sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
12.2 C
Chișinău
HomepageAgroEcoControlul buruienilor la culturile de câmp în agricultura eco

Controlul buruienilor la culturile de câmp în agricultura eco

Recomandate

Buruienile produc pagube enorme, atât de ordin cantitativ, cât şi calitativ: reduc calitatea recoltei, a laptelui, impurifică lâna sau blana animalelor, unele pot fi toxice pentru om şi animale sau produc stări alergice.

Astfel, sunt unul din factorii ce influențează negativ practic orice activitate agricolă.

Practicile aplicate în agricultura ecologică sunt deosebite, ce nu produc daune plantei, solului și, în general, mediului, dar stimulează dezvoltarea microorganismelor.

Satisfacerea nevoilor lor în elemente nutritive şi condiţii bune pentru viaţă este nu mai puţin importantă decât crearea condiţiilor satisfăcătoare de viaţă pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor.

De aceea, este important nu doar să evităm dezvoltarea buruienilor, ci și să asigurăm un mediu favorabil pentru dezvoltarea microorganismelor.

Metodele ce permit prevenirea dezvoltării buruienilor:

  • Evitarea compactării solului – pierderile anuale de materie organică din sol trebuie compensate, iar numărul trecerilor utilajelor agricole grele pe sol trebuie redus. Astfel, producătorii trebuie să opteze pentru combinatoare, ce permit efectuarea mai multor lucrări concomitent;
  • Fertilizarea organică a solului trebuie făcută doar cu gunoi de grajd bine fermentat. Prin creşterea temperaturii în timpul fermentării, la 50-70 grade°C, este distrusă facultatea germinativă a seminţelor de buruieni;
  • Este necesară menținerea fertilității solului – pe solurile cu un nivel sporit de fertilitate, diferența de producție produsă de prezența buruienilor este mult mai mică. Totodată, impactul negativ al buruienilor se manifestă în prima 1/3 perioadă de vegetație, deci, în acest moment trebuie făcute prașile;
  • Este recomandată condiționarea (curățirea, sortarea) semințelor înainte de semănat. Astfel, seminţele care vor fi folosite la semănat trebuie curăţite cu selectoare, trioare, vânturători, pentru a îndepărta seminţele de buruieni şi alte resturi;
  • Este foarte importantă pregătirea semănătorii înainte de însămânțarea câmpurilor, pentru a nu avea pe sol porțiuni ce nu au fost semănate sau rânduri formate incorect. Nu trebuie să fie tuburi de semănătoare înfundate, rândurile lipsă sunt puternic îmburuienite, mai ales la cerealele păioase;
  •  La prăşitul manual sau mecanic trebuie urmărit să nu rămână rânduri sau porţiuni neprăşite;

Citește despre Pagubele produse de buruieni. Cum afectează recolta.

Alte detalii importante pentru gestionarea buruienilor găsiți în următorul infografic:

Alte detalii despre controlul buruienilor în agricultura ecologică aflați în următorul video:

(!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o poți adresa pe adresa de email [email protected] sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco. Săptămânal, răspundem la întrebările relevante împreună cu experții din domeniu. Răspunsurile le puteți găsi mai jos, dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.

Video

Citește și ›

AgroEco

Alătură-te pe Viber grupului producătorilor și pasionaților de agricultură organică din Moldova!

AgroEco