În localitatea Matca din judeţul Galaţi, hectarul de teren agricol a ajuns să coste şi peste 30.000 de euro. Circa 3.000 dintre cele 8.000 de hectare ale localităţii sunt cultivate cu legume, din care 800 de hectare sunt acoperite cu solarii. O şesime dintre solariile României sunt la Matca, iar producţia anuală de legume depăşeşte 200 de milioane de kilograme, scrie adevarul.ro.
De ani buni, comuna gălăţeană Matca a ajuns să fie cunoscută pe mai tot teritoriul României, ba chiar şi în numeroase ţări europene, „vinovate” de această faimă fiind legumele produse în cantităţi industriale aici.
Deşi acum vreo şase decenii, când renumele aşezării începea să crească, cei care „duceau greul” erau pepenii (la acerbă concurenţă cu cei de Dăbuleni), între timp centrul de greutate a balansat că roşii şi castraveţi, capitol la care mătcaşii se bat pentru clienţii din Europa cu marii producători legumicoli din Turcia, Bulgaria sau Ungaria.
Că afacerea merge bine stau mărturie nu doar cantităţile uriaşe vândute de mătcaşi, cât faptul că, efect direct al prosperităţii, hectarul de arabil a ajuns să coste sume ameţitoare la Matca: undeva între 30.000 şi 40.000 de euro, adică de două-trei ori mai mult decât terenurile agricole din Olanda sau din Franţa.
O şesime din solariile României sunt la Matca
Deşi poate părea ciudat, o şesime dintre solariile din România se găsesc la Matca. Cifrele indică faptul că la nivel naţional sunt aproape 5.000 de hectare de solarii, dintre care 800 de hectare se găsesc în Matca.
Mai nou, tot mai mult comune din zonă (aflată în imediata apropiere a oraşului Tecuci) au prins gustul afacerii cu legume în spaţii protejate, aşa că solariile din Matca, Corod, Cudalbi, Drăgăneşti şi Comeşti acoperă circa 1.000 de hectare, deci cam o cincime din suprafaţa cultivată în România.
De altfel, din câte spune primarul comunei, Nelu Costea, legumicultura este principala ocupaţie a locuitorilor aşezării, care numără peste 12.000 de suflete.
„Toată lumea de la noi are solarii, fie că vorbim despre fermieri sau despre profesori ori salariaţi ai primăriei. Doar copiii şi bătrânii neputincioşi nu muncesc în solarii”, spune primarul Costea, el însuşi un priceput fermier.
O aşa afacere extinsă a lăsat, evident, urme adânci pe faţa localităţii, care nu seamănă cu nicio altă aşezare românească. Văzută de departe, Matca luceşte în soare ca o imensă întindere de apă. Fiecare curte este practic acoperită cu folie din polietilenă, aşa că doar imobilele mai înalte ies în evidenţă, ca nişte insuliţe în uriaşa întindere lucitoare.
Nici comerţul nu este unul tipic în sat.
„La noi sunt mai multe magazine de folie şi de alte lucruri necesare agriculturii decât magazine obişnuite”, glumeşte primarul.
Cât despre magazine de legume, cui îi trebuie, când 99,99% dintre mătcaşi au propriile solarii şi grădinii de zarzavaturi? Ca urmare, totul a fost condensat într-o întinsă piaţă angro, unde sunt sute de standuri şi de unde cumpără pieţarii şi aprozarele de pe cale de şapte-opt judeţe.
În rest, se vinde cu tirul. Nu cu lada sau cu baxul. Pur şi simplu, cu zecile şi sutele de tone, căci mătcaşii, ocupaţi cu producţia, nu prea au timp să stea la tarabă şi să vândă cu kilogramul.
„Aşa a fost mereu aici la noi. Noi nu suntem pieţari, ci producători serioşi, de pe mâinile cărora iese producţie serioasă, nu câteva fire de ceapă din fundul curţii, cum e prin alte locuri”, spune, cu mândrie, legumicultorul Ionel Dobrea.
Mâncatul de seminţe, „ocupaţie” fără candidaţi
Şi mai există un lucru cam ciudat la Matca. Nu prea sunt asistaţi social.
