Ce sunt bamele, cum se cultivă și îngrijesc

Bamele sunt fructele comestibile a plantei de bame (Hibiscus esculentus numit și Abelmoschus esculentus), care se folosesc pentru prepararea diferitelor mâncăruri cu carne sau fără, la fel ca şi păstăile de fasole.

Cultura de bame poate deveni rentabilă numai în condiţii optime de mediu, atingând o producţie de 4-6 tone de fructe (capsule) verzi la hectar. Recolta se valorifică la preţuri ridicate, atât ca produs proaspăt, cât şi pentru conserve.

În acest articol vom expune următoarele detalii legate de această cultură:

• Beneficiile consumului de bame;
• Cum arată planta de bame;
• Cerințele bamelor față de factorii mediului;
• Tehnologia de cultivare a bamelor;
• Recoltarea bamelor.

Beneficiile consumului de bame

Capsulele bamelor sunt bogate în elemente nutritive, mucilagii (tip de fibre solubile cu diverse funcții pozitive pentru sănătate) contin multe proteine, carbohidrati, acizi organici, vitamine (vitamina C se găseşte în cantitate de 14-44 mg/100 g, vitamina PP 1,0 mg/100 g, vitamina B1 0,20 mg/100 g şi vitamina B2 0,06 mg/100 g) și diverse săruri minerale.

În același timp posedă o valoare calorică mica, de 38-40 kcal/100 g.

Unele studii au demonstrat că bamele contribuie la scăderea conținutului de colesterol, datorită conținutului bogat de fibre.

Pot scădea nivelul de glucoză din sânge, previn diabetul, bolile cardiovasculare și gastrointestinale. De asemenea, au un efect bun în detoxifierea ficatului.

Cum arată planta de bame

Bamele sunt plante anuale ierboase cu tendinţa de lignificare spre sfârşitul perioadei de vegetaţie și poate atinge înălțimea de 2 m.

Întreaga plantă este acoperită cu perișori denși. Rădăcina este pivotantă, puţin ramificată, ajunge în sol până la adâncimea de 70 cm. Frunzele au 10–20 cm lungime și sunt late, palmate, având 5–7 lobi.

Florile au diametrul de 4–8 cm, cu 5 petale gălbui, adesea cu o pată roșie la baza fiecărei petale. Înflorește în iunie-august, eşalonat, începând de la bază. După polenizare, petalele florii îşi schimbă culoarea din galben în roşu-violaceu.

Fructul este o capsulă verde, piramidal-alungită cu lungimea de 5–25 cm și conține numeroase semințe.

La maturitatea tehnică (de consum), fructele sunt de culoare verde deschis şi prezintă perişori aspri, la unele soiuri pot fi glabre (lipsite de perișori). La maturitatea fiziologică, capsulele se lignifică şi se deschid ușor.

În interiorul capsulei se află 15-25 seminţe. Seminţele sunt mici (3,5-6,0 mm), de formă aproape sferică, neregulată.

Perioada de vegetaţie a bamelor este destul de lungă, fiind cuprinsă între 130-150 de zile.

Ar putea să te intereseze și Anghinare – beneficii, plantare și îngrijire

Cerințele bamelor față de factorii mediului

Cultura de bame se realizează relativ uşor, dar are cerinţe mari faţă de majoritatea factorilor de mediu. Avându-se în vedere originea geografică a lor, bamele sunt specii tipice climatului tropical şi subtropical umed.

Din această cauză cultura acestei specii nu s-a extins în zonele temperate, decât într-o măsură mai mică.

Bamele se cultivă numai în câmp și se încadrează bine în asolament, dar datorită perioadei lungi de vegetaţie şi cerinţelor mari faţă de mediu nu sunt pretabile pentru sistemele de culturi succesive sau asociate.

Bamele sunt plante cu pretenţii ridicate faţă de temperatură, necesitând pentru o bună dezvoltare temperaturi relativ mari, faţă de alte specii. Astfel, germinarea începe după ce în sol se realizează cel puţin temperatura de 15^o C, iar temperatura optimă pentru se încadrează în limita a 28-35^o C. Sub 14-15^o C, plantele îşi încetează activitatea metabolică, iar la 0^o C chiar pot să piară.

Apa este un factor faţă de care bamele manifestă pretenţii moderate, datorită sistemului radicular puternic dezvoltat. Cu toate acestea plantele cresc, se dezvoltă şi realizează producţii ridicate, numai dacă nevoile de apă sunt satisfăcute la nivel optim.

Este absolut necesară irigarea în perioadele când plantele sunt sensibile la secetă, adică la începutul vegetaţiei sau în faza de fructificare.

Plantele de bame au cerinţe foarte ridicate faţă de lumină pe durata întregii perioade de vegetaţie. Cerinţele sunt maxime în perioada înfloritului şi polenizării florilor.

Cultura de bame realizează recolte mari numai pe soluri de foarte bună calitate. Sunt recomandate cernoziomurile şi solurile aluviale, fertile, permeabile, mijlocii şi cu un pH neutru sau uşor acid (5,5-7).

Bamele nu suportă terenurile prea grele, umede şi reci.

Plante de bame au cerinţe foarte mari faţă de elementele nutritive. Reacționează foarte bine la aplicarea îngrăşămintelor organice, de aceea, în anul de cultură, se administrează gunoi de grajd (30 t/ha). Excesul fertilizării cu azot sensibilizează plantele la boli, întârzie cultura şi recolta.

