‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
3.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleColegiul Agroindustrial din Ungheni - dotat cu utilaje performante cu suportul UE

Colegiul Agroindustrial din Ungheni – dotat cu utilaje performante cu suportul UE

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Unul din sectoarele de suport ale Uniunii Europene este domeniul agricol și contribuția la îmbunătățireaa  nivelului de trai al cetățenilor din mediul rural, în special educația în sectorul agricol – un sector cheie al economiei Republicii Moldova.

Colegiul Agroindustrial din Ungheni  (CAI Ungheni) este unul dintre beneficiarii asistenței UE în acest sens, în cadrul programului „Dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova” („DevRAM”), implementat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare în parteneriat cu Centrul Educaţional PRO DIDACTICA și Donau Soja.

CAI Ungheni a fost cea de-a doua instituție vizitată în cadrul campaniei „UE pentru Moldova Rurală”, pentru a discuta despre dezvoltarea și modernizarea instituției de învățământ cu suportul oferit de Uniunea Europeană.

‹ adv ›

Colegiul Agroindustrial din Ungheni este o instituție de învățământ care pregătește specialiști în domeniul agriculturii și alte ramuri ale economiei naționale.

Cu suportul UE, instituția a beneficiat de echipamente și dotări importante în procesul de instruire a elevilor. În cadrul proiectului „DevRAM” a fost procurată o stropitoare și o semănătoare, iar în cadrul proiectului „Livada Moldovei” colegiul este dotat cu o seră hidroponică de 320 de metri pătrați.

„În cadrul proiectului DevRAM am obținut un grant de 150 de mii de lei, cu care am schimbat baza tehnico-materială a instituției: a fost procurată o semănătoare cu precizie și o stropitoare cu o capacitate de 800 de litri. Aceste utilaje le folosim pentru terenurile pe care le deține colegiul, circa 50 de hectare. Anul trecut și anul acesta a fost semănată floarea soarelui, cu stropitoarea a fost stropită atât floarea soarelui, cât și grâul”, a relatat Ion Oboroc, directorul CAI Ungheni.

Astfel, 200 de elevi care își fac studiile la specialitățile „Agronomie” și „Mecanică agricolă” pot să-și dezvolte abilitățile practice de semănare și întreținere a plantelor, de mânuire a echipamentelor performante.

‹ adv ›

De asemenea, laboratorul instituției a fost echipat, cu suportul UE, cu cele necesare.

„Ținând cont că avem 6 specialități variate, laboratorul nostru tehno-chimic a fost dotat în așa fel, încât fiecare elev de la orice specialitate să poată să vină să efectueze diferite lucrări practice. Laboratorul a fost dotat cu tehnică de apreciere a produselor agroalimentare, microscoape cu precizie înaltă, inclusiv o linie performantă de determinare cantitativă și calitativă a glutenului din făină. Elevii au posibilitate, cu ajutorul acestei linii, să studieze nu doar teoretic, ci și practic, cum decurge procesul, cum arată glutenul, cum se determină el, care este calitatea lui”, explică Galina Mușchei, profesor în cadrul instituției.

Utilitatea echipamentelor este confirmată și de elevi. 

„Aceste utilaje ne sunt de ajutor pentru că ne permit să ne aprofundăm cunoștințele în sectorul agroalimentar, iar ulterior ne vor ajuta să ne încadrăm în piața muncii, la un nivel mai înalt”, spune Dan, elev la specialitatea merceologie.

De asemenea, în cadrul proiectului, profesorii colegiului au fost implicați în procesul de coordonare a conținutului noului curriculum modular Agricultura ecologică, care va avea un rol determinant în formarea elevilor la specialitățile Mecanica Agricolă, Agronomie și Tehnologia alimentară, dar și a noului curriculum Standarde de calitate.

‹ adv ›

Cadrele didactice au participat la traininguri, sesiuni și ateliere în ceea ce privește standardele de calitate, sistemele de certificare în sectorul agroalimentar, inclusiv agricultura organică.

„A fost pus accentul pe planificare strategică, managementul participativ, utilizarea instrumentelor moderne în instruire, managementul resurselor umane, TIC și altele”, spune Ion Oboroc.

De altfel, doi profesori au participat la vizite de studiu în România, iar de curând ce situația pandemică va permite, va fi organizat și un schimb de experiență pentru elevi, mai spune directorul colegiului.

​​​​​În cadrul proiectului a fost desfășurat primul curs de formare continuă a adulților – Agricultura benefică mediului, care a avut drept beneficiari reprezentanți ai unor gospodării țărănești, societăți cu răspundere limitată și comerciale din raioanele Ungheni, Drochia şi Nisporeni, precum şi cadre didactice din instituție. 

Vizita din 20 mai la Colegiul Agroindustrial din Ungheni, este organizată în cadrul campaniei „UE pentru Moldova Rurală”, campanie menită să reflecte rezultatele și schimbările realizate în zonele rurale, precum și să prezinte oportunitățile curente oferite de către Uniunea Europeană pentru dezvoltarea localităților rurale din Republica Moldova.

Aceasta este cea de-a doua instituție vizitată, în cadrul unei serii de vizite organizate la patru instituții de învățământ profesional tehnic care au beneficiat de suportul Uniunii Europene în ultimii ani.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›