Având o perioadă de vegetaţie lungă, înrădăcinare adâncă şi un mare potenţial de producţie, sfecla de zahăr este o mare consumatoare de elemente nutritive.
Consumul mediu pentru 1 t rădăcini plus 0,5 t frunze corespunzătoare este de: 4,2 kg azot; 1,5 kg fosfor; 6,3 kg potasiu; 1,3 kg calciu şi 2,2 kg magneziu.
Pentru o producţie de 50 tone la ha rădăcini şi 25 t frunze care aparţin, sfecla consumă: 210 kg azot; 75 kg fosfor; 315 kg potasiu; 65 kg calciu şi 110 kg magneziu.
Consumul în elemente nutritive al sfeclei de zahăr începe de la răsărire şi creşte pe măsura formării sistemului radicular şi foliar. Ea are trei perioade critice privind necesarul în substanţe nutritive:
- la formarea perechii 2 şi 3 de frunze;
- la începutul tuberizării rădăcinii (mijlocul lunii iunie);
- în timpul tuberizării intense şi acumulării maxime a zahărului (ultima parte a lunii iulie şi începutul lunii august).
Consumul de fosfor la sfecla de zahăr
Fosforul este consumat în cantitate mai mică decât azotul, dar este la fel de important ca şi acesta în nutriţia sfeclei de zahăr.
El influenţează pozitiv la diviziunea celulară, creşterea şi dezvoltarea sistemului radicular, sinteza şi transportul zahărului spre rădăcină, favorizează maturizarea corpului sfeclei (reduce efectul negativ al azotului asupra calităţii), sporeşte calitatea tehnologică.
Carenţa de fosfor stagnează creşterea masei rădăcinilor, împiedică dezvoltarea frunzelor care rămân mici şi trunchiate, colorate în albastru, pierd luciul, apoi apar pete necrozate ce se măresc şi care duc la uscarea lor.
Excesul de fosfor grăbeşte mult maturizarea, contribuind la scăderea producţiei, determină formarea unei structuri mai cosistente a rădăcinilor, dar nu scade calitatea tehnologică a acestora.
Consumul de potasiu la sfecla de zahăr
Potasiul are un rol foarte important în nutriţia sfeclei de zahăr. El este consumat în cantitate mare, depăşind celelalte elemente.
Potasiul influenţează favorabil sinteza glucidelor, migrarea şi acumularea acestora, sporeşte rezistenţa la boli şi secetă.
Carenţa potasiului reduce numărul frunzelor, provoacă îngălbenirea pe margini, apoi necrozarea lor, scade intensitatea fotosintezei şi conţinutul de zahăr al rădăcinilor şi reduce în general creşterea plantelor.
Excesul de potasiu influențează nefavorabil asupră plantei intensificând creşterea frunzelor în detrimentul rădăcinilor, cărora le depreciază şi calitatea tehnologică.
Consumul azotului la sfecla de zahăr
Azotul este absorbit mai intens în iunie şi iulie, iar fosforul şi potasiul în iulie şi august. El este un component important al proteinelor, al citoplasmei celulare şi influenţează puternic procesele fiziologice şi formarea recoltei le sfecla de zahăr.
În doză optimă măreşte suprafaţa de asimilare (numărul şi dimensiunile frunzelor), determină un echilibru biologic în procesul de tuberizare a rădăcinii şi de acumulare a zahărului.
În funcţie de condiţiile de căldură, 1kg N asigură sporul de producţie de 50-110 kg rădăcini. Carenţa de N duce la formarea unor frunze mici, îngălbenite, cu un potenţial redus de asimilare, reducând producţia.
Dacă lipsa N intervine într-o fază mai avansată, se opreşte creşterea rădăcinilor, frunzele mai bătrâne se îngălbenesc datorită migrării din ele a N spre frunzele mai tinere şi rădăcini, ducând la maturizarea forţată.
Este dăunător și excesul de N în toate fazele de vegetaţie. Cantitatea prea mare de amoniac dăunează germinaţiei sfeclei pentru zahăr.
Surplusul de azot duce la formarea unei mase foliare luxuriante, de culoare verde-intens, creşterea masei coletelor şi a frunzelor şi prelungeşte creşterea acestora.
În acelaşi timp, rădăcinile au creşterea mai redusă, se maturizează greu, conţinutul de zahăr rămâne scăzut, creşte azotul vătămător şi cenuşa. În cele din urmă, surplusul de azot reduce producţia şi mai ales valoarea tehnologică a rădăcinilor de sfeclă pentru zahăr.
Citește și despre Reguli la fertilizarea porumbului.
