Secerișul grâului este în toi. Fermieri: Avem grâu mai puțin, dar bun

0

Secerișul este în toi. Vremea mai caldă din acest an a făcut ca recoltarea grâului și a orzului să înceapă cu două saptămâni mai devreme, notează tv8.md.

Dacă prognozele Ministerului Agriculturii sunt optimiste, fermierii spun că roada este calitativă, dar mai mică cu 15-20 la sută față de anul trecut.

O altă problemă care îi îngrijorează pe agricultori este că, din cauza prețului foarte mic de vânzare, nu-și vor putea acoperi cheltuielile.

„În acest an, în țară au fost semănate 320 de mii de hectare de grâu, iar Ministerul Agriculturii estimează o roadă totală de 1,5 milioane de tone, aproape similară cu cea de anul trecut.

Media per hectar diferă însă de la raion la raion, de la două până la patru tone.

Astfel, securitatea alimentară a Republicii Moldova va fi asigurată, în condițiile în care pentru pâine avem nevoie în medie de 350 de mii de tone de grâu, iar pentru furaje- de 200 de mii de tone”.

Fermierul Vadim Ciobanu din raionul Rezina a semănat în acest an 280 de hectare de grâu.

Dacă vara trecută a obținut o recoltă medie de 3,5 tone la hectar, anul acesta se așteaptă la maximum trei tone.

Dacă la cantitate a avut de suferit, la calitate grâul din acest an nu a pierdut deloc.

Agricultorul speră acum să-și ramburseze cheltuielile, care au fost în medie de 10 mii de lei la hectar. Important este ca prețul la cereale să nu mai scadă, spune el.

În alte raioane, în special din centrul țării, roada medie de grâu la hectar pare să fie mai mare, de peste patru tone.

Astfel, Ministerul Agriculturii susține că este încă prematur să facem o medie a recoltei de grâu pentru acest an.

Anul trecut, recolta de grâu în țara noastră a fost de 1,5 mln de tone, cu o roadă medie la hectar de 4 tone.

SUA au devenit principala piaţă de desfacere pentru alcoolul moldovenesc

0

În primul trimestru al acestui an, exportul total de alcool etilic și băuturi alcoolice din Republica Moldova a crescut cu 6,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2023 și a constituit 57,06 milioane de dolari, arată date din balanţa de plăţi publicată de Banca Naţională a Moldovei (BNM), transmite mold-street.com.

Creşterea s-a datorat, în special, unei majorări spectaculoase de 5,6 ori a livrărilor de alcool etilic și băuturi alcoolice în Statele Unite ale Americii.

Astfel, în primul trimestru exportul de alcool etilic și băuturi alcoolice în SUA a constituit 9,6 milioane de dolari.

În consecinţă, Statele Unite a devenit principala piaţă de desfacere pentru alcoolul din Moldova, depăşind pieţe tradiţionale precum Belarus, Ucraina şi România.

De notat că, tendinţa de creştere a exporturilor de alcool din Moldova în SUA s-a făcut oservată şi pe parcursul anului trecut, crescând de trei ori: de la 1,6-1,7 milioane dolari în trimestrul I şi trimestrul II, la circa 4,9 milioane dolari în ultimul trimestru.

În afară de SUA, creşteri însemnate ale exporturilor s-a atestat şi în Grecia, Canada, China şi Nigeria.

În acelaşi timp, se atesă o scădere semnificativă a exporturilor de alcool etilic și băuturi alcoolice în Kazahstan – de aproape 2 ori, în Rusia – de două ori şi ceva şi în Georgia – de trei ori şi ceva.

În consecinţă, Georgia şi Rusia nu mai figurează în top 10 pieţe de desfacere pentru băuturile alcoolice din Republica Moldova. 

LIDEA prezintă condițiile de asigurare la rapița de toamnă

0

Atât campania de recoltare a rapiței, cât și cea de începere a pregătirii pentru noul sezon prind contur, iar compania LIDEA, tradițional, pe lângă hibrizii îmbunătățiți toleranți la condițiile tot mai anevoioase, vine în asigurarea fermierilor cu asigurarea rapiței de toamnă.

Campania de vânzări LIDEA pentru hibrizii de rapiță de toamnă începe pe 01.07.2024 și va dura până pe 15.09.2024. Hibrizii sunt ambalați in saci cu 1.620.000 boabe, fiecare. Un sac cu 1.620.000 boabe poate fi semănat pe o suprafață de 3.0 hectare.

