Victor Mamulat – antreprenorul care a reușit să creeze o afacere de succes, implicând copiii și creând peste 50 de locuri de muncă

0

Și-a început activitatea de antreprenor încă prin anul 1997, când a procurat o hală veche, unde se creșteau anterior vite în satul Lozova, raionul Strășeni. Starea acesteia era deplorabilă și a investit pentru reparația capitală, iar ulterior a început a crește păsări pentru carne.  

Victor Mamulat este zootehnic de profesie, astfel că nici nu putea fi vorba despre un alt tip de activitate decât cel pe care îl cunoștea cel mai bine. 

Așa, cu pași mici, a început să crească pui pentru carne, prin anul 2011, după ce a reușit să creeze condițiile necesare pentru acest tip de afacere. 

„Acum suntem implicați cu toții în acest business, atât soția, cât și ambii feciori cu familiile lor. Pe parcursul anilor, mai precis în anul 2013, am construit o hală nouă pentru creșterea păsărilor, pentru că a început să crească și cererea pe piață față de produsul nostru”.

Victor Mamulat povestește că odată cu extinderea halelor a apărut necesitatea de a construi și propriul abator, deoarece intermediarii nu erau corecți și, de cele mai multe ori, se achitau cu întârziere pentru carnea pe care o procurau.

„În 2018, am construit abatorul, care ne permite să abatorizăm și totodată, să tranșăm, întregul volum de carne pe care îl creștem. În plus, circa 50% din volumul total de carne este procesat și producem semifabricate. Dispunem de cinci magazine unde comercializăm produsele noastre”.

În cadrul Întreprinderii Individuale „Mamulat” sunt crescuți pui broiler pentru carne, anual circa 600 de tone de masă vie. Proprietarul spune că, 99% din carnea pe care o cresc este comercializată prin intermediul magazinelor proprii, dar mai sunt și câteva grădinițe private, restaurante și cafenele din regiune care se aprovizionează cu carne de la ei. 

„Avem desigur și clienți care vin și procură pui mici pentru a-i crește în gospodărie, dar este un procent foarte mic. În mare parte, suntem axați pe comercializarea cărnii și a semifabricatelor”.

Inițial, au investit banii proprii, iar odată cu extinderea afacerii, au fost nevoiți să apeleze la credite. Mai mult, criza energetică cu care s-a confruntat inclusiv țara noastră, i-a făcut să se gândească și la un proiect de producere a energiei din surse regenerabile. Așa au decis să instaleze panouri solare. 

„Odată cu scumpirea resurselor energetice, am decis să construim un parc din panouri fotovoltaice cu o capacitate de 200 de KW, care au fost instalate inclusiv și pe hala de abatorizare. Aceste panouri, pe timp de vară, ne aprovizionează 100% cu energia pe care o consumăm, sau, altfel spus, reușim să economisim circa 80-90 de mii de lei pe lună”.

Victor Mamulat a menționat că, datorită suportului pe care l-a avut din partea Unității Consolidate pentru Implementarea Programelor IFAD a reușit să implementeze planul ce îi permite să crească rentabilitatea afacerii, dar și profiturile.

Construcția parcului a dus, în primul rând, la diminuarea cheltuielilor pentru energia electrică.

„Despre IFAD am aflat de la banca comercială unde mă deserveam de mai mulți ani, tot ei m-au ajutat să pregătesc pachetul de acte necesare, inclusiv mi-au explicat care vor fi avantajele accesării creditului prin Programul IFAD. Cel mai important, am fost scutiți de TVA în mărime de 20%, ceea ce desigur reprezintă o economie mare pentru noi ca antreprenori”.

Reușita implementării proiectului dat l-a făcut pe producător să se gândească la extinderea parcului, astfel că, acesta planifică să mai instaleze panouri solare, inclusiv la halele pentru creșterea păsărilor. 

„Nu ne oprim aici, avem planuri mari pentru viitor. Un obiectiv spre care tindem este să mai construim încă două hale pentru creșterea păsărilor și o secție cu depozit pentru prepararea hranei. La moment, producem hrana într-un spațiu care este amplasat la o anumită distanță de halele pentru creștere, astfel trebuie ulterior să o transportăm, ceea ce ne creează anumite dificultăți. Ne-am dori ca producerea să fie pe teritoriul fermei, totodată să automatizăm, mecanizăm anumite procese, ceea ce ne-ar permite să reducem numărul de persoane implicate”.