„La noi sunt doar vreo 30-40 de persoane la ajutor social. Sunt oameni bolnavi, care nu pot munci. În rest, toată lumea e la muncă, nu la întins mâna”, spune primarul Nelu Costea.
Ce-i drept, pe uliţele satului nu-i prea multă mişcare. Doar copiii care vin sau se duc la şcoală pot fi întâlniţi. În rest, toată lumea e în solar. Legumele nu aşteaptă, n-au răbdare.
Şi ar mai fi un detaliu, poate uşor hazliu. Tradiţia moldovenească a băncii de la poartă, pentru mâncat seminţe de floarea soarelui, nu a prins rădăcini la Matca.
„Ai noştri nu au timp de bârfă şi de mâncat seminţe. Din timpul pierdut vine sărăcia! Dacă şi în restul României ar munci lumea măcar 50% din ce muncim noi, aici, ţara noastră ar fi departe, domnule. Ar fi bogăţie mare”, este categoric Nelu Costea.
Interesant este şi faptul că acest mare bazin legumicol a apărut pe un teren atipic, pe unde nu trece un curs de apă din care să se alimenteze grădinarii. Nici măcar sistemul de irigaţii de tip socialist nu a fost finalizat (lucrările au fost abandonate în 1989, la stadiul de 80%, iar sistemul nu a funcţionat vreodată).
Aşa că plantele din solarii sunt udate cu apă scoasă din puţuri individuale şi apoi circulată prin sisteme moderne, care includ încălzirea, amestecul cu nutrimente şi irigarea prin picurare. Fiecare solar are sistemul lui de irigaţii, sistemul lui de încălzire şi, desigur, secretele lui.
Pământul e scump pentru că-i muncit
Pământul este teribil de scump la Matca. În vecinătatea aşezării, unde sunt concentrate 99% dintre solariile din comună, hectarul depăşeşte 30.000 de euro. Este cel mai scump teren agricol din România şi printre cele mai scumpe din Europa. Bunăoară, în Olanda sau în Franţa hectarul de arabil este între 12.000 şi 18.000 de euro, adică de două-trei ori mai ieftin decât la Matca.
Mătcaşii ştiu şi de ce a ajuns preţul aşa de sus.
„Munca întregii comunităţi i-a dat valoare terenului. Poţi să te duci să cumperi teren mai ieftin în altă parte, însă nu se mai cheamă că faci roşii sau castraveţi de Matca”, spune Nelu Costea.
Cât priveşte cantitatea de legume produse la Matca, nu există nepărat o cifră exactă, ci doar estimări. Ar fi undeva cam la 80.000 de tone de legume de solar şi peste 120.000 de tone de legume de câmp. Pe an, de aici pleacă, aşadar, către lumea largă, aproximativ 200 de milioane de kilograme de legume. Jumătate ia calea exportului. Imens!
„Vin polonezii şi iau castraveţi de la noi. Au discutat pe internet în engleză cu cineva de pe-aicea. Ei au fabrică la ei în Polonia şi vor castraveţi mulţi. Îi pun la borcane şi îi duc în Lituania, în Germania şi nu mai ştiu unde. Se culeg în jur de 400-500 de tone de castraveţi pe zi, aici la Matca”, povesteşte mătcaşul Ionel Dobrea.
Interesant este şi că potenţialul zonei tinde să se schimbe un pic, căci mătcaşii (şi nu doar ei) au înţeles că nu pot sta la nesfârşit la mâna fluctuaţiilor din piaţă şi că le trebuie spaţii de depozitare profesionale.
„Au început să apară şi pe la noi depozite frigorifice, linii de sortare şi de ambalare. Deocamdată nu este cine ştie ce, însă este un pas important. Aşa cum îi ştiu pe mătcaşii mei, ideea se va extinde în curând la scară mare”, este de părere primarul comunei.
Cât priveşte aşteptările de la guvernanţi, oamenii din Matca sunt fermi: legi mai bune contra monopolului supermarketurilor, ajutor pentru investiţii în tehnologie şi, nu în ultimul rând, infrastructură rutieră, căci drumurile româneşti, mai ales în zona asta de ţară, sunt praf şi pulbere.
Sursa: Adevarul.ro
Comentarii