Uscarea totală sau parțială (ramuri, lăstari) a pomilor este un fenomen ce poate fi întâlnit atât în perioada imediat după plantare, cât și în perioadele în care pomii cresc, se află pe rod sau în declin fiziologic.
Cauzele uscării pomilor pot fi mai multe, la fel și simptomele sau semnele înainte de apariția fenomenului. Uneori, se întâmplă să identificăm doar vârfuri ale lăstarilor sau ramuri uscate la pomi, iar alteori se întâmplă ca întregul pom să se usuce foarte rapid.
În continuare, vom discuta despre principalele motive ale uscării pomilor și vom indica unele măsuri de prevenire sau combatere a problemei.
De ce se usucă pomii recent plantați
De cele mai multe ori, uscarea pomilor recent plantați este asociată cu materialul săditor de proastă calitate sau cu alegerea unui termen incorect de plantare sau plantarea incorectă. Pomii tineri se pot usca, deoarece sistemul radicular a fost puternic deshidratat și, după plantare, nu a reușit să ofere plantei suficientă umiditate și nutriție.
În plus, diferite zone climatice au propriile recomandări ce țin de perioadele optime de plantare și soiurile pretabile. În general, se recomandă alegerea unui soi aclimatizat, recomandat pentru zona în care acesta va fi plantat. În acest caz, pot fi evitate mai multe probleme (dezvoltarea unor boli sau trecerea ușoară peste perioadele de stres, cum ar fi înghețul din timpul iernii).
Pentru a evita problemele legate de calitatea materialului săditor, optați pentru pepiniere certificate, recomandate. Nu este recomandată achiziționarea pomilor din locuri neautorizate sau pomi ce sunt vânduți cu rădăcinile dezgolite sa rănite.
Citiți mai multe despre Cum alegem și cumpărăm pomi buni pentru plantare – 4 reguli.
Uneori, pomii achiziționați sunt în stare excelentă, dar noi înșine afectăm materialul săditor în timpul transportării sau depozitarii necorespunzătoare. În acest caz, pomii puternic deshidratați nu prind bine rădăcini și se usucă.
În plus, uneori, pomii achiziționați pot fi afectați de diferite patologii „ascunse”, care pe măsura creșterii se manifestă prin diferite simptome, iar apoi duc la uscarea pomilor. Prin urmare, atunci când cumpărați pomi, trebuie să examinați cu atenție sistemul lor radicular și, dacă pe el se găsesc pete negre sau zone putrezite, refuzați să îi cumpărați.
Aceleași recomandări sunt valabile dacă observați pe pomi anumite simptome ce nu sunt caracteristice.
În plus, oferiți o mare atenție plantării corecte. Pomii ale căror rădăcini au fost înfășurate în jurul axei lor atunci când au fost plantați, se pot usca și ei în timp. Rădăcinile trebuie distribuite uniform în groapa de plantare, nu este recomandat să se adauge lângă acestea îngrășăminte chimice la plantare, altfel putem împiedica absorbția apei și nutrienților.
Nu adânciți prea mult sau plantați prea superficial pomii. Orientați-vă după punctul de altoire al acestora:
Citiți mai multe despre Cum pregătim pomii de plantare pentru o prindere bună – 2 lucrări importante.
La plantarea pomilor deja formați, aceștia se pot usca din cauza unei discrepanțe între dimensiunile sistemului radicular și ale coroanei. Prin urmare, în pepiniere, sistemul radicular este special format în echilibru cu coroana. Când replantați un pom mai mare, ramurile trebuie scurtate, deoarece sistemul radicular ar putea să nu facă față sarcinilor care îi sunt atribuite.
Uneori, pomii mor din cauza deteriorării profunde a scoarței lor. De exemplu, atunci când lucrați cu o freză. În plus, rozătoarele, adică șoarecii si iepurii de câmp – pot, de asemenea, deteriora scoarța pomilor tineri. Acest lucru se întâmplă, de obicei, iarna.
V-ar putea fi util și articolul Citiți mai multe despre Combaterea rozătoarelor la pomi în livezi: metode și sfaturi.
Cauzele uscării pomilor maturi
Cauze ale uscării pomilor maturi pot fi mai multe. Unele dintre ele provoacă uscarea cronică a ramurilor, iar altele duc la moartea rapidă a întregului pom. Printre cauzele care nu sunt provocate de boli se numără următoarele:
Înghețul
Una dintre cele mai frecvente cauze de uscare a ramurilor este înghețul din timpul iernii. Temperaturile scăzute dăunează vârfurilor slab lignificate ale ramurilor tinere, așa că, primăvara, mugurii de pe ele nu se trezesc și nu încep să crească.
Temperaturile scăzute sau devierile bruște pot afecta pomul. Ca urmare, pe ramurile de schelet și pe trunchi pot apărea crăpături provocate de îngheț.
Deteriorările apar și în timpul fluctuațiilor bruște ale temperaturilor zilnice la sfârșitul iernii și la începutul primăverii – când scoarța este încălzită de soarele din timpul zilei, atunci ea se dezgheață și îngheață din nou noaptea. În acest caz, pe laturile de sud-vest și de sud ale trunchiului se formează crăpături de formă neregulată.
Motiv din care, se recomandă vopsirea pomilor cu vopsea specială albă pentru a reduce din efectele razelor soarelui.
