‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 20 decembrie, 2024
6.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleLegumicultor: Investind în sere moderne, poți conta pe o afacere de succes

Legumicultor: Investind în sere moderne, poți conta pe o afacere de succes

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Pavel Terentiev este un tânăr din satul Coșnița, raionul Dubăsari care se poate mândri cu serele moderne în care a investit pe lângă finanțe și multă muncă, dragoste și răbdare. Muncește în sere de când era încă copil, dar ceea ce era atunci și serele pe care a reușit să le construiască acum este o mare diferență.

Tânărul ne-a spus că doar investind în tehnologii moderne poți conta pe o afacere de succes.

„Părinții mei toată viața s-au ocupat cu creșterea legumelor în sere, dar cel mai mult s-au axat pe castraveți soiul Rodnicioc. Castraveții sunt o cultură greu de crescut, sunt sensibili la boli, dar în timp am reușit să învățăm toate secretele. Am ales anume acest soi, deoarece are un gust deosebit, după părerea mea este cel mai gustos soi din toate câte am gustat. Inevitabil, faptul că am muncit de mic în sere m-a făcut să mă îndrăgostesc de această activitate. Din câte îmi amintesc, a fost destul de greu să lucrăm în serele părinților, deoarece erau destul de incomode, joase, era greu de udat și de încălzit. Serele pe care le-am construit acum sunt mult mai comode, dispun de un sistem de irigare, condiții de a munci mult mai ușoare. Altfel spus, ne-am modernizat în timp”.

Mai întâi a construit sere moderne părinților, după care, având niște sere tunel, mici a decis să investească și să construiască 2 sere mari chiar la el în grădină.

„Am construit 2 sere moderne de 7 metri înălțimea, 14 m lățimea și 44 m lungimea. Banii pe care reușeam să-i adun îi investeam în tehnologii moderne. Am decis să le construiesc anume așa pentru că dezvoltarea plantelor este mult mai bună, putem controla mult mai bine aerisirea, umiditatea aerului, ceea ce ne permite să evităm anumite boli. În anii precedenți, procuram albine și cu ajutorul lor făceam polenizarea, în anul curent am procurat bondari din Olanda și sperăm la un rezultat mai bun decât în anii trecuți. Din păcate, durează un pic mai mult livrarea, dar e din cauza pandemiei, pentru că până acum erau transportați cu avionul, acum însă nu a mai fost posibil”.

‹ adv ›

Forma serelor pe care le-a construit a fost inspirată de prin SUA, acolo le-a văzut și i-au plăcut mult.

„Am analizat mai multe forme de sere ca până la urmă să mă opresc la cele văzute în SUA. Am ales anume această formă, pentru că au scurgere pentru zăpadă, nu se pierde din teren, pelicula se îngroapă în pământ. În rest toată construcția a fost gândită de mine, iar fratele meu, care este arhitect, m-a ajutat cu elaborarea proiectului. Desigur că, am studiat mai multe tipuri de sere și din toate am luat ceea ce am considerat că este mai bun și până într-un final, am gândit un proiect personal din materialul pe care l-am considerat cel mai potrivit. Pentru cele 2 sere metalice am procurat 10 tone de metal. Doar materialul pentru o seră a costat circa 14 mii de euro. Instalarea am făcut-o împreună cu tata, respectiv nu am achitat nimic pentru aceasta. Am muncit mult, jumătate de an, zi de zi alături de tata, care a sudat, iar eu am calculat, tăiat materialul necesar. Nu avem încălzire în sere, dar am procurat peliculă termică din România și mai avem una profesională din Italia. Astfel, ne permitem să creștem culturi și pe parcursul iernii fără încălzire”.

Nu a avut bani suficienți, a împrumutat de la prieteni, rude, colegi ce sunt plecați peste hotare, care văzând că vrea să rămână acasă să muncească au decis să-l ajute, fiecare cu cât a putut.

„Nu am apelat la instituții financiare, proiecte, programe. M-au ajutat rudele și prieteniii, pentru ce le mulțumesc mult. Acum voi munci și voi întoarce banii”.

Muncește împreună cu soția, pentru că după cum ne-a spus Pavel, serele nu au o suprafață foarte mare și ei reușesc împreună să facă față.

„În total avem 12 ari de teren protejat, respectiv împreună, dacă lucrăm zi de zi, ne descurcăm. Este greu, copii noștri sunt mici, dar sunt ascultători și cel mai mare are grijă de cel mai mic, așa reușim să ne descurcăm”.

‹ adv ›

Vinde producția la piața angro agricolă, unde are mai mulți clienți, cărora le livrează marfa și ei deja o comercializează.

„Nu stau să vând. Noi încercăm să producem castraveți de calitate, care să corespundă tuturor cerințelor. Sincer, este destul de greu de crescut produse naturale. În fața serei am semănat gazon, pe care îl cosim. În sere avem butoaie de metal de 200 de litri în care punem cenușă de lemn, apoi punem iarba, care are azot, coajă de ou și lăsăm să fermenteze. După o săptămână udăm cu acest îngrășământ, astfel avem un rezultat foarte bun”.

Când a fost instituită starea de urgență, sera era plină cu ridiche de lună și se gândea cum o să vândă toată marfa.

„Mi se părea că nu am să pot să o vând, dar am făcut livrări și a fost bine cu comercializarea. Nu aveam altă soluție, dar a fost un preț bun. Avantajul meu este că eu investesc în sere moderne pentru a ieși pe piață cu produse mai devreme decât toți ceilalți. Respectiv, pot cere un preț mai mare și pot să-mi întorc cheltuielile și să-mi rămână și ceva profit”.

Mai mult cultivă castraveți, dar în anul curent au plantat și roșii, ardei dulci de diferite soiuri.

„Nu sunt dintre cei care spun că nu au unde comercializa producția, dacă aș avea marfă, că cumpărători sunt. Clienții mei sunt mulțumiți de produsul pe care îl vând, iar eu sunt mulțimit că am unde să vând ceea ce muncesc”.

‹ adv ›

Investește mult, dar se merită, spune Pavel Terentiev. Anul trecut a fost primul an după investiție, speră că, cel târziu, în anul viitor deja să-și întoarcă investiția.

„Piața este imprevizibilă, dar și timpul de afară este diferit. La moment, vând castraveții angro cu 45 lei/kg, pentru că din cauza temperaturilor scăzute nu rodesc așa cum ar fi trebuit, respectiv avem o recoltă mai mică și un preț mai mare. Pot să calculez profitul doar la sfârșitul anului”.

Grija și dragostea față de plante este cheia reușitei, a recunoscut tânărul.

„Îmi place foarte mult munca pe care o fac, dar și mai mult mă bucur când văd rezultatul – consumatorii mulțumiți. Avem grijă să le creem un mediul sănătos plantelor. Eu îngrijesc cu multă responsabilitate, pentru că știu că această afacere îmi asigură un venit și eu pot să fiu acasă lângă soție și copii. Trebuie să fii foarte încrezut că o să ai succese, să fii foarte optimist. Mulți au fost și au văzut serele, au construit, dar nu au avut rezultate. Trebuie să iubești planta, dacă o faci doar de dragul venitului nu o să ai mare realizări. Ca să faci agricultură și să mai ai și un alt post de muncă nu cred că este posibil. Serele necesită mult timp dedicat și multă muncă”.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›