„Tradițional, venim cu asigurarea secetei la cultura de rapiță. Astfel, la achiziționarea a minim 50 de saci de semințe de rapiță, fermierul obține asigurarea fiecărui câmp de rapiță LIDEA. Reprezentanții LIDEA sunt alături de fermieri până la finele lunii noiembrie (01.08.2024 – 30.11.2024) pentru monitorizarea culturii în fiecare parcelă. Monitorizarea va fi realizată, în câmpul respectiv, de către reprezentantul LIDEA împreună cu o persoană delegată din partea distribuitorului autorizat LIDEA.

În cazul în care câmpurile semănate cu rapiță LIDEA sunt calamitate din cauza secetei, reprezentantul nostru întocmește act, iar primăvara livrăm fermierului semințe de porumb pentru înființarea solelor afectate. La fiecare sac de rapiță achiziționat, fermierul primește în loc un sac de semințe de porumb”, a menționat Alexandru Nirean, manager tehnic LIDEA.

 Compensarea se va efectua dacă:

  • Densitatea plantelor la hectar este mai mică de 250.000 plante/ha până la data de 30.11.2024.
  • Faza de dezvoltare a culturii de rapiță nu a atins stadiul de 4 frunze, până la data de 30.11.2024.

Oferirea sacilor de porumb va fi efectuată până cel târziu la data de 01.04.2025.

Fermierii pot alege din hibrizii de rapiță disponibili. Menționăm că, noutatea acestui an care a fost apreciată de fermieri la Zilele câmpului organizate de LIDEA este hibridul TEBO.

  • BESSITO – vine să înlocuiască ES MOMENTO, oferind mai multă performanță. Acesta are o adaptabilitate excelentă la condiții și tehnologii de cultură diferite, asigură o biomasă puternic dezvoltată în toamnă și un profil sanitar foarte bun până la finalul ciclului vegetativ, valorificând la maxim recoltatul tardiv.
  • GENEROSO – recomandat pentru tehnologie intensivă. Are toleranță la TuYV (virusul galben al ridichii), capacitate foarte mare de ramificare și rezistență foarte mare la scuturare.
  • TEBO – dintre cei mai apreciați hibrizi de rapiță, cu o capacitate de producție foarte ridicată datorită eficienței în managementul azotului „Azot Master” și rezistenței genetice la virusul galben al ridichii – TuYV.
lidea tebo rapita
  • CS CALCULATI CL – hibrid de rapiţă Clearfield®, cu o vigoare foarte bună la pornirea în vegetație, asigurând o dezvoltare optimă a plantelor înainte de iernare.
  • DECIBEL CL – la fel hibrid Clearfield®, cu o vigoare bună la răsărire, rezistență foarte mare la scuturare și profil sanitar foarte bun până la finalul ciclului vegetativ.
  • THALEL CL – hibrid semitimpuriu, care poate fi cultivat în tehnologie Clearfield®, cu vigoare foarte bună la pornirea în vegetație.
  • ES CAPELLO – cu o rezistență foarte mare la scuturare, toleranță mare la Sclerotinia și toleranță dublă la Phoma.
rapita lidea
  • ES MOMENTO – hibrid deja cunoscut de fermieri, cu o toleranță excelentă la boli până la finalul ciclului vegetativ, vigoare foarte bună la pornirea în vegetație, acumulând rapid biomasă.
  • ES PALERMO – un hibrid foarte adaptabil; valorifică foarte bine atât solele cu potențial redus, cât și solele cu potențial ridicat.
  • MEMORI CS – cu o vigoare bună la startul în vegetație (comportament excelent față de atacul dăunătorilor în toamnă și față de temperaturile scăzute), toleranță dublă la Phoma, RLM 7+3 și toleranță foarte bună la Sclerotinia.

Pentru mai multe detalii, apelați reprezentanții LIDEA Moldova

„Republica Moldova Prezintă” la Brașov: Consolidarea relațiilor economice și culturale dintre Moldova și România  

0

În perioada 28 – 30 iunie 2024, în România, se desfășoară expoziția „Republica Moldova Prezintă” la  Brașov și este o proiectare a evenimentului național organizat anual de CCI a RM – „Fabricat în Moldova” în Chișinău și o continuare a succesului expozițiilor cu același generic din Iași, Ploiești, Baia Mare, organizate pentru prima dată în anul 2016. 

