevoie de bani, pe care tânărul fermier încearcă să-i câştige. Este îngrijorat de lipsa forței de muncă. Vorba e că tineretul pleacă la oraș, iar la sat rămân doar oamenii în etate.

L-am întrebat, firește, ce-ar face dacă ar avea mulți bani. Ne-a spus că i-ar investi în viticultură și pomicultură. Tronciu Veaceslav este satisfăcut de ocupația sa. „Îmi place cum crește via. De altfel, îmi place să fac ceea ce se vede. Însă e nevoie de o mare responsabilitate în ceea ce privește protecția viței de vie şi lucrările agrotehnice. Organizarea mea ține de faptul că îngrijim via, o protejăm de boli și dăunători. Fac şi lucrările ce ţin de partea estetică a plantaţiei ca să arate ca via din Italia. Dacă alții vor să scoată doar bani, eu visez să fac în vie un colțișor de rai”, ne mai spune tânărul fermier. El este mulțumit de investiția făcută în vie și visează să-și vândă producția pe piața din Vest.

Acest material a fost elaborat și editat în cadrul Proiectului ”Suport în Utilizarea Remitenţelor pentru Crearea Noilor Afaceri şi a Locurilor de Muncă”, finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat de Cooperarea Cehă pentru Dezvoltare și implementat de Caritas Republica Cehă și A.O. ”ProRuralInvest”, și este destinată persoanelor cu intenții de a crea și dezvolta noi afaceri, precum și specialiștilor și consultanților.

UE extinde asistenţa financiară pentru Moldova cu încă 410 milioane de euro

0

Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, şi Comisarul european pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, Johannes Hahn, au avut ieri o întrevedere la Chişinău, în cadrul primei vizite în străinătate întreprinse de oficialul de la Bruxelles, în noua sa funcţie.

După întrevedere, Iurie Leancă şi Johannes Hahn au semnat două documente privind extinderea asistenţei Uniunii Europene pentru ţara noastră. Este vorba despre Memorandumul de înţelegere privind suportul oferit Republicii Moldova pentru perioada 2014-2017 şi un document de finanţare pentru realizarea prevederilor Acordului de Liber Schimb.

Astfel, potrivit Memorandumului de înţelegere, Republica Moldova va primi, în următorii trei ani, un sprijin de până la 410 milioane de euro din partea UE. Această asistenţă va merge prioritar pentru reforma administraţiei publice, dezvoltarea agricolă şi rurală, reforma poliţiei şi managementul frontierei.

Cel de-al doilea document – Acordul privind finanţarea Programului de susţinere pentru crearea Zonei de Liber Schimb – prevede o asistenţă de 30 de milioane de euro. Acest program va ajuta instituţiile publice, cetăţenii şi comunitatea de afaceri să se folosească la maximum de deschiderea pieței europene pentru produsele moldovenești. De asemenea, Programul va contribui la dezvoltarea competitivităţii întreprinderilor mici şi a legislaţiei conform standardelor de calitate ale Uniunii Europene şi va promova exporturile şi oportunităţile investiţionale.

Uniunea Europeană este unul dintre principalii parteneri ai Republicii Moldova privind acordarea asistenţei financiare şi a expertizei tehnice, pentru dezvoltarea și modernizarea țării noastre.