La moment, la fabrică lucrează circa 50 de persoane. Proprietarul spune că le oferă salarii și condiții motivante de lucru, astfel că nu duce lipsa brațelor de muncă. 

„Copii au rămas acasă și s-au implicat alături de noi, au văzut că se poate câștiga și nu au mai avut gândul să plece în altă parte. Desigur că, este nevoie de multă muncă, dorință și motivare, doar așa poți avea un venit și o afacere de succes. Ne străduim să producem calitativ, așa ca, cei care au cumpărat de la noi să revină mereu după produsul nostru”.

Victor Mamulat susține: cheia succesului este, în primul rând, să nu fii „lacom” la profit, să produci conform standardelor, să asiguri animalele cu hrană de calitate și să creezi condiții sigure pentru ele. 

Corteva deschide primul centru regional integrat de cercetare și dezvoltare în Germania

0

Corteva Agriscience a inaugurat primul său laborator mixt de cercetare în domeniul protecției plantelor și al ameliorării plantelor din Europa, contribuind la stimularea inovației și furnizarea de soluții durabile pentru fermieri.

Cu o investiție de aproape 6 milioane de euro, extinderea sediului de cercetare și dezvoltare din Eschbach, Germania, îi permite companiei Corteva Agriscience să efectueze studii de ultimă generație în domeniul protecției plantelor, contribuind astfel la dezvoltarea de soluții care să protejeze culturile de dăunători și boli.

În plus, centrul de cercetare este eficient din punct de vedere energetic, cu emisii de ape reziduale zero, în conformitate cu angajamentul de sustenabilitate al Corteva Agriscience.

Noul centru integrează trei direcții de cercetare și dezvoltare, axate pe:

  • ameliorarea plantelor pentru a crea culturi mai tolerante la stres și mai rezistente la schimbările climatice;
  • biologie moleculară, având un laborator de genotipare care asigură testarea purității semințelor;
  • inovare si dezvoltare a produselor pentru protecția plantelor, în acord cu obiectivele de durabilitate. 

Aducând într-un singur loc ameliorarea și protecția plantelor, devine posibilă facilitarea și dezvoltarea de noi metode, precum evaluarea digitală a loturilor de testare cu ajutorul dronelor, teledetecția și utilizarea biologiei moleculare, pentru a înțelege cum răspund agentii patogeni ai plantelor la noi moduri de acțiune.

Situat în sud-vestul Germaniei, lângă frontiera dintre Franța și Elveția, noul centru de cercetare și dezvoltare asigură o bază solidă pentru efectuarea testelor de teren la aproape toate culturile relevante din Europa. Noul centru este integrat în rețeaua globală de laboratoare Corteva și vine în completarea altor laboratoare din SUA.

Centrul din Eschbach va stimula, de asemenea, economia locală, nu numai prin tranferul programelor europene de cercetare în acest centru, ci și prin angajarea a peste 30 de cercetători și personal auxiliar, inclusiv experți în gestionarea dăunătorilor, bolilor și a buruienilor.

Elliot Heffner, director pentru ameliorarea plantelor la Corteva Agriscience Europa, a declarat:

„Investiția în noul centru de cercetare și dezvoltare de la Eschbach reflectă angajamentul nostru de a oferi fermierilor soluții inovatoare care îmbunătățesc productivitatea și contribuie la un sistem alimentar global rezistent și durabil.

„În conformitate cu obiectivele noastre privind durabilitatea, rămânem neclintiți în fața angajamentului nostru de a dezvolta și implementa soluții agricole inovatoare și durabile, în beneficiul clienților, consumatorilor și comunităților pe care le servim.”

Andreas Huber, director pentru cercetare integrată al Corteva Agriscience Europa, a adăugat:

„Acest nou centru ne va permite să continuăm să inovăm și să sprijinim fermierii în tranziția lor către practici mai durabile.

„Corteva Agriscience se angajează să protejeze mediul înconjurător, în timp ce oferă fermierilor produsele de care au nevoie pentru a-și proteja culturile. Odată cu creșterea cererii pentru produse de protecție a plantelor de origine naturală din partea consumatorilor, Eschbach se va concentra și asupra produselor biologice și a eficacității acestora împotriva dăunătorilor și bolilor prezente în Europa.”

