Rușii se pregătesc să confiște activele companiilor europene și americane în cazul unor sancțiuni împotriva lor

0

Consiliul Federal, camera superioară a Parlamentului rus, lucrează la un proiect de lege care ar permite confiscarea activelor și conturilor companiilor europene și americane, inclusiv a celor private, în cazul în care acestea ar impune sancțiuni economice împotriva Rusiei. 

Proponentul proiectului, senatorul Andrei Klishas, a declarat că juristii lucrează acum la clarificarea conformării unei astfel de legi cu Constituția țării, anunță Agrobroker.

Proiectul propune împuternicirea președintelui țării și a guvernului de a emite hotărâri relevante pentru păstrarea suveranității Rusiei.

Senatorul a declarat că nu există dubii că un astfel de lege ar fi în concordanță cu standardele europene.

Politicianul a dat exemplul Ciprului, unde principala solicitare a Uniunii Europene în schimbul ajutorului economic a fost o măsură asemănătoare.

Prognozele meteorologilor pentru acest sfârșit de săptămână

0

După atâtea zile cu vreme mohorâtă, meteorologii ne promit în weekend vreme frumoasă și însorită. 

Astăzi, cerul va fi mai mult noros, izolat vor mai cădea câțiva stropi de ploaie. Soarele va fi scump la vedere. În orele dimineții pe alocuri va persista ceața. Temperaturile se mențin ridicate. Maxima zilei va fi de +10 grade Celsius. Noaptea se vor atesta +7 grade. Vântul va sufla moderat, cu până la 10 m/s.

Sâmbătă, vremea se anunță a fi frumoasă. Norii se vor risipi de pe cer, iar soarele își va face apariția. Regimul termic rămâne neschimbat. Ziua vom avea +9 grade Celsius, iar noapte se vor atesta +5 grade. Vântul va sufla moderat.

Duminică, vremea nu se schimbă esențial. Cerul va fi variabil, iar soarele ne va încălzi cu razele sale jucăușe. Maxima zilei va fi de +9 grade Celsius. Noaptea se va răci până la -3 grade. Vântul se va intensifica și va sufla în rafale de până la 12 m/s.

Potrivit meteorologilor, săptămâna viitoare vom avea parte din nou de vreme mohorâtă cu precipitații sub formă de lapoviță.

Fabrica de zahăr din Glodeni are probleme grave! Tone de sfeclă de zahăr se strică zilnic

0

La fabrica de zahăr din Glodeni tone de sfeclă de zahăr se alterează. Întreprinderea are probleme financiare şi nu le poate procesa.

Ministrul agriculturii, Vasile Bumacov, spune că instanţa de judecată a obligat întreprinderea, la începutul anului, să cedeze furnizorului de gaze din Bălţi gajul de câteva tone de zahăr şi borhot, din cauza unei datorii de circa 40 de milioane de dolari, relatează IPN.

Vasile Bumacov spune că a semnalat problema încă din toamnă. Însă când a propus ca întreprinderea să fie ajutată să-și depăşească dificultăţile financiare, a fost acuzat că ar face lobby pentru aceasta.

Contactat de IPN, preşedintele raionului Glodeni, Valeriu Ţarigradschi, a comunicat că întreprinderea nu a putut activa în iarnă, când au fost îngheţuri mai mari. Despre sfecla de zahăr unii experţi îi spun că aceasta ar fi pierdută irecuperabil, alţii – că încă se mai poate salva materia primă.

Nici proprietarul şi nici directorul executiv al fabricii din Glodeni nu au telefoanele conectate ca să ofere detalii despre situaţie.

Preşedintele Uniunii Republicane a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli (UniAgroProtect), Alexandru Slusari, a comunicat că probleme a avut şi fabrica de la Donduşeni, dar a reuşit să le depăşească.

Cât ţine de situaţia generală de pe piaţa de zahăr, Alexandru Slusari spune că este un an foarte bun, cu producţie record de zahăr. Iar producătorii de sfeclă şi-au vândut recolta cu preţuri foarte bune.

VIDEO. Leancă a vorbit despre vinurile noastre în direct la prestigiosul post de televiziune american Bloomberg

0

Prim-ministrul Iurie Leancă a acordat ieri seară un interviu postului de televiziune american Bloomberg în care a menţionat că scopul primordial al vizitei sale în SUA a fost consolidarea relaţiilor bilaterale. 

