‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 26 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleEcaterina Cuzuioc: „Cu suportul UCIP IFAD am cumpărat 90 de stupi pentru a dezvolta...

Ecaterina Cuzuioc: „Cu suportul UCIP IFAD am cumpărat 90 de stupi pentru a dezvolta afacerea”

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Sectorul apicol este unul profitabil, dar necesită multă răbdare și cunoștințe, implicare și dăruire.

De această părere este Ecaterina Cuzuioc, din satul Echimăuți, raionul Rezina, care cu suportul obținut din partea UCIP IFAD a reușit să dezvolte o afacere apicolă cu care se mândrește, dar recunoaște că mai are unde crește.

După ce alături de familie a încercat să dezvolte mai multe afaceri în zootehnie a rămas îndrăgostită de apicultură. 

„Soțul meu este de profesie medic veterinar și respectiv, am încercat să ne ocupăm cu afaceri în zootehnie cum ar fi: creșterea iepurilor, purceilor, vitelor. Dar am renunțat la toate și am decis să creștem albine, pentru că ne gândeam că o să avem mai puțin de lucru la ele, dar o să câștigăm mai mult. Un vechi prieten de-al soțului a plecat peste hotare la copii și i-a propus să cumpere cele 15 familii de albine pe care le avea. În anul 2011 a început aventura noastră apicolă, după ce soțul a procurat familiile și toate uneltele și utilajele pe care le avea prietenul lui”.

‹ adv ›

Pe parcursul anilor nu au apelat niciodată la nici un proiect, au muncit și au investit banii proprii până au ajuns la 80 de familii de albine. 

„În anul 2020, am aflat că UCIP IFAD are un program de granturi destinat femeilor pentru dezvoltarea și diversificarea afacerilor și organizează seminare de informare și instruire pentru femeile din sat. Am decis să particip și eu, dar mai întâi de toate am fondat o gospodărie țărănească. Contribuția noastră a fost de 30%, iar UCIP IFAD ne-a oferit 70%, adică 91 616 mii de lei. Din aceste surse am procurat 90 de stupi verticali și o masă de descăpăcit, din sursele proprii am procurat centrifuga pentru stors mierea. Reprezentanții UCIP IFAD, care au organizat instruirile, au fost foarte deschiși cu noi, ne-au explicat fiecare pas cum trebuie să-l facem, ce vom avea de câștigat, unde să ne adresăm, unde să găsim răspunsuri. Apreciez foarte mult munca și răbdarea pe care au avut-o cu noi. Erau foarte competenți în domeniul și asta ne-a ajutat și pe noi. Orice întrebare avea un răspuns”. 

Fiind economist de profesie, nu prea știa ce înseamnă munca în stupină, dar soțul a avut răbdarea și i-a explicat totul. A susținut-o atunci când au decis să acceseze grantul de la UCIP IFAD și, recunoaște femeia, că doar astfel au putut reuși. 

„Atunci când am decis să aplicăm la grantul oferit de IFAD, soțul m-a încurajat și mi-a spus că o să mă susțină, de fapt cel mai mult lucru la început îl realiza el, eu eram cu număratul banilor. Inițial, nu ne venea a crede că poate să existe așa un proiect care să ne susțină cu bani, pentru că nu am apelat niciodată la ajutor. Nu știam cum o să reușim, pentru că era nevoie de acte pe care nu le făceam până atunci, dar după ce am început să le îndeplinim, rând pe rând, pe toate am înțeles că nu este nimic complicat sau imposibil”. 

Ecaterina Cuzuioc spune că femeile nu au curajul să se implice în afaceri din necunoaștere. 

„Cred că femeile din satele noastre se implică mai puțin, pentru că le este frică, iar frica vine din necunoaștere. Nu sunt informate, nu cunosc despre afaceri și când apar diferite oportunități nu se implică. Cu părere de rău, ne este foarte greu să scăpăm de această frică”. 

‹ adv ›

2020 a fost un an foarte complicat din cauza secetei, inclusiv pentru familia Cuzuioc, care nu a reușit să colecteze miere. 

„Nu am avut practic nimic miere, dar ne bucurăm, cel puțin, că nu am avut pierderi, nu au murit familiile. Albinele au devenit o parte din familia noastră, le îngrijim cu multă dragoste, suntem atașați de ele. Pandemia a făcut imposibilă participarea la expozițiile specializate la care mergeam și comunicam cu cumpărătorii. La fel, când a început pandemia nu s-au mai organizat seminare de instruire, care erau utile și necesare pentru noi. A luat ceva timp până ne-am adaptat la situație”.  

În stupină lucrează mai mult soțul Ecaterinei, îl ajută și feciorul când este în vacanță.

„Ne dorim să majorăm numărul de familii și respectiv, să angajăm câteva persoane. Totodată, am vrea să putem ambala mierea. Recent, a fost fondată asociația apicultorilor în raionul Rezina și sperăm că astfel, vom avea mai multe posibilități de a ne comercializa producția la un preț mai bun. Până la moment, comercializam angro. Obișnuiam să mergem pe la diferite expoziții și am înțeles că trebuie să avem un produs ambalat corespunzător, pentru că cumpărătorul își alege produsul cu ochiul”. 

Referitor la pregătirea pachetului de documente pentru aplicarea la grant, femeia ne-a spus că nu a fost complicat, mai ales că au avut toată susținerea specialiștilor, care s-au străduit să le explice, pas cu pas, cum să elaboreze, inclusiv planul de afaceri. 

„În raionul nostru avem mai mulți apicultori și odată cu fondarea asociației vom reuși să soluționăm mai multe probleme cu care ne confruntăm, mai ales comercializarea. Împreună vom putea să adunăm cantități mai mari de miere și să exportăm produsul nostru, pentru că avem potențial”.

‹ adv ›

Având fiul mare deja, încearcă să-l convingă să rămână acasă și să investească în afacerea pe care o dezvoltă ei.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›