‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
-0.8 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriFOTO. Vasile Macovei: Zmeura remontantă îți aduce două recolte pe an dacă faci investiții...

FOTO. Vasile Macovei: Zmeura remontantă îți aduce două recolte pe an dacă faci investiții inteligente

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Zmeurul este o cultură larg răspândită la nivel mondial datorită faptului că intră repede pe rod și poate da 8-16 tone de fructe cu calități gustative înalte, care pot fi valorificate la un preț avantajos.

Cultura zmeurului este una dintre cele mai răspândite printre speciile arbuștilor fructiferi din lume. Recolta globală de zmeură este de circa 300 mii tone, dintre care 50% îi revine Europei, care este cel mai mare producător mondial de zmeură. Printre cei mai mari producători de zmeură se numără așa țări ca Rusia – 90 mii tone, Polonia – 40 mii tone, Germania – 20 mii tone, Ungaria – 18 mii tone. Cele mai mari suprafețe sunt cultivate în Polonia, Anglia, SUA, Canada, Rusia.

În diferite regiuni ale lumii sunt cunoscute peste 600 de soiuri de zmeur, dar pe scară largă sunt cultivate doar 30 dintre ele. În funcție de fructificare, soiurile de zmeur se grupează în sezoniere (fructifică o singură dată pe an) și remontante (fructifică de mai multe ori pe an).

‹ adv ›

Cei care vor să cultive zmeură, vor elabora două bugete pentru suprafaţa de un hectar şi anume: bugetul investițiilor la plantarea şi îngrijirea zmeurei până la intrarea pe rod și bugetul agregat al veniturilor şi cheltuielilor la cultivarea zmeurei sezoniere pe rod şi zmeurei remontante pe rod.

Înființarea plantației de zmeur

Tânărul Vasile Macovei din raionul Edineț și-a început afacerea cu zmeură acum câțiva ani. Astăzi, el se bucură de roadele muncii sale. Totul a început din dorința de a dezvolta o afacere aici, acasă, în Moldova. Tânărul dispunea de ceva bani pe care i-a adunat mai mulți ani din alte activități. Studiind informațiile accesibile a decis să planteze zmeură remontantă.

„Inițial, fiind și noi tineri căutam domeniul în care să investim și în care să ne dezvoltăm. Am ales zmeura remontantă, deoarece este o cultură din care îți poți recupera investiția cel mai rapid. Adică, noi am plantat în luna martie, deja la sfârșitul lunii august am recoltat prima roadă, nu era o recoltă mare, dar am reușit nu doar să ne restituim investițiile făcute pentru întreținerea din acel an, dar am și obținut un mic profit. Am văzut cum se manifestă soiul dat, nu a fost necesar să așteptăm câțiva ani pentru a vedea dacă am ales soiul corect, dacă piața pe parcursul acestor ani nu s-a schimbat. Este o investiție mult mai prognozabilă și cu un termen de recuperare mult mai scurt”, ne-a spus tânărul.

Producătorul recunoaște că, dacă ar avea acum posibilitatea să se întoarcă în timp și să reînceapă afacerea atunci ar începe de la o plantație mai mică, iar o atenție deosebită ar acorda tehnologiei.

„Am început afacerea noastră în anul 2014, când am plantat pe o suprafață de 2,2 hectare primii puieți de zmeur. Cultivăm soiul Polana, iar materialul săditor l-am importat de peste hotare și ne-a costat circa 7 lei un puiet. Pornind de la faptul că, acest soi este unul mai specific am ales și o schemă de plantare caracteristică”, a adăugat Vasile.

‹ adv ›

Polana este un soi de origine poloneză. Planta este de vigoare mijlocie, are o capacitate de drajonare bună. Lăstarii poartă ghimpi. Fructele foarte mari (2,8-3,6 g), conic alungite de culoare roșu-închis. Pulpa slab suculentă, dulce cu aromă plăcută. Productivitate înaltă (16,0-20,8 tone/ha). Fructele sunt transportabile. Pot fi folosite pentru consum atât în stare proaspătă, cât și pentru procesare.

Investiții necesare pentru o plantație de zmeură

Tânărul ne-a povestit despre investițiile necesare pentru a înființa o plantație de zmeură.