Primăvara, mugurii unui pom afectat de îngheț înfloresc cu întârziere. Vara, se observă o creștere slabă și uscarea lăstarilor. Până la sfârșitul verii, coaja poate crăpa și cădea, iar lemnul trebuie protejat. În plus, se poate întâmpla ca sistemul radicular al pomilor să fie afectat de îngheț. În acest caz, pomul se usucă, de obicei, la începutul verii.
Nivelul ridicat al apelor freatice
În acest caz, uscarea coroanei începe de sus, de la vârfurile lăstarilor, iar pomii cu portaltoi sensibili sunt primii afectați. În acest caz, în primii câțiva ani, pomii se pot dezvolta normal și atunci când sistemul lor radicular ajunge la nivelul apei freatice, unele dintre rădăcini, care se confruntă cu insuficiență de oxigen încep să moară.
De asemenea, se întâmplă ca nivelul apelor freatice să crească după ce se efectuează lucrări de irigare în apropiere. Atunci pot fi afectați și mai pomii bătrâni, bine dezvoltați.
În general, pentru o bună dezvoltare a pomilor se recomandă teren cu sol fertil, adânc (0,8-1m), cu adâncimea apelor freatice mai mare de 2 m pentru pomii altoiți pe portaltoi generativ și 1,5-2 m pentru pomii altoiți pe portaltoi vegetativ.
Salinitatea solului
Frecvent, acest fenomen se produce din cauza udărilor cu apă necalitativă, la pomii sensibili la excesul de săruri. În acest caz, cauza stagnării creșterii pomilor, sau uscării rădăcinilor este excesul de săruri. Uscarea coroanei începe, ca și în cazul unui nivel ridicat al apei freatice, de sus.
Daune produse de dăunători
Adesea, cauza uscării ramurilor și declinul sau chiar uscarea pomilor tineri și chiar a pomilor maturi sunt dăunătorii. Pătrunzând în interior, se hrănesc cu lemnul acestuia, perturbând circuitul normal de nutrienți. Și există destul de mulți astfel de dăunători.
De cele mai multe ori, dăunătorii dăunează pomilor deja slăbiți de alte probleme.
Citiți mai multe despre Cine distruge pomii din interior sau top 8 dăunători ai trunchiului, ramurilor.
Condiții de creștere necorespunzătoare
Se întâmplă ca pomii să se usuce din cauza solului necorespunzător. Pomii nu suportă soluri prea umede, grele, cu apa stagnantă. În plus, pot stagna în creștere sau chiar să se usuce pomii din lipsă de nutriție, care apare, de exemplu, pe solurile calcaroase în perioadele de ploi prelungite.
Se mai pot usca din lipsă de umiditate sau inundații prelungite.
Pomii sunt afectați adesea când nivelul solului se schimbă, această situație apare în timpul replantării sau îmbunătățirii unei parcele, unde încercați să păstrați pomii maturi. Cu toate acestea, modificarea nivelului solului – adăugarea unui nou strat de sol sau îndepărtarea unuia existent pentru a nivela suprafața – poate deprima pomii, ducând la moartea lor.
Multe boli pot duce, de asemenea, la uscarea parțială sau totală a pomilor, din cauza intoxicării țesuturilor lemnoase sub acțiunea patogenului. Printre aceste boli se numără cancerul negru, cancerul bacterian, verticilioza, boala plumbului, monilioza, citosporoza sau uscarea ramurilor, apoplexia și altele.
În acest caz, uscarea poate fi atât cronică, cât și destul de rapidă.
Sub acțiunea bolilor netratate la timp, pomii se debilitează, cresc și produc puţin, după care începe un proces ireversibil de uscare, întâi a ramurilor, apoi pe parcursul a câtorva ani sau, din contra, chiar foarte rapid, se usucă în întregime.
Vom reveni curând cu un articol detaliat despre bolile ce duc la uscarea pomilor.
În plus, să nu uităm despre faptul că fiecare specie, soi, sau pomi în funcție de portaltoi au o anumită durată de viață. Astfel, după fructificarea deplină, aceștia trec în declin fiziologic, soldat cu uscarea naturală a pomilor în câțiva ani.
Cum să protejăm pomii de uscare?
Uscarea pomilor provocată de diferite deficiențe poate și trebuie prevenită. Pentru a face acest lucru, este recomandat să:
- cumpărați și plantați material săditor sănătos, aclimatizat, rezistent sau tolerant la principalele probleme din zona Dvs;
plantați pomii la timp, ținând cont de caracteristicile climatice ale zonei; - vopsiți trunchiurile pomilor, inclusiv partea inferioară a ramurilor de schelet – acest lucru va reduce diferența de temperatură în timpul schimbărilor de la sfârșitul iernii și de la începutul primăverii și va proteja trunchiul de crăparea scoarței;
- efectuați în timp util tratamente preventive ale pomilor împotriva principalelor boli;
- îndepărtați de sub pomi și distrugeți frunzișul bolnav (o sursă de infecție a pomilor), fructele bolnave, uscate, rămase pe pomi;
- primăvara, vara și toamna, efectuați tăierea sanitară, îndepărtând ramurile uscate, inclusiv aproximativ 4 cm de țesut sănătos;
- lucrați numai cu unelte de grădină dezinfectate;
- efectuați udarea în timp util și fertilizați echilibrat solul;
- dacă există riscul de inundare a zonei, faceți drenaj.
Comentarii