Principalele elemente nutritive folosite în procesul de fertilizare sunt azotul/nitrogenul (N), fosforul (P) și potasiu/kaliu (K) din ale căror inițiale provine celebra prescurtare NPK, care este îngrășământul la baza majorității producției agricole.
Cele mai des întâlnite carențe la vița de vie sunt cele provocate de: potasiu, azot, magneziu, bor, fier și mangan.
La administrarea îngrășămintelor chimice, îndeosebi a celor de bază ( N, P2O5 și K2O) este necesar să asigurăm o armonie în creșterea vegetativă (favorizată de azot) și maturarea boabelor, în care rolul principal îl au potasiul și fosforul la care optimul este considerat apropiat de valorile N=1; P2O5=1,5 și K2O =2,5-3,0.
Azotul (N) reprezintă 78% din atmosfera terestră, iar masa de aer de deasupra unui hectar cântărește 78 de milioane de kg de azot, aflat însă într-o stare elementară, motiv pentru care poate fi folosit ca îngrășământ doar în urma introducerii sale în unele combinații chimice sau biologice.
Nivelul optim al conținutului de azot din sol este considerat a fi de 5-10 mg NO3 la 100 de grame de sol uscat.
Insuficiența azotului se întâlnește la solurile sărace în materie organică, mai ales în humus, așa cum întâlnim la solurile nisipoase, dar și la solurile cu un pH acid (sub 5,5 pH) și are cea mai mare influență asupra sensibilizării vițelor la atacul bolilor și dăunătorilor.
Carența de azot determină plantelor o creștere slabă și un ritm de dezvoltare lent (crește riscul invaziv de dezvoltare al populațiilor de acarieni), lăstarii au o poziție erectă și prezintă internoduri subțiri, de culoare galbenă (deseori confundată cu cloroza ferică).
Excesul de azot determină plantele la creșteri luxuriante, sporind umiditatea relativă a aerului din interiorul foliajului butucilor (se impun lucrări în verde: înlăturarea lăstarilor nefertili, desfrunzit, cârnit 2-3 lucrări).
Detalii despre Defolierea, cârnitul lăstarilor și cizelarea strugurilor la vița de vie – lucrări recomandate în această perioadă.
Pe lângă îngrășămintele chimice, aportul de azot se poate efectua prin fertilizările cu îngrășăminte organice (gunoi de grajd, compost, mraniță), prin utilizarea îngrășămintelor verzi, acătuite din plante leguminoase care sintetizează azotul din atmosferă. În plus, subsolajul, drenajul și mulcirea solului prezintă efecte favorabile.
Ca element de noutate, sintetizarea bacteriei naturale Methylobacterium symbioticum SB23, ce este o bacterie cu acțiune imediată după aplicare, intră prin stomate și colonizează planta convertind azotul atmosferic în formă amoniacală utilizată de către plantă în procesele biologice, crescând potențialul de producție prin aprovizionarea continuă cu azot a plantelor, fără a avea pierderi prin levigare sau denitrificare.
Bacteria se hrănește cu metanol emis de plantă și se răspândește prin plantă cu ajutorul metaboliților. Prin această metodă de corectare a aportului de azot în plantă, s-a observat o creștere a conținutului de azot din must, aport destul de important în procesul de fermentare.
Methylobacterium symbioticum se regăsește în biostimulatorul BlueN™ și UtrishaTM N, produsele aparținând companiei Corteva Agriscience.
Rolul fosforului (P) în metabolismul viței de vie prezintă un rol important de regulator al procesului respirator și transportor de energie, contribuind favorabil la absorția mai multor elemente nutritive, formarea și legarea florilor, reducerea și evitarea fenomenelor fiziologice, de meiere/mărgeluire, inducerea precocității maturării strugurilor și a lăstarilor, sporind producția de struguri și ajutând la sinteza nucleoproteidelor, lecitinei și glucidelor, fiind și nutrientul de bază în procesul de formare și descompunere a zaharurilor.
Conținutul de fosfor din sol variază între 0,023% și 0,093% (în echivalență 0,7-2,8 t/ha fosfor, respectiv 1,6-6,4 t/ha P2O5), cu 2/3 sub formă organică și 1/3 sub formă anorganică.
Conținutul optim în fosfor al frunzelor viței de vie este considerat a fi în limitele de 0,15-0,20 %, iar în sol de 10-20 mg P2O5 la 100 g sol uscat.
Carența de fosfor se manifestă prin o alungire a pedunculilor, iar corolele/scufițele nu se desprind, ci rămân lipite, determinând apariția fenomenului de meiere.