Îngrășăminte organice la sfecla de zahăr
Îngrăşămintele organice sunt bine valorificate de sfecla pentru zahăr, datorită perioadei lungi de vegetaţie. Dintre acestea se folosesc în primul rând gunoiul de grajd, apoi cel de păsări, mustul de grajd şi îngrăşămintele verzi.
Gunoiul de grajd este bine valorificat de sfecla pe toate tipurile de sol, determinând creşterea producţiei de rădăcini fără a reduce valoarea ei tehnologică.
Rezultate bune la sfecla pentru zahăr se pot obţine în urma aplicării gunoiului de grajd în doze de 30-60 de tone la hectar, combinând gunoiul de grajd cu doze moderate de îngrăşăminte minerale cu N şi P.
Aplicarea gunoiului de grajd trebuie făcută toamna, sub arătura adâncă.
Îngrășăminte minerale la sfecla de zahăr
Îngrăşămintele minerale cu NPK asigură sporuri însemnate a producției la sfecla pentru zahăr pe toate tipurile de sol.
Dozele de îngrăşăminte chimice se stabilesc în funcţie de nivelul producţiei planificate şi rezerva de elemente nutritive ale solului, precum şi în funcţie de sol.
Dacă se fertilizează cu gunoi de grajd 20 de tone la hectar, dozele îngrăşămintelor industriale se reduc la jumătate, iar dacă se aplică 30-40 gunoi de grajd de tone la hectar, dozele se reduc la 1/3 din dozele recomandate din tabel 1.
Aplicarea îngrăşămintelor minerale cu fosfor şi potasiu se face toamna. Îngrăşămintele se încorporează odată cu lucrările de bază ale solului.
Îngrăşămintele cu azot se aplică jumătate la lucrarea solului înainte de semănat şi jumătate primăvara în perioada de vegetație.
Pe solurile mai uşoare, azotul se aplică primăvara, 2/3 la pregătirea patului germinativ iar 1/3 se încorporează imediat după răsărire, folosind cultivatoarele echipate cu fertilizatoare mecanice.
Dozele de NPK recomandate la sfecla de zahăr (kg substanţă activă la ha)
Fertilizarea sfeclei de zahăr la semănat
Fertilizarea la semănat (starter) este obligatorie pe toate tipurile de sol.
Aplicarea unor doze de 30-40 kg N şi P2O5/ha, sub formă de îngrăşământ complex, asigură plantele cu necesarul de elemente nutritive uşor solubile în această perioadă.
Îngrăşământele complexe se aplică în bandă, la 2 –3 cm sub adîncimea încorporării seminţei şi 5-8 cm lateral de aceasta, pentru a evita vătămarea rădăcinelor plantelor tinere.
Lucrarea este asigurată de echipamentulde fertilizare montat pe maşina de semănat. Nu se recomandă utilizarea ca îngrăşământ starter a ureei.
Fertilizarea cu azot a sfeclei de zahăr în perioada de vegetaţie
Fertilizarea cu azot în perioada de vegetaţie se aplică o dată cu afânarea (praşila) I şi a II-a, în doze de 40 – 50 kg N/ha.
Aplicarea este asigurată prin montarea pe cultivator a echipamentului de fertilizare. Se utilizează azotatul de amoniu sau ureea cu maximum 1% biuret.
Fertilizarea în timpul vegetaţiei nu se va executa mai târziu de epoca optimă a afânării a II-a, deoarece reduce conţinutul de zahăr din rădăcini.
Fertilizarea foliară la sfecla de zahăr
Fertilizarea foliară se aplică în faza de formare a aparatului foliar, utilizând îngrăşămintele foliare cu microelemente, în special cu bor și zinc.
Ele sunt compatibile cu tratamentele de combatere a bolilor şi dăunătorilor. Se recomandă trei tratamente: primul la formarea rozetei de frunze (3 – 4 frunze), al doilea în faza de 8 – 10 frunze, iar al treilea la începutul îngroşării rădăcinii.
Se aplică soluţiii în concentraţii de 0,5 – 1,0% în volume de 300 – 500 litri/ha la fiecare tratament.
Îngrăşămintele complese reromandate: Polyfeed 14-14-28, Kristalon 15-5-30, Solucat 20-20-20, Kemira 6,4-11-31, Nitrofosca 20-19-19 ș. a.
Dozele optime de îngrășăminte organice și minerale la cultivarea sfeclei pentru zahăr în funcție de tipul și subtipul de sol și asolament
Bibliografie:
- Gumovschi A. Manualul fermierului pentru culturile de câmp. Vol. I. și II, Chişinău, 2021.
- Toma S., Gumovschi A., Andrieş S., Babuc V.,ş.a. Aplicarea îngrăşămintelor în agricultura durabilă. Chişinău, Ştiinţa, 2008, 214 p.
Comentarii