Despre Corteva 

Corteva, Inc. Corteva, Inc. (NYSE: CTVA) este o companie globală, pur-agricolă, cotată la bursă, care combină cea mai bună inovare, interacțiune personalizată cu clienții și execuție operațională pentru a livra, în mod rentabil, soluții pentru cele mai urgente provocări agricole.

Corteva generează preferințe de piață avantajate prin strategia de distribuție unică, alături de un amestec echilibrat, la nivel global, de semințe, protecție a culturilor și produse și servicii digitale.

Alături de unele dintre cele mai recunoscute mărci din agricultură și oportunități tehnologice bine poziționate pentru a promova creșterea, Compania și-a luat angajamentul să maximizeze productivitatea fermierilor, colaborând, totodată, cu părțile interesate din domeniul alimentar, pe măsură ce îndeplinește promisiunea de a îmbogăți viețile celor care produc și celor care consumă, asigurând progres pentru generațiile viitoare.

Mai multe informații pot fi găsite la www.corteva.com.

Rasa de găini Mii de flori sau de Porțelan – descriere, sfaturi la întreținere

0

Pe lângă avantajele directe ale creșterii păsărilor de curte, aici vorbim de obținerea producției de carne și ouă, mulți proprietari preferă să opteze pentru specii speciale datorită penajului deosebit sau altor trăsături speciale. Una dintre rasele de găini apreciate este Mii de flori.

Găinile de Porțelan sau Mii de flori își au originea în orașul Uccle din Belgia. Între 1890 și 1900, Michael Van Gelder a crescut aceste păsări de ornament pentru a participa la diferite expoziții. Cel mai probabil, formarea acestei rase se datorează încrucișării raselor Dutch Boosted Sablepoot și Antwerp Bearded bantam.

În acest articol, discutăm mai multe despre:

  • Istoria și originea rasei de găini Mii de flori;
  • Aspectul găinilor Mii de flori;
  • Productivitatea găinilor Mii de flori;
  • Întreținerea găinilor Mii de flori;
  • Nutriția păsărilor;
  • Avantajele și dezavantajele rasei de Porțelan.

Istoria și originea rasei de găini Mii de flori

Rasa de găini de Porțelan a fost acceptată în 1914 în Standardul de perfecțiune al Asociației Americane de Păsări de curte (APA). La acea vreme, cele trei culori recunoscute erau miile de flori, porțelan și alb. Acum, șase culori suplimentare sunt acceptate de APA și de Asociația Americană Bantam (ABA).

În 1905, primele păsări din această rasă au fost înscrise într-o expoziție de păsări. Michael Van Gelder a avut nevoie de câțiva ani de a incuba mai mult de 1.000 de pui pe an pentru a obține materialul genetic potrivit viziunii lui.

Aspectul găinilor Mii de flori

Fiind o rasă ornamentală, au fost alese linii ce mențin genetic caracterele păsărilor adulte și păstrarea rezultatului genetic la urmașii viitori. Astfel, formându-se culori deosebite și caractere specifice păsărilor (barbă, ciuf, pene pe picioare și degete).

Aceste păsări sunt unice în felul lor – penele lor de mahon cu pete devin din ce în ce mai frumoase după fiecare năpârlire. Mille Fleur în franceză se traduce prin „mii de flori” , își iau numele de la petele frumoase care înfloresc în flori frumoase. Picioarele lor sunt cu pene și rămân așa de-a lungul vieții.

Trăsături generale a rasei:

  • Cap mic, corp larg, oval;
  • Ochi medii, cioc mic, cu o îngroșare la vârf;
  • Creasta erectă, zimțată, cerceii rotunzi sau ovali evidențiați la masculi;
  • Gâtul de lungime medie, cutia toracică proeminentă;
  • Picioarele scurte, cu patru degete îndepărtate unul de altul, aripile apropiate de corp, ușor ridicate;
  • Coada la cocoși este bogată, cu penele puțin alungite. La femele este mai modestă. Culoare la majoritatea păsărilor roșie-cărămizie cu pete albe și negre, cu gâtul colorat la cocoși, însă se întâlnesc și alte nuanțe – porțelan, alb, negru, cărămiziu, sur-albăstrui ect.;
  • Se întâlnesc indivizi cu barbă, barbă și ciuf;
  • Găina ajunge până la 0,8-1 kg, iar cocoșul la 1,5-2 kg.

