Înfloritul viţei de vie – particularităţi și lucrări

Etapele formării şi dezvoltării organelor generative la viţa de vie sunt [1,2,3,4]:

• inducţia florală;
• evocarea florală şi diferenţierea;
• înfloritul;
• polenizarea şi fecundarea;
• legarea bobiţelor;
• creşterea bobiţelor;
• coacerea bobiţelor.

În prima perioadă de vegetaţie, la vița de vie au loc primele două etape (inducţia florală, evocarea florală şi diferenţierea mugurilor), iar în a doua – etapele de definitivare ale formării şi dezvoltării bobiţelor (înfloritul, polenizarea şi fecundarea, legarea, creşterea, coacerea fructelor).

Înfloritul începe cu deschiderea florilor şi căderea corolei, concrescută în formă de cupolă şi se finalizează cu legarea bobiţelor şi, de obicei, coincide calendaristic cu luna mai – începutul lunii iunie.

În condiţii favorabile [5], perioada înfloritului unei inflorescenţe decurge timp de 4-8 zile, a unui soi 8-14 zile, iar a unei plantaţii 12-20 zile.

Trebuie de menţionat că, pe parcursul unei zile se observă două perioade maxime de deschidere a florii – prima situată între orele 6-10, iar a doua – între orele 14-17.

Buttrose şi Hale, citaţi de către Burzo I. ş. a. [1], consideră că înflorirea are loc după acumularea unei sume a temperaturilor active de 300- 350 °C, pe o perioadă de cel puţin 20 zile.

Pe parcursul înfloririi, polenizării şi legării bobiţelor o parte importantă din flori cade sub formă de butoni, flori deschise şi bobiţe legate.

Acesta este un proces natural şi căderea a 40-80% din florile formate în inflorescenţe, se consideră normală şi duce la formarea strugurilor de factură tipică.

Însă, există cazuri când căderea florilor determină scăderea recoltei, ea poate fi condiţionată de factori interni şi externi.

Dintre cauzele interne, cele mai importante sunt: tipul florii, dereglări în timpul androgenezei şi ginogenezei, dereglarea echilibrului hormonal, insuficienţa nutriţională, şi, deseori, legată de creşterea intensivă a lăstarului.

După deschiderea florilor are loc polenizarea, care la viţa de vie este efectuată prioritar cu ajutorul vântului, cea cu ajutorul insectelor este mai puțin importantă [5].

Predispunerea florilor către polenizarea încrucişată, reiese din tipul florii redus (sepale slab dezvoltate, petale simple cu o colorare verde slab evidenţiată şi care la înflorire cad etc.).

Florile hermafrodite la viţa de vie din cultură [5], în majoritatea cazurilor, se autopolenizează (autogamie), însă se întâlnesc şi cazuri de polenizare încrucişată (alogamie).

Cauzele principale ale căderii florilor [6], ovarelor, a apireniei, meierii se ascund în structura florilor, în particularităţile histologice şi funcţionale ale dezvoltării ei.

Florile la viţa de vie pot fi bisexuate şi unisexuate. Florile unisexuate se caracterizează prin lipsa unora din organele sexuale (astfel de soiuri sunt cultivate doar ca portaltoi ori sunt folosite în selecţie).

În cadrul florilor bisexuate se întâlnesc flori hermafrodite normale şi hermafrodite anormale. La cele normale, ambele organe sexuale sunt bine dezvoltate morfologic şi fiziologic, iar la celelalte din punct de vedere fiziologic, organele nu sunt identic dezvoltate.

Florile hermafrodite anormale, la care este bine dezvoltat androceul se numesc funcţional mascule (folosite mai des în selecţie), iar cele cu gineceul bine dezvoltat – funcţional femele (Ceauş, Coarna Neagră, Lora, Keşa etc.).

În timpul fecundării la vița de vie pot avea loc devieri de tipul [5,6]:

• apogamia şi poliembrionia – în timpul fecundării apogamice în ovar nu se dezvoltă oosfera, dar una din celulele vegetative ale sacului embrionar (soiurile – Tacveri, Katta-Kurgan, Aligote, Muscat de Alexander), poliembrionia este observată la soiul Nimrang;
• fenospermia – în aceste cazuri are loc avortarea ulterioară a embrionului sau a endospermului;
• partenospermia, stenospermocarpia – la acest tip de fecundare are loc o dezvoltarea insuficientă a seminţelor pe parcursul vegetaţiei [155];
• partenocarpia – are loc dezvoltarea bobiţelor fără fecundarea propriu-zisă, adică polenul stimulează formarea bobiţelor, iniţiind doar dezvoltarea tubului polinic fără a ajunge la sacul embrionar. Bobiţele se pot forma şi sub influenţa polenului steril sau a substanţelor stimulatoare chimice (2,4 D; gibereline etc.).

La majoritatea soiurilor apirene, nedezvoltarea seminţelor are la bază devierile descrise mai sus.

În mod practic, perioada prognozată a înfloritului este foarte importantă pentru a planifica corect tratamentul prefloral cu fungicide – unul foarte important pentru o eficacitate bună.

Potrivit modelului de dezvoltare a făinării viţei de vie – există un risc moderat spre sever de infectare a bolii (imagine Rimpro), iar după calculul sumei de temperaturi active* (≥10 °C) la moment (20.05.2024) s-au acumulat 261 °C (imaginea 2), adică mai sunt teoretic circa 4-6 zile până la declanşarea înfloritului.

*sunt date de la staţiile meteo individuale, care se pot interpreta doar pentru gospodării aparte.

Vezi și Făinarea viței de vie. Cum recunoaștem patogenul, tratamente.

În Japonia, pentru a obţine o apirenie totală la soiul de masă cu seminţe Delaware, este important de aplicat GA3 cu 2 săptămâni înainte de înflorit.

Citiți mai multe despre Aplicarea giberelinei (GA₃) la vița de vie. Particularităţile aplicării la soiurile cu seminţe.

Bibliografie:

1. Burzo I. ş. a. Fiziologia pomilor fructiferi şi a viţei de vie. Vol. III. In: Fiziologia plantelor de cultură. Chişinău: Ştiinţa, 1999. p. 423-439.
2. Tarhon P. Fiziologia plantelor. Vol. 2. Chişinău: Lumina, 1993. 242 p.
3. Стоев К. Д. Формирoвание почек и соцветий. В: Физиология винограда и основы его возделывания, под ред. Стоев К., т. II, София, 1983. p. 131-187.
4. Boss P. et al. New insights into grapevine flowering. In: Functional Plant Biology, N. 30, 2003. 593-606.
5. Козма П. Физиология цветения и оплодотворения. В: Физиология винограда и основы его возделывания, под ред. Стоев К., т. II, София, 1983. p. 239-261.
6. Perstniov N. ş. a. Viticultură. Chişinău: Tipografia Centrală, 2000. 502 p.