Sectorul culturilor nucifere rămâne a fi unul destul de vulnerabil și atât producătorii, cât și exportatorii se confruntă cu mai multe probleme, care necesită implicarea nu doar a instituțiilor statului, dar și a tuturor actorilor ce fac parte din lanțul de producere.
Despre aceasta a comunicat Dumitru Vicol, producător și exportator de miez de nucă, directorul general al companiei Monicol, în cadrul Forumului național anual al nucicultorilor.
„Desigur că, există încă foarte multe constrângeri cum ar fi presiunile din partea autorităților statului asupra businessului cu nuci. Spre regret, poliția ne hărțuiește și acum. Nu pot să fiu optimist și cred că, se va atesta o descreștere a sectorului dat, deoarece livezile care sunt pe rod sunt foarte puține, multe dintre ele sunt bolnave, nu au roadă, altele sunt realtoite. Tot ce exportăm noi astăzi este miezul pe care îl colectăm de la populație, sau nuca sălbatică. La moment, în acest sector avem un dezastru pe care îl fac polițiștii, respectiv oamenii s-au descurajat, o parte din populație a îmbătrânit, iar alții nu prea vor să se implice în sectorul de nuci. Am observat în unele localități din Moldova că nuca nu mai este recoltată, a rămas în câmp și o să putrezească. Cu părere de rău, aceasta va continua și în anii următori. Tot ce s-a făcut în ultimii 10-15 ani, lupta permanentă cu instituțiile statului, au dus la descendența acestui sector. Mi se creează impresia că statul face tot posibilul ca să demotiveze sectorul, chiar dacă declarativ sună totul foarte frumos. Noi trebuie totuși să luptăm, pentru că tot ce se întâmplă știrbește din imaginea producătorilor moldoveni. Îmi doresc foarte mult, ca lucrurile să revină în albia normalului”, a declarat Dumitru Vicol.
În viziunea acestuia, o soluție ar fi cooperarea care ar aduce beneficii pentru toți membrii, inlusiv pentru exportatorii care nu își pot asuma anumite contracte de livrare din lipsa unei siguranțe în recolte stabile.
„Cooperarea presupune beneficii pentru toți, pentru că nu fiecare producător poate să și exporte. Cred că, nu am atins nivelul civilizat de cooperare, astfel ca fiecare să aibă încredere unul în celălalt. Și în al doilea rând, producția de nuci este încă foarte mică, nesemnificativă. Ar fi foarte bine dacă, totuși am reuși să formăm o imagine a produselor moldovenești în rețele comerciale în care deja suntem prezenți cum ar fi România, Lituania, Estonia și în Belarus. Am fost în această vara în Ucraina și pot să vă spun că, producătorii de acolo ne-au întrecut cu mult. Este un sector destul de complicat, dar îndemn pe toți la cooperare, să avem încredere unul în celălalt și să ne apărăm pozițiile ca să putem beneficia de oportunitățile care se deschid în fața noastră”.
Referitor la sezonul actual, directorul companiei Monicol a specificat că, este unul mai bun decât anul 2018.
„Sezonul actual este unul mult mai bun decât sezonul trecut și asta ne bucură, cu toate că în regiunea de nord a republicii este mai puțină recoltă de nuci, iar partea de sud cedează la capitolul calitate. Compania lucrează, la moment cu zona centru. În lunile octombrie-noiembrie am reușit să exportăm circa 700 de tone de miez, deoarece sezonul exportului a început cu întârziere, din cauza că recoltarea a început mai târziu. Am avut semnate contracte de export încă din primăvara-vara acestui an, conform cărora trebuia să livrăm începând cu luna octombrie, respectiv am fost nevoiți să achităm prețuri mai mari producătorilor ca să-i motivăm să ne vândă miez sau nuci ca să ne onorăm obligațiunile față de cumpărători. La începutul sezonului am oferit prețuri mai mari, chiar dacă în mod normal ar trebui să fie invers, deoarece miezul la începutul sezonului are umeditatea mai înaltă (10-14%) și respectiv avem nevoie de investiții suplimentare pentru a usca până la 5% umiditatea. Începând cu mijlocul lunii noiembrie, prețurile au scăzut și variază în dependență de cererea de pe piață și posibilitățile companiei de a cumpăra, procesa și a exporta. Așteptăm în acest sezon o recoltă, după părerea mea, nu mai mare decât cea din anul trecut. Am avut intenția de a coopera cu producătorii de nuci, dar aceasta a eșuat. Astfel că, până la moment, nu am procurat miez sau nuci de la proprietarii de livezi și lucrăm, în mare parte, cu propria producție de nuci și cu ceea ce achiziționăm de la persoanele fizice”.
Amintim că, principalele piețe de export pentru nucile din Moldova sunt Germania, Franţa şi Italia.
Comentarii