„Pentru înființarea unui hectar de zmeură avem nevoie de material săditor, care ajunge să coste circa 40-50 de mii de lei, după care urmează investiții în tehnologie, cum ar fi irigarea. Însă, aceasta depinde de mai mulți factori: cât de departe este sursa de apă, gradul de înclinare a solului. Ulterior, mai sunt necesare investiții pentru tehnica agricolă. Dacă e o suprafață mică, atunci putem prelucra cu unelte mai simple, sau cu un motocultivator mai mic, care costă până la 7 mii de lei. Pentru prelucrarea unui hectar este nevoie de un motocultivator mai puternic sau de un mini tractor, deja investițiile sunt mai mari. Pentru cele 2 hectare am procurat un motocultivator mare, după care l-am modificat și l-am transformat într-un mini tractor. Pe parcursul acestor 4 ani, apelăm la lucările cu un tractor mare doar atunci când cosim verdeața de printre rânduri, iar restul lucrărilor le realizăm cu mini tractorul personal, care ne-a costat circa 20 de mii de lei. Uneltele pe care le-am procurat au costat cam 5 mii de lei. Astfel, atunci când vorbim de investiții acestea depind de posibilitățile financiare ale fiecărui fermier în parte”.

Bugetul total al investițiilor pentru înființarea plantației de zmeură remontantă (suprafaţa – 1 ha)

Specificare

‹ adv ›

UM

Cantitate

/ha

Preţ unitar, lei

Pregătirea terenului şi plantarea – Anul I, lei

Îngrijirea plantaţiei până a intra pe rod, lei

Total (până la intrarea pe rod)

Anul II

Total

lei

Structura,

%

Flux de numerar iniţial

lei

X

X

0

-70 912

X

X

X

I. Costul mijloacelor de producţie

lei

X

X

56 465

48 819

48 819

105 284

78,0%

Material săditor (Schema de plantare 2×0,5m)

unit

10 000

5,00

50 000

0

50 000

37,0%

Material săditor completarea golurilor (5% butaşi)

unit

500

5,00

2 500

2 500

2 500

1,9%

Îngrăşăminte minerale:

2 820

480

480

3 300

2,4%

Nitroamofosca NPK 16:16:16

kg

300,0

9,40

2 820

0

2 820

2,1%

Microelement – Poly-Feed 19:19:19 + 6 ME

kg

8,0

60,00

480

480

480

0,4%

Material de legat (sfoară)

kg

25,00

18,00

450

450

450

900

0,7%

Substanţe chimice

lei

3 394

3 394

3 394

2,5%

Erbicide – propaqizafop

l

1,00

737,80

738

738

738

0,5%

Fungicide – hidroxid de cupru

kg

2,50

330,00

825

825

825

0,6%

Insecticid – lambda cihalotrin

l

0,40

579,80

232

232

232

0,2%

Fungicide – tebuconazol

l

0,50

650,00

325

325

325

0,2%

Insecticid – tiacloprid

l

0,25

2 431,13

608

608

608

0,5%

Fungicide – penconazol

l

0,60

1 110,00

666

666

666

0,5%

Inventar pentru curăţit

unit

6

120,00

720

720

720

1 440

1,1%

Apă (la irigarea câmpurilor)

m3

800,00

3,50

2 800

2 800

2 800

2,1%

Sistem de irigare prin picurare

unit

1

36 000,00

36 000

36 000

36 000

26,7%

Combustibil (deplasarea în câmp)

l

150,00

16,50

2 475

2 475

2 475

4 950

3,7%

II. Servicii mecanizate

lei

X

X

2 290

2 229

2 229

4 519

3,3%

Arătură de semidesfundare (35-40 cm)

ha

1,0

889,1

889

0

889

0,7%

Plantarea drajonilor se efectuează toamna, după căderea frunzelor, sau primăvara până la dezmugurire. Puieții se plantează în șanțuri, brazde deschise, cu plugul la adâncimea de 30-32 cm sau în gropi săpate cu burghiul hidraulic. Distanțele dintre rânduri, în plantațiile comerciale, vor fi de 2,5-3 m, iar pe rând 0,3-0,5 m, în funcție de vigoarea de creștere a soiurilor. Înainte de plantare drajonii se fasonează și se mocirlesc. Adâncimea plantării se stabilește astfel ca solul să acopere numai partea tulpinei care a fost anterior în drajonare.

