Cei mai mulţi dintre noi privim albinele ca pe nişte insecte utile, relativ simpatice, care trăiesc în comunităţi strict organizate, produc miere şi au devenit simbolul hărniciei în fabule şi vorbe de duh. Şi cam atât. Totuşi, ceea ce nu ştim, sau nu conştientizăm despre ele are o importanţă mult mai mare decât utilitatea lor ca sursă de miere: albinele sunt unul din vehiculele principale prin care se produce polenizarea, proces vital pentru înmulţirea – şi deci însăşi existenţa – plantelor pe Terra.
Astfel, putem spune că majoritatea alimentelor pe care le consumăm depinde, într-o oarecare măsură, şi de albine, a căror absenţă din ecosistem ar cauza efecte devastatoare – foamete, urmată de revolte şi războaie pentru resurse. Poate părea un scenariu oarecum catastrofal, însă istoria abundă de exemple în care dezechilibre ecologice aparent minore au provocat dezastre şi pierderi de vieţi omeneşti.
Avertismentul capătă mai multă greutate în prezent, când civilizaţia modernă are un impact negativ asupra ecosistemelor în general, albinele fiind doar una dintre numeroasele specii ce au de suferit.
Un studiu dat publicităţii în această primăvară de Greenpeace, sub titlul „Albinele în declin”, afirmă că până la 75% din recolte ar avea o productivitate diminuată în lipsa vectorilor naturali de polenizare, din care cel mai important este reprezentat de albine; specii cum sunt merii, tomatele şi plantele folosite ca nutreţ ar fi cele mai afectate, posibil chiar compromise.
Cele mai recente estimări evaluează la 265 miliarde de euro valoarea recoltelor polenizate natural, fără a lua în calcul şi efectul în cascadă asupra recoltelor ulterioare care s-ar obţine din generaţia respectivă de plante.
Această cifră nu ia în calcul nici efectul polenizării naturale asupra plantelor sălbatice, de la păşuni la arborii din păduri, astfel încât, în absenţa ei, planeta ar deveni aridă şi improprie vieţii. Aproximativ 90% din flora spontană are nevoie de polenizatori naturali (în cea mai mare parte insecte) pentru a se reproduce.
Albinele crescute de apicultori şi cele sălbatice reprezintă cel mai important vector de polenizare, şi tocmai ele sunt şi cel mai greu lovite de efectele civilizaţiei moderne, de la utilizarea pe scară largă a pesticidelor şi altor substanţe chimice la poluare şi reducerea habitatului natural.
Raportul Greenpeace avertizează că albinele – dar şi alte insecte polenizatoare – sunt în declin pe plan global, mai ales în America de Nord şi Europa, iar absenţa unor programe regionale sau internaţionale de monitorizare a acestui fenomen ne lipseşte chiar şi de posibilitatea de a măsura cât de sever este declinul.
Oricum, puţinele date existente conturează o imagine sumbră: în ultimele ierni, mortalitatea coloniilor de albine din Europa s-a situat, în medie, la 20%, variind de la 1,8% la 53% de la o ţară la alta.
Un asalt necruţător, din mai multe direcţii
Există deja semne că declinul polenizatorilor naturali afectează productivitatea recoltelor şi, implicit, costurile pe care le suportă consumatorii, un astfel de indiciu fiind creşterea preţului alimentelor în perioada 1993-2009.
Este evident că, pe măsură ce populaţia planetei creşte, şi resursele alimentare trebuie să ţină pasul, iar dacă dorim să evităm extinderea suprafeţelor cultivate, cu efectele sale nedorite (despăduriri şi agricultură extensivă), fără a cădea însă în capcana agriculturii intensive pe bază de pesticide, îngrăşăminte chimice şi plante modificate genetic, va trebui să îmbunătăţim modul în care cultivăm suprafeţele agricole existente, acţionând asupra factorilor naturali, cum este polenizarea – iar aici un rol esenţial le revine albinelor. Mai întâi, ar trebui să ştim care sunt factorii ce provoacă declinul acestora.
După cum afirmă autorii studiului Greenpeace, aceştia sunt multipli şi nu putem să aruncăm vina exclusiv asupra unuia. Oricum, cele mai mari pericole la adresa polenizatorilor naturali sunt bolile, paraziţii şi agricultura intensivă, care afectează ciclul de viaţă al albinelor, de asemenea influenţat negativ şi de schimbările climatice. În plus, există pesticide ce reprezintă o ameninţare majoră pentru sănătatea şi chiar viaţa albinelor, iar scoaterea lor din uz este absolut necesară.
Insecticidele – cel mai mare pericol
Evident, cele mai nocive sunt insecticidele utilizate pe scară largă în agricultură.
Printre cele mai des întâlnite efecte ale acestora sunt cele fiziologice (de la maturizare întârziată la malformaţii întâlnite pe scară largă în populaţiile de albine expuse substanţelor toxice), modificarea traseelor de zbor şi, deci a zonelor polenizate, alterarea modului în care se hrănesc insectele (ceea ce poate provoca în final moartea prin inaniţie) şi deteriorarea severă a proceselor cognitive (recunoaşterea plantelor şi a stupilor, orientarea în spaţiu) provocată de substanţele neurotoxice.
Raportul Greenpeace identifică o listă a celor mai nocive şapte pesticide, care ar trebui interzise şi eliminate din orice ecosistem, pentru a evita expunere albinelor la efectele lor devastatoare:
- imidacloprid,
- tiametoxam,
- clotianidină,
- fipronil,
- clorpirifos,
- cipermetrină şi
- deltametrină.