La acest eveniment își expun produsele peste 40 de companii din Republica Moldova, participante din diverse domenii precum: industria agroalimentară, vinuri, produse cosmetice, textile, mobilă etc. 

Expoziția „Republica Moldova Prezintă” la Brașov, aflată la cea de-a IV-a ediție, are loc sub cerul liber, în Piața Sfatului din Brașov, unde sunt amplasate corturile pentru prezentări și degustări de produse autohtone.  

La ceremonia de inaugurare, președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a transmis un mesaj de salut și recunoștință, subliniind importanța acestui eveniment și evidențiind relațiile de cooperare economică  dintre Republica Moldova și România. 

„Ne bucurăm că suntem așteptați la Brașov cu atâta ardoare, semn că antreprenorii noștri, la  edițiile anterioare, au reușit să câștige admirația consumatorilor brașoveni.

Prin organizarea  acestui eveniment ne propunem contribuirea la dezvoltarea, promovarea și consolidarea relațiilor  economice și comerciale dintre statele noastre, precum și la încurajarea competitivității produselor și serviciilor, prin crearea unei platforme de discuții și prezentare a oportunităților de cooperare.

Astăzi, la cea de-a IV-a ediție a evenimentului la Brașov pot spune cu certitudine că alegerea României nu este una întâmplătoare, iar relațiile economice dintre Republica Moldova și România n-au fost niciodată mai bune decât acum.

Țin să menționez că România a fost și s-a menținut pe  parcursul ultimilor ani în top-ul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova,” a declarat Sergiu  HAREA. 

Ioan Sachiau, Prim-Vicepreședinte al CCIBR, a adăugat: 

„Camera de comerț și Industrie din Brașov este bucuroasă să fie din nou partener al acestui eveniment care deja începe să-și contureze o tradiție.

Un eveniment care leagă aspirațiile noastre comune de servire a mediului de afaceri atât din România cât și din Moldova.

Ne bucurăm să avem  o relație atât de solidă cu Camera de Comerț din Republica Moldova, care face posibile astfel de inițiative.”

Potrivit președintelui CCI a RM, în cadrul acestor cooperări bilaterale cu România, au fost organizate mai multe activități comune, printre care se numără misiuni economice, forumuri de afaceri, mese rotunde, seminare, participarea la expoziții și schimb de experiență.

Antreprenorii din Republica Moldova au dat mereu dovadă de un interes vădit pentru colaborarea cu partenerii de peste Prut, fapt confirmat de numărul participanților de astăzi – peste 40 de întreprinderi. 

„Suntem fermi convinși că expoziția „Republica Moldova Prezintă” la Brașov va contura noi idei de proiecte de cooperare economică, și îndemnăm antreprenorii de pe ambele maluri ale Prutului să ia  parte activă la expoziția care va da posibilitatea stabilirii unor relații durabile de colaborare,” a  menționat președintele CCI a RM.  

În cadrul expoziției va fi organizat și un program cultural-artistic.

Concertul va fi organizat în prima și  a doua zi a evenimentului cu genericul „Hai să dam mână cu mână”, unde vor participa ansambluri de dansuri populare și soliști, care vor reprezenta valoarea culturală a Republicii Moldova în cel mai  distinctiv mod.

Această expoziție va fi deschisă publicului larg și va fi o oportunitate perfectă pentru vizitatorii din România de a descoperi și de a achiziționa produse autentice moldovenești, sprijinind în același timp producătorii autohtoni din Moldova. 

Acest eveniment este organizat în parteneriat cu Primăria municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov, Camera de Comerț și Industrie Brașov și Ambasada Republicii Moldova în România. 

Notă: Expoziția „REPUBLICA MOLDOVA PREZINTĂ” a devenit o platformă sigură pentru asigurarea și crearea celor mai potrivite condiții, necesare susținerii producătorilor autohtoni și promovării imaginei Republicii Moldova.

Italia lansează un nou soi de mere – Lilibet

0

Lilibet este un nou soi de mere din Italia ce a fost recent lansat. Acesta vine ca rezultat al parteneriatelor cu un acord semnat între CIV și compania piemontană Sanifrutta – cooperativă agricolă cu două depozite în Costigliole Saluzzo și Verzuolo în Italia.

Scopul a fost de a începe experimentarea pentru dezvoltarea ulterioară a unui proiect de club exclusiv în Italia pentru soiul de măr Lilibet®/CIVM35*.

