În primele 7 luni exporturile de vinuri din Republica Moldova au crescut cu 17% în volum (82,8 milioane de litri) comparativ cu primele șapte luni ale anului 2023 și cu o majorare de 22% în valoare (128,7 milioane de dolari) față de aceeași perioadă a anului trecut, arată date ale Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), notează mold-street.com.
Cea mai spectaculoasă creştere a fost la vinuri îmbuteliate – un avans cu peste 42%, ajungâng la cifra de 81 milioane de dolari – dublu comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2017.
Cea mai spectaculoasă creştere se atestă la exporturile de vinuri îmbuteliate către SUA, care au înregistrat un salt de +782%, în ceea ce privește valoarea, ajungând la 22,7 milioane de dolari și o majorare de 902% în ce privește volumul exporturilor.
Această creștere demonstrează un interes tot mai mare pentru vinurile moldovenești pe piața americană, a declarat Stefan Iamandi, şeful ONVV.
România continuă să fie una dintre principalele destinații de export pentru vinurile moldovenești îmbuteliate, cu o creștere de +18% în ce privește valoarea, totalizând 17,6 milioane de dolari, iar la capitolul volum a înregistrat un trend ascendent de 15%.
Astfel, pe seama SUA şi România au revenit circa jumătate din exporturile de vinuri îmbuteliate din 7 luni ale 2024.
La mare distanţă de SUA şi România se află Polonia – cu circa 5 milioane de dolari, Cehia – cu 4,8 milioane dolari şi Ucraina – cu 4,5 milioane de dolari. Rusia este de abia pe locul 10 cu doar două milioane de dolari.
În acelaşi timp, volumul exportului de vin în vrac a crescut cu doar 4% – până la 52 milioane de litri, dar ca valoare practic a rămas la acelaşi nivel ca şi în aceeaşi perioadă din 2023 – circa 48 milioane de dolari, înregistrându-se o scădere de preţ.
Datele ONVV mai arată că, în prezent, vinul din Republica Moldova este exportat pe 63 de piețe de către cei 124 de exportatori activi.
📲 Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Raportat la media unei recolte, 70% din vinurile produse în Moldova sunt exportate.
Comentarii