‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 5 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriDe la IT și banking la vinificație și turism vitivinicol - Geo Lupașcu, fondatorul...

De la IT și banking la vinificație și turism vitivinicol – Geo Lupașcu, fondatorul „Pomușoară Dulcișoară”

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Formarea și instruirea sa sunt departe de tot ce înseamnă agricultură și vinificație, însă, chiar aceste lucruri i-au și adus succes în afaceri. A făcut banking, IT, branding, iar de mai bine de 8 ani își dezvoltă afacerea de familie, livrând cei mai dulci și de calitate struguri.

S-a lansat în acest domeniu datorită viei pe care o are drept moștenire soția sa, la Cojușna, Strășeni, localitate considerată a fi o perlă a vinificației.

Despre ideea „Pomușoară Dulcișoară” Lupașcu povestește zâmbind. Așa se face că, în urmă cu 8 ani acesta, împreună cu soția sa, încercau să vândă marfa la piața angro. Mai în glumă, mai în serios, Lupașcu a postat un anunț pe facebook despre strugurii din portbagajul mașinii ce-și așteptau clienții, iar reacțiile internauților i-au surprins plăcut.

Struguri pentru livrare // Foto: facebook.com

„Deoarece postarea n-am făcut-o pe vreo pagină, ci direct pe profilul meu, primii clienți au fost cunoscuții și prietenii mei”.

‹ adv ›

Suprafața de vie pe care o deține Lupașcu este de circa 2 hectare și cuprinde nu doar soiuri de masă, ci și tehnici.  Acest lucru îi permite să lucreze via manual, fiind ajutat de soția și soacră-sa, iar un alt avantaj este și posibilitatea de a lucra via fără a face apel la substanțe chimice și careva utilaje, fapt care determină calitatea strugurilor și nivelul redus al nitraților din aceștia.

„Modul în care lucrăm via face să evităm chimicalele. Nu folosim pesticide. Da, avem buruienile mai mari și mai mult de lucru, dar ne-am asumat acest fapt și lucrul ăsta face ca produsul final să fie foarte bun. Controlul nitraților nu a fost făcut, în mod special, de către noi, ci de clienții noștri. Am avut cazuri interesante când doamnele însărcinate cumpărau mai întâi o pungă, iar peste două zile comandau cinci pungi. Deci, prima pungă era de test și în urma verificărilor ni se spune că indicii de nitrați sunt de 6 ori mai mici. Nu știu cât de veridice și bune sunt aparatele respective în comparație cu analizele de laborator, dar strugurii noștri niciodată nu se ajung la norma de nitrați, indicii fiind semnificativ mai mici, în comparație cu alte produse”.

Comunicarea activă și corectă pe rețelele de socializare, livrarea gratuită, nemodificarea politicii de preț – au favorizat creșterea numerică a clienților și loialitatea acestora.

„Prin crearea brandului și prin menținerea lui pe rețelele de socializare și alte canale am reușit să demonstrăm că „Pomușoară Dulcișoară” nu sunt careva struguri cumpărați la colț, ci un nume care garantează că sunt livrați acasă la client, gratuit. Suntem în pandemie și multe afaceri au trecut în online, dar apare condiționalitatea – clienții trebuie să plătească livrarea sau să întrunească și alte condiții. La noi prețul a rămas același din 2012, 25 de lei kilogramul, în ciuda faptului că în acest an avem deficit de roadă, iar livrarea este gratuită și asta nu depinde de cantitatea comandată. Asta fiind și un principiul afacerii noastre”.

În acest an, ca practic la orice producător, roada este redusă cantitativ, însă cererea de pe piață e una îmbucurătoare.

 „În timpul pandemiei, deși aveam roadă mult mai mică, numărul de comenzi a crescut de două ori. Ne-am trezit cu volum enorm de clienți care au nevoie de deservire calitativă, iar pe piață nu sunt furnizori care să presteze acest tip de servicii. E mai simplu să parchezi mașina la piață și să vinzi la kilogram, însă e mult mai greu să faci 200 de kilometri prin Chișinău livrând câte o  pungă de struguri, însă asta o să creeze loialitate. Așa oamenii devin fideli”.

‹ adv ›

Dat fiind faptul că îngrijirea viei este o activitate ce se extinde pe durata întregului an, iar vinderea strugurilor e una sezonieră, aceasta cuprinzând lunile august și septembrie, Lupașcu a experimentat, în decursul anilor, făcând compoturi și vinuri de casă.

 Inspirat de istoria unui alt vinificator care, la vârsta a treia, a reușit să-și dezvolte afacerea vitivinicolă prin echipamente performante aplicând la granturi, acest lucru a fost, povestește Geo, o adevărată provocare pentru el, iar în scurt timp a reușit să câștige un grant de la USAID.

„Am apelat pentru grant care oferea echipament de vinificație profesionist, iar noi aveam responsabilitatea de a face altă investiție în producere. Am construit spațiile frigorifice din contul nostru, facem restaurarea beciului construit în 1800. Acest lucru ne-a responsabilizat și am reușit, în 2018, cu ajutorul de îndrumare din partea lui Constantin Căldare, să lansăm primul vin cu rezultate foarte bune, de categoria Wine of Moldova”.

Beciul ce datează din 1800 și o sală de degustare urmează să fie deschise pentru vizitatori în luna octombrie. Proiectul presupune dezvoltarea laturii de turism vitivinicol, urmând să găzduiască degustări de vinuri express, excursii, precum și dezvoltarea dimensiunii de gastronomie tradițională.

‹ adv ›

Credibilitate, flexibilitate, timp redus de deservire, inspirație și lipsa fricii, serviciile de lucru cu mediile online și achitarea flexibilă sunt, spune Geo Lupașcu, ingredientele la care trebuie să facă apel orice producător care-și dorește atât performanță, cât și loialitate din partea clienților săi.

„E vorba despre foarte multă muncă, de la răsărit, până la asfințit, inclusiv și noaptea, de altfel ca-n orice domeniu. E nevoie de îndrăzneală și creativitate. Clienții acum doresc rapiditate în deservire, calitate, produs interesant și siguranță, iar toate aceste lucruri presupun ieșirea din zona de confort. E nevoie de atenție direcționată către fiecare client. Oamenii caută să descopere producătorii. Un alt factor este și flexibilitatea achitării. Clienții noștri pot achita online, cu cardul, transfer bancar. Toate acestea înseamnă explorarea tuturor posibilităților de dragul deservirii clientului”.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›