‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 7 decembrie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleImportator olandez, în Moldova pentru a cumpăra fructe: Putem achiziționa cantități mari, decisivă e...

Importator olandez, în Moldova pentru a cumpăra fructe: Putem achiziționa cantități mari, decisivă e calitatea

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Producătorii autohtoni de fructe care implementează tehnologii moderne de creștere a fructelor se bucură de o popularitate foarte mare pe piața externă, în ciuda dificultăților din acest sezon.

Potrivit datelor furnizate de către Asociația Moldova Fruct, în acest an, zeci de cereri de identificare a furnizorilor de fructe din țări cum ar fi Italia, Spania, Marea Britanie sau Țările de Jos au fost transmise asociației.

Asigurarea calității fructelor este cartea decisivă, care, de altfel, necesită investiții importante. Pe de altă parte, producătorii care au ales să facă aceste investiții, au înregistrat succese remarcabile în ultimii ani și au livrat fructe moldovenești, în premieră pentru țară, pe piețe noi și oportune de desfacere.

‹ adv ›

Astăzi, împreună cu zeci de producători de fructe, membri ai asociației, am vizitat compania Staragro Group, una dintre întreprinderile model al sectorului horticol autohton, care a reușit să stabilească parteneriate importante pe piața externă și să implementeze unele dintre cele mai performante tehnologii.

Compania era în plin proces de pregătire a mai multor loturi de cireșe soiul Kordia pentru export în Țările de Jos, iar importatorul a identificat compania moldovenească în urma recenziilor bune oferite de către alți importatori, dar și datorită altor achiziții de fructe moldovenești de calitate făcute anterior.

„Am avut o experiență bună la importul unor specii de fructe moldovenești, astfel că am decis să ne extindăm și să realizăm și importul cireșelor. Compania Staragro Group a fost primul nostru furnizor de cireșe din Moldova, un furnizor de cireșe de calitate și cu un gust deosebit.

Suntem foarte satisfăcuți de calitatea fructelor, am ales ambalajul corespunzător, iar acum ne aflăm în etapa de pregătire a loturilor. Sâmbătă, acestea deja vor ajunge în Olanda și vor fi comercializate pe piață. La moment, analizând echipamentele și modul în care este realizată creșterea fructelor în această companie, suntem orientați să exportăm cantitatea maxim posibilă. Totodată, suntem în căutarea și altor producători de fructe de calitate”, a menționat pentru Agrobiznes Rene Kraaijeveld, importator, Schrijvershof.

Potrivit celor menționate de importator, compania Schrijvershof a avut o experiență pozitivă și la capitolul import de struguri și prune moldovenești, iar în 2022 a realizat primul import de cireșe.

„Pe această piață sunt solicitate doar soiurile tardive de cireșe. Noi cultivăm circa 15 soiuri, iar printre cele care corespund acestei cerințe se numără Kordia, Regina, Black Star. Importatorul este orientat să importe cantități mari din Moldova, astfel, producătorii care vor oferi calitatea solicitată, pot stabili parteneriate importante.

Negocierile au durat circa doi ani. Nu e greu să găsești importatori, este însă greu să asiguri permanent calitatea solicitată. Importatorii monitorizează fiecare lot, nu putem da greș pentru că acum, alături de alți exportatori, construim drumuri importante pentru fructele autohtone. Am lucrat mult asupra calității fructelor și suntem nespus de mulțumiți de faptul că acum importatorii sunt interesați să colaboreze cu noi, iar fructele pe care le producem sunt solicitate”.

‹ adv ›

Recent, Staragro Group a instalat un sistem de răcire a fructelor pentru a asigura un plus de siguranță la capitolul calitate.

Moldova, în calitate de țară exportatoare de cireșe de calitate, abia se face cunoscută pe piețele de desfacere cum ar fi cele din UE sau unele țări din Orient. În 2022, pentru prima dată cireșele moldovenești au fost exportate în Țările de Jos și Estonia.

Țara trebuie să se afirme ca exportator de fructe de calitate, în condițiile în care la moment prețul oferit la export este unul dintre cele mai mici de pe piața internațională, iar controlul cărora sunt supuse fructele este unul riguros. Astfel, eforturile întreprinse de către producătorii autohtoni sunt demne de apreciat.

‹ adv ›

În 2022, prețul mediu declarat în vamă pentru cireșele moldovenești era de doar 0,92 USD/kg. 

Citește mai multe despre Transportarea cireșelor la distanțe mari – recomandări pentru pierderi minime.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›