‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleSergiu Bivol, fermier, despre panourile fotovoltaice: Au venit facturile, avem cu 50% cheltuieli mai...

Sergiu Bivol, fermier, despre panourile fotovoltaice: Au venit facturile, avem cu 50% cheltuieli mai mici

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Agricultorii din Republica Moldova se orientează tot mai mult către energia regenerabilă pentru a-și dezvolta afacerile într-o manieră sustenabilă, dar și cu scopul de a reduce costurile pentru energia electrică.

Astfel, în ultimii doi ani, 12 întreprinderi au făcut investiții în valoare de peste 1,6 milioane de euro în energia verde, în cadrul proiectului Livada Moldovei, susținut de Uniunea Europeană prin intermediul Băncii Europene de Investiții.

Împrumuturile au fost utilizate pentru instalarea panourilor fotovoltaice, precum și a turbinelor eoliene.

‹ adv ›

Agricultură sustenabilă

Sergiu Bivol este un agricultor din raionul Cimișlia care a decis să treacă la sursele alternative de energie. Acesta și-a început activitatea în 2013, iar un an mai târziu a sădit 13 hectare de livezi de prun.

Cu timpul, și-a lărgit afacerea, iar ulterior a construit un depozit frigorific pentru a păstra producția. În vara anului 2021 a decis să investească într-un sistem fotovoltaic, în câteva luni reușind să se bucure deja de primele beneficii.

„Au venit facturile și față de perioada aceasta a anului trecut deja se observă o reducere de 50%. Cu timpul cred că o să producem mai mult decât o să folosim și atunci vom vinde surplusul. Frigiderul are 4 camere de 300 de tone. Pe lună, pentru o cameră plăteam circa 7000 de lei, acum am achitat jumătate”, spune Sergiu Bivol, care crede că deja în 2-3 ani va reuși să-și recupereze investiția. 

Pentru a cumpăra panourile fotovoltaice, agricultorul a accesat un credit în valoare de peste 56 de mii de euro prin intermediul programului Livada Moldovei.

‹ adv ›

Datorită acestuia, a avut parte de mai multe facilități, fiind scutit de plata TVA (20%) și a taxelor vamale (circa 10%).

În plus, agricultorul va recupera o parte din cheltuieli, întrucât este eligibil pentru subvențiile acordate de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, în valoare de 50% din suma investițiilor, cu plafonul de 800 de mii de lei. 

Avantajele panourilor fotovoltaice

Energia electrică produsă de panourile solare este curată și silențioasă. Deoarece nu utilizează decât lumina soarelui, sistemele fotovoltaice nu emit CO2 și, prin urmare, nu poluează mediul înconjurător.

‹ adv ›

Experții spun că, în agricultură, cei care aleg să instaleze sisteme fotovoltaice sunt marii consumatori de energie electrică, mai exact, întreprinderile care dețin depozite, uscătorii sau frigidere. 

„Agricultorii primesc subvenționare, iar în loc de recuperarea investiției în 6-7 ani, cum se întâmplă în mod normal, ei o fac în 3 ani, maxim 4. La moment, numai sectorul agricol are acest avantaj de a recupera investiția atât de rapid​​”, spune Vitali Zveaghințev, directorul unei companii autohtone specializate în instalarea sistemelor fotovoltaice. 

Schema de sprijin pentru agricultorii care au instalat panouri solare este contorizarea netă. 

„Surplusul energiei care este generat de centrală poate fi livrat în rețea și acel surplus se contorizează datorită contorului bidirecțional. Ulterior, noaptea, în zilele în care nu se produce energie sau iarna surplusul care a fost livrat în rețea poate fi consumat înapoi​​”, spune Vitali Zveaghințev.

De exemplu, în cazul în care consumul este mai important toamna și iarna, dar generarea de energie este mai mare primăvara și vara, beneficiarii acumulează energia în rețea și o consumă atunci când au nevoie.

Dacă a consumat mai mult și nu are surplus stocat în rețea, agricultorul achită diferența, iar dacă a produs mai mult și a distribuit în rețea energie electrică, atunci acesta are posibilitatea inclusiv să o vândă distribuitorilor, la final de an. 

Există și cazuri în care beneficiarul nu achită pentru energia electrică, reușind să acopere toate necesitățile prin intermediul sistemelor fotovoltaice. 

Experții menționează că amplasarea geografică și condițiile climatice din Republica Moldova sunt favorabile pentru această sursă de energie alternativă, dar și pentru dezvoltarea ei. 

„Oamenii înțeleg importanța de a fi independent energetic și cei care deja au instalat o centrală fotovoltaică se bucură și mai mult că au o sursă care nu depinde de cele din exterior. Sunt investiții sigure întrucât panourile au termen lung de utilizare și, practic, nu necesită întreținere”, spune Vitali Zveaghințev.

1 kW de panouri instalate la cheie costă între 650 și 800 de euro. La moment, alături de investițiile în sistemele de irigare, instalarea sistemelor fotovoltaice sunt cele mai solicitate proiecte în cadrul liniei de creditare Livada Moldovei. 

‹ adv ›
‹ adv ›

3 Comentarii

    • Totul depinde de cantitate, la o statie de 7kw nu veti gasi la sigur, dar la o statie de 100kw, chiar si luand in vedere inflatia mare de anul trecut la sigur gasiti. Doar trebuie sa cautati.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›