Acest soi bicolor de mere timpurii, care se coace cu cinci zile înainte de Gala, se caracterizează prin culoarea sa roșie aprinsă și pulpa deosebit de dulce, crocantă și suculentă.

Distribuitorii vor aprecia în mod deosebit durata de păstrare excelentă a acestui soi, care garantează performanțe remarcabile de păstrare, menționează companiile.

Alex Tallone, șeful Biroului Tehnic și Dezvoltării Tehnologice al Sanifrutta, descrie munca ce a dus la rezultatul final:

„Provocările actuale ale cultivării merelor vizează condițiile de mediu și meteorologice dificile, legate de schimbările climatice. Lilibet prezintă diverse caracteristici care fac soiul potrivit pentru provocările agriculturii și găsește o zonă ideală în culturile de poalele munților, unde culoarea roșie aprinsă a fructului iese în evidență, cu un răspuns excelent la ceea ce se numește «ușor de cultivat», un punct fundamental pentru cultivatorul de mere de astăzi”.

Rezistența la rapăn prezentată de acest soi îl face o alegere perfectă pentru fermierii care pun sustenabilitatea în centrul activităților lor de producție.

Producția în sine beneficiază de avantajul notabil al gestionării ușoare a pomilor, care au o sensibilitate redusă la alternanța de rodire.

Eraldo Barale, CEO al Sanifrutta, menționează:

„Acest soi se comportă bine din punct de vedere gustativ și este deosebit de atrăgător, având un mare avantaj de a intra devreme pe piața merelor”.

Egiptul a cumpărat 470 mii tone de grâu, inclusiv din România

0

Agenția Egipteană pentru Achiziții de Alimente (GASC) a achiziționat 470.000 de tone de grâu din zona Mării Negre.

Egiptul a cumpărat 290.000 de tone de cereale cu livrare în perioada 21-31 august și 180.000 de tone cu livrare în perioada 1-10 septembrie.

Cea mai ieftină ofertă la licitație a fost pentru grâu de origine bulgară, C&F.

Egiptul a achiziționat 50.000 de tone de cereale cu livrare în perioada 21-31 august la prețul de 244 USD/tonă, cu 20,95 USD/tonă mai puțin decât săptămâna trecută.

Prețul pentru 60.000 de tone de grâu românesc a fost de 247,1 USD/tonă C&F, mai mic cu 22,55 USD/tonă față de săptămâna anterioară.

De asemenea, Egiptul a rezervat încă 120.000 de tone de grâu românesc cu livrare în perioada 1-10 septembrie la prețul de 247,6 USD/tonă C&F, cu o reducere de 22,05 USD/tonă față de 11 iunie.

De asemenea, GASC a cumpărat 60.000 de tone de grâu ucrainean cu livrare în perioada 1-10 septembrie la prețul de 247,6 USD/tonă, cu o scădere de 22,05 USD/tonă comparativ cu săptămâna trecută.

În același timp, Egiptul a achiziționat 180.000 de tone de grâu rusesc la prețul de 246-246,58 USD/tonă C&F pentru perioada 21-31 august.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

Ucraina încheie sezonul de export al cerealelor cu peste 50,5 milioane tone livrate

0

Volumul exporturilor de cereale și leguminoase din Ucraina în sezonul 2023/24, până la data de 28 iunie, a depășit 50,55 milioane de tone.

Acest lucru reprezintă cu 1,6 milioane de tone (3%) mai mult decât cifra similară din sezonul precedent.

Aceste date sunt furnizate de Serviciul Vamal de Stat din Ucraina, publicate de Ministerul Politicii Agricole și Alimentației din Ucraina.

Astfel, în acest sezon, care se încheie pe 30 iunie, au fost exportate 18,3 milioane de tone de grâu, cu aproape 1,5 milioane de tone, sau 9%, mai mult decât volumele de anul trecut.

Livrările de orz pe piețele externe au fost de 2,5 milioane de tone, cu 8% mai puțin decât anul trecut.

S-au expediat 1,6 mii de tone de secară (-91%).

Au fost exportate 29,2 milioane de tone de porumb, cu 105 mii de tone mai mult față de livrările la aceeași dată din sezonul precedent.

Exportul de făină din Ucraina a fost de 97,8 mii de tone, cu 56 mii de tone, sau 36%, mai puțin decât cifra de anul trecut.

Pentru referință: în sezonul 2022/23, exportul de cereale și leguminoase a fost de 49 milioane de tone: grâu — 16,8 milioane de tone; orz — 2,7 milioane de tone; secară — 18 mii de tone; porumb — 29,1 milioane de tone; făină — 153,6 mii de tone.

