Atunci când vorbim de agricultură, în special, despre problema dreptului deținerii în proprietate privată a terenurilor agricole, trebuie să luăm în considerație mai multe aspecte care țin de acest domeniu. Agricultura, una din cele mai vechi îndeletniciri ale civilizației umane, și-a propus întotdeauna un singur scop: oferirea hranei populației care locuiește în limitele unei regiuni. Indiferent de schimbările care au avut loc pe parcursul istoriei, acest deziderat a rămas neschimbat. Cu atât mai mult, agricultura devine importantă într-o nouă etapă în istorie, când suntem pe cale să ne confruntăm cu o criză alimentară globală. Secolul XXI va fi un secol în care cel mai important produs va fi hrana, iar cei care vor deține controlul asupra solurilor fertile, vor putea decide soarta popoarelor întregi.
Agricultura este cea care asigură: securitatea alimentară a unui stat, stabilitatea socio-economică și autonomia relativă a unor categorii sociale (țărani, fermieri). Din aceste motive, nu putem vorbi despre acest domeniu strategic și vital din perspectiva „economiei de piață”. Agricultura nu este un mijloc de acumulare a capitalului, ci o resursă pentru garantarea minimului necesar pentru supraviețuirea unei populații. În special, e vorba de așa-numiții producători mici și mijlocii, care reprezintă grosul productivității agricole la nivel mondial. Efectele crizei alimentare nu se datorează atât creșterii populației sau schimbărilor climatice, cât extinderea corporațiilor transnaționale, care falimentează agricultura națională, prin înlocuirea producției la nivel local, cu agricultura de tip industrial, sursă de produse modificate genetic.
Un alt aspect reprezintă însăși terenul agricol ca proprietate privată și capital, al cărui gestionare corectă ar putea rezolva problemele social-economice existente. Sursa stabilității și dezvoltării oricărei societăți este răspândirea proprietății private. Cu cât mai mulți cetățeni moldoveni dețin proprietăți, cu atât este mai ridicat nivelul autonomiei personale, care contribuie la stabilitate economiei naționale. Producătorul liber și nu muncitorul salariat a fost întotdeauna motorul dezvoltării oricărei economii, iar o societate în care proprietățile se află în mâinele fie a statului, fie a unui grup restrâns de oligarhi locali sau străini, este condamnată să rămână o periferie săracă, care produce instabilitate și contribuie sporirea grosului emigranților.
Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană și Turcia (țări care sunt, în cea mai mare măsură, exportatoare de produse agricole, nu importatoare), pe care le-a semnat anul trecut Republica Moldova, aduce numeroase pericole și provocări pentru economia națională. În aceste condiții, lipsa unor măsuri urgente de protejare a producătorului autohton ar putea deveni fatale în viitorul apropiat.
Iată de ce Republica Moldova trebuie să ia măsuri adăugătoare pentru a proteja terenurile agricole – principala resursă naturală a țării noastre, de capitalul străin, prin cadre legale restrictive, care ar pedepsi achiziționarea terenurilor agricole de către cetățeni străini prin intermediari, prin facilitarea mecanismului de creditare, dar și prin politici naționale protecționiste. Agricultura este anume acel domeniu în care nu trebuie să pătrundă, în niciun caz, investițiile străine, care ar urmări doar extragerea grosul profitului în afara țării și degradarea solului, transformând fermierii moldoveni în simpli zilieri. O țară plină de zilieri și mari latifundiari nu mai are nicio șansă să renască. O politică corectă, protecționistă în domeniul agrar, ar crea premise și pentru renașterea industriei alimentare, prin care țara noastră nu ar mai fi un exportator de materie primă, ci de produse finale. Trebuie să înțelegem că apărarea producătorul mic și mijlociu, industria alimentară reprezintă puncte strategice, de care depinde viitorul țării noastre. Din aceste motive trebuie să revizuim radical modul în care tratăm domeniul agrar.
Articol scris de Octavian Racu
Comentarii