„Sunt bucuros că împreună cu Secretarul de Stat John Kerry am reuşit să convenim asupra unui Dialog Strategic dintre Republica Moldova şi SUA, ceea ce înseamnă că vom avea un dialog mult mai important în ceea ce priveşte problema energetică, cooperarea în domeniul securităţii, comerţ şi investiţii, care sunt sectoare-cheie pentru Moldova, deoarece noi suntem angajaţi în negocierile cu Uniunea Europeană, inclusiv privind Acordul de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător. Acum este timpul să venim cu propuneri şi în SUA, să aducem mai multe vinuri moldoveneşti, care sunt bune, şi nu de calitate proastă, vă pot garanta acest lucru, pe piaţa americană, şi să aducem mai multe investiţii americane în Moldova”, a mai spus Iurie Leancă.

Întrebat despre relaţiile cu Rusia, Iurie Leancă a spus că aceasta este un partener important pentru ţara noastră. „Noi vrem să avem relaţii civilizate la nivel comercial, care să nu fie influenţate politic”, a mai declarat Prim-ministrul.

Iurie Leancă a menţionat că vizita sa în SUA a fost planificată cu mult timp înainte de a se întâmpla evenimentele din Ucraina şi a fost doar o coincidenţă că s-a desfăşurat într-o perioadă atât de complicată pentru ţara vecină. Totodată, Premierul moldovean a ţinut să-şi exprime încă o dată susţinerea deplină şi solidaritatea cu poporul Ucrainei şi a îndemnat toţi partenerii, atât pe cei din Est, cât şi pe cei din Vest să găsească o soluţie care să detensioneze situaţia, exclusiv pe căi diplomatice.

Mai jos găsiți interviul integral în limba engleză.

FinComBank lansează o promoție avantajoasă pentru companiile mici și micro

0

Venirea primăverii a fost marcată de FinComBank prin lansarea unei noi promoţii pentru întreprinderile mici şi micro. 

Companiile și antreprenorii agro, care se vor adresa la bancă în cadrul programului de microcreditare, vor primi reducere de 10% de la rata dobânzii de bază.

Dacă compania aduce cu sine la bancă încă o companie, care de asemenea are nevoie de credit, atunci reducerea pentru ambele companii va fi deja 20%, iar pentru trei companii, care se vor credita la FinComBank – 30%.

Reducerea se oferă numai la primii 100 clienţi care se vor adresa la bancă şi numai în cazul eliberării creditului tutor clienţilor recomandaţi.

Pentru mai multe informații accesați www.fincombank.md.

(P)

FOTO. Tehnică agricolă spaniolă pentru fermierii moldoveni

0

Stimaţi parteneri, vă informăm că compania ISP Inter SRL este distribuitor oficial în Republica Moldova al companiilor spaniole Industrias David și Pulverizadores Fede S.L.

Industrias David – unul din liderii europeni în producerea tehnicii agricole specializate pentru vii si livezi. Compania dispune de o gamă largă de tehnică agricolă de calitate superioară precum: cultivatoare, cositoare tocătoare, maturi, maşini agricole pentru pretăiere, tăierea în verde, defoliere, introducerea îngrășămintelor… etc.

Pulverizadores Fede S.L. – companie specializată la nivel internațional în producerea tehnicii agricole pentru protejarea plantelor. Tehnica agricolă FEDE este una calitativă și extrem de inovatoare, ceea ce vă permite să obțineți cele mai eficiente rezultate în stropire prin economisirea costurilor legate de combustibil și substanțe chimice.

Noi vă propunem cea mai largă gamă de stropitoare pentru vii, livezi, culturi cerealiere, precum și echipamente speciale pentru culturile de seră.

Pentru mai multă informație tehnică, vă rugăm să accesați saitul companiei noastre www.ispgroup.com.ua paragraful tehnică agricolă http://ispgroup.com.ua/index.php/2013-07-19-07-17-50

Vă garantăm cel mai bun raport calitate/preţ de pe piaţa Republicii Moldova! Oferirea produselor de calitate și soluțiilor inovative sunt punctele forte ale companiei noastre.

ISP INTER SRL
Str. Banulescu Bodoni 57/1,
of. 104, MD 2005,
mun. Chisinau, Rep. Moldova
Tel/Fax : +373 22 85 69 96
Mob : +373 69 847 771
www.ispgroup.com.ua

Mai jos vedeți o Galerie Foto.