Productivitatea găinilor

Păsările pot fi crescute în același mod ca și găinile obișnuite, iar ouăle lor au un conținut scăzut de colesterol, bogate în Fe și Seleniu.

Caracteristicile reproductive ale păsărilor din această rasă este faptul că într-o grupă de păsări pot fi întreținuți mai mulți cocoși ce nu vor fi agresivi între ei. Cu condiția că fiecărui cocoș să-i revină 5-6 găini din aceeași rasă.

În mod normal, găina începe să depună ouă după 20-24 de săptămâni sau 5-6 luni. Pe durata unui ciclu (un an) o găină depune până la 240-280 de ouă mici maro. În unele cazuri, când ouăle nu sunt strânse un timp îndelungat, găinile cu ușurință pot cădea cloști după depunerea a 8-12 ouă. Cel mai des, găinile întreținute liber, își caută ascunzișuri unde se ouă și cad cloști.

V-ar putea fi util și articolul Rasa de găini Leghorn – productivitate maximă la cost redus.

Întreținerea rasei Mii de flori

Rasa nu este capricioasă la condițiile de întreținere, dar, totuși, se iau în considerare caracteristicile rasei. Pentru o rată mai bună a fecundității un cocoș se adăpostește împreună cu 5-6 găini.

Aparținând unei rase ornamentale, găinile depun aproximativ 3 ouă pe săptămână și pot fi hrănite cu produse din comerț, adică furaje combinate sau nu, dar trebuie ținut cont și de faptul că, în condițiile în care sunt crescute în spațiu deschis, beneficiază și de hrană din natură – insecte, semințe, iarbă etc., iar un lucru care nu trebuie să îi lipsească, ca și altor păsări de altfel, este apa.

Pentru plimbare, păsările vor avea nevoie de un coteț închis și înconjurat cu gard ce va fi acoperit cu o plasă. Ele pot zbura, deseori adăpostindu-se pe crengile copacilor din grădină. Sunt o pradă ușoară pentru păsările răpitoare de zi (Șoimul, Vulturul) și de noapte (Bufnița, Huhurezul mare).

Află aici și despre Purici la găini sau acarienii păsărilor – cum îi combatem.

Este o rasă de găini foarte calmă și prietenoasă. Cocoșii și găinile sunt toți destul de liniștiți. Găinile vor scoate un cântec de ou, iar cântatul cocoșului este înalt. Acest lucru nu este o problemă foarte mare decât dacă ai o pasăre deosebit de vorbăreață.

Majoritatea păsărilor nu fac zgomot frecvent. Această rasă este mai susceptibilă la agresiune de către rasele mai mari. Dacă păstrați o grupă de păsări de rasă standard, luați în considerare găzduirea separată a găinilor de Porțelan.

Majoritatea sunt calme și pot fi antrenate cu ușurință să răspundă bine la interacțiunea umană.

Unii crescători de păsări au noroc să-și antreneze găinile sau cocoșii să zboare în poală și să tolereze să fie mângâiate. Chiar și interacțiunea lor cu alte păsări din aceeași rasă tinde să fie blândă. Având suficient spațiu și mâncare, concurența nu este o problemă prea mare.

Nutriția păsărilor Mii de flori

Concentratele stau la baza oricărei rații predestinate păsărilor, în special galinaceelor, din cauza faptului că acestea nu pot digera celuloza. Se recomandă păsărilor adulte pentru ouă să li se administreze semințe nemăcinate, deoarece sunt predispuse la îngrășat, puilor neapărat să le fie măcinate boabele.

Rația găinilor nu diferă semnificativ de cea a altor rase de găini. La baza acesteia stau cerealele, legumele mărunțite, cu adaos de verdețuri, iarbă, tărâțe. Se administrează și adaosurile de făinuri proteice, drojdii.

În perioada de vară păsările se asigură cu acces la iarbă verde. Iarna, în loc de verdeață, se poate utiliza fânul din iarbă.

Ți-ar putea plăcea și articolul despre Rasa de găini Kabir – rezistente la boli și stres.

Avantajele rasei de găini de Porțelan

Încântătoare, mozaice și cu maniere, aceste păsări sunt un plus excelent pentru a înfrumuseța curtea.

O culoare caracteristică fiecărei păsări în parte se potrivește inedit cu aspectul lor rafinat. Aceste păsări au temperamente excelente, făcându-le ușor de manevrat pentru deținătorul începători și pentru copii.