Frunzele au un aspect de colorare a marginilor, la început în brun-roșiatic, iar apoi au o tendință de înnegrire, după care se răsucesc în sus. Manifestarea acestor simptome este acropetală (de la baza spre vârful lăstarilor) cu o cădere prematură a frunzelor bazale.
Butucii cu carență de fosfor fructifică puțin și au o maturare târzie a strugurilor, iar semințele rămân mici, turtite și moi.
Pentru a preveni carențele de fosfor încă de la pregătirea terenului înaintea plantării, prin desfundare, se aplică fertilizarea de bază cu îngrășăminte fosfatice.
Potasiul (K) este considerat a fi cel mai benefic element chimic sub aspectul influenței asupra rezistenței vițelor la atacul bolilor și dăunătorilor, datorită activării enzimelor cu rol de sinteză al substanțelor, având o greutate moleculară mare, așa cum sunt proteinele și carbohidrații (celuloză și amidon), încât patogenii (Plasmopara viticola, Uncinula necator, Botrytis cinerea) găsesc greu substanțele cu greutate moleculară mică (aminoacizii, zaharurile, amide solubile) de care au nevoie pentru metabolizare.
Potasiul are un rol benefic și asupra bacteriilor ce pătrund în vițe prin răni (eutypa, esca). Nivelul optim de aprovizionare al solului este de 30-40 mg K2O la 100 g sol uscat pentru vița de vie.
Carența de potasiu se manifestă prin pete necrotice (îngălbenite) de la pintenii/dinții frunzelor și înaintează treptat, prin nervuri către mijlocul frunzei și spre punctul de prindere al pețiolului.
Manifestarea carenței de potasiu este dată și de fragilitatea lăstarilor la rupere de către vânt, maturitatea boabelor neuniformă, iar vinurile rămân slab alcoolice, fără aroma specifică soiului cultivat.
O cantitate de cca 1 % K2O din frunze denotă o aprovizionare bună și sub 0,6 % este înregistrată carența de K2O. Consumul de K2O pentru fiecare tonă de struguri este de 5- 15,2 kg potasiu, în funcție de soiul cultivat.
Carența de magneziu (Mg) se manifestă prin decolorări galben-auriu (soiuri struguri albi), roșie-violacee (struguri roșii) ale frunzei, între nervurile principale, pornind de la marginile frunzelor și avansând treptat către pețiol cu aspectul de „tigrare” sau de „degete”.
Această carență afectează procesul normal de fotosinteză, de formare al pentozelor și al aldehidelor fosfoglicerice. Corecțiile de magneziu se recomandă a fi aplicate odată cu încorporarea îngrăsămintelor chimice pe bază de sulfat de magneziu (kiseritul).
Din cauza mobilității mari a magneziului în sol, este recomandată fertilizarea anuală.
Carența de calciu (Ca) se manifestă prin îngălbenirea frunzelor de la vârful lăstarilor față de frunzele bazale ce rămân verzi și dimensiunea frunzelor rămâne mică, iar o carență pronunțată de calciu duce la necrozarea marginilor frunzelor.
Favorizarea carenței de calciu este dată de pH-ul acid al solului, în special pe solurile turboase, precum și cele nisipoase, permeabile, însă și excesul de azot, potasiu, magneziu, bor și aluminiu o favorizează.
La solurile cu pH sub 6 se recomandă aplicarea de amendamente prin administrarea carbonatului de calciu sau a marnei.
Foliar pot fi aplicate îngrășămintele pe bază de alge marine Ascophillum nodosum care conține mai multe microelemente (Fe, B, Cu, MN, Zn), vitamine și hormonivegetali (gibereline, oxine, citochinine).
Carența de fier (Fe) se manifestă prin cloroza ferică, caracterizată prin îngălbenirea frunzelor și lăstarilor viței de vie, ca urmare a neasimilării fierului din sol prin blocarea acestuia, urmare a conținutului foarte mare de calcar din sol.
Alegerea portaltoaielor rezistente la solurile cu un conținut ridicat de calciu este o soluție viabilă pentru noile plantații înființate.
Primăvara devreme se pot aplica tratamente asupra foliajului prin pulverizare sub presiune cu soluții de 0,7 % sulfat de fier + 0,1 acid citric sau produse foliare specifice corectării carențelor de fier.
V-ar putea fi util și articolul despre Erinoza (bășicarea) viței de vie – când se fac tratamente pentru combaterea acarienilor eriofizi.
