‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 13 iunie, 2024
16.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaFerma piscicolă - riscuri şi oportunităţi

Ferma piscicolă – riscuri şi oportunităţi

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Disponibilitatea a peste 260 milioane de euro pentru investiţii în proiecte din domeniul acvaculturii oferă celor cu idei de afaceri şi spirit antreprenorial şansa unică de a înfiinţa ferme cu cheltuieli minime. Studiile de piaţă apreciază că potenţialul de producţie al bazinelor piscicole amenajate sau naturale ar putea fi dublat în condiţiile creşterii exponenţiale a cererii de carne de peşte.

Statisticile arată că producţia anuală de peşte din ape dulci este de aproximativ 7500 de tone, din care mare parte este reprezentată de două specii: crap şi păstrăv.

Pe de altă parte, cererea de carne de crap a ajuns la 4.000 tone pe an, în contextul în care producţia internă nu acoperă decât jumătate din această cantitate. La păstrăv, producţia este de 2.000 tone pe an, pe când consumul a depăşit deja 4.500 tone/an.

Totuşi, ca şi în orice afacere, planificarea perfectă presupune în primul rând şi evaluarea raportului între riscurile şi oportunităţile potenţiale care pot face diferenţa între succes şi eşec.

De ce ar fi piscicultura potrivită pentru mine?

În esenţă, administrarea unei ferme piscicole nu se diferenţiază ca principii manageriale de fermele în care se exploatează bovine, spre exemplu. Fermierul trebuie să identifice din timp orice posibilă problemă, înainte ca aceasta să se transforme în dezastru.

‹ adv ›

De fapt, în ferma piscicolă activitatea e mai complexă, pentru că, spre deosebire de bovine, peştii nu se văd, iar prevenirea problemelor este esenţială. În fermele de bovine arareori mortalitatea este masală, pe când în piscicultură această situaţie nedorită este, din păcate, mult prea frecventă.

Chiar şi un fermier experimentat trebuie să identifice soluţii optime în situaţii cum ar fi: mortalitatea crescută în perioadele prea calde sau prea reci ale anului; prevenirea bolilor cu impact major; prevenirea inundării dezastruoase a bazinelor; adaptarea nutriţiei în perioadele de creştere a costului furajării; respectarea normelor legale privitoare la protecţia mediului, a calităţii apei în efluenţi, a utilizării în hrană a probioticelor şi antibioticelor.

Ce sistem de creştere să aleg?

‹ adv ›

Ca proaspăt fermier piscicol, principiul de bază în alegerea unuia dintre multiplele sisteme de creştere ar trebui să fie simplitatea şi specularea experienţei celor care şi-au dovedit eficienţa.

Piscicultura în bazine create prin blocarea prin îndiguire a unor cursuri de apă este cea mai puţin costisitoare amenajare şi dă posibilitatea utilizării şi a unor suprafeţe de teren aflate în pantă.

Dezavantajul major se referă la dificultatea golirii şi umplerii bazinului, în special datorită duratei de timp necesară finalizării unui asemenea demers. De asemenea, diminuarea oxigenului dizolvat în zonele cu apă adâncă poate crea, mai ales în anumite perioade ale anului, dificultăţi greu de stăpânit.

Exploatarea peştilor în bazine artificiale special amenajate poate fi uneori lipsită de spectaculozitate, dar acesta poate fi considerat un sistem simplu şi eficient din punct de vedere economic.

Producţia piscicolă în cuşti plutitoare presupune, în primul rând, asigurarea furajului în proporţie de 100% de către fermier. Avantajul sistemului rezidă în posibilitatea exploatării unor bazine de acumulare naturală sau artificială, de regulă cu adâncime mare a apei, din care, recoltarea eficientă a peştilor ar fi altfel imposibilă.

Dezavantajele sistemului se referă la diseminarea necontrolată a bolilor, dar şi la expunerea la alte aspecte nedorite, cum ar fi furtul sau modificarea incontrolabilă a concentraţiei oxigenului.

Un alt sistem, mai puţin întâlnit la noi, este cel în care un curs de apă este dirijat prin canale sau bazine special amenajate. Este un sistem simplu, care necesită o anumită investiţie, dar care nu ridică problema acumulărilor de detritus, a pompării apei şi nici a supravegherii creşterii peştilor.

