Culturile de acoperire, numite în ultima perioadă de către amatori și covoare vegetale, devin un subiect de interes tot mai mare pentru agricultori, în special pentru cei orientați să-și optimizeze tehnologia de întreținere a solului, orientați spre agricultura conservativă.
Covoarele vegetale pot fi înființate în diferite perioade ale anului, iar fiecare specie are propriile particularități, avantaje și dezavantaje.
Majoritatea agricultorilor se orientează după experiența fermierilor din SUA – pioneri în implementarea diferitor verigi ale sistemului No-till. Și, chiar dacă sunt în căutarea culturii perfecte pentru a fi utilizată în calitate de cultură de acoperire, rezultatele nu ne duc spre un singur răspuns corect.
De ce se întâmplă acest lucru? Totul este cât se poate de simplu, fiecare specie are cerințe specifice față de umiditate, temperatură, iar aici se mai adaugă condițiile variabile ale diferitor ani de cultivare, particularitățile solului și asolamentului.
Respectiv, o specie-cultură de acoperire ideală ce poate fi utilizată în fiecare an cu succes nu există, acestea trebuie alternate, iar din experiența majorității fermierilor locali, cât și evident am tras cu ochiul peste rezultatele celor din SUA, putem concluziona că unele dintre cele mai avantajoase ar fi amestecurile de culturi de acoperire.
Acest lucru este explicat prin faptul că, chiar dacă nu avem condiții bune pentru dezvoltarea unei specii, avem șanse să obținem masa vegetală necesară cel puțin de la celelalte, cu cerințe relativ diferite.
Principalul scop al unei culturi de acoperire verzi este de a produce cât mai multă biomasă. De aceea, când o plantă se folosește ca și cultură de acoperire verde, și nu pentru a recolta sămânță, norma de semănat este în general crescută cu 20-40%.
Important este să menționăm din start faptul că speciile incluse în amestecurile de culturi de acoperire se aleg în funcție de necesități.
Totuși, gama culturilor ce pot fi utilizate în calitate de culturi de acoperire este extrem de variată, incluzând sute de specii, de aceea și e recomandată testarea pe loturile proprii a mai multor, pentru a o găsi pe cea potrivită.
În continuare, prezentăm o scurtă caracteristică a unor culturi de acoperire și amestecurile pretabile:
Sulfină galbenă – acest tip de sulfină, potrivit diferitor autori, poate genera până la 90 kg de azot, dar durează 1-1,5 ani pentru a forma rădăcini bune. Speciile de sulfină pot fi cultivate în amestec cu cerealele păioase, cu trifoiul roșu.
Măzăriche – această cultură de acoperire, lăsată peste iarnă, poate produce până la 200 de kilograme de azot la hectar. Nu este recomandată pe terenurile fără o bună drenare. Poate fi cultivată în amestec cu cerealele păioase, cu mazărea, cu hrișca, cu trifoiul încarnat.
Trifoi încarnat – specie leguminoasă anuală de primăvară sau de toamnă. Asigură solul cu azot, restabilirea solului, prevenirea eroziunii. Poate fi cultivat în amestec cu secara de toamnă și cu alte cereale, cu măzărichea, cu raigras anual, cu trifoiul roșu.
Hrișca – este singura cultură cunoscută care este capabilă să mobilizeze fosforul. În condițiile din SUA, unde au fost realizate testări de către fermieri, cultura a majorat cantitățile de fosfor disponibil în sol cu 9-12 kg/ha.
Poate fi cultivată în amestec cu hibridul de sorg х iarba de Sudan.
Hibrid sorg х iarba de Sudan (Sorghum bicolor х S. bicolor var. sudanese), planta graminee anuală. Beneficiile cultivării: restabilirea solului, suprimarea buruienilor și a nematozilor, afânarea stratului subarabil.
Secara – poate fi însămânțată cu raigras anual, unele studii indicând faptul că, cu cât secara a fost însămânțată mai devreme, cu atât crește mai bine și cu atât rezultatele controlului buruienilor și transferului de nutrienți către straturile de suprafață ale solului sunt mai bune.
Poate fi cultivată în amestec cu leguminoasele, cu ierburile graminee sau cu alte culturi cerealiere.
Crucifere (Vărzoase, Ridiche) – mulți seamănă vărzoase în calitate de „cultură capcană” pentru a colecta azot, fosfor și potasiu. Sistemul radicular adânc pătrunde în sol, mobilizând elementele și contribuie la reducerea nematozilor caracteristici soiei.
Cele mai populare crucifere sunt: Muștarul alb (Sinapis alba), muștar brun (Brassica juncea); Ridichea (Raphanus sativus), Napi (Brassica rapa L. var. rapa (L.) Th ell), Rapiţa (Brassica napus, Brassica rapa).
Cruciferele pot fi combinate cu cu cerealele păioase sau cu trifoiul încarnat.
Amestecurile de culturi de acoperire create pot include până și 8 sau 10 specii, însă să nu uităm de necesitatea adaptării semănătorii la însămânțarea acestora.
Important! Dacă sunteți începător, mai întâi încercați să cultivați câte o cultură de acoperire pe suprafețe restrânse pentru a testa potențialul acesteia, apoi optați pentru combinații mai complexe, în funcție de problemele cu care vă confruntați.
În continuare, prezentăm câteva amestecuri simple, formate din două-trei culturi pe care le puteți testa pe propriile câmpuri:
Totodată, în funcție de tipul solului sau problemelor cu care vă confruntați, pot fi alese amestecurile:
Important! Aceste amestecuri au fost selectate de către specialiști, însă este recomandată testarea pe propriile câmpuri a eficienței fiecărei culturi și crearea amestecurilor individuale.
În perioadele secetoase, există riscul răsăririi slabe a culturilor de acoperire. Astfel, la posibilitate, este recomandată irigarea la înființare.
Detalii despre când se seamănă, nimicesc/încorporează în sol culturile de acoperire – pe acest link.
