Recent, a fost organizat Seminarul regional de instruire pentru fermierii mici și mijlocii producători de soia din raionul Glodeni, organizată în cadrul proiectului „Creșterea competitivității sectorului agroalimentar prin integrarea în lanțurile valorice interne și globale în special a sectorului cultivării soiei” este parte a Programului „Dezvoltarea Zonelor Rurale în Republica Moldova (DevRAM), finanțat de Uniunea Europeana și implementat de Agenția de Dezvoltare a Austriei (ADA), în parteneriat cu Donau Soja Austria și Centrul Educațional ProDidactica în colaborare cu MADRM.
Seminarul a avut loc în gospodăria agricolă „AGDAV” SRL din raionul Glodeni, satul Petrunea unde a fost înființată Platforma Demonstrativă Donau Soja în sistem convențional.
Evenimentul a fost condus de Airini Gheorghe, conducător și agronom experimentat în cultivarea soiei, Crîșmaru Valentin, expert național în domeniul cultivării de soia și Valentin Airini, agronomul gospodăriei.
La seminar au participat fermierii mici și mijlocii, care cultivă soia pe o suprafețe cuprinse între 10- 60 ha. Seminarul a avut loc cu respectarea tuturor condițiilor de prevenire a răspândirii virsului COVID 19.
De menționat că, platforma demonstrativă a fost înființată la data de 17 aprilie 2020. Semănatul soiei a avut loc cu semănătoare MK12 cu distanța între rânduri 45cm, temperatura solului la momentul semănatului a fost de 11,8°C, adâncimea de semănat a constituit 5-6 cm. Densitatea de semanat a constituit 50- 55 boabe germinabile la m2. Înainte de semănat a fost asigurat un pat germinativ bun și uniform.
Pe perioada seminarului, fermierii au avut posibilitatea să evalueze starea actuală a câmpului de soia. De menționat, că necătând la condițiile de secetă hidrologică din anul agricol 2019-2020 starea câmpului este omogenă, satisfăcătoare și liberă de buruieni, boli și dăunători.
Lotul demonstrativ „AGDAV” SRL ocupă o suprafață de 17 ha și conține 3 blocuri de experiențe:
- Blocul Inoculare. Experiența are ca scop demonstrarea eficienței procesului tehnologic de inoculare. În calitate de martor a servit soiul „Molodvița” care a fost inoculată cu inoculanții Hi Stick, „BioForce BTU-r”, „Rizoliq” și inoculantul local care a fost oferit de Institutul de Microbiologie a Academiei de Științe al RM.
- Blocul Testarea soiurilor. În testare au fost 4 soiuri oferite de către partenerii Donau Soja – „Seed Trade” SRL și CÎ „Agrostoc”, anume soiurile Albenga și Altona cu grupul de maturitate 00 ( SaatBau, Germania), și 2 soiuri – Altis grupa de maturitate 0 și soiul Taifun grupa 00. (NS Seme, Serbia). Toate soiurile de soia cultivate sunt Non GMO.
- Blocul AECTRA. Pe o suprafață de 6 ha au fost testate produsele AECTRA și anume AECTRA Atonic cu diferit număr de aplicări foliare. Reprezentant în Republica Moldova este compania ”Agrochim -Sales” SRL, În calitate de control a servit soiul „Galina” (Serbia, NS Seme).
Concluziile principale a seminarului sunt:
- Pentru o bună dezvoltare a culturii de soia, mai ales în stadiile incipiente, cultura are nevoie de azot, 25% din necesar (100 kg/ha) provine din sol, restul trebuie administrat. Inocularea semințelor cu preparate ce conțin bacterii Bradyrhizobium japonicum, care fixează azotul atmosferic s-a dovedit a fi eficientă chiar și în condițiile anului secetos 2020.
Este dovedit că, dacă inocularea este efectuată în mod corespunzător, fixarea biologică a azotului la soia poate acoperi în totalitate necesarul de azot al culturii. În mod obișnuit, inocularea poate mări producția la hectar cu cel puțin 10% și contribuie la creșterea concentrației proteinei cu 40-60%.
Costul tratamentului cu inoculant este de 7-11 euro/ha, în funcție de tipul inoculantului, doza/ha și furnizor și este acoperit de sporul de producție realizat. Prin urmare, rentabilitatea acestei operațiuni este ridicată.
2. Soia din gospodăria „AGDAV” SRL, este în faza ei fiziologică corespunzătoare de umplere a boabelor, însă din cauza secetei și arșiței cumplite au avut loc avortări de floare și drept consecință formarea pe alocuri a păstăilor fără semințe.
Temperaturile mai mari de 30°C asociate cu secetă au provocat avortarea florilor în proporţii medii în gospodăria dată.
Gheorghe Airini a menționat că pentru diminuarea riscului de pierdere a roadei se recomandă ca să fie semănate soiuri de soia cu diferite grupe de maturitate – 25% din semănături să fie semănate cu soiuri grupului de maturitate – 000 (extra timpurii), 35% – 00 (timpurii) și 35 % – 0 ( semi- timpurii). Despre productivitatea obținută la soiurile testate, Donau Soja va informa fermierii după perioada de recoltare.
3. Participanților seminarului li s-a prezentat produsul Atonic AECTRA care este cel mai vechi biostimulator de creștere si fructificare din lume. Compoziția sa unică pe bază de polifenoli joacă, printre multe altele, rol în proliferarea și creșterea lăstarilor, fotosinteză, fertilitatea florilor și formarea boabelor, chiar și în condiții de stres biotic și abiotic. Efectul aplicării acestui produs va fi comunicat fermierilor după strânsul roadei și aprecierea randamentului.
4. S-au subliniat avantajele oferite de soia și anume: necesar de apă moderat, introducerea în rotație aduce beneficii culturilor cerealiere precum: întreruperea ciclului unor buruieni, Diabroticii pe rădăcinile de porumb și micotoxine ale cerealelor.
Soia are nevoie de un necesar scăzut de azot în urma folosirii inoculantului și are oportunități multiple privind utilizarea în hrană pentru animale și produsele alimentare etc. Totodată, s-a menționat că soia are un consum mai redus de pesticide pentru controlul bolilor și dăunătorilor și se adaptează la diferite tehnici de cultivare.
Rezumatul realizat de dr. Ela Malai – Coordonator de proiect, reprezentant Verein Donau Soja din Austria în Moldova.
Comentarii