Din acest motiv, ele fac parte atât din grupul păsărilor ornamentale, dar și din cadrul animalelor de companie. Principiul în creșterea păsărilor este de a îndestula rația cu toate componentele ce stau la echilibrarea ei (concentrate, vitamine, minerale).

În caracteristica acestor păsări, un aspect important este independența de a-și găsi singure hrana din curtea casei. Acest aspect se referă și la cloșca cu puișori. Găinile sunt excelente mame, crescând uneori și pui din alte rase.

Sunt apreciate datorită creșterii rapide, conformației corporale bune și conversiei eficiente a furajelor. Puiul este rezistent la boli și stres, ceea ce asigură creșterea sănătoasă și rapidă.

Dezavantajele rasei

Faptul că au picioarele scurte reprezintă un dezavantaj, deoarece păsările dezvoltă mai ușor acarieni greu de observat, iar iarna, dacă sunt lăsate în aer liber, penele adună noroi și/sau zăpadă, care trebuie îndepărtate deoarece pot suferi repede degerături. Un alt dezavantaj al mărimii găinilor, este faptul că poate fi o pradă ușoară pentru păsările răpitoare.

Citește și despre Hrana găinilor ouătoare în ferme ecologice. Sfaturi și norme.

Facultatea de Științe Agricole lansează proiectul AgroTech Arena. Tinerii vor putea învăța despre tehnologiile digitale în cadrul facultății

0

Facultatea de Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), anunță lansarea proiectului inovativ AgroTech Arena – un hub futurist dedicat explorării și aplicării tehnologiilor digitale în agricultură.

AgroTech Arena reprezintă o viziune curajoasă pentru viitorul agriculturii, unde studenții, profesorii, furnizorii de tehnologii agricole și agricultorii se unesc într-un ecosistem dinamic de învățare și dezvoltare.

Este un spațiu de colaborare în care inovația și cunoașterea sunt moneda de schimb, cu scopul de a îmbunătăți productivitatea, eficiența și sustenabilitatea în agricultură.

„Am fost încântați să împărtășim conceptul și planul de acțiuni pentru această vară în cadrul evenimentului de lansare. Profesori, studenți, agricultori și furnizori de tehnologii digitale s-au alăturat acestei ocazii. Până în toamnă, ne așteptăm ca arena să fie pe deplin funcțională, gata să găzduiască și să inspire următoarea generație de lideri agricoli.

Noi, la UTM, suntem entuziasmați de oportunitățile pe care le aduce AgroTech Arena. Facem apel la toți tinerii pasionați de agricultură, care sunt dornici să-și aducă contribuția la modelarea viitorului acestei industrii, să ni se alăture. Totodată, invităm furnizorii de tehnologii agricole să ne susțină eforturile de a promova inovația și de a construi un viitor mai verde pentru agricultură”, a menționat Sergiu Popa, decanul facultății.

Centrul, situat pe terenurile demonstrative ale UTM, va oferi acces la o gamă largă de tehnologii digitale și inovatoare: de la senzori agricoli, stații meteo și sisteme de monitorizare a culturilor, până la roboți agricoli și sisteme de irigații inteligente.

Comisia Europeană oferă suport Moldovei în armonizarea legislației naționale din domeniul agriculturii ecologice

0

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a organizat un atelier de lucru cu suportul Comisiei Europene prin instrumentul TAIEX, cu genericul „Armonizarea legislației naționale privind producția agroalimentară ecologică la acquis-ul comunitar”.

Evenimentul a întrunit reprezentanți ai instituțiilor de ramură, experți, membri ai asociațiilor de profil, ai organismelor de inspecție și certificare naționale, având scopul de a consolida capacitatea sistemului național de certificare a producției ecologice agroalimentare în conformitate cu regulile Uniunii Europene.

Prezent la eveniment, secretarul general al ministerului, Sergiu Gherciu a menționat că, dezvoltarea sistemului de agricultură ecologică este o prioritate, întrucât comercializarea producției ecologice este o șansă în plus de a accesa piețele externe.

„Constatăm că cererea de produse agricole ecologice este în creștere atât la nivel internațional cât și național, iar țara noastră are potențial și condiții favorabile de producere. Din acest motiv este important să avem o legislație echivalentă cu cea a UE și să aplicăm aceleași principii și norme în producția agroalimentară ecologică”, a comunicat oficialul.