Zmeura remontantă este o cultură care merită a fi cultivată de fermieri, deoarece termenul de recuperare al investiţiilor efectuate constituie 2,5 ani de la plantare sau 0,5 ani de rod deplin a plantaţiei.

„Aș recomanda ca înființarea unei plantații să înceapă de la 30-50 de ari, care pot fi prelucrate cu tehnică mai mică. Atunci și investiția inițială necesară este mai mică, de circa 25 de mii de lei în puieți, 10 mii de lei în motocultor plus irigarea putem ajunge până la 50 de mii de lei”, a calculat Vasile Macovei.

Eroul nostru spune că afacerea se dezvoltă datorită implicării soției, care știe cel mai bine cum să le facă pe toate în așa fel ca să obțină rezultate remarcabile.

„Am beneficiat de subvenții din partea statului la plantarea puieților, circa 100 de mii de lei, ceea ce a reprezentat un suport foarte bun. La moment, condițiile s-au modificat, se acceptă doar plantații care dispun de irigare, problema cea mai mare fiind sursa de apă”, ne-a mai spus producătorul.

Recoltarea și comercializarea zmeurei

Vasile Macovei recunoaște că, a comis multe greșeli pe care acum le-ar evita. În primul rând, a plantat inițial o suprafață destul de mare.

„Poți începe cu o suprafață mai mică, de exemplu în cazul unei livezi, nu poți începe cu 10 ari, pe când în cazul zmeurei poți planta chiar și 10 ari. Investițiile sunt minime. În primul an, spre exemplu, până la 50 de ari poți să prelucrezi cu familia, ceea ce presupune investiții doar pentru procurarea puietului. Dacă există posibilitatea de a iriga, ai un avantaj în plus. Pomușoarele sunt destul de solicitate atât pe piața internă, cât și pe cea externă”, a povestit Vasile.

Pe parcursul anilor a încercat mai multe metode de comercializare a zmeurei. Prima și cea mai cunoscută este realizarea prin intermediul angrosiștilor. După care a încercat să vândă zmeura la piețe.

„Chiar dacă este un produs solicitat, totuși sunt anumite probleme cu comercializarea. Pe parcursul anilor, am încercat să vindem zmeura prin mai multe metode cunoscute și mai puțin cunoscute. Am început cu angrosiștii, după care am încercat să vindem singuri la diferite piețe. De asemenea, am căutat soluții și pentru export – este posibil, dar este nevoie de cantități mari. Avem o pagină în internet și propunem consumatorilor zmeură prin intermediul rețelelor de socializare. Totuși, cea mai bună variantă este comercializare prin intermediul diferitor târguri. Am participat, în anul curent, la târgul Summer Berry Fair din municipiul Chișinău, organizat de proiectele AMIB și APM/USAID, și de Asociația Pomușoarele Moldovei. Consider că, a fost un eveniment de succes. În primul rând, ai acces la piața din Chișinău, unde interacționezi direct cu cumpărătorul, iar acesta procură direct de la producător, astfel se exclude factorul de intermediari, care, de obicei, poate consuma până la 50% din prețul produsului. Dacă ar fi fost organizate în fiecare weekend nu ar fi fost necesitatea de a apela la angrosiști pentru a comercializa zmeura în Rusia și alte țări. În cadrul acestor evenimente, zmeura a fost foarte solicitată. Am primit o plăcere deosebită să comunic cu cumpărătorii care apreciază produsul, care au avut posibilitatea de a gusta zmeura și apoi de a o procura. De astfel, această participare îți aduce nu doar profit, dar și plăcere din activitatea pe care o desfășori. Este o practică destul de bună, care merită a fi continuată”, a explicat Vasile Macovei.

Dispune deja de suficientă experiență astfel că, cunoaște în care perioadă și unde se comercializează mai bine zmeura. În anul curent, zmeura remontantă s-a vândut la un preț mediu de 40 de lei per kg. Este un preț bun, spune fermierul.

