‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 14 noiembrie, 2024
3.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriCine blochează dezvoltarea Portului Giurgiuleşti

Cine blochează dezvoltarea Portului Giurgiuleşti

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În acest an se împlinesc 20 de ani de la startul proiectului de construcţie pe malul Dunării, în apropiere de Giurgiuleşti a unui Port şi a unui Terminal petrolier, dar şi 10 ani de la darea acestuia în funcţie şi obţinerea de către Republica Moldova a statutului de ţară maritimă.

Cu toate acestea proiectul este departe de final, ba chiar i se pun beţe în roate, ceea ce dă naştere la noi controverse.

Cum este blocată dezvoltarea Portului Giurgiuleşti

În primul rând e vorba de intenţia Guvernului, adică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi a Moldsilva de a permite construcţia unui nou port la vărsarea Prutului în Dunăre, adică în imediata apropiere de Portului Internațional Liber Giurgiulești (PILG), care ar putea crea impresia că o mare parte din actualii guvernanţi nu sunt interesaţi în dezvoltarea singurei ieşiri la mare.

‹ adv ›

Compania Danube Danube Logistics SRL, care este investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești se arată indignată şi chiar anunţă că examinează procedurile legale pe care le poate iniţia contra Guvernului.

Moldova ar putea avea un nou port cu ieşire la mare

„Am fost în mod evident surprinşi să auzim că Guvernul intenționează să aloce teren pentru construirea unui alt port. Aceasta, în timp ce Guvernul nu şi-a respectat angajamentele sale de a oferi în arendă terenuri, pentru ca Danube Logistics să dezvolte Portul Internațional Liber Giurgiulești. Pe fondul acestor evoluții neplăcute acum suntem forțați să luăm în considerare şi luarea măsurilor legale”, se arată într-un răspuns oferit pentru Mold-Street de administraţia operatorului.

Planul PILG
Planul PILG

E vorba de faptul că în loc de 120 de hectare, cât prevede Acordul de investiţii cu Guvernul Republicii Moldova, suprafaţa Portului de abia a ajuns la 55 de hectare. Însăşi Danube nu poate cumpăra terenuri pentru că Legea cu privire la Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti prevede că „terenul aflat în hotarele teritoriului Portului Internaţional este proprietate a statului”.

Acordul de investiţii Cu privire la Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti dintre Guvernul Republicii Moldova şi Azpetrol SRL, Azertrans SRL, Azpetrol Rafinery SRL (redenumite în Bemol Retail, Danube Logistics şi Bemol Refinary n.r.) a fost semnat la Chişinău pe 29 decembrie 2004.

Investitorul şi promisiunile Guvernului

Administraţia Danube susţine că a adresat în repetate rânduri scrisori, dar guvernele ce s-au perindat nu au reuşit să rezolve problema.

„Diferite guverne au început procesul de expropriere a terenurilor private adiacente teritoriului nostru, care a fost de fiecare dată oprit imediat ce se aproiau noi alegeri. Posibila alternativă de a transfera terenurile adiacente deținute de Moldsilva la Danube Logistics, a fost refuzată în mod repetat de funcționari guvernamentali, care au susţinut că acest teritoriu nu este disponibil pentru construcții”, susţin managerii Danube.

‹ adv ›

Vladimir Crivciun, şeful Secției politici de atragere a investițiilor din cadrul Ministerului Economiei susţine că instituţia pe care o repezintă a ajutat în permanenţă la rezolvarea problemelor ce apăreau la dezvoltarea proiectului.

„A fost construită până la Port o reţea electrică de tensiune înaltă. La fel s-a construit calea ferată şi un gazoduct, S-au întreprins şi alte măsuri. Cât despre terenurile adiacente necesare pentru extinderea Portului, apoi acolo sunt multe litigii cu proprietarii. În plus mulţi dintre proprietari sunt plecaţi peste hotare şi nu putem lua legătura cu ei pentru a identifica o soluţie”, a precizat oficialul.

Evolutii investitii PILG
Evolutii investitii PILG

Investiţiile au ajuns la 63,7 milioane de dolari: mec.gov.md

Crivciun susţine că autorităţile îşi respectă angajamentele şi spune că luând în considerare importanţa acestui proiect investiţional pentru economia ţării, Ministerul Economiei va continua să acorde suportul necesar Portului Internațional pentru atingerea obiectivelor stabilite în Acordul de investiţii cu privire la Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti.