De menționat că, timp de trei zile, o misiune de experți din Germania și Cehia vor oferi suport într-o serie de activități, legate de alinierea la acquis-ul UE; stabilirea mecanismului de certificare și înglobare a mecanismului în legislația Republicii Moldova; asigurarea dezvoltării capacităților MAIA și ANSA pentru implementarea controlului de stat asupra organismelor de certificare și controlul oficial al pieței.

De asemenea, părțile interesate vor avea ocazia să propună recomandări pentru îmbunătățirea cadrului legislativ, pentru a fi în conformitate cu rigorile UE.

Agricultura ecologică din țara noastră își are începuturile în anul 2003. În prezent, suprafața terenurilor agricole pe care se cultivă produse ecologice este de circa 30 000 ha. Exportul anual de produse agroalimentare ecologice este de peste 50 de mii de tone.

Guvernul Republicii Moldova a început să susțină acest sector în anul 2017, prin acordarea subvențiilor la hectar pentru perioada de conversie, în dependență de tipul de cultură și prin compensarea cu 20% la comercializarea produsului ecologic.

Anual, din fondul de subvenționare sunt alocate în jur de 7 – 8 milioane de lei, iar numărul de beneficiari este de peste 70.

Subvențiile în agricultură vor fi acordate accelerat, până la sfârșitul lunii iulie

0

Fermierii continuă să protesteze în centrul Chișinăului. Premierul Dorin Recean a declarat, după ședința Guvernului, că Fondul de subvenționare, în acest an, va fi de 1,6 miliarde de lei și va fi debursat mai devreme, până la sfârșitul lunii iulie.

Totodată, Dorin Recean a mai comunicat că ministrul Agriculturii Vladimir Bolea, aflat la Bruxelles, a prezentat calculele necesare ca, eventual, Uniunea Europeană să vină cu ajutor în această situație.

Amintim că, fermierii protestează deja a doua zi în fața Guvernului, unde au adus tehnica agricolă și spun că sunt nemulțumiți de creșterea prețurilor la carburanți și de majorarea de aproape trei ori a dobânzilor la credite.

Granturi destinate instituțiilor de învățământ pentru dezvoltarea forței de muncă calificate

0

USAID oferă granturi instituțiilor de învățământ pentru implementarea planurilor strategice multianuale pentru dezvoltarea forței de muncă calificate pentru sectorul agricol cu valoare înaltă.

  • Data lansării: 20 iunie 2023
  • Data încheierii: 21 iulie 2023 

Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova (PCRR) a lansat un apel de granturi instituțiilor de învățământ pentru a sprijini punerea în aplicare a planurilor strategice multianuale de dezvoltare a forței de muncă (Foi de Parcurs).

Prin aceste activități, instituțiile de învățământ urmează să își fortifice capacitatea de dezvoltare a forței de muncă conform necesităților sectorului privat, inclusiv prin parteneriate eficiente cu sectorul privat, o formare îmbunătățită în domenii legate de digitalizare, sustenabilitate și reziliență la schimbările climatice.

O Foaia de parcurs constă din șase piloni care sistematizează activitățile educaționale a unei instituții de învățământ după cum urmează:

  1. Stabilirea legăturilor dintre instituțiile de învățământ și sectorul privat;
  2. Actualizarea și modernizarea infrastructurii didactice și de laborator (PCRR nu va finanța lucrări și materiale de construcție);
  3. Dezvoltarea și actualizarea programelor de învățământ și digitalizarea acestora;
  4. Promovarea ofertei educaționale, îmbunătățirea recrutării studenților și creșterea internaționalizării;
  5. Îmbunătățirea programelor de internship (practică) și a învățării la locul de muncă;
  6. Sprijinirea legăturilor de angajare și finanțarea startup-urilor.

Fiecare pilon include o scurtă descriere a activității, perioada de implementare, rezultatele anticipate, nivelul de efort pentru coordonarea activităților și estimări bugetare, inclusiv contribuția din partea instituției de învățământ sau altor surse terțe.

În cadrul prezentului Apel de finanțare, instituțiile de învățământ eligibile sunt școlile profesionale, colegiile agricole și centrele de excelență care pregătesc forță de muncă calificată în sectorul agricol. 

