‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
6.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleFermier: Datorită scarificării, am redus esențial consumul de motorină

Fermier: Datorită scarificării, am redus esențial consumul de motorină

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Petru Braga, administratorul SRL Silvatrans, din satul Bulboci, raionul Soroca, este un producător agricol care cultivă grâu, orz, floarea soarelui, rapiță, porumb și până nu demult sfeclă de zahăr.

Producătorul spune că după mai mulți ani în care a lucrat pământul cu plugul, pe o parte din terenuri, a decis să implementeze tehnologia Mini-till și a reușit deja să observe diferența.

„Mă ocup cu agricultura din anul 2007 și gestionez, la moment cu doar 8 lucrători, o mie de hectare. Până acum trei ani, lucram pământul cu plugul, întoarcerea brazdei. După ce am achiziționat scarificatorul multifuncțional/combinator am trecut la o altă tehnologie de prelucrare. Astfel că, deja am observat beneficiile. În primul rând, a scăzut consumul de combustibil. Totodată, prin aceasta reușim să conservăm umiditatea în sol, chiar și în condițiile de secetă cum s-au înregistrat în ultimii ani”.

Scarificatorul pe care l-a procurat fermierul este unul modern care îi permite să realizeze 3 lucrări concomitent. 

„Discurile mărunțesc toate rămășițele vegetale și acestea rămân deasupra, ajutând la păstrarea umidității. Este un utilaj modern, util și necesar pentru fiecare gospodărie. Atunci când realizam arătura rămâneau bulgări, care necesitau o lucrare suplimentară. În cazul lucrării cu scarificatorul, dacă mai ai și o semănătoare performantă, atunci poți semăna imediat. Altfel spus, primăvara suntem scutiți de efectuarea a câtorva lucrări. În plus, ceea ce am menționat și mai sus, avem o economie de cel puțin 10 l de motorină la ha”.

Atunci când a decis să achiziționeze utilajul nu avea suficiente surse financiare, iată de ce s-a văzut nevoit să caute de unde ar putea împrumuta bani. În aceste condiții a aflat despre proiectul UCIP IFAD.

„Atunci când eram în căutarea banilor, am mers la compania care se ocupa cu comercializarea tehnicii agricole unde am și văzut scarificatorul  multifuncțional. Am participat la câteva seminare de instruire, am obținut diplomă de participare și aceștia au fost primii pași spre a obține suportul UCIP IFAD. Nu a fost complicat să completez tot setul de acte, așa că pot să spun că am avut o colaborare foarte reușită”.

Petru Braga le-a recomandat și altor colegi să beneficieze de suportul oferit de UCIP IFAD, pentru că a spus el, condițiile oferite au fost avantajoase. 

„Din câte cunosc, mai mulți colegi de ai mei, după ce au vizitat gospodăria și au văzut cum funcționează acest scarificator, au mers la UCIP IFAD și au aplicat și ei pentru obținerea suportului financiar la procurarea tehnicii și utilajelor agricole specifice agriculturii conservative. Condițiile pe care oferă proiectul sunt avantajoase pentru producătorii agricoli. Mai doresc să mai procur pe viitor o semănătoare performantă și dacă va fi posibil desigur că, voi apela la UCIP IFAD. Dar totul depinde și de sursele financiare pe care le vom avea. Anul curent, care s-a marcat printr-o secetă cumplită, ne-a cam dat peste cap toate planurile. De pe  400 de ha de porumb, practic nu am recoltat nimic”.

„În anul acesta am riscat și am semănat rapița, deși inițial era foarte uscat, dar după au căzut precipitații și acum cultura se dezvoltă foarte bine. La fel și cu grâul, sper să avem o iarnă bună ca să avem recolte frumoase. În ceea ce ține de comercializare, nu avem probleme doar de am avea recolte”.

Provocările din anul curent l-au făcut pe producător să analizeze bine ca să înțeleagă spre ce culturi ar trebui să se orienteze, care sunt mai profitabile, dar și ce lucrări să realizeze pentru a obține rezultatele scontate.

„Cred că fermierii trebuie să calculeze foarte bine și să diversifice spectru de culturi. Aceasta ar fi o soluție pentru a minimaliza riscurile. Personal, cred că am să mă orientez mai mult spre culturile de toamnă. Totodată, trebuie de avut în vedere și rotația culturilor, care să asigure un rezultat bun”.

‹ adv ›

Încă nu a renunțat total la arătură, deoarece crede că realizarea acesteia depinde foarte mult de zonă, dar și de structura solului. Petru Braga spune că avem pământuri grele comparativ cu țările de unde vin scarificatoarele și semănătoarele No-till, Mini-till.

Acesta spune că până la urmă, decizia de a aplica o tehnologie sau alta îi aparține producătorului care cunoaște cel mai bine particularitățile pâmântului pe care îl lucrează. 

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›