Lipsa spaţiului nu permite construcţia rafinăriei

Pe de altă parte adminsitraţia Danube Logistics, consideră că încălcarea de către Guvern a Acordului de investiții a cauzat daune substanțiale companiei şi „a împiedicat realizarea cel puţin a unui mare proiect de investiții”.

‹ adv ›

Or, în conformitate cu Acordul de investiții compania Bemol Refinary era obligată să construiască o rafinărie din cadrul Portului. În acelaşi timp Danube Logistics a fost obligată să plătească datoria de circa 25 de milioane de dolari a Guvernului pentru terminalul petrolier parțial construit de Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare şi Terminal SA, şi să investească în finalizarea terminalului petrolier.

„În timp ce Danube Logistics şi-a îndeplinit angajamentele, Bemol a fost împiedicată să construiască rafinăria ca urmare a faptului că Guvernul nu a reuşit să rezolve chestiunea terenurilor pentru amplasare. În consecinţă Danube Logistics s-a ales cu un terminal petrolier puțin folosit”, susţin cei de la Danube.

Iniţial se preconiza că prin terminalul petrolier vor fi transbordate până la două milioane tone de petrol şi produse petroliere. În anul 2015 s-a ajuns la o cantitate de circa 280.000 tone, ceea ce este mai puţin de 15% din capacitatea planificată.

Marfuri tranbordate Port Giurgiulesti mec_gov_md

În afară de Bemol Refinary şi Bemol Retail s-a pomenit cu probleme la realizarea planului de investiţii. Astfel compania se angajase să construiască o reţea de 50 de benzinării moderne. Deşi autorităţile centrale au indicat terenurile unde urmează a fi construite benzinării, investitorii şi aici se confruntă cu probleme şi au ajuns şi în mijlocul unui scandal politic.

Războiul politic loveşte în investitori

Astfel chiar dacă a obţinut toate aprobările de la toate autorităţile şi are şi documentele necesare, construcţia a unor benzinării Bemol Retail în capitală a fost sistată ca urmare a conflictului dintre Primarul general şi Consiliul Municipal.

Curios este că Primarul Dorin Chirtoacă a tergiversat timp de câteva luni semnarea Certificatului de Urbanism la construcţia a două benzinării Bemol, după care a emis documentul în prezenţa consilierilor, ceea ce nu a făcut în trecut.

Gestul a avut ca efect o reacţie negativă din partea consilierilor din opoziţie, care pe 18 februarie 2016 au inclus în Decizia cu privire la declararea unui moratoriu privind proiectarea și construcţia stațiilor PECO în orașul Chișinău şi terenurile alocate societății Bemol Retail încă din anul 2005.

Compania Bemol a calificat ca nejustificată decizia Consiliului şi a susţinut că moratoriul dat contravine legislației şi încalcă un şir de drepturi investiţionale ale societăţii.

„Lucrările de construcție se desfășoară în mod absolut legal și strict în baza documentelor permisive prevăzute de legislația în vigoare. Totodata, întrucît în ultima perioadă societatea Bemol Retail a fost supusă diferitelor presiuni, manipulări și chiar atentate la dreptul său de proprietate și reputație, îndemnăm toate părțile implicate la respectarea ordinii de drept”, se menţiona într-un comunicat al Bemol Retail.

Subvenţii vs investiţii

Paradoxul situaţiei este că Guvernul a oferit societății Bemol Retail subsidii substanțiale, în formă de scutire de la plata taxei pe valoarea adaugată, pentru o perioadă de 8 ani în vederea susținerii dezvoltării Portului Internațional Liber Giurgiulești de către Danube Logistics, construcției în cadrul PILG a unei rafinării de către Bemol Refinery și dezvoltării unei rețele naționale de stații de alimentare cu combustibil.

Astfel pe deoparte Guvernul a oferit subsidii substanțiale pentru construcția unei rafinării, dar totodată Executivul a fost cel care a împiedicat construcția rafinăriei prin tergiversarea oferirii în locațiune a terenului restant de 65 hectare către Danube Logistics.

De notat că în pofida acestor probleme Portul Internaţional Giurgiuleşti a devenit deja o poartă maritimă a Republicii Moldova şi un nod important pentru importul şi exportul de mărfuri. În anul 2015 volumul comerţului angro realizat în Portul Internaţional a constituit 4,9 miliarde de lei sau de 1,2 ori mai mult decât în anul 2014

Via Mold-Street

‹ adv ›
‹ adv ›spot_img
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›