(P) – Conținut sponsorizat

 

 

Rusia importă selectiv vin moldovenesc

0

Serviciul federal rus „Rospotrebnadzor” anunţă că, de la începutul anului curent, în Rusia au fost importate 13 loturi de băuturi spirtoase din regiunea transnistreană, iar acum se examinează cererea başcanului Găgăuziei privind exportul pe piaţa rusească a producţiei vitivinicole a 5 companii din regiune. 

Contactat de IPN, ministrul agriculturii şi industriei alimentare,Vasile Bumacov, a spus că autorităţile de la Chişinău nu au fost informate despre deciziile serviciului federal rus. Urmează să fie examinate care au fost argumentele başcanului Găgăuziei pentru a convinge partenerii ruşi să examineze posibilitatea reluării importului de vin, şi de ce rezultatele laboratoarelor din Chişinău nu sunt convingătoare.

Rusia a renunţat să mai importe vin moldovenesc din septembrie 2013. Până la sfârşitul anului trecut, producătorii moldoveni au avut pierderi de 10 milioane de dolari din cauza acestei decizii. Mai mulţi analişti au apreciat interdicţia aplicată de Moscova ca pe o presiune asupra Moldovei să nu se asocieze cu UE.

E decis! Sancțiuni pentru fermierii care nu-și vor îngriji terenurile agricole

0

Comisia juridică a avizat pozitiv proiectul de lege al Ministerului Agriculturii privind sancţionarea proprietarilor de pământ ce nu-şi igienizează terenurile. Pensionarii fără moştenitori şi persoanele cu incapacitate de muncă nu vor fi amendate.

Ministrul Vasile Bumacov a declarat, în şedinţa comisiei, că acest proiect creează cadrul legal pentru amendarea persoanelor care, profitând de perioadele nefaste, au cumpărat sute de hectare de teren de la populaţie, la preţuri mici, şi acum nu le prelucrează, aşteaptă ca preţul să crească ca să le vândă. Potrivit oficialului, pe terenurile care nu sunt igienizate se dezvoltă boli, paraziţi şi buruieni care afectează terenurile cultivate din vecinătate, transmite IPN.

Proiectul de lege este pe masa deputaţilor de mai bine de un an şi jumătate. El a fost respins de mai multe ori întrucât parlamentarii vedeau o problemă în a obliga oamenii să-şi prelucreze terenurile. Într-un final, s-a decis a schimba noţiunea de „prelucrare” pe „igienizare”, care presupune cosirea buruienilor.

Deputaţii au subliniat că a avea drepturi înseamnă a avea şi obligaţiuni, iar un proprietar cu sute de hectare prelucrate nu poate suferi din cauza că altul cu 10 ari din preajmă le lasă pârloagă. Preşedintele comisiei, Raisa Apolschii, a specificat că e nevoie de extins prevederile proiectului şi asupra terenurile oferite pentru construcţia caselor, nu doar pentru terenurile agricole.

Consecințele crizei din Ucraina asupra Europei

0

Criza politică şi socială din Ucraina ar putea genera o reducere considerabilă a rezervelor mondiale de cereale şi renunţarea la o sursă importantă pentru Europa de gaze naturale şi produse petroliere, Rusia, arată un raport al Deutsche Bank. 

Aproximativ 15% din necesarul de gaze naturale al Europei vine din Rusia prin Ucraina. Neînţelegerile dintre cele două ţări ar putea afecta transportul de gaze pentru prima dată după 2009, când luptele de strada au generat întârzieri, susţin reprezentanţii băncii, citați de Bloomberg și recolta.eu. Până în prezent, nu au fost raportate întârzieri sau reduceri ale cantităţilor livrate.

Ucraina este, de asemenea, al treilea cel mai mare exportator de porumb din lume şi al şaselea de grâu, arată analiştii International Grains Council. Preţul grâului a urcat pe 4 martie la cel mai mare nivel din 2012, iar porumbul a ajuns la nivelul raportat în septembrie pe fondul îngrijorărilor că s-ar putea reduce volumul exporturilor din Ucraina.

„Orice tulburări în exporturile ţării ar putea afecta rezervele mondiale de cereale. De asemenea, veştile proaste în ceea ce priveşte însămânţările care încep în această lună ar putea să creeze probleme mai ales în situaţia în care conflictul din Crimeea se înrăutăţeşte”, se arată în raport.

Guvernul ucrainean susţine că Rusia a ameninţat că va ocupa vasele de război din Crimeea, regiune asupra cărei se focalizează conflictul. Preţurile pentru mărfuri au crescut la cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni pe fondul îngrijorărilor privind rezervele de gaze şi cereale care ar putea fi afectate de o escaladare a conflictului.