Totuşi, aplicarea unui asemenea sistem depinde de disponibilitatea unei surse de apă cu un debit suficient de mare şi constant pe toată durata anului, care să aibă şi o temperatură relativ uniformă. Sistemul se aplică mai ales în cultura păstrăvului.

Cele mai costisitoare sisteme sunt cele recirculante, în care apa este în permanenţă reutilizată, graţie filtrării acesteia, atât prin filtre uzuale cât şi prin biofiltre, acestea din urmă fiind importante în stoparea recirculării bacteriilor şi, implicit, în menţinerea stării de sănătate.

Avantajul cel mai important al acestor sisteme este posibilitatea controlului strict al parametrilor cantitativi şi calitativi ai apei, pe toată durata anului. Din păcate, costul de producţie este foarte ridicat, justificându-se cu precădere în unităţi care produc şi distribuie puiet cu o valoare genetică ridicată.

La aceasta se adaugă necesitatea monitorizării permanente şi a asigurării unui service eficient al instalaţiilor.

Cât de importantă este amplasarea fermei?

Amplasarea fermei este vitală, dar este legată direct de sursa de apă disponibilă, de debitul şi calitatea acesteia. Tot de importanţă majoră este tipul de sol şi panta terenului, în cazul în care se intenţionează amenajarea prin îndiguiri şi excavaţii.

Un sol nisipos sau pietros determină pierderi de apă în acumulări şi, de aceea, proporţia argilelor în sol ar trebui să depăşească 20%. În cazul bazinelor excavate şi îndiguite pe un teren în pantă, unghiul acesteia nu ar trebui să depăşească valoarea de 5%, în condiţiile în care 0,5% este panta ideală.

Pantele mai mari de 5% sunt propice doar pentru bazinele care se formează ca urmare a blocării unor cursuri de apă. La fel de importantă este şi disponibilitatea drumurilor de acces, fără de care furajarea şi ulterior, livrarea peştilor, este impracticabilă.

Ce specie de peşti ar fi potrivită?

Ferma piscicolă trebuie să fie o exploataţie care să genereze profit prin livrarea către piaţă a unui produs vandabil. Din păcate, mulţi fermieri se concentrează excesiv asupra producţiei în sine, neglijând realitatea pieţei, distanţa faţă de procesator sau consumator, sau marketingul în sine al produsului.

În condiţiile noastre, speciile cele mai răspândite sunt crapul indigen şi fitofag, păstrăvul, somnul african, fiecare specie având pretenţii şi necesităţi diferite în exploatare.

De unde procurăm peştii destinaţi populării?

Sursa peştilor destinaţi populării – fie că e vorba de puiet sau de reproducători – este vitală pentru reuşita afacerii.

Popularea cu reproducători presupune întotdeauna investiţii mai mari la început, riscul fiind, de asemenea, pe măsură, în lipsa unei experienţe consistente.

Popularea în sine este o acţiune riscantă, indiferent de vârsta peştilor achiziţionaţi, pentru că ar fi de dorit cunoaşterea în prealabil a unor detalii ca: seriozitarea şi profesionalismul furnizorului; distanţa şi condiţiile de transport; starea de sănătate a peştilor în ferma sursă; preţul şi condiţiile de plată.

Unde şi cui vindem producţia obţinută?

Entuziasmul excesiv, în lipsa unei analize atente a pieţei locale sau regionale, este una din greşelile frecvente pe care le fac fermierii. Înainte de orice, piscicultorul începător ar trebui să facă o autoevaluare realistă a punctelor tari şi a celor slabe din planul de afaceri, iar o asemenea abordare nu poate să nu ia în calcul următoarele elemente: cine sunt clienţii mei şi de ce ar cumpăra de la mine; care sunt preferinţele cumpărătorului în privinţa dimensiunii, uniformităţii; cine şi unde se află principalii competitori de pe piaţă?

„Plonjaţi” în noua afacere cu entuziasm, dar şi cu precauţie, pentru că dacă un plan de afaceri nu are sens pe „hârtie”, e puţin probabil să aibă sorţi de izbândă în realitate.

Sursa: Revista-ferma.ro

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

7 Comentarii

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›