Amintim că, la nivel local, Forța Fermierilor solicită prelungirea importului controlat de cereale din Ucraina.

11 companii internaționale participă la Ziua Fructelor 2024. Nu ratați evenimentul dedicat inovației

0

Pe 12 iulie, pomicultorii și specialiștii în agricultură din țară și de peste hotare sunt așteptați la cea de-a VI-a ediție a expoziției „Ziua Fructelor”.

Ziua Fructelor 2024

Evenimentul se va desfășura în livada modernă a companiei VelFruct-Prim din satul Coșernița, raionul Criuleni.

„În această ediție a Zilei Fructelor punem accent deosebit pe agricultura de precizie, care constă în gestionarea și monitorizarea resurselor pentru îmbunătățirea randamentelor agricole prin utilizarea mai multor instrumente și tehnologii specifice. Este important să menținem abordarea profesionistă în producerea fructelor pentru a rămâne competitivi pe piețele externe.

Având în vedere faptul că suntem în condiții inechitabile în raport cu concurenții noștri din Europa, organizăm acest eveniment pentru a aduce tehnologiile avansate mai aproape de toți pomicultorii noștri. Aceste inovații contribuie la poziționarea noastră pe piața internațională ca o țară care oferă produse de calitate.”, a menționat Iurie Fală, directorul executiv al Asociației Moldova Fruct.

ziua fructelor

Organizată de Moldova Fruct în parteneriat cu Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR) și Agenția de Investiții, Ziua Fructelor a devenit, de-a lungul anilor, un punct de referință pentru producătorii de fructe, oferindu-le oportunitatea de a se informa, inspira și adopta un comportament care să le îmbunătățească afacerile și să crească competitivitatea fructelor pe piețele externe.

La evenimentul Ziua Fructelor din acest an își vor prezenta oferta de tehnică, tehnologii, soluții de protecție integrată a culturilor și ambalaj modern mai multe companii locale, dar și 11 companii internaționale din: România, Italia, Polonia, Germania, Franța și Grecia. 

Vizitatorii vor putea participa la demonstrații practice și sesiuni de instruire, unde vor discuta direct cu furnizorii și experții din domeniu.

În acest sens, expoziția reprezintă și o oportunitate pentru pomicultorii locali de a vedea și testa echipamente moderne, de a învăța despre noile tendințe în domeniu și de a-și extinde rețeaua de contacte profesionale. 

„Ziua Fructelor” nu este doar o expoziție, ci o platformă de inovație și conexiune pentru sectorul pomicol.

Evenimentul, fiind unul sistematic, contribuie la modernizarea pomiculturii din Moldova, ajutând producătorii de fructe să-și ajusteze practicile agricole ca să-și sporească productivitatea și calitatea produselor.

În plus, expoziția facilitează stabilirea relațiilor de parteneriat cu principalii actori din cadrul lanțului valoric al fructelor. 

Participarea la „Ziua Fructelor” le oferă pomicultorilor posibilitatea de a rămâne competitivi și de a-și crește afacerile.

Pentru detalii accesați fruitday.md.

SYNGENTA FARMING. Prezentarea noutăților la Leova

0

Fermierii din sudul Moldovei s-au reunit la un eveniment de excepție – Syngenta Farming, în cadrul platformei de la SC FRUCT-AGROPRUT SRL, Tochile-Răducani, Leova, pentru a asista la prezentarea portofoliului performant de semințe de grâu, a produselor pentru tratament semințe cereale, a hibrizilor de rapiță pentru campania de toamnă, dar și a hibrizilor de porumb și floarea-soarelui.

Au fost prezentate și ultimele noutăți ale companiei: genetică și protecția plantelor, produse care urmează să facă parte din portofoliu.

oleg cojocaru syngenta

„Apreciem fermierii pentru deschiderea față de inovație. Venim în întâmpinarea acestora cu noutăți pentru cel puțin 30% din varietățile prezentate, adresate inclusiv campaniei 2025.

Noii hibrizi aduc mai multă stabilitate, producție și încredere în cultură într-un mediu și o climă în schimbare, dar și mai multă producție”, menționează Oleg Cojocaru, Director Vânzări Syngenta în Republica Moldova. 