Valoarea fondului de granturi pentru prezentul apel de granturi este de 4,800,000.00 MDL, iar suma unui grant poate varia în funcție de activitățile propuse între 750,000.00 MDL – 1,600,000.00 MDL. Totodată, contribuția beneficiarului trebuie să reprezinte cel puțin 10% din valoarea totală a activității. 

Pentru dosarul complet, accesați acest link.  

Fermierii anunță că astăzi vor avea discuții cu conducerea țării

0

Asociația Forța Fermierilor anunță că azi va încerca să negocieze cu conducerea țării situația în agricultură, pe care o califică catastrofală, în special pentru agricultorii mici și mijlocii. În cazul în care vor fi ignorați azi sau vor rămâne tot cu promisiuni sterile și generale, joi agricultorii vor întreprinde acțiuni active, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, Asociația precizează că a solicitat întâlniri cu președintele Parlamentului și președintele țării. Totodată, așteaptă ședința promisă cu prim-ministrul, preconizată după întoarcerea ministrului agriculturii de la Bruxelles.

Cât ține de finanțările anunțate de autorități pentru sectorul agricol, Asociația afirmă că sunt prezentate cifre eronate.

„Se vorbește că statul a alocat ba 533 mln, ba 900 mln de lei suplimentar pentru susținerea fermierilor. Sunt cifre absolut eronate, vehiculate doar cu scopul de a induce în eroare opinie publică. În realitate, niciun bănuț de subvenționare suplimentară nu a fost alocat. În perioada ianuarie-mai 2023, agricultorilor le-au fost rambursate sub 100 mln de lei din debitul TVA în contul acoperirii unor impozite. Acești bani sunt sumele datoriilor statului față de producători agricoli, acumulate timp de trei ani. După modificările legii rambursării TVA, la care noi am insistat șase luni, posibil în următoarele trei luni agricultorii vor primi, prin rambursarea TVA, încă 150 mln de lei din banii proprii.
Din 100 mln de lei, jumătate din sumă este preconizată pentru plăți directe per cap de animal și kg de lapte, ceea ce nu are nicio tangență cu problema compensațiilor”, mai menționează asociația.

Cealaltă jumătate parțial va fi utilizată pentru restituirea accizei la motorină. Fermierii atenționează că nici aceasta sumă încă nu a fost aprobată. 900 mln de lei nu este altceva decât datoria statului la subvențiile pentru dosarele depuse la AIPA începând cu vara 2022 și nu sunt bani alocați suplimentar.

Controlul biologic al dăunătorilor în sere: ce insecte putem utiliza, cum o facem corect

0

Controlul biologic al diferitor dăunători în agricultură devine tot mai popular, datorită sustenabilității și eficienței destul de bune obținute în majoritatea cazurilor. Tehnicile de control biologic se bazează pe utilizarea diferitor organisme vii, pentru a controla dăunătorii care afectează culturile. 

Ce este controlul biologic?

Utilizarea organismelor vii pentru a controla dăunătorii nu este o metodă relativ nouă, însă abia prinde popularitate la nivel local. Abordarea este mai sigură și mai sustenabilă decât utilizarea pesticidelor.

În plus, aceste tehnici pot fi mai eficiente și asigura o precizie mai înaltă, deoarece organismele utilizate pot fi selectate pentru a ataca doar dăunătorii specifici și pentru a proteja culturile de legume în mod natural. 

În continuare, vorbim despre controlul biologic al dăunătorilor legumelor cultivate în teren protejat, relatând experiența companiei Marcoser.

Primul lucru necesar de perceput atunci când vorbim de controlul biologic este acela că este o parte a unei strategii integrate de gestionare a dăunătorilor, care tinde să elimine/limiteze numărul tratamentelor chimice.

Respectiv, pentru obținerea unor rezultate bune este necesară crearea unui ecosistem prietenos organismelor utile utilizate și nu este recomandată neglijarea aspectelor agrotehnice generale.

Pentru controlul biologic sunt utilizați prădători, paraziți sau microorganisme, care au rolul de a reduce populația de dăunători și boli existente într-o cultură.  

Aceste organisme vii sunt utilizate în funcție de cultură, dăunător și gradul de atac. Spre exemplu, insecta benefică Amblyseius swirskii preferă drept sursă de hrană musculița albă de seră și tripșii. Astfel, poate fi utilizată la culturile de ardei, vinete și castraveți pentru controlul acestora.

