‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriDupă 16 ani de muncă peste hotare, s-a întors acasă și a înființat o...

După 16 ani de muncă peste hotare, s-a întors acasă și a înființat o plantație de viță de vie

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Toate drumurile duc spre casă, o spune fermierul Ion Buliga, care după 16 ani de muncă peste hotarele țării, a decis să revină acasă și să înființeze o plantație de viță de vie.

A începutul totul de la zero, până și terenul unde a înființat plantația l-a procurat. Per total, tânărul susține că a cheltuit circa 2 milioane de lei.

„Am lucrat 16 ani în UE. Ultimii 8 ani, din cauza lucrului pe care în aveam, petreceam o bună parte din viața mea în transport, fiind șofer de tir. Am înțeles că viața trece prea repede și nu trebuie să o pierdem în zadar. Astfel, am decis să mă întorc acasă și să lansez o afacere”, povestește Ion Buliga.

Pe lângă plantația de viță de vie, a înființat și o livadă de prun.

„Părinții tot au avut vie, de la ei am învățat s-o îngrijesc. În acest an recoltăm circa 10-12 tone de struguri per hectar, sunt foarte mulțumit. În anul următor, voi avea recoltă mai bună. Anul acesta a fost și primul an în care am recoltat prunele, plantate tot în același an cu vița de vie”.

‹ adv ›

Pe lângă cheltuielile făcute la înființarea plantației, tânărul mai avea nevoie și de tehnică pentru a îngriji plantele. Astfel, acesta a decis să apeleze la programul PARE 1+1, pentru a cumpăra tehnica necesară.

„Am început să investesc în afacerea mea încă din anul 2016, iar peste doi ani am avut cheltuieli de aproximativ 500 de mii și datorită suportului european au fost restituiți jumătate din bani, adică 250 000 de lei pe care, la fel, i-am investit în vie. Evident, sunt foarte mulțumit. Mi-am acoperit o bună parte din cheltuieli, chiar și pentru accesoriile mici pe care le-am procurat, pe lângă tehnica agricolă”.

Cu banii obținuți, agricultorul a cumpărat un tractor MTZ 82.1, un cultivator și o freză, cu ajutorul cărora lucrează terenurile.

„Peste hotare, omul care-și face munca onest, este răsplătit pe măsură. Eu însă nu mă simțeam bine acolo, mereu mă gândeam să mă întorc acasă. Nici fetița mai mică deja nu mă cunoștea când mă întorceam acasă. De aceea, am zis că gata, n-o mai fac. Afacerea îmi permite să-mi întrețin familia. Totuși, în primul rând, trebuie să faci ceea ce faci cu suflet. PARE 1+1 e un suport real pentru oameni, însă trebuie să deschideți o afacere doar dacă vă place ceea ce planificați”.

Antreprenorul planifică să construiască și un frigider, pentru a păstra producția obținută. În plus, dorește să investească în procurarea sistemului de susținere, butași și material săditor pomicol.

„Acum arendez camera frigorifică, de aceea vreau să construiesc un depozit frigorific în următorii ani. Plus, trebuie să instalez și sistemul de irigare. Planuri sunt multe, sper să le realizăm”.

‹ adv ›

Programul de Atragere a Remitențelor în Economie (PARE 1+1), implementat de ODIMM, are drept obiectiv creșterea numărului de afaceri în zonele rurale și încurajează cetățenii țării noastre să revină din străinătate, să inițieze o afacere și să își construiască viitorul în Republica Moldova.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›