Solul are un impact major asupra succesului cultivării legumelor, deoarece, cu excepţia sistemului hidroponic, solul este mediul care stochează și oferă apă și nutrienţi plantelor.
Mai mult, pe lângă asigurarea nutrienților necesari, un sol sănătos înseamnă și evitarea multiplelor probleme cu care se pot confrunta plantele.
În acest articol, discutăm despre despre importanța stării nutriționale a solului și însușiri importante de cunoscut atunci când vorbim de cultivarea legumelor în teren protejat.
Starea nutriţională a solului este reprezentată de conţinutul de substanţe nutritive ușor disponibile și substanţe nutritive cu fixare ușoară care pot deveni ușor accesibile plantelor.
Consumarea substanţelor nutritive reduce concentraţia lor în spaţiul din jurul rădăcinilor. Prin urmare, o cantitate suficientă de substanţe nutritive anorganice pentru plante presupune, în primul rând, că noi cantităţi de nutrienţi vor ajunge în permanenţă în zona rădăcinii și, în al doilea rând, că noile rădăcini se vor dezvolta pentru a exploata noi zone ale solului.
Distanţa maximă de la care rădăcinile capilare pot prelua nutrienţi depinde de concentraţia de nutrienţi în sol și de factorii afectaţi de acesta.
Nutrienţii solubili în apă migrează spre rădăcină prin:
- debitul masei apei;
- difuzie.
Un termen pe care îl puteți întâlni în literatura de specialitate ține de capacitatea solurilor de adsorbţie a cationilor, exprimată cantitativ ca „capacitate de schimb cationic” (CEC).
Tipul de schimb (adică ceea ce este adsorbit și ceea
ce este eliberat) depinde de modificările concentraţiei ionilor în soluţia de sol cauzată de activitatea rădăcinilor și a mișcărilor de apă, precum și de modificările pH-ului.
Capacitatea solului de a stoca substanţele nutritive și de a le elibera în cantităţi controlate se datorează CEC. De asemenea, CEC protejează nutrienţii de levigare (cauzată de ploaie) și plantele de toxicităţi și fenomene de stres saline (care altfel ar apărea dacă toţi ionii au fost dizolvaţi simultan în apa solului), motiv din care trebuie să cunoaștem CEC solurilor pe care cultivăm legume.
CEC a solului depinde de tipul de argilă, de materia organică și de pH. Se măsoară în miliequivalenţi (meq) de cationi adsorbiţi la 100 g de sol uscat (meq+ /100 g) sau, în SI, ca centimol (cmol) de cationi absorbiţi pe kg (cmol+ /kg).
Pentru a estima accesibilitatea de nutrienţi a plantelor, determinaţi CEC folosind soluţii de acid dietilentriaminopentaacetic (DTPA) pentru a extrage macro- și microcationii plantelor disponibile, respectiv.
Nivel CEC:
- Mic: < 10
- Mediu: 10–20
- Înalt: >20
Următorul tabel indică nivelurile optime de cationi interschimbabili și alte elemente nutritive în solurile serei pe baza experienţei și practicilor de laborator standard:
Fertilizarea plantelor din sere cultivate în sol
Fertilizare anorganică
La culturile din seră cultivate în sol, o parte din substanţele nutritive necesare plantelor sunt aplicate ca o formă de bază a hrănirii complexe, în special fosfor, deoarece are mobilitate redusă în sol.
Azotul, pe de altă parte, este foarte solubil în apă ca și sărurile de azotat și de amoniu și este furnizat prin sistemul de irigare după plantare.
Această operaţiune, cunoscută ca fertigare, economisește timp, forţă de muncă și resurse și menţine (sau chiar îmbunătăţește) recoltele culturilor.
Utilizarea pompelor de dozare adecvate sau injectoare pentru a menţine concentraţiile optime de nutrienţi în apa la irigare este o condiţie prealabilă pentru o nutriţie vegetală echilibrată.
Cu toate acestea, ceea ce este „optim” depinde, în special de cultura de seră, și concentraţiile nutritive trebuie să fie ajustate și adaptate corespunzător.
Mulţi cultivatori de plante în sere determină ratele de
aplicare de îngrășământ în baza „regulii degetului mare”, ceea ce duce la excesul ratelor de aplicare a fertilizantului.
Poate exista aplicarea excesivă a unuia sau mai multor nutrienţi și a furnizării necorespunzătoare a altor nutrienţi, ceea ce duce la toxicitate sau deficienţe unice de nutrienţi, sau chiar la dereglări multinutriţionale.
Este important să se adopte scheme de fertilizare echilibrate pe baza cerinţelor de nutrienţi din plante și a rezervelor de nutrienţi din sol, determinate în rezultatul analizei chimice a solului. În baza acesteia se estimează ratele optime pentru fiecare nutrient.
Cu toate acestea, nu este simplu să se aplice această teorie. Cultivatorii se confruntă cu o gamă vastă de metode pentru a estima nivelurile de nutrienţi disponibili în sol, iar datele analizei
solului (chiar și cele credibile și exacte) necesită apoi interpretarea și conversia în recomandările cantitative (sub formă concentraţiilor nutritive optimă, fie în soluţia de fertigare, fie în formula de îngrășământ care se aplică).
Probleme generate la legume de lipsa sau excesul unor elemente nutritive
Potasiu (K) – aprovizionarea adecvată cu potasiu îmbunătăţește conţinutul de zahăr și aciditatea titratabilă a fructelor de legume, ameliorează considerabil aroma fructelor.