Orius laevigatus este prădătorul al cărui hrană preferată este tripsul, iar când nu-l găsește în cultură trece și la alte delicii cum ar fi musculița albă de seră, păianjeni, ouă de molii.

Nematodul Steinernema feltiae ajută la controlul larvelor de Sciaridae și al tripsului Californian din soluri.

Macrolophus pygmaeus este un prădător universal destul de vorace, utilizat în mare parte pentru controlul musculiței albe de seră, dar este eficient și pentru controlul Tuta absoluta și omizilor.

Detalii despre Tuta absoluta – controlul biologic: sfaturi, particularități.

Trichogramma achaeae este bine cunoscută în controlul Tuta absoluta, dar si a altor specii de molii (Heliothis armigera – omida fructificațiilor, Chrysodeixis chalcites – molia aurie) în culturile de tomate, ardei, vinete, parazitând ouăle dăunătorilor.

Amblyseius montdorensis este un alt prădător care preferă să devoreze musculița albă, tripșii și acarienii dăunători în sere sau solarii.

Important! Majoritatea prădătorilor se instalează mai rapid în culturile unde au surse de polen – o alternativă la capitolul asigurarea hranei. Plantați fâșii de flori pentru a stimula dezvoltarea acestora – de exemplu busuioc sau alyssum.

Avantajele utilizării controlului biologic:

  • Reducerea semnificativă a tratamentelor chimice, datorită insectelor benefice care își fac treaba în mod natural, astfel încât numărul tratamentelor scade considerabil. 
  • Contrar tratamentelor chimice, agenții de control biologic nu creează rezistență la insecte. 
  • Controlul biologic nu este toxic pentru plantă, mediu și om, planta dezvoltându-se în mod armonios în prezența lor.

Aspecte esențiale ale controlului biologic al dăunătorilor în sere/solarii

Pentru a utiliza cu succes această metodă de combatere, trebuie să se ia în considerare anumiți factori, cum ar fi: 

  • Utilizarea hibrizilor toleranți/rezistenți la TSWV: Se recomandă alegerea și utilizarea hibrizilor toleranți la Virusul petelor de bronz, deoarece tripsul este un vector de transmitere a virozelor. Inginerii horticoli de la Marcoser sunt disponibili pentru consultanță în alegerea tipului potrivit de semințe. 
  • Amplasarea culturii: Diferențele de temperatură dintre regiuni pot afecta introducerea insectelor benefice și trebuie luate în considerare. 
  • Factorii de mediu: Fiecare organism viu are nevoie de o anumită temperatură pentru a se instala și înmulți în cultură. 
  • Monitorizarea culturii: Este important să se monitorizeze dăunătorii cu capcane lipicioase sau cu feromoni pentru a determina momentul potrivit pentru introducerea insectelor benefice. 
  • Fertiirigarea: Cultura trebuie să fie suficient de dezvoltată înainte de lansarea controlului biologic, iar aplicarea nutrienților de care planta are nevoie este esențială. 
  • Stadiul de dezvoltare al culturii: Pentru a introduce organisme vii, trebuie urmărit stadiul de dezvoltare al culturii, apariția primelor flori și umiditatea atmosferică din seră/solar. 
  • Tratamentele chimice efectuate: Toate tratamentele efectuate până la momentul lansării controlului biologic trebuie notate, ținând cont de produsul utilizat, omologare, doza aplicată și data aplicării. 

Utilizarea insectelor benefice – lansarea prădătorilor 

Lansarea se face în funcție de prădător. De regulă, se recomandă eliberarea prădătorului dimineața devreme sau seara. Așezarea lor (plicuri sau cutii, în funcție de ambalaj) se face sub vârful plantei la o distanță de 30-40 cm, ferite de acțiunea directă a razelor solare

Tratamentele aplicate după lansarea insectelor benefice se fac doar la recomandarea specialistului. Este important să se analizeze impactul acestora asupra populației de prădători.

La efectuarea operațiunilor de defoliere sau copilit, frunzele și lăstarii rupți se lasă pe sol timp de 3-4 zile astfel încât prădătorii prezenți pe ele să se poată instala înapoi pe plantă.  

Controlul biologic este o strategie importantă de încorporat în tehnologiile legumicole de ultimă generație, însă la început poate fi considerat anevoios. Dacă decideți să adoptați această tehnică de combatere biologică, apelați la ingineri horticoli care vă vor ajuta să parcurgeți toate etapele corect.