Profitul cumulativ generat la cultivarea zmeurei remontante constituie suma de 1,7 milioane lei pentru un ciclu de producere (plantaţia poate fi exploatată eficient 7 ani).

Principalele probleme cu care se confruntă în plantație

Prima mare problemă cu care se confruntă eroul nostru este lipsa brațelor de muncă sau calitatea muncii pe care o desfășoară lucrătorii.

„Cu părere de rău, atunci când oamenii noștri pleacă peste hotare productivitatea muncii este de 10 ori mai mare decât acasă. Da, achitarea este mai mică, conform pieței locale, dar ne străduim să fim corecți. O altă problemă ar fi și tehnologia, nu folosim produse de uz fitosanitar, nu irigăm ceea ce face ca produsul să fie mai greu de păstrat. Pe de o parte este un produs ecologic, dar pe de alta se micșorează perioada de păstrare. O altă problemă ar fi și absența unei Asociații a producătorilor de zmeură. Atunci când ești de unul singur nu ai puterea de negociere, dar nici nu poți propune o cantitate suficientă, din propria experiență, se solicită cel puțin 1 tonă pe zi, ceea ce de la un singur producător este imposibil de adunat”, a relatat fermierul.

Desigur, există și probleme mai mici cum ar fi condițiile de colaborare cu rețelele de supermarkete, dar acestea, spune Vasile Macovei, sunt mult mai ușor de soluționat.

Atunci când începe perioada de lucru în plantație are nevoie de oameni în fiecare zi. Productivitatea crește și scade. La începutul sezonului se pot isprăvi cu doar 10 oameni, care își fac munca calitativ și responsabil.

„Recoltarea zmeurei este una mai specifică, nu fiecare om care lucrează bine la prășit, sau la alte lucrări este eficient și la culesul zmeurei. De regulă, din 20 de oameni sunt 5-6 lucrători eficienți. Dacă aș dispune de 8-10 oameni eficienți, cred că m-aș isprăvi. În perioada de vârf avem nevoie și de 20-30 de oameni pe zi”.

Spune că, este profitabil să investești într-o afacere cu zmeură, sau pomușoare pentru că, la moment, agricultura este o ramură de perspectivă. Familia Macovei are planuri mari.

„Intenționăm să construim un frigider, dar un pic mai târziu, pentru că ne dorim să schimbăm tehnologia de cultivare, să investim într-o tehnologie mai intensivă. Dorim să ne modernizăm, deoarece consider că, există destul potențial de a crește și pe suprafața pe care o avem la moment”.

Au procurat un microbus care dispune și de cameră frigorifică, astfel îl folosesc ca și cameră de pre-răcire, transportare. Iar tinerilor care se gândesc să-și inițieze o afacere cu zmeură le spune să studieze bine piața și să investească, pas cu pas, în afacere.

Acest articol a fost scris cu sprijinul financiar al Centrului de Consultanță în Afaceri, în cadrul proiectului Îmbunătățirea productivității și accesul la piață a producătorilor de pomușoare, finanțat de Fundația HEKS-Moldova. Informația prezentată (mărimea investițiilor, perioada de recuperare a investițiilor, etc.) reprezintă rezultatul modelării economice teoretice a experților-economiști în domeniul agricol. Proiectul AMIB nu oferă garanții în ceea ce privește rentabilitatea, profitabilitatea afacerii, întrucât condițiile practice în care se înființează și se îngrijește plantația depind de mai mulți factori. Cifrele prezentate în material nu se referă în nici un caz la istoria fermierului descrisă în articol. Mai multe informații despre inițierea unei afaceri cu culturi bacifere, le puteți afla din Manualul „Cultura arbuștilor fructiferi și a căpșunului”, disponibil aici.

‹ adv ›
‹ adv ›

1 Comentariu

  1. Bună seara si noi suntem foarte mulțumiți de soiul Remontant
    Am achiziționat acest soi în toamnă lui 2016 de la cei de la Fundulea.
    Însă în acest an am avut o producție foarte mare peste 4 tone la 5.000 mp
    Bafta

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›