Portofoliul de cereale păioase – soiuri de grâu și produse tratament sămânță pentru o cultură de succes

victor timotiv syngenta

„La grâu avem un portofoliu foarte bine balansat, ce și-a demonstrat eficiența în câmp. Pibrac și SY Rocinante sunt soiurile care și-au confirmat performanțele în toate zonele țării.

SY Exaltation este un soi nou, prezent în această platformă, care urmează să completeze portofoliul nostru”, specifică Victor Timotin, Reprezentant Vânzări Syngenta, Zona Sud.

silviu caimac syngenta

„Pentru rezultate maxime la cultura grâului, recomandăm cu încredere realizarea tratamentului sămânță cu insecto-fungicidul Austral® Plus, un produs gata-formulat, ușor de utilizat, asigurând controlul bolilor transmisibile prin semințe și sol și asupra principalilor dăunători de sol.

Pentru tratamentul fungicid recomandăm Vibrance®Duo, un fungicid premium care asigură protecție sporită împotriva bolilor, înrădăcinare puternică a culturii, are acțiune de stimulator de creștere.

Celest®Extra e un alt produs cu eficacitate înaltă împotriva principalelor boli la grâu și orz”, a declarant Silviu Caimac, Business Manager Produse Tratament Semințe Cereale pentru Zona Mării Negre.

SY Harnas și SY Iowa sunt hibrizii de rapiță care și-au confirmat performanța prin potențialul înalt și stabil de producție și care vor fi disponibili pentru această toamnă.

oleg cojocaru rapita syngenta

„Alte trei varietăți noi de rapiță vor completa în viitorul apropiat portofoliul și vor fi disponibile fermierilor: SY Floretta, SY Glorietta și SY Elisabetta – hibrizi care permit îmbunătățirea potențialului și stabilității de producție”, a menționat dl Oleg Cojocaru.

Noutățile din portofoliul de porumb Syngenta includ hibrizi pe diferite grupe de maturitate, adaptate pentru cele mai populare sisteme și tehnologii de producție.

gabriel ghita syngenta

„Aducem pe piață hibrizi ce demonstrează o performanță foarte bună, vom completa zona de hibrizi intensivi și cu potențial productiv foarte sporit.

Noutățile pe care le prezentăm astăzi sunt: SY Helenor – FAO 280; SY Pamplona – FAO 290; SY Craft – FAO 320, hibridul cu cea mai rapidă și bună vigoare de creștere din portofoliu, SY Stacio – FAO 360, hibrid de porumb cu profil Artesian™ și  SY Artos – FAO 370, hibrid pretabil atât pentru producția de boabe cât și siloz”, ne-a comunicat Gabriel Ghiță, manager dezvoltare solutii digitale Zona Mării Negre.

Pentru cultura de floarea-soarelui, Syngenta are un portofoliu complet de hibrizi.  

Fermierii au primit recomandări practice privind protecția culturii, și-au împărtășit părerile privind noua tehnologie A.I.R.™ și primul hibrid A.I.R.™ lansat în Moldova – SY Futura AR.

„Tehnologia A.I.R.™ oferă hibridului toleranță atât la imazamox, cât și la tribenuron-metil, înlăturând constrângerile actuale la cultivare. Syngenta va  extinde portofoliul cu noi hibrizi adaptați acestei tehnologii.       

Avem și un nou hibrid high oleic, adaptat  tehologiei Express™ – Subeo HTS, care a demonstrat rezultate înalte de producție în loturie de testare și o toleranță bună la mană”, a specificat Vitalie Ursachi, Reprezentant Vânzări Cultura Mare, Zona Nord.

Ion Barancean, gazda evenimentului, ne-a explicat cum și de ce a ajuns Syngenta brandul numărul 1 în întreprindere:

ion barancean

„Colaborăm cu Syngenta de la fondarea companiei. 90% din hibrizii de floarea-soarelui cultivați de noi sunt de la Syngenta. În top sunt Suomi HTS, Sureli HTS și SY Onestar CLP. Ne plac mult hibrizii de porumb SY Minerva și SY Torino. Varietățile noi pe care le testăm în lot arată foarte bine, în special SY Craft, îl vom cultiva neapărat.

Ne place soiul de grâu Pibrac, care a demonstrat un potențial foarte bun.

Am realizat tratamentul sămânță cu Austral® Plus și pot spune cu certitudine că investiția merită a fi făcută 100%”, a conchis Ion Barancean.

Pentru a obține o recomandare privind cea mai bună opțiune pentru întreprinderea dvs, vă invităm să luați legătura cu reprezentanții Syngenta. Contacte aici