‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 13 decembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriConflictul legat de controlul asupra Portului Giurgiuleşti continuă: Danube Logistics acuză Bemol de abuzuri...

Conflictul legat de controlul asupra Portului Giurgiuleşti continuă: Danube Logistics acuză Bemol de abuzuri juridice și atac raider

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Investitorul general și operatorul Portului Giurgiulești acuză compania Bemol de atac raider, cu scopul de a prelua controlul asupra Portului Internațional Liber Giurgiuleși.

Potrivit ÎCS Danube Logistics SRL, Bemol ar fi inițiat mai multe proceduri de executare, care ar fi fost facilitate de unii actori din sistemul judiciar.

Potrivit sursei, aceste acțiuni au fost iniţiate sub pretextul executării unei hotărâri judecătorești într-un litigiu la care DL şi DLH nu au participat niciodată, transmite IPN.

‹ adv ›

Potrivit sursei, această tentativă de a priva societatea-mamă olandeză DLH şi BERD de interesele lor în Republica Moldova generează îngrijorări semnificative referitor la protecția proprietății investitorilor legitimi în economia moldovenească şi la riscul de pierdere a proprietății acestora, sub pretextul executării unei hotărâri judecătoreşti, care nu îi vizează pe aceşti investitori şi nici activele lor, transmite IPN cu referire la un comunicat emis de ÎCS Danube Logistics SRL.

„O luptă de cinci ani împotriva procedurilor de executare nejustificate, îndreptate spre preluarea controlului asupra operatorului portuar din Moldova.

Unii executori judecătorești și chiar anumiți judecători din Moldova afirmă că bunurile deținute legal de persoane neimplicate în procesul judiciar, de asemenea, pot fi sechestrate și preluate.

Această interpretare juridică inacceptabilă, care nu are nicio bază în legislația moldovenească, se fondează doar pe faptul că debitorul a fost indicat anterior drept beneficiar efectiv al companiei urmărite.

Peste zece judecători, care au examinat aceste cauze au respins această idee ca nefondată în sistemul juridic moldovenesc”, se arată în comunicatul emis de ÎCS Danube Logistics SRL, publicat pe Infotag.

La rândul său, într-o declarație pentru realitatea.md, compania BEMOL a menționat că, pe lângă decizia definitivă, aflată în curs de executare, au fost inițiate mai multe dosare penale privind însușirea bunurilor străine, spălarea de bani, producerea și folosirea de documente false, falsul în acte publice și abuzul de putere comise de către persoane cu funcții de răspundere.

În cadrul acestor dosare penale, Bemol este recunoscut drept parte vătămată.

„Drept urmare a hotărârii definitive a instanței de judecată, au fost emise titlurile executorii, pe baza cărora executorul efectuează acțiuni de executare.

Executarea unei hotărâri judecătorești definitive este o obligație a statului, prevăzută de Constituția Republicii Moldova: Respectarea sentințelor și a altor hotărâri judecătorești, care au intrat în vigoare, precum și asistența instanțelor judecătorești pe parcursul procesului judiciar, în executarea sentințelor și a altor hotărâri judecătorești, care au intrat în vigoare sunt obligatorii.

În loc să respecte și să execute hotărârea definitivă a instanței, grupul Danube și stăpânii săi, condamnați pentru fraudă, se eschivează de la executare în toate modalitățile posibile, recurgând la diverse acțiuni ilegale cu unicul scop – de a-și realiza speranțele arogante de a transfera responsabilitatea către stat”, este replica companiei Bemol.

‹ adv ›

Amintim că scandalul dintre părțile vizate a pornit în 2014. Atunci, la cererea unei companii olandeze şi a firmei Bemol au fost iniţiate câteva procese privind înstrăinarea companiei Danube, iar după decizia Curţii de Apel din noiembrie 2014 a fost pus sechestru pe bunurile mobile ale companiei Danube Logistics, valoarea cărora depășește 160 de milioane de lei.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›