Toate acestea sunt utilizate pe scară largă în Europa şi afectează mai ales albinele domestice. Pe lângă efectele directe, există şi un efect indirect, dar foarte periculos pentru om: cantităţi din aceste substanţe au fost depistate în mierea utilizată pentru consumul uman.
Boli şi paraziţi
Mulţi apicultori consideră că parazitul acarian extern numit Varroa Destructor este o ameninţare serioasă la adresa albinelor, pe plan mondial. Alţi paraziţi foarte nocivi sunt localizaţi zonal, cum ar fi Nosema Ceranae, predominantă în sudul Europei.
Pe lângă paraziţii cunoscuţi de mai mult timp, au apărut recent o serie de noi riscuri – viruşi şi agenţi patogeni – care produc efecte încă parţial necunoscute asupra coloniilor de albine domestice şi sălbatice.
Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, rezistenţa albinelor la boli şi paraziţi pare să fie în scădere, responsabili fiind mai mulţi factori, în special hrana şi expunerea la toxine de sinteză.
Unele pesticide, de exemplu, par să slăbească sistemul imunitar al albinelor, care devin astfel mai sensibile la infecţii şi paraziţi.
Agricultura industrială
Albinele, ca şi alte insecte ce realizează polenizarea, nu pot evita diversele efecte ale agriculturii industriale: sunt confruntate simultan cu distrugerea habitatului natural, iar atunci când ajung în zone unde se practică o agricultură intensiv-industrială, vin în contact cu toate efectele nocive ale acesteia.
Fragmentarea habitatelor naturale şi semi-naturale, expansiunea monoculturilor şi lipsa diversităţii vegetale au, de asemenea, consecinţe nedorite. Practicile distructive care limitează zonele în care albinele se pot stabili, alături de insecticidele şi pesticidele pulverizate pe suprafeţe mari transformă agricultura industrială într-o ameninţare majoră la adresa vectorilor naturali de polenizare.
Pe de altă parte, sistemele agricole care promovează biodiversitatea şi evită substanţele chimice, aşa cum sunt fermele ecologice, pot fi medii propice de dezvoltare a polenizatorilor naturali. Un habitat eterogen, cu mai multe culturi agricole coexistând în aceeaşi fermă, oferă surse variate de polen care pot stimula apariţia unor noi colonii de albine.
Schimbările climatice
Multe dintre schimbările climatice majore – creşterea temperaturii, modificarea distribuţiei de umiditate, fenomenele meteo extreme – au impact asupra insectelor şi, implicit, afectează populaţiile de albine. Unele din aceste schimbări pot duce chiar la dispariţia comunităţilor de albine din regiuni întinse, cu efecte dezastruoase asupra polenizării şi, deci, a florei – mai ales – spontane.
Ce putem face? Răspunsul este agricultura organică
După cum afirmă autorii studiului Greenpeace, principala cale de urmat pentru a evita un dezastru ecologic o reprezintă agricultura organică.
Orice evoluţie de la agricultura industrială a prezentului, cu metodele sale intens distructive, către ferme ecologice şi ecosisteme prietenoase cu mediul va aduce beneficii care nu se limitează doar la populaţiile de insecte polenizatoare, ci influenţează şi calitatea alimentelor pentru consum uman.
Sunt anumite probleme pe care societatea ar trebui să le remedieze pe termen scurt şi mediu, pentru a creşte gradul de sănătate al insectelor polenizatoare. Prima şi cea mai urgentă astfel de măsură, ale cărei beneficii ar fi vizibile imediat, este interzicerea pesticidelor care afectează populaţiile de albine – atât domestice, cât şi sălbatice.
În general, măsurile pe termen scurt şi mediu propuse de Greenpeace pot fi încadrate în două categorii, după modul de acţiune:
- cu scopul de a evita riscurile la adresa sănătăţii insectelor (interzicerea substanţelor nocive, etc.);
- cu scopul de a promova sănătatea polenizatorilor (modificarea practicilor agricole, extinderea fermelor organice etc.)
Avântul luat recent de agricultura organică, asociată cu utilizarea pe scară tot mai largă a tehnicilor care reduc sau elimină pesticidele (cum ar fi controlul integrat al dăunătorilor) demonstrează că agricultura fără pesticide este posibilă, ba chiar profitabilă economic.
Evident, este şi prietenoasă cu mediul, iar stimularea populaţiilor de polenizatori are ca efect un randament mai mare al culturilor agricole.
De asemenea, metodele organice pot ţine sub control buruienile şi paraziţii, fără substanţe chimice nocive, mărind totodată rezistenţa inerentă a ecosistemelor.
Din păcate, aceste măsuri nu au primit suficient sprijin financiar, nici atenţie, din partea factorilor de decizie la nivel administrativ, deşi reprezintă calea de urmat pentru o dezvoltare agricolă durabilă.
După cum afirmă Greenpeace, politicile agricole ale Uniunii Europene, în special Politica Agricolă Comună (PAC) ar trebui să ţină cont de dovezile ştiinţifice privind ameninţările la adresa populaţiilor de albine domestice şi sălbatice, precum şi de beneficiile polenizării naturale.
Uniunea Europeană este chemată să adopte urgent măsuri de protejare a ecosistemelor şi polenizatorilor naturali, prin preluarea în politicile sale agricole a propunerilor menţionate anterior, menite să protejeze populaţiile de albine. În plus, UE ar trebui să legifereze măsuri riguroase de control al utilizării substanţelor nocive pentru albine, dar şi pentru alţi vectori naturali de polenizare.
Un articol de Dan Bărboi
Sursa: financiraul.ro
Comentarii