‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 20 decembrie, 2024
4.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriCultivarea usturoiului - tehnologie, cerințe specifice

Cultivarea usturoiului – tehnologie, cerințe specifice

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Usturoiul este o cultură profitabilă, dacă este cultivat conform recomandărilor specialiștilor. Acesta este mai rezistent la frig ca ceapa şi se poate planta în câmp, din
toamnă.

Bulbii încep activitatea la 3-4°C şi, dacă sunt bine înrădăcinaţi, pot rezista la gerurile iernii de până la -25°C.

Păstrarea bulbilor de usturoi în timpul iernii la temperaturi mai mari de 20°C, duce la prelungirea vegetaţiei şi la obţinerea bulbilor nemultiplicaţi. Aceleaşi efecte le are şi plantarea târzie de primăvară, indiferent de condiţiile de
păstrare.

‹ adv ›

Cele mai mari producții se obțin pe solele însorite. Faţă de umiditate are cerinţe mai mici ca ceapa sau prazul.

Soluri recomandate pentru cultura usturoiului

Terenuri plane, uşor înclinate, permeabile; soluri aluvionare uşoare, libere de nematozi, cu fertilitate ridicată.

Premergători buni pentru usturoi

Cele mai bune culturi premergătoare sunt culturile care se recoltează devreme: dovleacul, castravetele, varza timpurie, cerealele spicoase.

‹ adv ›

În asolament, usturoiul poate reveni numai peste 3-4 ani.

Citește aici și despre Usturoiul ce nu dezvoltă tulpini florifere. Cultivare.

Lucrarea solului la plantarea usturoiului

După recoltarea culturii premergătoare se execută discuirea
la adâncimea de 8-10 cm, iar peste două săptămâni, după ce o parte din buruieni au răsărit, solul se afânează la adâncimea de 27-30 cm.

‹ adv ›

Ulterior, se face nivelarea sectorului cu ajutorul nivelatorului.

Îngrășăminte recomandate la cultura usturoiului

!Înainte de a adminstra anumite îngrășăminte, este recomandat de a realiza analiza solului.

Printre recomandări generale, se numără: administrarea a 200 kg/ha de salpetru amoniacal, 200-300 kg/ha superfosfat, 150 kg/ha sare potasică, şi încorporarea îngrăşămintelor în sol prin cizelare la adâncimea de 12-15 cm.

Pe măsura creşterii buruienilor, câmpul se lucrează după
sistemul de semiogor. Toamna, înainte de plantare, se face
cultivaţia terenului la adâncimea de 7-8 cm.

Cum se pregătește usturoiul pentru plantat

Pentru plantare se folosesc trei feluri de material săditor:
căţei, bulbile şi arpagic, căpătat din creşterea bulbililor. Prin căţei usturoiul se cultivă în calitate de cultură anuală,
prin bulbile – ca plantă de doi sau trei ani.

În primul an, din bulbile se obţin căpăţâni întregi, nu prea
mari, asemănătoare cu arpagicul, nedesfăcute în căţei aparte. Doar în cel de-al doilea an din ele cresc bulbi normal
dezvoltaţi, ce pot fi uşor separaţi în căţei aparte.

Înainte de semănat, bulbii se desfac în căţei, folosind în acest scop o maşină specială. Ulterior, căţeii se calibrează în trei fracţii: măşcată 12-16 mm, (5-9 g), medie 10-12 mm (4,9-2,1 g) şi măruntă 6-10 m (0,5-2,0 g).

Cel mai bun material pentru sădit se consideră căţeii măşcaţi şi de mărime mijlocie. Materialul săditor trebuie să fie sănătos, liber de boli.

Plantarea usturoiului

Înainte de semănat, materialul săditor se tratează cu soluţie de sulfat de cupru (piatră vânătă) de 1%. Rezultate bune se obţin şi la înmuierea căţeilor pentru 24 de ore în soluţie slabă de permanganat de potasiu.

Plantarea pe suprafeţe mari se face cu semănătoarea SLN-8A, iar pe suprafeţe mici se plantează manual. Termenul optim de plantat al usturoiului este toamna în luna octombrie, inclusiv a soiurilor de primăvară.

La săditul de primăvară recoltele scad cu 25-30%. Adâncimea de încorporare a căţeilor în sol este de 5-6 cm, norma de însămânţare depinde de dimensiunile căţeilor, oscilând între 0,8-1 t/ha.

Semănatul se face în benzi cu distanţa între ele de 50 cm, între rânduri – de 20 cm şi între căţei pe rând de 5-6 cm, asigurând o densitate de 500 mii plante la 1 ha.

Află aici despre Îngălbenirea frunzelor la usturoi – 7 cauze și tratament.

La greutatea medie a căpăţânii de 20-25 g recoltele alcătuiesc cel puţin 10 tone/ha.

După semănat solul se tăvălugeşte cu ajutorul tăvălugilor grei, şi, dacă e necesar, se erbicidează cu Stomp 330 EC câte 3-4 l/ha prin stropirea solului până la răsărirea plantelor.

Lucrările de întreținere la usturoi

Faza de creştere a bulbului la soiurile ce formează tulpini florifere coincide cu faza de creştere a acestei tulpini. Pentru formarea tulpinii florifere şi a bulbului se cheltuie o mare cantitate de substanţe.

Atunci când nu este scopul de a căpăta material semincer, adică bulbile, tulpinile florifere se înlătură chiar de la începutul apariţiei lor.

Operaţia contribuie la sporirea recoltelor cu 50%. Procesul de înlăturare a tulpinilor florifere poate fi mecanizat, folosind cositoarea KNF-1,6.

Recoltarea usturoiului

Drept semne de maturizare a usturoiului serveşte îngălbenirea în masă a frunzelor şi aplecarea lor la pământ. Nu se întârzie cu strânsul roadei, deoarece căpăţânile încep să se desfacă în căţei aparte, ceea ce duce la pierderi mari de recoltă.

Frunzele şi tulpinile de usturoi se cosesc cu cositoarea KIR-1,5 la înălţimea de 5 cm şi se scot de pe câmp. Apoi, căpăţânile se sapă cu maşina de scos ceapă LKG-1,4 sau cu maşină specială pentru recoltarea usturoiului – MUK-1,4.

Sursă: Legumicultura generală.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›