‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
4.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleDetalii despre proiectul MAC-P. Când vor putea solicita finanțare fermierii

Detalii despre proiectul MAC-P. Când vor putea solicita finanțare fermierii

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Pe data de 10 decembrie 2021 Ministerul Agriuclturii și Industriei Alimentare (MAIA) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) au semnat un acord în cadrul Proiectului Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P).

Datorită acordului, Republica Moldova va beneficia de un grant în valoare de 3,1 milioane de dolari SUA, din partea Băncii Mondiale, pentru dezvoltarea agriculturii durabile.

Vor putea beneficia de ajutor financiar producătorii agricoli care investesc în practici și tehnologii agricole și de mediu prietenoase solului, cum ar fi utilaje no-/low-till, utilaje de mulcire, măsuri agro-forestiere.

‹ adv ›

Mai multe detalii despre proiect a oferit într-un interviu pentru Agrobiznes Olga Sainciuc, director adjunct al Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniu Agriculturii de către Banca Mondială.

„Urmează a fi realizate mai multe proceduri. Se elaborează pachetul de documente pentru ca acordul semnat să intre în vigoare. Ulterior, urmează ratificarea de către Parlament și promulgarea de către președinte. Presupunem că vom putea lansa apelurile de grant nu mai devreme de primăvara-vara anului curent. Încă nu este definitivat și aprobat manualul de oferire a granturilor, astfel că mai multe detalii vor fi disponibile peste aproximativ 2 luni”, a explicat Olga Sainciuc.

Valoarea maximă a grantului de care vor putea beneficia agricultorii este de 10 mii de dolari per beneficiar și nu va depăși 30% din valoarea investiției.

Totodată, se propune ca producătorii, concomitent, să poată beneficia și de subvenții pentru investiția făcută. Aprobarea acestor propuneri urmează a fi realizată.

‹ adv ›

Agrobiznes va publica ulterior informații despre apelul de granturi ce va fi lansat.

Amintim că, suplimentar, Acordul prevede reabilitarea a 2000 ha de fâșii forestiere de protecție în bazinul râului Răut în regiunea de Nord a țării, unde degradarea solurilor a atins proporții semnificative.

Termenul limită pentru implementare este 31 decembrie 2024.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›