Tehnologia de cultivare a bamelor

Pentru cultura bamelor sunt indicate terenurile plane sau uşor înclinate, cu expoziţie sudică, nivelate sau cu panta cât mai uniformă, cu posibilităţi de irigare.

Ca plante premergătoare se recomandă legumele pentru bulbi, cele pentru rădăcini, legumele din grupa verzei şi verdeţurile.

Pregătirea terenului se realizează în două etape, toamna şi primăvara, şi, în mare parte, seamănă cu pregătirea terenului pentru cultura de fasole.

Toamna este desfiinţată cultura premergătoare şi se nivelează terenul. Urmează fertilizarea de bază cu 30-50 t/ha gunoi de grajd la care se adaugă 300-400 kg/ha superfosfat şi 200 kg/ha sare potasică. Se finalizează cu arătura adâncă la 28 – 30 cm, care se lasă în brazdă nelucrată.

Primăvară, terenul se menţine fără crustă şi fără buruieni până în preajma înfiinţării culturii prin lucrări uşoare de grăpat.

Înfiinţarea culturii de bame se realizează prin semănat direct în câmp. Epoca de semănat este determinată de condiţiile de temperatură şi începe din momentul când în sol, la adâncimea de 4-5 cm, se ating, constant cel puţin 15^o C.

Calendaristic, aceasta începe din decada a doua a lunii mai. Semănatul nu trebuie întârziat prea mult, căci există pericolul ca recolta să fie prea tardivă, cu deosebire în cazul culturilor succesive.

Schema de plantare prevede distanţa de circa 70 cm între rânduri, iar între plante pe rând 15-25 cm, realizându-se o densitate de 57-95 mii plante/ha. În funcție de vigoare soiului se pot distanţa mai mult plantele pe rând (30-40 cm), respectiv, și densitatea va fi mai mică (36-42 mii plante/ha).

Norma de semănat variază în limite foarte largi, între 10 şi 50 kg/ha, în funcţie de densitatea culturii, modul de pregătire a terenului, precizia maşinii de semănat ş.a.

Adâncimea optimă de încorporare a semințelor este de 3-4 cm. Răsar bamele abia după 12-15 zile.

Lucrările de îngrijire necesare culturii de bame sunt relativ simple: praşilele, rărirea, irigarea, fertilizarea fazială şi combaterea bolilor şi dăunătorilor.

Praşilele în număr de 2-4 mecanice şi 1-2 manuale, se execută în mod distinct. Prima praşilă mecanică se face înainte de răsărirea bamelor, cu grapa, transversal pe direcţia rândului. Această lucrare ajută şi la o mai uşoară răsărire a plantelor.

Următoarea praşile mecanice se realizează după răsărirea plantelor, în funcţie de nevoie şi sunt asociate cu aplicarea fertilizărilor faziale.

Praşilele manuale (1-2) sunt efectuate numai pe rând. Prima praşilă este efectuată simultan cu răritul (mai ales dacă distanţa dintre plante este mai mare) sau la circa 5-7 zile după rărit şi udat. A doua praşilă este efectuată mai ales în cazul unei îmburuienări evidente pe rând.

Răritul se efectuează după ce rândurile sunt complet încheiate şi plantele au câteva frunze. Între plante se lasă distanţe de 15-40 cm, în funcţie de vigoarea soiului, condiţiile climatice şi alte considerente. În zonele mai secetoase, între plante se lasă distanţe mai mici, în comparaţie cu zonele mai umede.

Irigarea este o lucrare obligatorie în zonele cu un climat mai uscat. Prima udare se execută după rărit, pentru a le stimula o dezvoltare mai bună a sistemului radicular.

Celelalte udări (4-5), cu norme de 350-400 m3 /ha, se aplică în funcţie de evoluţia regimul de precipitaţii şi de fenofaza plantelor.

În mod obligatoriu se va iriga în timpul înfloritului şi al legării fructelor. De regulă, din momentul înfloritului, se aplică 2-3 udări, la interval de 15 zile între ele.

Fertilizarea fazială se recomandă a fi efectuată în două reprize, folosind câte 100-150 kg/ha azotat de amoniu.

Prima fertilizare se recomandă a fi executată înainte de înflorit, iar următoarea în plină fructificare.

La fertilizarea cu azot, trebuie să ţină cont neapărat de nivelul acestui element din sol. Se recomandă ca aplicarea azotatului de amoniu să nu se facă mai târziu de începutul fazei de înflorirt, pentru a nu spori conţinutul de nitraţi din recoltă.

Dintre boli se întâlnesc ascochitoza (Ascochyta abelmoschi), făinarea (Erysiphe abelmoschi) şi pătarea cafenie (Pseudomonas hibisci), dintre care mai periculoasă este ascohitoza, care atacă şi capsulele.

Dintre dăunători, mai importanţi sunt afidele (Aphis ssp).

Recoltarea bamelor

Bamele se recoltează la maturitatea de consum sau tehnologică care corespunde momentului când capsulele au dimensiunea tipică soiului sau chiar mai mici, sunt fragede, au perişorii moi şi pereţii nefibroşi.

Capsulele, ai căror pereţi devin celulozici, nu mai sunt bune pentru consum.

Dimensiunile capsulelor la recoltare, trebuie să corespundă unui anumit mod de întrebuinţare: 1,5-4,0 cm pentru conserve în saramură, 1,5-7,0 cm pentru ghiveci şi 4,0-7,0 cm pentru consum imediat.

Recoltarea începe din a doua jumătate a lunii iulie. Lucrarea se efectuează manual, eşalonat, o dată la 2-3 zile, la începutul perioadei de recoltare şi apoi zilnic.