Nivelurile scăzute de K în plantele de tomate cultivate fără sol sunt asociate cu dereglări de coacere, în timp ce K adecvat îmbunătăţește culoarea fructelor și reduce incidenţa apariției umerilor verzi („yellow shoulder”) și a altor dereglări de culoare a fructelor.
Azot (N) – o furnizare crescută de azot la tomate peste un nivel standard al pragului poate reduce calitatea fructelor prin scăderea conţinutului de zahăr.
Fosfor (P) – se pare că variaţiile din aprovizionarea cu fosfor a culturilor de tomate cultivate în sol nu influenţează în mod semnificativ volumul total de substanţe solubile, pH-ul sau
aciditatea sucului de tomate sau caracteristicile de culoare a fructelor.
Asimilarea P depinde de temperatura solului: absorbţia P scade semnificativ la temperaturile solului < 14°C. În consecinţă, deficienţa de P (dezvoltarea unei culori de la vineţiu până la violet pe părţile inferioare ale frunzelor plantelor de tomate) poate apărea în soluri cu niveluri de P adecvate, dacă temperatura solului scade sub 14°C pentru un oarecare timp.
Calciu (Ca) – calciul joacă un rol-cheie în calitatea fructelor de tomate, ardei și vinete, în principal datorită impactului său asupra dereglărilor fiziologice, putrezirea vârfului fructelor și putrezirea fructelor (Adams, 2002).
Detalii despre De ce se înnegresc, putrezesc vârfurile fructelor de roșii. Cauze și combatere.
În plus, o aprovizionare îmbunătăţită de calciu poate reduce incidenţa fisurilor ramurilor, ceea ce duce la o deteriorare a calităţii fructelor.
Magneziu (Mg) – magneziul nu afectează în mod direct calitatea fructelor de legume. Cu toate acestea, în condiţii de deficit sever de Mg, dimensiunea și aspectul general al fructelor pot fi diminuate.
Pe de altă parte, o alimentare cu Mg peste nivelurile standard recomandate poate crește considerabil incidenţa putrezirii vârfului fructelor în culturile de tomate (Savvas și colab., 2008).
În soluri fertile de seră bine administrate cu un nivel de pH de 6–7, cerinţele de Ca, Mg, S și de micronutrienţi ale tomatelor pot fi acoperite de rezervele din sol.
Trebuie făcută o analiză a solului cel puţin o dată pe an pentru a verifica fertilitatea solului și a o ajusta pe baza rezultatelor analizei.
Micronutrienții necesari culturilor de legume
Micronutrienţii pot afecta calitatea fructelor legumelor, dar numai atunci când plantele prezintă simptome severe de deficit a acestora, ca urmare a unui dezechilibru general al metabolismului plantelor.
Oligoelementul ce are cel mai mare efect asupra calităţii fructelor este borul (B): o aprovizionare necorespunzătoare de B la tomate crește incidenţa fisurilor pe ramuri, și incidenţa acestei dereglări poate fi redusă semnificativ prin pulverizarea frunzișului de tomate cu B.
Deficitul de bor (B) la tomatele cultivate în seră poate apărea atunci când concentraţia de B în sol este < 1,5 mg/g a solului uscat. Nivelurile scăzute de B în zona rădăcinii au ca rezultat frunze fragile și verzi palide, pierderea florilor, lipsa de fermitate în fructe și o reducere considerabilă a fructelor (mai ales dacă nu se aplică alte mijloace pentru polenizare, de exemplu, vibraţia).
Factorul crucial pentru asigurarea adecvată a plantelor cu Fe, Mn, Zn și Cu este pH-ul solului. În cele mai multe cazuri, deficienţele acestor nutrienţi sunt observate la niveluri foarte ridicate de pH în soluri, cel mai potrivit mod de a face faţă acestei probleme pe termen lung este să ajustaţi corect pH-ul solului.
Cu toate acestea, antagonismul ionic între micronutrienţii metalici poate contribui, de asemenea, la deficitul de micronutrienţi.
Deficitul de fier este asociat cu o reducere drastică a conţinutului de clorofilă din frunze, care duce la simptome de cloroză.
Aplicarea micronutrienţilor chelaţi, în special chelaţii de Fe, fie prin irigare, fie prin pulverizare foliară, poate preveni eficient sau chiar vindeca deficienţele de micronutrienţi în solurile cu niveluri de pH nefavorabile.
Concentraţia totală de sare în zona rădăcinii afectează, de asemenea, calitatea fructelor. În general, o creștere moderată de salinitate în mediul de la rădăcină îmbunătăţește calitatea fructelor legumelor, dar depinde de cultură. În special:
Tomate. În general, nivelurile moderate de salinitate sporesc volumul total de substanţe solide solubile, aciditatea fructelor, conţinutul de substanţă uscată, de acid ascorbic, fermitatea fructelor, concentraţiile totale de carotenoid și licopen, precum și diverse alte atribute de calitate specifice.
Figura următoare indică impactul salinităţii asupra nivelurilor de aciditate titrabilă, soluţii solide totale și acid ascorbic în sucul fructelor de tomate:
Ardei, pepene galben, castraveţi și altele. O creștere controlată a salinităţii îmbunătăţește aroma și unele caracteristici suplimentare de calitate.
Legume rădăcinoase și de frunziș. Salinitatea ridicată poate avea un efect indirect asupra calităţii, din cauza impactului asupra incidenţei tulburărilor fiziologice, cum ar fi arsura vârfului frunzelor de salată.
Bibliografie: Bunele practici agricole pentru producerea legumelor în teren protejat în ţările din Europa de Sud-Est.
Acest articol a fost elaborat cu suportul financiar al Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD) în cadrul proiectelor implementate de către Unitatea Consolidată pentru implementarea Programelor IFAD.
Comentarii